Odiseea…

Trăim vremuri… galopante. Viața ne ia în primire de cum venim pe lume, lovindu-ne în plin cu suflul fierbinte al schimbării. Avansăm cu greu prin ea, ca niște mastodonți parașutați pe o planetă cu o gravitație prea mare, incapabili să ne ferim și de cea mai banală și previzibilă agresiune. Suntem ca niște musculițe de oțet, închise în borcanul unui copil grăbit să își termine experimentul pentru școală, supuse la șocuri termice, schimbări de lumini și condiții de trai, radiații și electroșocuri. Trăim într-un mediu ostil, periculos, încercând să ne adaptăm, să supraviețuim unei realități pe care o înțelegem prea puțin. Căpătăm în drumul nostru către Neant, frânturi de experiențe, cioburi de lumină, bucurii de o clipă într-un noian de suferință. Fața cea hâdă și întunecată a nimicniciei și efemerității existenței noastre își arată chipul după fiecare colț, după fiecare eveniment, iar noi fugim îngroziți reprezindu-ne precum un copil terorizat cu capul în poala ocrotitoare a mamei, cufundându-ne în uitarea micilor noastre preocupări, a factorilor de aparentă stabilitate din bietele noastre mărunte vieți.

Dușmanul nostru cel mai înverșunat a ajuns să fie PLICTISEALA, căci ea ne abate atenția de la frivolele noastre interese, făcându-ne conștienți de TEROAREA din spatele clipei prezente. Nu e bine să te gândești prea mult la lucruri profunde, căci s-ar putea să te înhațe, precum monștrii din adâncuri.

Plutim pe suprafața vălurită a Realității, terorizați în sinea noastră de ideea de a vedea ce se ascunde dincolo de luciul argintiu al acesteia. Rareori, unul dintre noi plonjează către Adâncuri, dornic de Cunoaștere, într-o tentativă sinucigașă de a-și depăși condiția de efemeridă.

Avem în noi capacitatea de a depăși viteza vremurilor ce ne bulversează în bătaia Vântului Schimbării, căci, precum Ulise a fost dăruit de Eol, zeul grec al vânturilor, cu un burduf în care erau închise vânturile năpraznice necesare bunului drum spre casă, la fel și noi am fost dăruiți de Creator cu forțe colosale, care folosite corect ne duc spre Patria Eternă. Din păcate, ca și Ulise, Umanității surprinse dormind i-au fost descătușate de către cei pofticioși de aur și bogății efemere – zăgazurile forțelor teribile cu care a fost înzestrată, iar acum Realitatea ni le aruncă în față, prea multe și prea repede, plimbându-ne aiurea, într-un periplu Odiseic pe oceanul învolburat al Creației, plin de pericole de tot felul. Dacă cei ce au dezlănțuit furtunile – prin patima lor oarbă după bogății efemere – vor pieri – precum în Odiseea, pe parcursul călătoriei, fără să mai apuce să vadă Limanul Liniștit al Itacăi, să sperăm că măcar cei ce nu și-au uitat destinația finală vor ajunge cu bine la capăt.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *