Caracatița mafiotă FSN-istă moare dar nu se predă

Zilele prin care trecem ca țară sunt zile ce amintesc de lupta din Italia dintre forțele guvernamentale și mafia. Urmăresc convulsiile și câcâielile Curții Constituționale, presată din toate părțile de enorme forțe politice. Am în atenție și absurda tentativă de menținere a suspendării lui Traian Băsescu printr-o ședință fulger de joi, la Parlament, acțiune denunțată de senatorul Iulian Urban. Toate astea mă duc cu gândul la lupta Justiției cu caracatița mafiotă italiană, la ultimele ei zvâcniri înainte de moarte. 

În acele vremuri, la fiecare lider mafiot arestat și încătușat aveau loc asasinate, execuții în stradă și atentate. Italienii au conștientizat atunci puterea tăcută a mafiei și s-au revoltat împotriva unui sistem de teroare, fără chip și fără reprezentanți.

Fiecare victorie, fiecare cap mafiot arestat, judecat și închis a costat curajoasa justiție italiană zeci și sute de polițiști, procurori și judecători ai căror familii au fost ucise, sau care la rândul lor au fost omorâți. Întreaga Europă, ba chiar întreaga lume a fost cu ochii pe Italia în acele momente de cumpănă, iar ulterior campania împotriva mafiei italiene s-a extins și în alte țări.

Astăzi, atmosfera din România îmi amintește de acele vremuri ipostaziate în episoadele din “La Piovra”, celebrul serial ce glorifica lupta comisarului Catani împotriva mafioților.

Traian Băsescu joacă rolul mafiotului renegat, care a încălcat omerta – în cazul României văzută nu ca o lege a tăcerii mafiei siciliene, ci ca acea înțelegere tacită cunoscută popular sub dictonul “corb la corb nu-și scoate ochii”. Care este deci vina lui Traian Băsescu: A lăsat să fie arestați, judecați, condamnați și mai ales închiși ȘI DE-AI LOR, DAR ȘI DE-AI LUI. A încălcat regula de aur a imunității în fața justiției a hoților protejați politic. Celebra “corupție fără corupți”.

Acela a fost momentul în care mafia din Partidul Unic al Corupților i-a declarat război lui Traian Băsescu sub toate formele. La fiecare arestare, o execuție mediatică. La fiecare condamnare, un linșaj verbal.

Ajunși cu spatele la zid, șobolanii puterii corupte se apără cu disperare, călcând în picioare orice aparență democratică. Judecând românii de rând după propria lor prostie, aroganții mafioți ai politicii românești au crezut că prin generarea și acumularea unor resentimente puternice la adresa lui Traian Băsescu – îl vor demoniza pe acesta în ochii oamenilor, pe fondul sărăciei generalizate a populației. Folosind tehnica “picăturii chinezești”, prin menținerea pe antenele lui Voiculescu a imaginilor unor protestatari de operetă lăsați să hăulească liber în Piața Universității, au crezut că vor incita poporul la revoltă împotriva Președintelui ales al României.

Calculul derbedeilor din politica românească s-a dovedit greșit, căci de această dată, ei “nu au putut fura cât nu ne-am putut noi prezenta” la urnele de votare.

Raportările gogonate de participare la vot – în proproții halucinante și nemaivăzute de 150-250% din diverse circumscripții electorale, de la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu – îmi amintesc de raportările mincinoase privind producția de cereale la hectar ale activiștilor de partid din perioada ceaușistă.

În același spirit, cei care odinioară construiau comunismul în România prin depășiri fictive ale planului cincinal, încearcă prin același gen de minciuni să înlăture ultimul obstacol constituțional aflat între Puterea Politică – aflată în mâna lor – și pârghia de demitere a Procurorului General al României și procurorul șef al DNA – sursa neliniștii lor existențiale.

În mod ciudat, în ultimele două luni România a părut să funcționeze singură, în virtutea inerției, fără politicieni și fără administratori, căci aceștia nu au avut cu toții decât o singură preocupare: înlăturarea din funcția de Președinte a lui Traian Băsescu. Nu contează că avem probleme grave: că ratingul de țară a ajuns la nivelul țărilor africane, că euro a sărit aproape de 5 lei, că recoltele sunt compromise din cauza secetei, că pierdem fondurile europene structurale datorită mafioților care blochează absorbția lor, că învățământul, sănătatea, și mai toate domeniile ce privesc protecția socială au intrat în colaps. Pe ei nu îi interesează ca lucrurile să meargă mai bine. Ei vor doar capul lui Moțoc, ca să poată dormi liniștiți pe grămezile de bani furați, fără teama de pușcărie.

Ei bine, acea epocă s-a încheiat, și e cazul ca aceste gunoaie umane să o înțeleagă odată pentru totdeauna. Vremurile de haiducie și țepe au apus și nu se vor mai întoarce (sperăm niciodată – sau măcar nu prea curând).

Iar românii nu mai pot fi prostiți cu sloganuri imbecilizante de genul “el ți-a tăiat pensia. Taie-i și tu mandatul !” Pentru că la tăierea pensiei nu a participat doar Traian Băsescu cu guvernul Boc, ci toți hoții din cei 22 de ani de guvernări postdecembriste. Dacă Boc le-a tăiat pensiile, Iliescu și ai lui le-au alungat bătrânilor sprijinul și ajutorul copiilor ce au fost nevoiți să își părăsească părinții și să își caute un rost pe aiurea, la muncă în străinătate. Iar asta nu se poate ignora. USL-iștii nu se pot preface la nesfârșit că nu au nimic de-a face cu dezastrul și lipsa de perspectivă actuală din România. Cu toții au guvernat și furat, prin rotație. Iar românii nu uită, mai ales cei din străinătate. Astfel că votul de blam (prin neprezentare la vot) împotriva referendumului USL-ist nu a fost un vot pro-Băsescu, ci doar refuzul milioanelor de români aflați la muncă pe uși străine, care i-au sancționat pe hoții ce i-au alungat prin sărăcie și înfometare din propria țară.

USL-ul trebuie să înțeleagă cu nu au pierdut la vot lupta cu Traian Băsescu, ci cu românii pe care i-au sărăcit prin instaurarea “democrației originale” a hoților – marca Ion Iliescu. În prezent, oamenii sunt mult mai interesați de creșterea euro decât de cine este președintele României. Faptul că acești ticăloșiți alogeni, fără Neam și Țară, au lăsat România la cheremul haitelor de asasini economici conduși de Mugur Isărescu, îi acuză în bloc de trădare de țară.

În acest context, și USL-iștii și băsișții riscă să piardă zdrobitor alegerile parlamentare. Acum este momentul să ne organizăm și să oferim electoratului șansa de a vota oameni corecți.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *