Siria: Iranul se implica in conflict


Iranul a inceput sa se implice in conflictul din Siria. Saeed Jalili, un important consilier al liderului suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, a sosit marti in Damasc intr-o vizita surpriza pentru discutii cu presedintele sirian, Bashar al-Assad.

Jalili urma sa se intalneasca cu Assad, dupa care trebuia sa tina o conferinta de presa pe tema discutiilor. Si ministrul de Externe al Iranului se afla in Turcia, pentru convorbiri pe tema conflictului, informeaza Al Jazeera.

Mai mult, presedinteel iranian, Mahmoud Ahmadinejad, va participa la un summit al liderilor musulmani in Arabia Saudita, unde discutiile se vor concentra pe situatia din Siria, arata presa iraniana.

Iranul, principalul aliat al lui Assad, a devenit tot mai critic cu privire la sprijinul acordat de SUA, Turcia, Arabia Saudita si Qatar rebelilor din Siria.

Ministrul iranian de Externe, Ali Akbar Salehi, va discuta cu omologul sau turc, Ahmet Davutoglu, la Ankara, situatia din Siria dar si soarta zecilor de iranieni rapiti in aceasta tara.

Rebelii sirieni au rapit, sambata, 48 de iranieni care se aflau intr-un autobuz, in afara Damascului. Iranul sustine ca acestia sunt pelerini care se indreptau spre un loc de rugaciune, insa rebelii spun ca cei capturati erau in “misiune de recunoastere”.

Iranul a anuntat ca SUA sunt responsabile de vietile celor 48 de cetateni ai sai, avand in vedere ca ii sustine pe rebeli. Exista rapoarte potrivit carora cativa dintre iranieni au fost ucisi in cursul unor confruntari, insa deocamdata nu se stie cu certitudine soarta lor.

Intr-o evolutie paralela, in Turcia au intrat peste 1000 de refugiati sirieni, ridicand numarul celor care s-au adapostit aici din calea violentelro la 50.000. Printre ultimii refugiati se numara si un general, 12 ofiteri si 25 de sirieni raniti. Se estimeaza ca in Turcia s-au refugiat peste 20 de generali din armata lui Assad, care au trecut de partea rebelilor.

Intre timp, in Sira continua confruntarile sangeroase intre trupele guvernamentale si rebeli. Centrul comercial Alep este bombardat in continuare, iar luptele cele mai grele se dau in districtele Bab Antakya, Aziziyeh, Bab Janin si Sabaa Bahrat.

Armata lui Assad se foloseste de elicoptere pentru a prelua controlul orasului. Cel putin 46 de persoane au decedat, luni, in luptele din Alep, majoritatea civili.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *