Famiglia Goldman Sachs. Rețeaua care influențează finanțele mondiale

Goldman Sachs, „sepia-vampir” ale cărei tentacule adulmecă orice potențială sursă de profit. Goldman Sachs, „templu al banilor”, unde bonusurile anuale sunt religia neoficială, ce câștigă tot mai mulți adepți. Goldman Sachs, „chintesență a finanțelor mondiale evreiești”. Sunt multe felurile în care banca a fost descrisă. Lansate din invidie sau bazate pe adevăruri de necontestat, toate aceste apelative creionează imaginea unei bănci de investiții a cărei sete pentru profit a devenit emblematică. Rețeta secretă a succesului băncii: modul unic , imposibil de replicat, în care a înțeles să jongleze cu finanțele.

De la banca mică, fondată în 1869 de Marcus Goldman, până la gigantul de acum, condus de Lloyd Blankfein, Goldman Sachs a reușit să depășească toate perioadele dificile din istoria finanțelor și să mai facă și profit. Cei care au urcat treptele ierarhiei interne și care au învățat să mânuiască banii „the Goldman way” au atras constant atenția marilor instituții financiare ale lumii. Încet, dar sigur , banca s-a transformat într-o veritabilă pepinieră ce a exportat constant bancheri pentru mari instituții financiare internaționale, fie ele publice sau private.
Această veritabilă rețea de „foști angajați Goldman” a căpătat de-a lungul timpului o influență imensă pe scena finanțelor internaționale, alimentată de munții de bani pe care firma îi generează și astăzi.  Aproape indiferent de țara despre care vorbim, vom găsi angajați ai băncii, foști sau actuali, în poziții cheie.

Income Magazine vă prezintă o serie de figuri legendare ale băncii, care și-au pus amprenta asupra istoriei recente a zbuciumatei scene a finanțelor mondiale.

   „Hank” Paulson

Fost președinte și CEO al Goldman Sachs, Henry Merritt „Hank” Paulson Jr. a devenit cel de-al 74-lea Secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, în iunie 2006. S-a făcut remarcat în timpul mandatului printr-o serie de măsuri și declarații ce aveau să devină emblematice pentru perioada crizei economice și financiare. Astfel, în aprilie 2007, Paulson declara că piața imobiliară și-a atins punctul minim de scădere, însă economia este „foarte sănătoasă”.
Un an mai târziu, în iulie, Paulson asigura publicul american că sistemul bancar este „sigur”, iar autoritățile de supraveghere dețin controlul asupra situației.
Simbolică pentru mandatul său rămâne tranșarea problemelor legate de Lehman Brothers. Astfel, atât Paulson, cât și Timothy Geithner, pe-atunci președinte al Federal Reserve Bank of New York, au refuzat să ofere sprijin gigantului britanic Barclays, care vroia să cumpere Lehman. Aceștia au pus presiune asupra conducerii băncii, pentru a cere falimentul, în contextul în care considerau că efectele nu vor fi sistemice. Falimentul băncii a creat panică în piață și a afectat serios celelalte bănci de investiții, în contextul în care clienții acestora au vrut să-și lichideze pozițiile.
Un alt episod pentru care Paulson va rămâne unul dintre personajele emblematice ale crizei financiare este cererea adresată guvernului SUA de a aloca sute de miliarde de dolari pentru curățarea bilanțurilor băncii. Documente publicate ulterior arată că Paulson i-a forțat pe bancherii americani să accepte sprijinul acordat de guvern, „fie că le place sau nu.”
Revista Time a vrut să îl numească în 2008 pe Paulson „Personalitatea Anului”, considerând că „deși este groaznic în a explica alegerile pe care le-a făcut, nu există opțiuni mai bune pe care să le fi avut la îndemână”.

   Mario Draghi
Fost guvernator al băncii centrale a Italiei și, în prezent, președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a deținut poziția de vicepreședinte și director al Goldman Sachs International, până în 2005. Ca mulți dintre colegii săi de top, de la Goldman Sachs, Draghi a ocupat funcții în cele mai importante instituții financiare mondiale. Astfel, acesta a fost membru în conducerea Băncii Mondiale, după care a preluat șefia Bank of Italy. A făcut parte din consiliul de guvernare al Băncii Centrale Europene și a fost membru al comitetului director în cadrul Băncii Internaționale a Reglementelor. De asemenea, face parte din consiliul guvernatorilor din cadrul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Băncii Asiatice pentru Dezvoltare.
La finele lunii iulie, autoritatea internă de supraveghere a Uniunii Europene a lansat o investigație în centrul căreia se află Draghi și care se referă la un posibil conflict de interese.
Reprezentanții Corporate Europe Observatory l-au acuzat pe Draghi de lipsă a independenței față de poziția ocupată, în contextual în care acesta este membru al Grupului celor 30, ce reunește mai mulți lideri din finanțele mondiale. G30 include membri ai autorităților de supraveghere, șefi ai unor importante bănci și persoane din mediul academic. În ceea ce privește mandatul deținut acum, de acesta se leagă supravegherea programului de 489 miliarde euro, pe trei ani, destinat finanțării băncilor europene, similar cu cel inițiat de Paulson.

   Lucas Papademos
Guvernator al băncii centrale a Greciei și prim ministru al statului elen între 2011 și 2012, Papademos este un mai vechi angajat al Goldman Sachs. În timpul mandatului de guvernator al băncii centrale, Papademos a luat parte la procesul de trecere de la drahmă la euro. Cel mai controversat episod al carierei sale rămâne cel referitor la afacerile cu produse derivate, din timpul mandatului său de guvernator. Acestea au permis statului grec să ascundă adevărata mărime a datoriilor publice. Și, ca pură coincidență, Petros Christodoulou, șeful agenției de administrarea datoriei publice a Eladei, și-a început cariera de finanțist tot în cadrul Goldman Sachs.
Astfel, Goldman Sachs a aranjat o serie de tranzacții swap ce permiteau Greciei să împrumute un miliard de euro fără ca acest lucru să se reflecte în datoria publică. În timp ce aranja aceste operațiuni, Goldman s-a asigurat împotriva riscului de neplată a datoriilor de către statul elen. În cele din urmă, banca de investiții a vândut tranzacțiile swap băncii centrale a Greciei. Și alte state, precum Italia, au folosit astfel de metode pentru micșorarea datoriei publice.

  Romano Prodi
Președinte al Comisiei Europene și prim ministru al Italiei, Romano Prodi a fost consultant al Goldman Sachs, poziție la care a renunțat doar în perioada mandatului de premier. Numele lui Prodi este legat de controversata fuziune Siemens – Italtel, din anii ’90. Compania italiană de telefonie a fost privatizată de guvern, iar gigantul Siemens era interesat de preluarea acesteia. La cârma holdingului de stat însărcinat cu privatizarea Italtel și denumit IRI se afla, la acea vreme, Romano Prodi. În urma unor investigații ample, procurorii au găsit probe care indicau că 400 de milioane de euro au fost plătiți pentru ca afacerea să reușească. În cadrul investigației a fost identificată o plată de 10 milioane de mărci germane, făcută într-un cont Goldman Sachs. Ancheta a luat urma acestor operațiuni și o percheziție făcută la sediul din Milano al băncii avea să scoată la suprafață documente care făceau legătura între sumele plătite de Siemens și Prodi.
Procurorii au ținut să sublinieze după aceea că Prodi nu face obiectul anchetei lor, însă analizează plățile primite de el din partea Goldman Sachs.
Acesta primise 1,4 milioane de lire sterline în perioada 1990-1993 printr-o companie italiană de consultanță.
O altă serie de acuzații vizează vânzarea de către Prodi a unor proprietăți de stat la sume sub prețul pieței. Cea mai controversată astfel de acțiune vizează un producător alimentar, achiziționat de grupul Unilever. Goldman Sachs a fost banca prin care tranzacția respectivă s-a realizat.

   Mario Monti
Ministru al Economiei și actualmente premier al Italiei, Mario Monti a fost consilier al Goldman Sachs, dar și al gigantului Coca-Cola. Monti este unul dintre cei mai mari economiști ai Italiei, în contextual în care și-a petrecut o mare parte a carierei în mediul academic. Silvio Berlusconi l-a propulsat în cadrul Comisiei Europene, în 1995, moment în care Goldman Sachs a început să fie interesată de strălucitul economist. Mai întâi comisar pentru piețele interne și apoi însărcinat cu portofoliul concurenței, acesta avea poziția perfectă pentru a anula sau aproba fuziunile și achizițiile de care se ocupau bancherii de la Goldman.
În acest context, numirea în poziția de consilier pare un gest firesc.
Cei peste 20 de consilieri ai băncii fac lobby pentru diversele interese ale Goldman, scena politică europeană fiind prima vizată. Un alt consilier este Otmar Issing, fost membru al Bundesbank și al BCE, unul dintre arhitecții trecerii la euro.

   Robert Zoellick
Secretar Adjunct de Stat și președinte al Băncii Mondiale, Zoellick a avut o lungă relație cu Goldman Sachs. Acesta a fost vicepreședinte al Goldman Sachs Group, pentru ca mai apoi să preia funcția de președinte al comitetului de consilieri internaționali ai băncii.
Numirea lui Zoellick la șefia Băncii Mondiale, având în vedere pedigriul său marca Goldman Sachs, a ridicat câteva semne de întrebare în acel moment. Astfel, un oficial UE declara pentru New York Times, sub anonimat, că „rețeaua Goldman este una foarte restrânsă. Deși Zoellick este nou în familia Goldman, are un viitor strălucit în față, având în vedere că Paulson l-a recrutat pentru această poziție. Și dacă vom analiza cercul restrâns de persoane promovate de administrația Bush și privite cu ochi buni de Europa, atunci vom vedea că Zoellick se integrează perfect în acest tablou”. De mandatul lui Zoellick la șefia Băncii Mondiale se leagă o serie de ajutoare financiare substanțiale acordate mai multor state, pentru a face față efectelor crizei economice și financiare, dar și o serie de reforme implementate în interiorul băncii, pentru a crește influența economiilor emergente în structura de vot a instituției.

   Lloyd Blankfein

Nu puteam încheia lista personalităților care au marcat istoria băncii fără Lloyd Blankfein, „prințul casino-capitalismului”, cum a fost denumit de o jurnalistă americană, și actualul șef al Goldman Sachs.
Născut într-o familie săracă de evrei din Bronx, Blankfein ilustrează perfect istoria fondatorului băncii, Marcus Goldman. Ambițios, acesta a urcat toate treptele ierarhiei, până la cea mai de sus. La 13 ani și-a luat prima slujbă. „Îmi aduc aminte cum mergeam printre tribune, cărând lada cu băuturi răcoritoare. La un moment dat, cineva mi-a cerut un suc. Era la câteva rânduri distanță și lada pe care o căram era foarte grea. Mi-am dat seama în acel moment că va trebui să car lada aceea câteva rânduri mai sus, pentru câțiva bănuți. Ia ghiciți, ce am făcut? Am luat lada aia cu sucuri și am mers până acolo sus, pentru a câștiga acei câțiva bănuți”, povestea șeful Goldman Sachs.
În 2006, Blankfein a încasat un bonus de 54,4 milioane de dolari, cel mai mare de pe Wall Street. Îl merita? Cu siguranță!
Banca raportase un profit net anual de 9,5 miliarde de dolari.
„Am fost invizibil în cadrul băncii cam 24 de ani din cei 27 petrecuți în sânul ei. Așa că nu e ca și cum am cerut să fiu președintele Goldman Sachs”, spunea cinic Blankfein.
Să ajungi șeful acestei bănci e o probă mai solicitantă decât maratonul, mai complicată decât plănuirea unei misiuni pe Lună și mai dificilă ca o problemă foarte complicată de matematică. Dacă vă veți uita atent la fețele celor care au condus de-a lungul timpului banca, nu prea veți găsi trăsături care să ilustreze mila sau compasiunea. E un joc pe bani și e cel mai dur din lume.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Într-o seară geroasă de iarnă, anul trecut, stăteam de vorbă la o cafea cu un angajat al Goldman Sachs, venit în România să încheie câteva dealuri cu statul și cu principalii jucători din finanțele private. Conversația despre filosofia de afaceri a băncii curgea firesc și, la un moment dat, acesta m-a întrebat de ce admir așa de tare banca asta de investiții.
„Pentru că, așa cum spun americanii, ați învățat să mergeți prin ploaie fără să vă udați”, i-am spus eu. „Ooo, but we do get wet (ooo, dar ne udăm și noi), nu este chiar așa de simplu,” a replicat acesta. „Atunci ați învățat să vă uscați foarte repede”, am continuat eu. A zâmbit. Nu a mai spus nimic pe această temă și am continuat discuția. Am plecat din acea cafenea cu o privire fixă. Cât stătusem de vorbă avusesem permanent senzația că în fața mea se aflase un rechin, un luptător de greco-romane venit să identifice și să stoarcă profit din orice sursă încă neexplorată aici, în România. Cine știe, poate chiar o fi făcut asta!

Marile scandaluri în care Goldman Sachs a fost implicată:

1. Criza europeană a datoriilor: Banca ar fi ajutat guvernul elen să ascundă dimensiunea uriașă a datoriilor acumulate

2. Obligațiunile emise de California: Angajații băncii și-ar fi sfătuit o serie de clienți să recurgă la o serie de inginerii financiare ce aveau să le sporească câștigurile din vânzarea obligațiunilor

3. Insider Trading: Rajat Gupta, Robert Freeman sau David Brown sunt doar câțiva din angajații băncii, acuzați de insider trading. Aceștia au câștigat sume considerabile de pe urma tranzacțiilor bazate de informații privilegiate

4. Ajutorul acordat AIG: banca ar fi primit miliarde de dolari, în contextul sprijinului acordat colosului financiar american

5. Abacus: Banca a fost acuzată oficial că nu a declarat autorității americane de supraveghere a pieței de capital o serie de informații legate de obligațiuni garantate prin creanțe, ce au cauzat pierderi unora dintre clienții băncii.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *