Detractări suspecte în cultura română. Dosarul Mihai Eminescu

Detractări suspecte în cultura română. Dosarul Mihai Eminescu

Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,/ Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură (Mihai Eminescu)

Motto: „Și de port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,/Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură” (Mihai Eminescu)

Pentru ce oamenii mari sunt cu precădere criticați și cu înverșunare calomniați? Prima cauză o reprezintă invidia și imposibilitatea mediocrității de a se ridica la înălțimea inteligenței creatoare și a culturii superioare. A doua cauză este că tot ce este adevăr și dreptate în lume constituie dificultăți în calea celor răi sau proști. Iar o a treia cauză ar fi că scopul de îngenunchere și exploatare a popoarelor nu poate începe decât cu decapitarea victimei.

Perspectiva eliminării agresive prin defăimare și excludere a poetului Mihai Eminescu din cultura românească de către slujbașii politici consider a fi partea de suspect și de gravitate ca fenomen cultural și național.

De aceea considerăm ca fiind mult mai grave pentru viitorul României, și cu mult mai suspect, planurile de „ucidere” a lui Eminescu din conștiința națională contemporană, de către detractori aflați probabil în slujba acestui scop.

Înainte de a da dezvolta acest subiect, considerăm parte complementară și de interes opinia lui Nicolae Ceaușescu despre poetul Mihai Eminescu în anul de grație 1989. Acest fragment din discursul lui Nicolae Ceaușescu poate fi relevant pentru cititori atunci când vor face o comparație cu ideologia inversată a detractorilor de azi, agresivi și perseverenți cu distrugerea culturii românești. Iată acest text al secretarului general al PCR despre Eminescu:

„Poet al poporului său, Mihai Eminescu a lăsat posterității imaginea unui artist legat trup și suflet de pământul țării sale, de aspirațiile spre mai bine ale maselor populare, receptiv la problemele majore ale epocii în care a trăit, ale luptei pentru apărarea și afirmarea ființei naționale – care au constituit în permanență izvorul veșnic viu al minunatei sale creații. Nimeni mai mult decât Mihai Eminescu n-a dat expresie și n-a contribuit într-o asemenea măsură la afirmarea și punerea în valoare a frumuseții limbii române, spiritului de înțelegere a legilor dezvoltării lumii. (…)” „Mesajul tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al PCR, președinte R.S.R., cu prilejul simpozionului omagial Mihai Eminescu”, „Tribuna”, anul 33, nr. 25, 22 iunie 1989).

Așadar, pentru progresistul progresiștilor, Eminescu era, printre altele, „receptiv la problemele majore ale epocii în care a trăit, ale luptei pentru apărarea și afirmarea ființei naționale”, or, tocmai acest amănunt isterizează detractorii cominterniști de teapa lui Patapievici.

Șeful ICR, Patapievici, a afirmat că Eminescu nu mai poate supraviețui ca poet național, „deoarece noi azi ieșim din zodia naționalului”, iar Eminescu „nu mai poate apărea decât ca exasperant de învechit (…)” deoarece „cultura ultimilor ani, în lupta pentru integrare euroatlantică, nu dorește decât să scape de tot ce este învechit, adică să fie progresistă. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-și facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca și ieri, se dovedește a nu fi decât o cultură de sincronizare” (Patapievici, „Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale”, „Flacăra” 1-2, 2002).

Sec spunem și noi, cultura proteguită de ICR și Patapievici este o cultură a ratării premeditate, pe când opera eminesciană se vinde foarte bine până și printre tinerii necanonici de care vorbește inactualul progresist Patapievici. Aceasta în timp ce „ieri”, adică prin 1980, Salvador Dali a afirmat: „O țară care i-a dat pe Eminescu, pe Enescu, Brâncuși, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, pe Emil Cioran nu are o cultură minoră. Ce oferă astăzi Franța, Germania, chiar Spania în domeniul culturii? Nu, România nu are o cultură minoră!”. Dar Patapievici își dorește o cultură minoră și este iritat de intelectualii români, care au continuitate de creație și originaliate, spre deosebire de progresiștii dumnealui lui obedienți, ratați și sfertodocți.

Cât de stupidă este afirmația lui Patapievici se poate dovedi și de simplele exemple ale altor culturi. Chiar crede progresistul obsedant Patapievici că, pentru ruși, Pușkin a devenit „inactual”, „învechit” și nu mai dă bine printre tineri, sau Goethe și Rilke pentru germani, Lorca pentru spanioli sau Ady Endre pentru unguri au cotația scăzută? Ei rămân poeți naționali cu valoare universală, asemeni poetului national român Mihai Eminescu. Valoarea lor universală nu este sortită eșecului, realitate care irită probabil internaționala comunistă reformatată ideologic, care sprijină globalizarea în defavoarea naționalului și generalizarea și superficialitatea împotriva particularului și originalului.

De fapt, realitatea sprijinită de cominterniști precum Tismăneanu și Patapievici este alta și vizează poporul român în ansamblul său și în fibra lui istorică. Cu alte cuvinte, atunci când un popor este împins spre dispariție prin stigmat, îi sunt denigrate și distruse mai întâi înalta societate și odată cu ea și cultura. Și acest proces se înfăptuiește prin marginalizarea și denigrarea valorilor pe de o parte și sprijinirea financiară a semidocților și obedienților culturali pe de altă parte. Cum înalta societate a fost decapată din 1946 încoace și înlocuită cu demografia oportuniștilor și moștenitorii lor de neam și de ideologie, a mai rămas distrugerea legăturilor poporului român cu valorile sale culturale. Aceasta este politica deliberată a secției cultivate ideologic și ambalate cu titulatura de intelectuali oficiali, sprijiniți cu funcții și poziții-cheie consistent remunerate.

Patapievici mai spune în articolul amintit: „Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanității. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilității sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-și cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior (…).”

Mihai Eminescu este și rămâne unicat: atât pentru sublimul operei poetice, cât și pentru completitudinea operei politice. Eminescu reprezintă unul dintre laboratoarele indispensabile ca model de voință națională, dar și îndrumare pentru integrarea europeană. Cu cât îl vom cunoaște mai bine pe Mihail Eminescu, cu atât vom fi mai autentici membri ai națiunii române și cu atât va fi mai rodnică contribuția României la cultura și civilizația Europei.

Gruparea culturnică reprezentată de Patapievici și de acoliții săi „progresiști” este aceea care nu dorește ca națiunea română să fie o ființă vie colectivă cu mers înainte pe albia istoriei. Pentru Patapievici, românii „au substanța tarată” și nu sunt în stare de progres, decât, probabil, conduși de o demografie conducătoare substituentă.

Aceeași tabără venită din trecut nu-și dorește curentul de ascensiune a fiilor din clasele populare ca prin universități să optimizeze clasa conducătoare, ci îi sprijină numai pe aceia care îi sunt loiali prin mediocritate, obediență și supunere ideologică.

Nu se vrea ca poporul să urce prin conștiință și misiune la rangul de națiune astfel încât să fie prezență productivă în substanța realității superioare cu numele de omenire. Și, în consecință, nu se vrea România lui Eminescu și, încă mai grav, ni se interzice acest drept la identitate.

În raport cu Mihai Eminescu este chiar blasfemie să analizezi, deci să iei în considerație, elucubrațiile nebunilor și judecățile proștilor. Mihai Eminescu este intacabil și suveran. Problema devine serioasă atunci când proștii și nebunii ajung să determine un fenomen de atitudine potrivnică valorilor culturale românești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *