:Happy-Grin:

Proaspăt intrat în rolul de președinte, Crin Antonescu s-a apucat să facă o serie de schimbări! Liberalul a anunțat că vrea să ia și ultimele atribuții de la Curtea Constituțională a României și să le transfere către o instituție cu adevărat independentă de orice fel de presiuni politice, dar în același timp și competentă indiferent de problema care îi este supusă atenției: Sinteza Zilei.

Potrivit președintelui interimar, “În toți acești ani, Curtea Constituțională nu a reușit nicio clipă să dea impresia de echilibru și echidistanță pe care o dă Mihai Gâdea. Nu mai spun că nu am văzut nici măcar un judecător de la CCR să umble cu laptopul după el tot timpul și să pună fișiere audio în timpul ședințelor sau să explice sentința la tablă, cu markerul, un semn clar că oameni ca Zegrean sau Iulia Motoc nu erau potriviți pentru un asemenea rol. Când o să aibă și CCR un geniu de talia și modestia lui Victor Ciutacu, poate mai vorbim”

Specialiștii în drept salută decizia lui Crin Antonescu drept binevenită, spunând că oricum de ani buni deciziile luate la Sinteza Zilei erau mult mai importante pentru politicienii din România decât cele ale Curții Constituționale pe care doar Traian Băsescu le mai băga în seamă din când în când.

sursa: timesnewroman.ro

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares