Ambasadorul Holocaustului

Dacă am boală pe ceva în România – mai rău decât pe politicienii noștri, am boală pe ambasadorii Holocaustului. Băieții ăia care se găsesc în treabă să vorbească neântrebați despre suferințele provocate de Hitler în lagăre evreilor. BĂI, NE LĂSAȚI !? Acolo au murit și români, și țigani, și polonezi și câte alte nații ! Suferința lor este mai puțin importantă decât suferința evreiască ? Dar suferința sutelor de mii, milioanelor de români înghițiți de gulagul sovietic siberian ?

Pentru ăștia a vărsat cineva vreo lacrimă, a plătit vreo despăgubire ? ȘI-A CERUT CINEVA SCUZE !?

În zilele noastre, Sfânta Inchizițe jidănească a Industriei Holocaustului condamnă la ardere (mediatică) pe rug, și linșaj public, pe oricine îndrăznește să pună în discuție sfânta și sacra dogmă a Holocaustului. Am ajuns să mă simt umilit ca român în propria țară, când asist la punerea cu botul pe labe a lui Dan Șova. Nu că aș avea vreo simpatie față de această beizadea năucă a politicii românești, dar mi-a fost simpatic în inconștiența lui de acum câteva luni, când a făcut acele remarci sincere cu privire la Holocash. Dreptul lui la opinie, că de-aia e democrație și libertate de expresie, nu ?

Ei bine, mă simt umilit când îl văd pe Șova cum își înghite cu muci și lacrimi false de crocodil cuvintele de acum câteva luni, când afirma (PE BUNĂ DREPTATE !) că în România n-a fost Holocaust. Pentru mine, treaba asta este un  indicator al extraordinarei forțe de șantaj al mafiei jidănești al Holocash-ului, ce folosește mass-media ca pe o armă de linșaj social.

Problema nu este dacă recunoaștem sau nu dacă a fost Holocaust în România sau pe aiurea. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem mai umaniști și mai toleranți decât au fost vreodată oamenii pe planeta asta. Mi se rupe de cine în ce crede sau din ce specie de maimuțoi se trage. Bat la table și la biliard pe internet în egală măsură arăboi cât și jidani, că deh, trăim într-o comunitate informațională globală. Sau iau bătaie, când e cazul, și nu le port pică pentru asta. Atunci, despre ce fel de rasism sau xenofobie vorbim ?

De fapt, sub pretextul condamnării  grozăviilor Holocaustului jidanilor din cel de-al doilea război mondial, se ascunde o armă formidabilă cu două tăișuri. Arma auto-victimizării jidănești, dar și cea a culpabilizării întregii planete pentru faptele presupus reprobabile săvârșite de niște oameni care nici măcar nu mai sunt în viață.

Culpabilizarea colectivă pentru niște fapte pe care nici măcar nu le-am comis noi, ne împiedică să criticăm politica agresivă a Israelului sau să comentăm critic, la scenă deschisă, dominația jidovească asupra organismelor financiar-bancare internaționale, controlul exercitat de către evrei asupra mass-mediei și în general degradarea morală adusă de evrei prin promovarea industriei cinematografice și muzicale decadente.

Acest căluș al “corectitudinii politice” – de asumare colectivă a vinovăției pentru Holocaust a devenit un instrument eficient de control al opiniei publice. Nu poți să critici sau să comentezi ceva despre evrei că urlă toți ca din gură de șarpe că ești antisemit și rasist, livrându-ți la pachet vrăjeala cu Holocaustul.

Așa s-a ajuns ca un ambasador al Israelului la București, să devină de fapt ambasadorul afacerii Holocaustului, exponentul aparatului de teroare și control sionist.

Așa s-a ajuns ca, în fiecare an, de ziua comemorării Holocaustului, politicienii români trecuți, prezenți sau viitori să deplângă cu voci pline de falsitate tragedia evreiască de acum 60 de ani, din obligație, de teamă ca nu cumva, ne-făcând-o, cineva să observe tăcerea lor și să o interpreteze drept indiferență la suferința jidănească sau, mai rău, antisemitism.

Așa se face că, dacă omenește sunt înclinat să deplâng și eu suferința reală a unor oameni ce au fost, cum suntem și noi astăzi, victimele unei istorii zbuciumate și al unui război pentru putere, să ajung să îmi repugne toată ciorba mereu și mereu reâncălzită, a dramei Holocaustului.

Așa că îi transmit domnului ambasador al Holocaustului următorul mesaj: O să mă doară de evreii omorâți în Holocaustu de oriunde, când l-o durea și pe dumnealui de suferința românească, când își va exprima regretul pentru crimele co-religionarilor săi împotriva României, după ce își va recunoaște, în numele poporului evreu, vinovăția pentru aducerea comunismului în România și crimele acestuia. DIXIT !

P.S.: celor care încă nu s-au lămurit cum stă treaba cu Holocash-ul, îi sfătuiesc să citească Povestirea din Pădurea Verde

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *