CercetŃtorii israelieni au reu║it sŃ dezvolte un soi de canabis care poate fi utilizat ca tratament pentru diverse boli, fŃrŃ a avea efectele euforice cunoscute ale plantei, potrivit cotidianului Maariv, citat de AFP, informeazŃáMediafax.

Potrivit cotidianului Maariv, aspectul, mirosul ║i gustul acestui soi de canabis sunt identice cu cele ale plantei originale, dar cel care o fumeazŃ nu resimte efectele asociate tetrahidrocanabinolului (THC), substan■a activŃ din marijuana.

“Mul■i dintre pacien■ii no║tri au ţncercat noua plantŃ ║i s-au plÔns apoi cŃ au fost min■i■i”, a explicat Tzahi Klein, un oficial al Tikkun Olam, compania care a dezvoltat noul soi de canabis, fŃcÔnd referire la faptul cŃ ace║tia nu au resim■it binecunoscutele efecte euforice.

Potrivit Maariv, Tikkun Olam a neutralizat efectele THC ║i a crescut nivelul efectului unei alte substan■e – canabidiol (CBD) -, eficace ţn tratarea diabetului ║i altor tulburŃri psihice.

Noua marijuana nu dŃ dependen■Ń ║i nici nu provoacŃ senza■ia de foame cu care se confruntŃ consumatorii de stupefiante.

Legea israelianŃ interzice consumul de marijuana, cu excep■ia cazurilor medicale. Circa 6.000 de israelieni suferind de diverse maladii au primit acordul de a o consuma, potrivit statisticilor publicate anul acesta de Centrul medical Sheba din Tel-Aviv ║i Asocia■ia israelianŃ de luptŃ contra cancerului.

sursa: gÔndul.info

CategoryUncategorized
Tags
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

┬ę 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares