Gânduri din Vama Veche

După un an rece, ploios, în care am acumulat frig în oase și în suflet, am revenit pe malul mării, în Vama Veche, la revederea cu marea, plaja și soarele. Am pornit pe drumul spre mare cu o atitudine de avar, îngrijorat și încordat tot drumul la ideea că alții mi-au luat-o înainte, că va fi aglomerat, că voi găsi plaja mea dragă ultraaglomerată cu tinerii teribiliști atrași de mirajul unei libertăți ale cărei limite sunt forțate artificial cu muzică zgomotoasă, alcool și droguri. În prima zi, am stat la soare ca un disperat, 5 ore, gol pușcă, aspirând prin toți porii o componentă esențială a ființei mele. Arsurile de după, nu contează. Mi-am ostoit o altă arsură, din suflet.  Dorul de Vamă.

 Pentru mine Vama a rămas acel tărâm edenic descoperit în urmă cu 15 ani, când fugeam din Costineștiul taberelor yoghine de vacanță spre libertatea unui tărâm fără reguli, cu plajă de nudiști unde nu ți se ridica legitimația de yoghin dacă făceai asane nud. Și, spre surprinderea mea, am descoperit atunci că în același loc se refugia și Gregorian Bivolaru, cu iubirile lui de-o vară, în fața celebrității și a discipolilor tot mai sufocanți. De unde și concluzia că primii care repudiază Sistemul sunt chiar creatorii lui.

Între timp, vremurile s-au schimbat, și o dată cu ele, și eu, și Vama. Pe atunci, veneam cu trabantul combi, mașina adolescenței mele, ce reușea ca prin minune să transporte și câte 10 persoane la un drum. Intram cu mașina pe plaja goală pe atunci, căci nu existau nici barurile cu muzică zgomotoasă, nici pista pentru biciclete. Înnotam până la epava – care între timp a dispărut înghițită de mare, și savuram liniștea și libertatea simplă a comuniunii cu aerul, soarele, apa și nisipul auriu. Aici vin să regăsesc plin de nostalgie, iubirile secrete ale vacanțelor când “dispăream” câte o zi cu vreo frumoasă cunoscută în Costinești, în taberele de yoga.  Peste toate aceste amintiri, se suprapun schimbările Vamei. Primele ciorbe de fasole mâncate la Papa Șoni, cu raftul editurii Tritonic oferind lucrările lui China Miellvile și Neil Gaiman, a căror descoperire este strâns legată în memoria mea, de dupăamiezile leneșe, pe șezlogurile la umbră, din Vamă.

Primele cămăși de in, vintage, primele burha, primul meu șuberek cu brânză, de la colțul străzii principale… Relaxarea, je-mon-fiche-ismul afișat de toți burtoșii, lipsa prețiozităților și glamourului ce o situează la antipozii Mamaiei…

Vama Veche este și locul unde mă regăsesc cu Sabina, după lunile de activitate nebună din București, unde plecăm de acasă dimineața și revenim noaptea târziu, trăind vieți paralele, alienate de agitația unui oraș din ce în ce mai aglomerat. În Vamă ne apropiem natural, ne redescoperim iubind aceleași lucruri, același mod de viață simplu.

Toate acestea mă readuc în Vamă, căci pentru mine imaginea idilică a primelor impresii, a clipelor frumoase petrecute aici, acoperă forfota zgomotoasă, haosul și aglomerația din ultimii ani.

Între timp, am descoperit pe plajă, lângă Expirat, Barul Amfora, cu muzică bună, ce păstrează spiritul oldies al începuturilor. Cortul continui să mi-l așez înspre pescărie, la doi pași de apă, unde mă cunosc deja cu vecinii, aceiași an de an. E drept, nu mai stau la cort ca în primii ani, decât în rarele momente când nu mai găsesc cazare, în plin sezon, însă am prieteni care rămân peste noapte în cortul meu, ce rămâne montat pe plajă ca un refuz al accepării confortului banilor pe care îi câștig acum.

Vama constituie centrul de plecare în expedițiile din Bulgaria, spre Balcic, Albena, Nisipurile de Aur și dincolo de Varna, spre Nessebar. Așa a devenit pentru mine Vama Veche, centrul litoralului, ultima redută a unei lumi pierdute, unde încă se luptă prin stilul vintage, nepretențios, împotriva proastei impresii din restul stațiunilor românești, devenite sinonime cu proasta servire, epatarea și prostul gust.

Aș scrie atâtea despre Vamă, căci porțile memoriei, odată întredeschise, lasă amintirile să năvălească liber, într-un noian de impresii poleite de magia vemurilor trecute. Însă așa cum scriu acum, cu laptopul în brațe, în fața cortului, tolănit pe șezlongul de sub umbrela de soare, alături de iubita mea, gândurile mi se dizolvă fără scăpare în adâncimea orizontului, pe mare, în ritmul molcom al valurilor ce ling leneș nisipul…

 Mihai Rapcea

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *