Marea Neagra se transforma in Golful Persic al Europei. Punga de gaze care asigura viitorul Romaniei – SAU ATACUL AMERICAN – PE MOTIV CĂ DEȚINEM ARME CHIMICE (vezi Irakul) SAU CĂ ÎNCERCĂM SĂ FABRICĂM BOMBA ATOMICĂ (vezi Iranul)

Cele mai mari companii petroliere din lume foreaza in adancuri, dupa ce au fost descoperite cantitati enorme de gaz. In partea romaneasca peste 80 de miliarde metri cubi, iar in zona Bulgariei cu 20 de miliarde mai mult.

Proiectul romanesc este insa, mai avansat: prima sonda de explorare a fost terminata si in curand vor incepe lucrarile si la a doua.

Despre punga de gaze, suficienta pentru a asigura timp de 6 ani nevoile energetice ale Romaniei, se stia din 2008.

La inceputul acestui an, Petrom, dar si una dintre cele mai mari companii energetice din lume, Exxon Mobil, au terminat forarea primei sonde de exploatare.

Ceea ce intuiau specialistii s-a adeverit. La 3000 de metri adancime si la o distanta de 170 de kilometri de tarm se afla rezerva imensa estimata la 84 de miliarde metri cubi de gaze.

Nava speciala, construita in 2011, are dimensiuni uriase, poate fora pana la 12 kilometri adancime si are o suprafata de 50 de ori mai mare decat dimensiunile unui teren de fotbal. Greutatea colosului de metal este pe masura: 51.000 de tone.

Potrivit specialistilor, Romania castiga indirect din exploatarile companiilor energetice.

Aceasta nu este singura rezerva uriasa din Marea Neagra.

Guvernul Bulgariei a declarat ca in zona de platou continental ar exista inca 100 de miliarde de metri cubi de gaz si va incepe explorarea cu francezii de la Total.

Asa ca, potrivit specialistilor, Marea Neagra poate deveni pentru Europa, ceea ce este Golful Persic pentru intreaga lume, zona cu cele mai mari rezerve de gaze si petrol.

Exploatarea gazului din zona romaneasca ar trebui sa inceapa din 2016.

Sursa: Pro TV
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *