InCoreea de Nordexista oameni care nu cunosc gustul painii, nu stiu ce-i aceea muzica si nici macar nu au idee ce inseamna radio. Cum sa stie, cand regimul comunist ii tine in lagarele de concentrare. Sute de mii de oameni stau in conditii mai aspre decat in Iad.

De peste 50 de ani, inCoreeade Nord exista lagare de concentrare, unde au murit sute de mii de oameni. In prezent, 200.000 de nord-coreeni sun izolati in astfel de lagare. Impreuna cu inchisorile de oras, “centrele de odihna dupa munca” si “zonele de deportare a elementelor suspecte”, lagarele de concentrare reprezinta nucleul unei comunitati tinute captive, noteazaDeutsche Welle.

Detinutii de aici sunt total izolati de lumea exterioara, fara niciun fel de drepturi. Dieta lor zilnica consta in terci de porumb, supa de varza si carne de sobolan. Gardienii au putere deplina asupra celor inchisi aici. Cel mai des, detinutii mor din cauza foamei si torturii la care sunt supusi.

Lagarele nord-coreene sunt asemanatoare celor naziste, sovietice sau chineze. Specialitatea nord-coreeana este “gasirea unei acuzatii colective si turnatoria intre semeni”. Oricine asculta posturi de radio straine isi pune in pericol toate rudele. In lagare sunt aduse familii intregi.

Nu putini sunt cei care habar nu au de ce sunt arestati. Motto-ul comunist nord-coreean spune chiar asa: “copiii trebuie sa spele pacatele partintilor”. Toti cei care ajung in lagar raman aici pana la moarte.

Foamea ca tortura

Toti detinutii sunt obligati sa-si denunte aproapele. Fiecare il spioneaza pe cel de langa el si face un raport. E periculos ca oamenii sa aiba incredere unul in altul, pentru ca oricine poate fi un tradator. In dormitoare, salile de clasa si atelierele de lucru domneste o atmosfera de tacere fortata, suspiciune si singuratate.

Politica lagarelor nu permite adunarea a mai mult de doua persoane intr-un loc. Cei care incalca aceasta norma sunt impuscati pe loc.

Fiecare suspiciune pe care o ai fata de aproapele tau trebuie raportata imediat. Cei care refuza sa dea astfel de informatii sunt, de asemenea, pedepsiti aspru.

Informatorii voluntari primesc premii constand intr-o munca mai usoara si o portie de mancare ceva mai mare.

Blaine Harden, fost corespondent al publicatiei TheWashingtonPost, actual angajat al The Economist, spune povestea lui Shin Dong Hyuk, nascut in 1982 in lagarul de concentrare nr.14. Acesta isi datoreaza aparitia pe lume unei “casatorii primite drept rasplata”. Comandantii lagarelor au introdus acest mare premiu pentru detinutii necasatoriti care muncesc din greu si isi dovedesc atasamentul fata de patrie.

Casatoria nu-i de fapt ceea ce cunoastem noi. Cuplul proaspat casatorit are dreptul la 5 nopti de nunta, “sotii” putandu-se vedea si de cateva ori pe an. Fratele lui Shin este mai mare cu 8 ani decat el, dar ii este la fel de strain ca si tatal sau, mama sau ceilalti copii sclavi din lagar.

Profesorii scolii din lagar l-au invatat pe Shin sa se incline usor, sa nu priveasca pe nimeni in ochi si sa-i fie rusine de originea sa. Este interzis a pune intrebari, in caz contrar “bataia e rupta din Rai”.

Pentru a primi o portie suplimentara de mancare, copiii sunt obligati sa raporteze profesorilor despre fiecare vorba a colegilor lor.

Ei nu invata nimic despre lumea de dincolo de lagar, nu stiu nimic despre tara lor, despre istoria acesteia si, mai ales, ca exista o alta Coree ceva mai la sud. Ei nu au vazut niciodata bani, nu stiu niciun cantec, nu stiu ce inseamna concepte precum “morala” sau “prietenie”. Prin “libertate” ei inteleg ceva carne in plus.

Evadarea din Iad

Shin a predat, la un moment dat, unui gardian planurile de evadare ale mamei sale si fratelui sau. Gardianul, insa, a ascuns sursa de informatie si, din aceasta cauza, Shin a devenit suspect ca posibil complice. A fost aruncat intr-un buncar subteran pentru mai mult de 6 luni si torturat. Fratele sau a fost impuscat, iar mama sa spanzurata. 9 ani mai traziu, Shin a reusit sa evadeze din lagar.

Tovarasul sau de evadare, care i-a spus de existenta unor alte tari dincolo de lagar, a murit carbonizat cand a incercat sa escaladeze gardul incarcat cu supratensiune electrica. Shin a avut noroc. A reusit sa se apropie de granita chineza pe care a si trecut-o.

A petrecut 10 luni in curtea unui porcar dintr-un sat chinez. Acolo, pentru prima data in viata, a primit ceva bani si haine calduroase.

Evadarea din Iad nu inseamna automat revenirea la o viata normala, ci mai degraba un salt in necunoscut. La fel ca un copil, Shin invata acum ce inseamna un aparat de radio, care-i gustul biscuitilor, ce semnificatie are cuvantul “datorie”.

Ranile sufletesti capatate in lagar vor ramane, pentru totdeauna, intiparite in mintea sa. Raman cosmarurile, suspiciunea cronica, ramane viata care nu are nici zambete, nici lacrimi.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *