Cipul cuantic – noul salt tehnologic – se lansează public săptămâna viitoare !

O inovație fără precedent ce va revoluționa lumea computerelor va fi dezvăluită în această săptămânăGalerie foto (1)

Oamenii de știință de la Universitatea Bristol din Marea Britanie au reușit să construiască un nou „cip cuantic” ce va permite crearea unor telefoane mobile complet securizate și a unor computere ultra-rapide ce depășesc cu mult performanțele dispozitivelor existente astăzi.

Echipa de cercetători din întreaga lume ce a reușit să atingă acest progres extraordinar va dezvălui mai multe detalii în cursul acestei săptămâni, în cadrul British Science Festival, eveniment ce va avea loc în Aberdeen.

Pe termen scurt, cercetătorii vor folosi această tehnologie pentru a securiza serviciile de comunicații folosite de telefoane mobile și de computere, făcând ca operațiunile de zi cu zi, precum banking-ul online și cumpărăturile pe internet, să fie mult mai sigure. De asemenea, telefoanele mobile vor fi protejate de tentativele de hacking.

Tehnologia cuantică reprezintă un vechi deziderat al cercetătorilor din întreaga lume. Cipul cuantic conceput de oamenii de știință este produs din siliciu, funcționează pe bază de lumină și este de mii de ori mai mic decât cipurile de sticlă folosite până acum. Acest cip va permite producerea în masă a tehnologiilor cuantice, permițând mai întâi fabricarea de telefoane mobile complet sigure, ca apoi să deschidă calea spre computere cuantice ultra-rapide.

Fabricarea cipurilor cuantice din siliciu oferă un mare avantaj: permite ca acestea să fie compatibile cu dispozitivele electronice moderne. Conform lui Jeremy O’Brien, profesor de fizică la Universitatea Bristol, unde își desfășoară activitatea echipa de cercetători, procesoarele cuantice ar putea fi integrate în circuitele microelectronice convenționale în următorii 3-5 ani.

Cercetarea a fost realizată în colaborare cu mai multe companii specializate în tehnologia de ultimă oră (precum Toshiba, Nokia și Oclaro) și cu Universitățile Heriot-Watt din Scoția și Delft din Olanda. Specialiștii susțin că acest efort științific reprezintă un pas esențial spre miniaturizarea computerelor cuantice optice.

Antti Niskanen, cercetător-șef în cadrul Nokia Research Centre din Cambridge, a oferit mai multe detalii despre noua tehnologie: „Înțelegerea fotonicii cuantice deschide calea spre noi cercetări în domeniul securității, senzorilor și a procesării informației. Securizarea datelor personale, capacitatea unui dispozitiv de a înțelege lumea din jurul său și abilitatea de interpreta rapid aceste informații reprezintă beneficii de care vor avea parte în viitor utilizatorii dispozitivelor mobile”.

Noul cip este creat din siliciu, la fel ca microprocesoarele existente în computerele și smartphone-urile folosite astăzi. Spre deosebire de cipurile de siliciu convenționale, ce funcționează controlând curentul electric, cipurile cuantice manipulează particule de lumină (fotoni) pentru a efectua calcule. În principiu, un dispozitiv de computație cuantic dotat cu 100 de fotoni ar putea rezolva simultan trilioane de ecuații.

Deoarece noua tehnologie apelează la aceleași tehnici de fabricație folosite în mod curent pentru cipurile din siliciu convenționale, un producător poate crea ușor milioane de cipuri cuantice. Noile circuite sunt compatibile cu infrastructura de fibră optică folosită astăzi în comunicațiile în bandă largă, deoarece operează la aceleași lungimi de undă. „Rețele globale de comunicații, incluzând internetul, funcționează cu ajutorul fibrei optice prin care lumina transmite informații cu viteze înalte între țări, orașe și clădiri”, explică Mark Thompson, director adjunct al Centrului pentru Fotonică Cuantică din cadrul Universității Bristol. „Dispozitivele noastre sunt compatibile cu aceste rețele, putem spune chiar că «vorbesc aceeași limbă»”, a adăugat Thompson.

Un computer cuantic poate rezolva probleme complexe, care în mod normal durează prea mult pentru a fi rezolvate chiar și în cazul în care sunt folosite supercomputere. Printre aceste sarcini se numără analizele de risc financiar, recunoașterea obiectelor din imagini, căutările în bazele de date și conceperea unor noi materiale, medicamente și alte dispozitive tehnologice complexe.

„Așa cum tunelurile de vânt nu mai sunt folosite pentru proiectarea aeronavelor, fiind înlocuite de simulări computerizate, în viitor vom putea înlocui majoritatea laboratoarelor de chimie cu computere cuantice”, a concluzionat profesorul O’Brien.

Sursa: Financial Times - via descopera.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *