Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită

de pr. Ioan Valentin Istrati

În viața Născătoarei de Dumnezeu se vede puterea covârșitoare a duioșiei de mamă care naște pe Hristos, forța fragilității iubitoare, profunzimea de taină a fidelității umane, lumina maternității umane, unirea de negrăit dintre smerenie și slavă, dintre pământ și cer, dintre om și Dumnezeu.

Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, ceea ce ești Maica Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.

Troparul Adormirii Maicii Domnului sintetizează teologic toată esența de valori sfinte ale Maicii Domnului. Fecioară fără de prihană și născătoare de Prunc dumnezeiesc, Maria biruiește prin curăție hotarele firii, arătând minunea cea mai mare a istoriei, nașterea lui Dumnezeu ca Om din ea. Această minune a veacurilor nu este însă un accident ontologic, ci rodirea plină de lumină a umanității, care perseverând ân sfințenie, a înaintat pe calea asemănării cu Dumnezeu. Prunca sfântă Maria a cultivat în inima ei atât de mult sfințenia și fecioria dumnezeiască, a ajuns să semene la suflet atât de mult cu Dumnezeu, încât Însuși Hristos a primit să semene cu ea. În viața Născătoarei de Dumnezeu se vede în mod plenar puterea covârșitoare a duioșiei de mamă care naște pe Hristos, forța fragilității iubitoare, profunzimea de taină a fidelității umane, puritatea gândului rugător,  lumina maternității umane, unirea de negrăit dintre smerenie și slavă, dintre pământ și cer, dintre om și Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului este actul teologic de supremă reciprocitate a iubirii, Fiul cel veșnic, fiind purtat în brațele sale de Maica Lui, acum, primind în brațele Lui sufletul feciorelnic al Mariei, sub chipul unui prunc. Răspunsul firesc al lui Dumnezeu, de îmbrățișare a sufletului mamei, vine dintr-o viață de iubire nesfârșită, de suferință tăcută și de smerenie adâncă a Maicii Lui. Adormirea ei înseamnă întoarcere la brațele părintești ale fiului ei, întâlnirea de taină dintre cei ce nu s-au despărțit niciodată, împlinirea vocației de mamă și finalitatea unirii omului cu Dumnezeu.

Maica Domnului L-a hrănit la sânul ei feciorelnic pe Hrănitorul tuturor, L- a spălat pe Cel ce curățește toată făptura, L-a învățat să meargă pe Călăuzitorul galaxiilor, L-a învățat să vorbească pe Logos-ul întregului univers. Acum, primește darul intrării la Tronul slavei, șederea de-a dreapta lui Dumnezeu.

Cuvintele troparului: „întru adormire lumea nu o ai părăsit” arată taina veacului viitor, aceea a simultaneității ontologice în iubire, al comuniunii totale prin rugăciune, al prezenței spirituale în comapsiune și al trăirii în sânul lui Dumnezeu. Deși cu trupul și sufletul la ceruri, Maica Domnului rămâne mai aproape de orice om, mai aproape de mama fiecăruia dintre noi. Nimeni și nimic nu o mai pot împiedica să asculte rugăciunile și lacrimile întregii lumi. Iar dorul ei, suferința ei – de a-și vedea Fiul murind pe Cruce – se transformă acum într-o putere minunată, care ascultă cu luare aminte durerile lumii, le trece prin inima mai largă decât cerurile a Maicii și ajunge la inima Stăpânului. Așa că Maica nici nu are trebuință să Îl mai roage ceva, căci ascultă ca un Dumnezeu toate șoaptele inimii ei, toate suspinele de durere pe care le primește și o iubește atât de mult încât le împlinește, așa cum a făcut în Cana Galileii.

sursa: doxologia.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *