Protest anticomunist în Hong Kong. 40.000 de protestatari în stradă împotriva cursurilor de “patriotism chinez” comunistoid – din școli.


Mii de manifestanti s-au adunat sambata la Hong Kong cu scopul de a constrange Guvernul sa renunte la cursurile de patriotism chinez inainte de redeschiderea scolilor.

Pe o vreme ploioasa, circa 40.000 de parinti si elevi s-au strans in fata sediului guvernului, potrivit radioteleviziunii publice RTHK care a citat organizatori, in timp ce politia a mentionat un total de 8.100 de manifestanti, informeaza AFP.

Este cea de-a doua manifestatie dupa ce, in iulie, aproximativ 90.000 de cadre didactice si elevi au coborat in strada pentru a protesta fata de lectiile de patriotism pe care le denunta ca fiind o tentativa de spalare a creierului copiilor din regiunea semiautonoma Hong Kong cu propaganda chineza.

Adunarea a fost organizata inainte de deschiderea, luni, a noului an scolar. Guvernul a cerut unitatilor de invatamant sa inceapa introducerea acestor cursuri, pe baza de voluntariat cu incepere din acest an scolar, dar care vor deveni, din 2016, obligatorii in toate scolile.

Potrivit mass-media locale, majoritatea scolilor intentioneaza sa nu organizeze lectiile in cauza in acest an.

Un purtator de cuvant al Ministerului Educatiei a afirmat ca guvernul va continua sa asculte toate punctele de vedere, dar nu s-a referit la posibilitatea abandonarii acestor cursuri.

“Biroul Educatiei indeamna toate partile implicate sa pastreze calmul, sa dea dovada de obiectivitate si sa faca din interesul elevilor o prioritate”, a declarat purtatorul de cuvant.

Guvernul a precizat ca “educatia nationala” reprezinta un subiect important pentru a favoriza sentimentul de apartenenta nationala, in contextul in care nemultumirile fata de Beijing se intensifica in acest oras din sudul Chinei cu o populatie de sapte milioane de locuitori.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *