Nu uităm, nu iertăm ! Istoria și sângele mineriadei 13 iunie cer dreptate ! ILIESCU CONDAMNAT PENTRU SÂNGELE VĂRSAT ! 22 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

“Azi începe mineriada!” Nu, nu acum! Asta se întâmpla în 13 iunie 1990. Oficial, atunci, au fost patru morți prin împușcare, un decedat prin infarct și o persoană înjunghiată. Neo­ficial, au fost câteva zeci de morți ale căror trupuri, se spune, iar presa a relatat pe larg la acea dată, că au fost duse și îngopate la Ci­mi­tirul Săracilor, Străulești. Totodată, au fost, oficial, peste 700 de răniți. Mai mult, a fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.

În 13-15 iunie 1990, în București, forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. Clădirea, pe lân­gă sângele ace­lor zile sau aminti­rile de neuitat ale unor proteste de am­ploa­re, este un loc cu totul special. Lăcașul de cultură adună mărturia vremilor, astfel încât chiar și acum cei care vor să își expună o părere scriu pe pereții imobilului. Dar farmecul vine din istorie, care ar trebui să fie lecții de viață. O astfel de lecție vine după ce, în urma unor săpături efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost găsită “piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică, utilizată pentru păstrarea documentului și a sigiliului ță­rii, în prezent expusă în Muzeul Uni­ver­sității din București. Piatra de te­melie a primei clădiri a fost așezată la 19 octombrie 1857, ca urmare a insistențelor depuse de caimacanul Ale­xan­dru D. Ghica. La ceremonia punerii “pietrei fundamentale” au participat, alături de cai­ma­canul Alexandru D. Ghica, repre­zentanții diplomatici ai marilor puteri aflați la București, directorul Eforiei Școa­le­lor, Gheorghe Cos­ta­foru, precum și arhitectul Alexandru Orăscu.

Cuvântul “mineriadă” există doar la români

Rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile pla­netei. Se pare că după revolta mineri­lor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată și păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraților mineri cu securiști. Ceau­șescu însuși avea un plan prin care trupele de Apărare a Patriei să contribuie la înăbușirea Revoluției și le dotase cu bâte și alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timi­șoa­ra, Brașov nu au putut fi convinși, în noiembrie 1989, să ia parte la un ase­menea carnagiu, ci dimpotrivă, au manifestat pentru libertate.
O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opo­ziție cu prilejul grevei regale din 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret ale PNȚCD și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de mun­citori cu bâte, aduși cu cami­oa­nele de PCR.

13 iunie, cea mai sângeroasă zi

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piața Universității și au făcut arestări, sub conducerea procurorului Alexandru Țuculeanu și sub îndrumarea amiralului Cico Dumitrescu, pe atunci șeful Poliției Române. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!” și “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea, s-au retras și ulterior au mers spre o altă zonă. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură, două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri, atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară de culoare albastră, din rezervorul mașinii fiind furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Pe de altă parte, unele opinii ale istoricilor susțin că acesta a fost o diversiune a serviciilor secrete menită să instige populația. Persoane neidentificate au scos pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele
s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața. Haosul generat a dus la învrăjbirea muncitorilor împotriva celor care de mai multe luni protestau în Piață împotriva FSN-ului și a lui Ion Iliescu, abia ales președintele țării. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de Poliție; au fost in­cen­diate autobuzele Poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI. La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se instiga la violență: “Chemăm toate forțele conști­en­te și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cuce­rită”. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București. Toate acestea se în­tâm­plau în jurul Palatului Uni­ver­sității, considerat un edificiu al înțelepciunii și al celor care vor, prin învățătură, să știe.

Construită în octombrie 1857

Aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, înal­tă de 6 etaje a fost concepută în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava. Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale Palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești. Împodobirea exterioară a Palatului a fost realizată de către Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev de-al său, Paul Focșeneanu. Acesta a întocmit în stil clasic relieful de pe frontonul central al Palatului, din piatră de Rusciuc. Relieful, distrus la numai 80 de ani de la construcția sa, în timpul bombardamentelor aeriene americane din 4 aprilie 1944, o pre­zenta pe Minerva încununând artele și științele. În scena centrală, Miner­va întindea o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, simbolul poeziei. La dreapta și la stânga zeiței apăreau științele și artele, drapate sau nude. Frontonul nu a mai fost refăcut, fragmente recupe­rate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din Bucu­rești, str. Vasile Alecsandri nr.16.

Muzele de la Universitate

Cele patru muze ce împodobesc în prezent fațada clădirii au fost adăugate în 1929, fiind opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, pentru care a slujit ca model chiar fiica lui, Else. Parterul edificiului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele două etaje, la mansardă, prezintă lucarne decorate. Construc­ția dispune și de un subsol înalt care servește drept soclu al Palatului. Colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole. Frontonul de deasupra intrării din spate a Universității din București a fost inaugurat în 14 decembrie 1869. Palatul a fost la început sediul facultăților Univer­sității București, dar și sediu al altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte Frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de Istorie Naturală. În timp, odată cu creșterea numărului de studenți, spațiul a devenit insuficient pentru a putea adăposti toate instituțiile, motiv pentru care Palatul revine la menirea inițială, sediul facultăților Universității. În 1960, în interiorul clădirii își aveau sediul opt facultăți și peste 80 de laboratoare.
În prezent, clădirea găzduiește câteva din facultățile Universității București: Facultatea de Geo­gra­fie, Facultatea de Mate­ma­tică și Infor­ma­tică, Facultatea de Litere, Facul­ta­tea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatea de Istorie și laboratoarele specifice acestora. Facultatea de Filozofie inițial a funcționat în aceas­tă clădire, dar după ’89 a fost mutată în sediul amenajat în fosta cantină studen­țească R3 din Campusul Stu­dențesc Regie.

Ramona Feraru – Cronica romana

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *