Les miserables 2012

Credeam că le-am văzut pe toate în meseria mea. În 12 ani am văzut cât alții într-o viață. Bâlciul deșertăciunilor, maimuța patimilor umane expusă la vedere cu toate hidoșeniile ei. M-am înșelat. Ieri am avut parte de un nou “șoc cultural” care mi-a demonstrat cât de greu se schimbă (în bine) natura umană și cât de anevoioasă (dacă nu imposibilă !) este civilizarea pentru unele etnii – ȘI MĂ REFER AICI ÎN SPECIAL LA ȚIGANI !

Deci, mă sună acum 2 zile un client – din categoria celor pe care nu îi poți refuza (colegii de breaslă știu la ce mă refer: tipologia venită pe recomandare, cu pedigree…).

Îmi expune o situație ciudată: fiul său, un tânăr de 22 ani, timid cu fetele, a cunoscut pe portalul de socializare Badoo o tânără “domnișoară” dornică (în aparență !) de distracție. El se dă Grande de Spania, ea Cenușăreasă în nevoie. Așa că tânărul nostru plănuiește cu don-șoara cu pricina un weekend la munte, la cabana tatălui băiatului, el urmând să asigure toată cheltuiala. Și ca să nu se simtă stingheri cei doi porumbei, ea zice că mai aduce o prietenă, iar el un prieten, să fie doi la doi…

Pleacă deci vineri seară cei doi flăcăi spre comuna Florești (de lângă Câmpina) cu gânduri mari… și buzunarele pline de prezervative. Ajung în Florești pe la 10 seara, direcționați prin telefon de “don-șoara” de pe net până la casa unde locuiau “fetele”. Băieții parchează merțanul decapotabil în fața casei respective, iar fetele le ies în întâmpinare și îi invită înăuntru, “la o cafea”, până se schimbă de plecare. Guguștiucii intră, ne-bănuind nimic rău. Fetele, aparent singure acasă. Una dintre ele (cea cu agățatul pe Badoo) îl întreabă pe eroul nostru dacă are bani de munte, la care tânărul nostru  se bate mândru cu palma peste buzunarul unde ținea banii. Respectiva se dă ghidușă pe lângă el, îl pipăie jucăușă și îl buzunărește așa, ca în glumă – chipurile, să vadă ce bani are băiatu. Îi scoate deci din buzunar teancu de lovele și i le pasează “prietenei” chipurile să îi “verifice” dacă sunt “adevărați”, la care aia înhață banii și dispare în camera alăturată. În secunda doi, 4 țigănoi burtoși, cu cefe groase, sar de te miri unde la băieți, cu urlete de genu: “ce căutați bă în casa noastră !? vreți să ne luați fetele !?” și îi iau pe fraieri la goană, altoindu-le și câteva bâte pe spinare, că tot le aveau (din întâmplare !) în mâini…

E 10.30 seara în Florești. Băieților nu le vine să creadă. Au fost alergați până la mașină cu bâtele, de țigani. Au rămas și fără bani, și fără fete.

Merg la poliție. Acolo, agentul de serviciu refuză să le înregistreze plângerea: “Aveți martori !? Păi, dacă n-aveți, degeaba o depuneți.” Cu multe insistențe, le primește plângerea, dar refuză să le dea număr de înregistrare. Băieții revin a doua zi. La poliția din Florești nimeni nu-i bagă în seamă, după nenumărate insistențe și telefoane primesc și numărul de înregistrare, însă nimeni nu pare dispus să facă anchetă. Că poliția din Florești ține cu hoții, nu mai e de mult un secret pentru nimeni. La insistențele băieților care nu se dau duși de acolo, cerându-și banii înapoi, un polițai le sună pe fete (deci le cunoștea !) și le cheamă în lehamite, la o declarație. Pe smardoii cu bâtele, nici pomeneală. “Ce, noi suntem recuperatori, să vă aducem banii vouă ? Prostia să plătește” – le-o aruncă milițianu, în bătaie de joc. Fetele vin și declară că cei doi… sunt proxeneți care voiau să le ducă la muncă în străinătate, iar ele nu sunt decât niște victime care s-au prins la timp, și au declinat oferta ! Băieții pleacă năuciți de acolo. Unul e absolvent de Drept, celălalt de ASE, dar se simt că în prima zi de școală: școala vieții la seral. Cursul “Cum să îi faci la buzunare pe fraieri“.

La momentul ăsta intervine tatăl eroului principal – care mă angajează ca avocat să merg cu ei la Florești, să descurcăm ițele cu poliția de acolo.

Deci, mergem noi la Florești. Evident, nu ne bagă nimeni în seamă, deși este clar că venirea noastră a fost remarcată. Ni se spune să așteptăm venirea șefului de post, agentul principal Alesu, care acușica tre să pice de la Câmpina… În vreme ce noi așteptăm afară, suntem patrulați la fiecare 2 minute de băieții din seara cu bâtele…

Vine și șefu de post, un tânăr de 28 de ani. Între timp, ne informăm și noi pe alte canale, și aflăm amănunte. E nou și n-a apucat încă să fie “mânjit” de clanurile de mafioți din zonă – spre deosebire de colegii săi mai vechi. Deci, dl. Alesu ne primește în birou și avem o discuție amiabilă. Îi explicăm că știm deja cine sunt respectivii, știm că sunt recidiviști, știm că are zeci de plângeri cu ei, cu același mod de operare. Și mai știm și “cine-i ține în brațe” și le dă NUP-uri în serie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Respectivul dă neputincios din umeri și ne explică că nu el dă soluțiile, ci procurorul. Aproape mereu același, în cazul clanurilor de țigani din Florești. Din partea lui, avem tot concursul. Deasupra biroului, are pe perete harta criminogenă a localității, pe care figurează cu pioneze de culori diferite, zonele unde s-au comis infracțiuni și tipurile de infracțiuni. În stânga jos a hărții, are și o “legendă” a culorilor folosite. Cu galben sunt marcate înșelăciunile și tâlhăriile – toate pe zona unde au avut peripețiile băieții noștri cu cei din Clanul Ciufu.

Ne roagă să așteptăm la cofetăria din colț câteva minute până rezolvă el niște probleme urgente, și ne cheamă el din nou. Ne conformăm și coborâm la un suc. După câteva minute apar “fetele”, însoțite de “băieții” cu bâtele (de data asta fără ele). Despre “fete”, numa de bine. Trăiască fotoșopu și machiaju gros ! Bine a zis poetul Ovidiu când spunea că femeia și purpura trebuie apreciate numai la lumina zilei și nu în lumina lunii, când aparențele înșeală. Tatăl băiatului îi dă ăstuia o scatoalcă după ceafă și îi spune: “Păi după una ca asta ai venit tu până aici ?!” “Părea altfel în pozele de pe net…” îngaimă el, cu obrajii roșii de rușine. Baragladinele vor să o dea la pace și promit să returneze bani într-o lună, sau chiar mai repede, “dacă pică alți fraieri”.

Refuzăm oferta și ne întoarcem în biroul domnului Alesu. Se iau declarații. Colegii de post, vizibil deranjați de activitatea și prezența noastră, își fac de lucru cu diverse pretexte prin biroul șefului, trag cu ochiu și urechea la ce se scrie, apoi îi vedem pe fereastră cum se discută în șoaptă, în curte, afară, cu clanul colorat, din ce în ce mai nervos. M-au recunoscut de la OTV, aud cum se șoptește ceva de “avocatu ăla a lu Diaconescu”.

Terminăm declarația și plecăm. Afară, băieții sunt abordați din nou de “clanul nigerienilor”, cu promisiunea că își primesc banii în 3 zile.

Să mai cunoști oameni pe internet !

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *