România, inima vechii Europe

              Citește și dă mai departe.

Ultimele cărți, LIMBA RUMÂNILOR NU SE TRAGE DE LA ROMA și ISTORIA ANTICĂ a NEAMULUI ROMÂNESC, de Dr.Cueșdean, le puteți comanda la telefon 0722.317.501.  Acestea nu vor mai fi reeditate dată fiind lipsa de interes a autorităților și a cumpărătorilor români pe această temă. Că noul director al Muzeului de Istorie a României, dl. Oberlender, un numismat, îmi cenzurează cărțile și mă obligă să le scot de la vânzare, este oarecum normal, în zilele noastre, dar deplâng faptul că etnicii români nu dau o ceapă degerată pe o argumentație solidă privind identitatea lor.

Dacă le citiți aflați că, toți europenii au venit de undeva, spre deosebire de rumâni, prezenți aici de 42.000 de ani, agricultori sedentari de 10.000 de ani și că ROMÂNA ESTE FĂURITĂ DE MORFEME STEM DIN RĂDĂCINI GETICE, cuvintele ei fiind o sumă  de frânturi de vorbe românești descriind logic metaforic o noțiune, fiecare frântură fiind tot românească, nu străină, pe lângă faptul că, în timp ce Roma era abia un punct pe hartă, neamul geților vorbitori de rumână era cel mai mare popor, întins de la Gibraltar până în Punjabi, rumânii putând fi demarcați lingvistic de frații lor gemeni abia în India, unde romanii nu au ajuns niciodată.

Geții au ajuns atât la Gibraltar ca Iler- geți, Indi-geți, cât și în India, dându-i numele, ca Indi-geți și Mas-geți (massageți), geții maximi, Geții cei Mari (mas, mare, inclusiv masiv, în latină și în limba pahalavi a perșilor), vobind românește atât pe parcursul până în Spania, cât și pe cel până în India, unde au ajuns și frații noștri macedoneni, sub Alexandru cel Mare.

Cuvintele exclusiv ale noastre, inexistente în nicio altă limbă, puse sub eticheta ridicolă de ”etimon necunoscut”, o țâră țora, a crănțăni ucracna curacna, a țipa cic (ȚI->CI; P->C) , a schiorlăi cirlauna, a ciunti camt, gargaragiu gargara, vatră vehra, a horopsi jorajori, a buimăci bacca, chehe cangh, a hojbăi hoj, ciorchine ciucia, a asmuți muțna, mitocan mota, șulfă țula, bordei burj, bujdă burj, gard giardian, cataramă cataramcatarna (M->N), boarfe barva barava (F->V), a se rățoi, ruția, gaci (pantaloni) gacicih, a se păcăli pagal ( C->G), cantă (vas) canti handi (C->H, T->D), bani ban, a se găta(împuțina) gattauna, ghiont gusann, a se înghesui guss, zgrăbunță gar, jagardea jangali (R->L), pată pata, cioc ciunjnc (C->H), talangă tala, gogonat gogurcopilă pilla, a înhăța hațna, hățuri haț, tiptop tip tap, a dârdâi darana, coclauri cocla, bugăt bagut bahut (G->H), a băga bagi, nu puteau să fie vorbite azi în India decât duse de către rumânii antici de acum peste 2500 de ani și/sau de către macedo-românii lui Alexandru Macedon de acum 2300 de ani.

Din fondul de peste 800 cuvinte exclusiv românești, cu “etimon necunoscut”, aproape  o treime, 244, le găsim vorbite azi în Punjabi, unde n-au ajuns decât indi-geții, mas-sa-geții și macado-românii geți, toți din neam rumânesc, utilizatori ai celui mai apropiat lexic  de cel modern rumân, în accepțiunea RUMÂN=ȚĂRAN=omul ȚĂRII ROMÂNEȘTI, cf.DEX .

Am prezentat până acuma 1874 cuvinte românești duse de geți în Punjabi, din care 1154 cu ”etimon latin al Imperiului Roman”, 400 cu ”etimon slav”, 92 cu ”etimon francez”, 16 cu”etimon țigănesc” ,  97 cu etimon turcesc, 43 cu etimon grecesc, 72 cu etimon maghiar, deși în Punjabi din India și Pakistan, nu există alte cuvinte indo-europene decât cele din limba română și nu din alte graiuri contemporane.

În facebook, notițe la profil, redau zilnic câte 5 cuvinte extrase din cărțile mele “Senzațional, suntem români de peste 2500  de ani ” și ”Limba rumânilor nu se trage de la Roma”.

Nicio altă sursă nu dă 2000 de lexeme atât de apropiate de limba română contemporană ca acestea, deși există scrise mii de cuvinte ( de obicei toponime) atribuite  dacilor, tracilor și ilirilor.

Dați click pe linkul   http://ijunoon.net/punjabi_dic/             introduceți în dicționarul Punjabi to English, scris pe coloana din stânga, cuvintele punjabi, pentru a obține toate sensurile românești contemporane.

 Găsiți cărțile și la

 http://solif.wordpress.com/oferta-de-carte/

Nu avem niciun indiciu care să ne permită a estima, cât de cât corect, cu cât timp înainte de acum 2500 de ani s-au desprins indi-geții și masa geții dintre rumânii geți din ”România”.         

Chiar dacă față de cele scrise în sanscrită acum 3000 de ani, APĂ, APOS, SUARE, SATA, unele cuvinte vorbite azi în Punjabi apar mai deformate, a-PA=PA-ni, APO-s=ABI, SUARE=SURAJ, SUTA=SAU și SA-ikra, poate să susțină cineva că ele nu sunt cuvinte străvechi românești sau că nu au cea mai apropiată legătură cu românii ?

A mai găsit cineva, undeva, MALAI, o ȚÂRĂ, a BĂGA ?

Sunt oare mai plauzibile afirmațiile ”academice” de genul NUNTĂ ”se trage” din latinescul NUPTIE, decât NUNTĂ și getul NEUNDA sunt unul și același cuvânt  rumânesc ?

Nu cumva să credeți că a existat vreodată vreo atestare a lui NUPTIE sau a altor etimoane pretinse de DEX, în limbajul colocvial ancestral românesc !

Ele sunt niște pure găselnițe ale unor slujbași ai stăpânirii din teritoriul nostru, care și-au dat cu presupusul în ultima sută de ani, pornind de la papucii de noapte ai cuiva în care s-a născut ideea că daco-geții și-au pierdut limba și și-au găsit-o numai și numai, musai la Roma.

Tot ce exista cuvânt în română, dar nu exista în latina Romei, nu mai era posibil să fie românesc, chiar dacă cei care își spun rumâni îl folosesc de când lumea, precum europeanul MUSAI, es MUS la germani, MUST, trebuie, musai, la englezi, devenit ungarul MUSAI, cf. DEX, absent în ” maghiara asiatică ugro-finică”.

Această idee, o pură fantezie, de inspirație parțial franceză, era mult mai simplă decât aceea de a studia cuvintele noastre și de a observa că, ele se compun unele din altele, descriind extrem de plastic noțiunile, ca pe niște metafore contruite din fragmente ale altor cuvinte rumânești, comasate într-un nou cuvânt, în care fiecare fragment înseamnă ceva deslușit, după ce ai descoperit morfemele stem, cheia acestui tipar românesc.

Fonetic,  D este un T înmuiat și T este un D întărit, motiv pentru care am putea susține că este vorba despre unul și același cuvânt NUNTA și NEUNTA, în varianta NEUNDA.

Ce ne spune Limbajul metaforic logic al morfemelor stem în cazul celor trei cuvinte, NUNTĂ, NUPTIE și NEUNDA ?

Din punct de vedere sonor NUPTIE se apropie de NOAPTE și NUNTA de NEUNDA, ce înseamnă cadou de NUNTĂ la urmașii geților, în Punjabi.

NOAPTE înseamnă o nouă rupere a luminii și o periodicitate NAP a luminii TE, greu de pus în legătură cu noțiunea de NUN-TĂ la români, care se adună de dimineața în număr mare la o nuntă și în cadrul unui ceremonial plin de respect și de demnitate, fac daruri, NEUN-DA, în masagetă,  tinerilor CĂSĂtori, KhASAm, în masa-getă, pentru a înfiripa o nouă gospodărie, o nouă familie.

Deoarece limbajul este un fenomen logic, rațional, latinescul NUPTIE poate fi pus în legătură cu NOAPTEA nunții, momentul culminant al ceremonialului.

Morfemele lui NUPTIE (NUP-tie, nu-PTIE, NUPT-ie), nu au niciun corespondent în românescul NUN-TĂ.

NUNTĂ, este alcătuit din două morfeme stem, corelate logic,   N*N și T*, respectiv, NUN și TĂ.

”T*, 1 om”, înseamnă TU cel care ești subiectul temei ”respect ca pentru părinți”= ”N*N, 11 ascendență”, precum se bucură de respect, NEN-ea, NAN-a, NĂN-aș-u, NUN-ta-și-i.

De ce să-l credem pe cel căruia i-a venit ideea că nin-SOARE ”se trage din latinescul nin-GERE” ,precum clește din forceps, fără nicio legătură a morfemelor celor două cuvinte și să nu ne încredem în înțelepciunea poporului român de a denumi lucrurile ca pe niște metafore ce le particularizează cât de cât, prin ceva caracteristic, cum ar fi, faptul că STRIGATUL te jenează în GÂT, STRÂ(nge în)GĂT ori că, un URS, ur(că) s(us) sau o BATJOCURĂ e o BĂT(aie în)JO(a)C(ă cu)URĂ.

Un ageamiu recunoaște în NIN-soare, cuvântul soare, imposibil de deslușit pentru un academician, ce susține că SOARE este SOL, adică nin-SOL, în loc de nin-SOARE.

În tabelul cu morfemele constatăm că, N*N, nu are doar sensul de respect, ci și altele, ”N*N, 5 atmosferă, 11 ascendență, 36 negație”, precum și înțelesul logic de, NU, negație, NON (NIN).

Să vedem dacă greșim.

Există SOARE când NINGE ?

NU.

O să spuneți că am venit de unde am plecat, la academicianul cu NINGERE drept etimon pentru NINGE.

Eu vă răspund că NINGERE are un morfem RE în plus, absent în NIN-GE și că GE înseamnă ”G*, 4 pământul” de J-OS (GE-os), deo(r)sum în latină, dar GI-os în română, conform tabelului cu morfeme, interpretat logic, ceea ce nu există în latina Romei, ce a copiat doar românescul NINGE, adică metafora  ”NU-i (NIN) pământul GE, când NIN GE”, pentru că-l acoperă z-ĂPA-da, așa cum ”NU-i (NUN) pământul GE într-o ge-NUN-e”, numele abisului, la rumânii geți, absent ca și GI-osul, în latină.

Logica contextului este aceea care ne spune că aici N*N, NIN, NUN, are înțelesul de negație, NON, la fel cum ROST poate însemna SPAȚIU dintre și a PROCURA ori a ARANJA, etc, în funcție tot de această logică a contextului.

De ce să se tragă vernacularul a LUN-EC-A din artificialul, literar, LU-bri-car-e și nu invers ?

Rumânii, cei care au făcut cuvintele europene, au dat sensul de a luneca, ne lubricați, ne unși, de a se dez-echi-libra, de a se mișca lin, cu rezistență redusă la deplasare, morfemului stem ”L*N, 4 pământ, 28 departe, 34 acțiune,  68 limite, 70  a luneca, 71 încet, 72 timp,  82 ordine” ce crează noțiunea a LUN-ec-a,”ceva legat ca cu AC-ul, *C, de LUN-ec-UȘ, adică acel loc în care LUN-ec-i UȘ-or, cu care au numit mai multe fenomene, inclusiv LUN-tre, cu care LUN-ec-i, TRE-ci lin apa, LIN-ter, nu -TRE, în latină, ce LUN-ec-ă tot LIN, ca și LIN-gura în GURĂ, la rumâni, dar în GÂTLEJ, la romanii ce ar fi folosit linguri numite LIN-gula, GULA fiind GÂT-le-jul, la Roma.

Acestea nu au cum să derive din LUBRI-care, ce dez-echi-LIBREAZĂ inerția, făcând să alunece roata pe osia carului, dar nu să LUN-ec-e, cum LUN-ec-ăm pe gheață sau cum LUN-ec-ă (nu lubrefiază) LAN-ur-ile de grâu la vânt, ce a-LUN-ec-ă,  ca și val-ur-ile.

Deși de la bonjuriști și pașoptiști nu au trecut decât 170, 160, de ani și de la Marea Unire a Principatelor încă nu au trecut 100 de ani, cuvintele franțuzești au pătruns foarte repede în limbajul nostru colocvial, cu toate că românii mai erau încă analfabeți la nivel de 60-80 %, acum 80 de ani, datorită faptului că ele se aseamănă mult cu ale noastre.

Acestea se aseamănă deoarece geții au dus ei la Paris o mulțime de cuvinte pe care le găsim și în Punjabi, iar neologismele noastre se grefează pe un tipar mai vechi de 2500 de ani în limba română, uneori ușor de recunoscut și în franceză.

CUVINTE EXCLUSIV ROMÂNEȘTI, VORBITE AZI ÎN LIMBA URMAȘILOR GEȚILOR, ÎN PUNJ-ABI (panci=5,-abi=APE).

Urmăriți 240 de cuvinte exclusiv românești în vocabularul din Pungiabi, din fondul de peste 1500 folosite numai de români și totuși etichetate ”cuvinte cu etimon necunoscut sau din substrat ori cu compunere onomatopeică”, ceea ce le recunoaște, implicit, tacit, o origine autohtonă, exclusiv românească, ele ne fiind comune cu celelalte limbi indo-europene, în ciuda scepticismului domnului Marius Sala, ce nu acordă nicio șansă de identitate românei și românilor.

Cuvânt românesc          getic                        englez            punjabi

39.-ȚÂRĂ    ȚORA    crumb(chura);few thora40.-CRĂNȚĂNI  uCRACNA  crunch  kurakna  41.-ȚIPA      ȚIP   cry  chik42.-CHIORĂI    CIRLAUNA    cry   chirlauna                          43.-CIUNTI     CAMTI   curtail  camt

mai multe pe pagina de facebook a prof. Lucian Iosif Cuesdean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *