Toți oamenii Dreptei. Ultimul episod (II)

comentariu rapcea.ro: preiau cu deosebit interes seria de articole începută de George Bara pe NapocaNews despre istoricul mișcărilor de dreapta de după 89. Astăzi, ultimul episod – partea II-a. Pe alocuri, în preluarea episoadelor ce urmează, voi posta și propriile observații și comentarii, acolo unde este cazul. În general, materialul este corect din punct de vedere faptic, motiv pentru care l-am apreciat ca atare și am decis preluarea lui.

Toți oamenii Dreptei. Ultimul episod (II)Un episod interesant din istoria recentă a naționalismului românesc este cel al mișcării din Piața Universității din anul 1990,  când foștii nomenclaturiști ai Partidului Comunist Român conduși de Ion Iliescu se erijaseră în revoluționari și preluaseră conducerea României “democratice”. Mai interesant decât evenimentele avute loc în Piața Universității între 22 aprilie și 15 iunie sunt personalitățile pe care le-a create acest fenomen și implicarea lor în politica post-decembristă: Marian Munteanu este unul dintre personajele cheie ale fenomenului Piața Universității, a cărui activitate anticomunistă începe încă de dinainte de 1989.

Marian Munteanu, luptător anticomunist și lider al ASC

Dar cine este Marian Munteanu, care sunt legăturile sale cu profesorul Ion Coja, un alt lider al naționaliștilor români, cu Virgil Măgureanu sau cu Petre Țutea?

Probabil cea mai completă analiză dedicată lui Marian Munteanu este publicată de către Traian Călin  Uba în România Liberă. Analiza, publicată chiar și pe site-ul personal al lui Munteanu este formată din mărturiile unor colegi și profesori, printre care și Mugur Vasiliu, un binecunoscut militant naționalist și legionar, fondator al partidelor Mișcarea Conservatoare și Axa Neamului, dar și membru în partidul fondat de Munteanu, Mișcare pentru România, din care mai făceau parte și George Roncea, Dan Dungaciu și Ion Coja.

CV-ul complet al lui Marian Munteanu ne poate părea un pic bizar, analizat la 22 de ani de la Revoluție. În anul 1990, când spaima de teroriști era încă un lucru comun printre românii traumatizați de violențele din decembrie 1989, Marian Munteanu se prezenta fără menajamente un luptător anticomunist încă din 1985, cu toate că în 1989 acesta era lider al Asociației Studenților Comuniști (ASC) pe an în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde acesta era student la secția de română- portugheză. “La prima ședință A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an și ales cu o mare majoritate. A fost reales pînă în anul III. Era foarte potrivit pentru această funcție […] După Revoluție mi s-a părut ciudat că a fost din nou reales – de astă dată ca lider al studenților în Ligă. Consideram că oamenii care au avut înainte funcții politice nu ar trebui să conducă și acum. Marian a fost membru P.C.R. și de aceea mulți sau împotrivit la realegerea lui. Marian a răspuns însă că funcția pe care a avut-o îi permitea să lupte dinăuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numărat și eu.“, mărturisește fosta colegă Pupeza Codrina în articolul lui Traian Călin Uba. Potrivit propriilor declarații, activitatea sa anticomunistă s-a desfășurat între anii 1985 -1989, prin promovarea de repere și personalități românești marginalizate, o mare parte fiind membri ai Mișcării Legionare, prin organizare de colocvii sau conferințe dedicate personalităților interzise în timpul regimului comunist, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țutea, Ernest Bernea, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloaie, toate personalității care au cochetat cu Mișcare Legionară. Repercusiunile acestor acțiuni anticomuniste sunt descrise chiar de către Marian Munteanu pe site-ul personal (la persoana a treia):

În anii 1988-1989 este arestat si interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de „propagandã crestinã, ostilã ideologiei marxist-leniniste“, principala acuzatie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Tutea. In pofida presiunilor si amenintarilor, refuza sa colaboreze cu securitatea si nu semneazã nici un angajament de acest tip.

Cu toate acestea, în anii 1988 și 1989, Marian Munteanu nu este doar membru al PCR, ci și lider al ASC.

La căpătâiul lui Petre Țutea, alături de Ion Coja

Dar cea mai interesantă activitate a lui Marian Munteanu, pe vremea când acesta era student, a fost apropierea de filozoful Petre Țutea. Filozoful s-a aflat după eliberarea sa în 1964, sub permanenta supraveghere a Securității comuniste. Deținut fără condamnare între 1948 și 1953 și apoi între 1956 și 1964, fostul director din cadrul Ministerului Economiei Naționale din timpul statului național-legionar, Țutea era încă în anii 1980 capabil să provoace, să dezmintă, dar mai ales să ia în derâdere regimul comunist. Desele percheziții la locuința sa, descinderi și confiscări de materiale au devenit mai blânde spre finalul anului 1980. Atunci un grup de studenți de la Facultatea de Litere a Universității din București au devenit confidenții lui Petre Țutea, îngrijindu-l, conversându-l, înregistrându-l și chiar corespondând cu prietenii săi aflați în exilul străinătății.

Întâmplător sau nu, Marian Munteanu, Mugur Vasiliu dar și profesorul Ion Coja s-au aflat printre confidenții lui Țuțea. Garsoniera lui Țutea era un loc unde se pelerinau diferte persoane, unele dornice din a se înfrupta din înțelepciunea vorbită a marelui filozof, alții pentru a-l trage de limbă sau a-l verifica periodic. Modul în care Munteanu a ajuns în preajma lui Țutea este evocat de către profesorul său, Ion Coja:

“Mulți dintre profesorii de la Universitate, mai ales cei cu nivel politic mai bine certificat, primeau sarcina de a fi «îndrumători de grupă», un fel de diriginți. Nu mi s-a dat această dovadă de încredere decât o singură dată, în 1987, și s-a nimerit ca grupa de anul întâi pe care urma s-o păs­toresc timp de patru ani să fie grupa lui Ma­rian Munteanu. Ne-am apropiat imediat unul de altul, dar și de alți colegi ai lui Marian. Nu mai știu cum s-a făcut de l-am dus pe el și alți colegi pe la Țuțea. Felul de a gândi naționalist al lui Marian știam că o să-i facă mare plăcere bătrânului. Mai gândeau ca el și ceilalți colegi ai săi, alde Mugur Vasiliu, Mihai Ghe­orghiu… […] Cred că încă din 1988 s-a constituit un grup numeros de studenți, adu­nați de mine, de Ioan Alexandru și de Mihai Neagu Basarab, care făceau cu rândul pe lângă Petre Țuțea, unul dimineața, altul după-amiaza. Îl ajutau să se îmbrace, să mănânce, să iasă la o plimbare în Cișmigiu”

Mărturiile lui Ion Coja sunt fără echivoc. Veghea făcută la căpătâiul lui Petre Țutea între 1988 și 1989 era organizată de Ion Coja și studenții erau aleși tot de acesta. Mai târziu, atât Munteanu cât și Coja se vor implica în lupta politică din România post-decembristă. Marian în cadrul mișcărilor din Piața Universității, a Alianței Civice, Mișcării pentru România și PUNR, iar Ion Coja în cadrul Vetrei Românești, a PUNR și mai apoi ca fondator din umbră la Noii Drepte.

O coincidență bizară

Probabil puțină lume nu a auzit de profesorul Ion Coja. Conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureștiunde ține un curs de lingvisticǎ generală, Ion Coja a devenit cunoscut în anii 1990 prin activitatea sa politică naționalistă, ca senator între 1992 și 1996 pe listele Partidului Democrat Agrar din România (care apoi a fuzionat cu Partidul Noua Românie în 1998, condus de Virgil Măgureanu), ca fondator al Asociației Culturale Vatra Românească, dar și ca și candidat la Primăria București în anul 2004 din partea Partidului Național Democrat Creștin (PNDC), aflat în acea perioadă sub conducerea directă a Noii Drepte. Un oponent fervent al tezei holocaustului evreiesc din România, Ion Coja este și autor al mai multor cărți pe această temă și un militant împotriva revizionismului maghiar.

Pe vremea când era profesorul lui Marian Munteanu și organiza grupuri de studenți pentru a-l îngriji pe Țutea, Ion Coja era și secretar de partid. Un episod extrem de interesant este cel al legăturii dintre Țutea și Cioran, ținută personal de către Ion Coja, prin călătorii la Paris:

Când, în 1988, la Paris, întâlnindu-mă cu Emil Cioran la care fusesem trimis de Petre Țuțea, i-am povestit „ce mai face Petrache” […] Mi-a dat o carte cu un autograf pentru Petre Țuțea, un alt autograf pentru mine și un autograf al lui Montherlant pentru Cioran, „hommage à Ms. Cioran” zicându-mi că-l poate vinde „Petrache”, să ia un ban pe el. Mi-a mai dat o mie de franci și niște costume de haine pentru același Petrache, și se tot mira Petre Țuțea ce bine i-a nimerit Cioran măsura

Conversația, descrisă pe larg aici: Ion Coja recunoaște: În 1985 am încheiat un raport de 300 de pagini asupra activității lui Petre Țuțea

Putem pune aici la îndoială modul în care Coja sau Munteanu au fost aleși pentru a se afla în prezența lui Petre Țutea. Putem discuta modul ăn care Ion Coja călătorea liber la Paris în anii 1980, când românii abia puteau să viziteze țara prietenă Ungaria, sau modul în care Coja se întâlnea cu persoane urmărite de Securitate până în anii 1990, cum ar fi Emil Cioran, ba chiar transporta pentru acesta în țară sume mari de bani. Fie aceste lucruri nu s-au întâmplat niciodată, fie ele au fost făcute cu acordul sau coordonarea Securității! Având în vedere că Emil Cioran a fost în evidențele Securității până în mai 1990.

În nota informativă Nr f. 7/0041922 din 22.11.1988 clasificată Strict Secret, un  agent a cărui identitate nu apare în arhivele CNSAS descrie o întâlnire la Paris cu Emil Cioran. Se discută despre patriotismul anti-maghiar al lui Ceaușescu, despre invenția cu evreii exterminați în România, dar și despre Petre Țutea. Această notă este publicată în cartea Cioran și Securitatea editată de Stelian Tănase:

“În general, ce i-am pus lui Cioran sunt lucruri pe care le cred cu sinceritate și de aceea cred că am reușit să fiu convingător. Dacă era după Cioran, convorbirea noastră s-ar fi prelungit încă mult. I-am făcut și eu un cadou soției sale, ca din partea lui Țutea, și Cioran s-a bucurat grozav. Nu din pricina asta, ci, după alte semne și informații, știu că o duce extrem de modest din punct de vedere financiar.”

comentariu rapcea.ro: notele informative din dosarele CNSAS date de agenti a căror identitate nu apare (este protejată), dovedește faptul că agentul în cauză este încă activ, căci CNSAS-ul nu primește decât dosarele ce nu conțin informații de natură să deconspire identitatea agenților activi ai serviciilor secrete.

Deci cum își permitea Cioran cel sărac lipit să facă cadouri de mii de franci lui Țutea? Și cine este misteriosul securist care vorbea cu amândoi, le făcea cadouri în numele lor, făcea pe curierul dar, mai ales, discuta despre revizionismul maghiar și holocaustul inventat din România?

Munteanu, acuzat de colaborare cu Securitatea

Ion Coja a fost cel care, în calitate de senator PDAR, vorbea deja despre o alianță între Mișcare pentru România a lui Munteanu și Partidul Noua Dreaptă a lui Sorescu (a nu se confunda cu actuala Asociație Noua Dreaptă). Munteanu devenise în 1992 fondator al PMR, după ce devenise și fondator și lider al Ligii Studenților chiar în 23 decembrie 1989. În decembrie 1990 participă la fondarea Alianței Civice, fiind ales primul președinte al alianței, dar renunță la calitate de membru pentru a-și forma propriul partid. Partidul a fost înființat pe scheletul organizației de tineret Mișcare pentru România, care s-a desființat în 2005.  Imaginile cu un Marian Munteanu bătut de minerii aduși de Ion Iliescu în Piața Universtității i-au garantat acestuia un statut de lider moral în cadrul mișcărilor politice de dreapta de după 1989.

Înregistrat în 23 decembrie 1991, partidul urmărea îndeaproape principiile legionare de organizare internă, bazate în primul rând de competență și meritocrație, potrivit programului partidului. Dacă la început s-a speculat în legătură cu afinitățile legionare ale MPR, dubiile au fost împrăștiate îm 1993 când Munteanu a publicat o scrisoare deschisă foștilor legionari, pentru a se alătura partidului său. Nu a durat mult până Munteanu a fost acuzat de colaborare cu Securitatea.

Dan Zamfirescu spunea într-un interviu dat în 1993, că i-a propus lui Munteanu să își dezvăluie unul altuia gradul pe care îl au în Securitate. Și că, mai mult, Munteanu era preocupat în decembrei 1989 că dosarul său va fi dat publicității. Chiar Ion Coja afirmă pe blogul personal, fără menajamente, că studentul Munteanu, pe care el l-a dus la Țutea și pe care l-a susținut apoi în lupta politică, este securist:

“Marian Munteanu a fost anchetat de securitate odată cu alți vreo zece-cincisprezece studenți care mergeau cu rândul la Petre Țuțea acasă. Păi, la un moment dat, securitatea, drăguța de ea, care îl urmărea pas cu pas pe nea Petrache Țuțea, doar, deh, era un dușman al poporului, a declanșat o anchetă, i-a luat la întrebări pe studenții care veneau la bietul bătrân, i-a amenințat, le-a cerut să nu mai calce pe acolo etc. Deci, atunci, Marian Munteanu, mi-a spus-o și el, a avut de-a face cu securitatea!…Deci, dacă Marian Munteanu s-o fi angajat la așa ceva, nu putea fi decât o chestiune formală, să scape din anchetă. Important nu e dacă Marian a semnat un contract cu ei, ci dacă după aceea a făcut, a făcut vreo ticăloșie! A făcut? Îți spun eu: n-a făcut!”

Politica și retragerea lui Munteanu

Dar Munteanu s-a făcut remarcat în politică doar în anii 1999 – 2000, când este propus la o candidatură la președinția României din partea PUNR, susținătorul său fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova. PUNR cu candidatul Munteanu decide să facă o alianță tocmai cu partidul lui Virgil Măgureanu, primul director al SRI specializat în mișcări politice fasciste, Partidul Național Român. Uniunea partidelor capătă denumirea de Alianța Națională, o denumire refolosită nefericit de către grupurile legionare din Capitală susținute de foști membri ai Noii Drepte. Modul în care Munteanu se retrage de la cursa pentru Cotroceni nu este clară. Acesta declară ca a renunțat de bunăvoie, deoarece alianța cu Măgureanu a dus la excludere multor membri tineri și compromiterea platformei politice a lui Munteanu. Alte voci spuneau că i s-ar fi scos dosarul de colaborare cu Securiteatea și a renunțat de bunăvoie.

Cert este că că în 1999, cotidianul Atac la Personă publicase pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1998. În 1994, un fost șef de contrainformații al Armatei, generalul Dumitru I Dumitru, făcea parte din conducere MPR.

Între cele două experiențe politice ale lui Munteanu, cu MPR și PUNR,  efectuează un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale la Washington, SUA, ca bursier al Național Forum Foundation (Admiral Jeremiah Denton Foundation) în 1993. În 1998 îl regăsim alături de delegația care îl însoțea pe premierul Radu Vasile în Italia, ca apoi în 1999 se zvonea că se va înscrie în PNL.

Dar nici profesorul Ion Coja nu se lasă de politică. PDAR, pe a cărui liste a ajuns senator de Constanța, a fuzionat în 1998 to cu partidul lui Măgureanu. În 2004 candidează la primaria București pe listele PNDC: Ne-am adresat PNDC, adică domnilor Oprea Niță și Horia Niță, tată și fiu! Îi cunoșteam din 2004, când am candidat pentru dînșii la locale, împreună cu băieții din Noua Dreaptă, pe care i-am tras după mine!

În 2009 Ion Coja anunță candidatura independentă la președinția României, dar candidatura sa este respinsă de BEC. Vina o poartă, potrivit lui Coja, un fost colonel de Securitate care ar fi falsificat unele liste cu semnătui: http://www.ioncoja.ro/prezidentiale/comunicat/.

Dar de ce contează, până la urmă, biografiile lui Munteanu sau Ion Coja. Cei doi nu mai activează în viața politică în acest moment și nu mai au nicio influență. Marian Munteanu a devenit între timp un om de afaceri prosper, cu sediu în Piața Rosetti. Răpoosatul Cristian Pațurcă, autorul imnului golanilor, scria despre el: “Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns și ăsta mare și tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat și l-a făcut trădător nenorocit”.

Ion Coja s-a implicat activ în formarea Asociației Noua Dreaptă și a candidat susținut de aceasta. A încercat să candideze și susținut de coloneii din Securitate și nu i-a ieșit. Până la urmă este vorba de a separa persoanele rău intenționate de cele oportuniste. Munteanu și Coja, cei doi prieteni ai lui Țutea din 1989, se încadrează foarte bine în cele două categorii. Rămâne să ghiciți care e oportunistul și care e cel rău intenționat.

comentariu rapcea.ro: așteptam mai mult, mult mai mult de la George Bara. Promisese în articolul anterior, “Toți oamenii Dreptei. Ultimul episod (I)“, că în “Ultimul episod, partea II, ce va fi publicat în această săptămână”, vom afla dezvăluiri despre “Noua Dreapta, Totul pentru Țară, Alianța Națională și MISA“. Dezamăgitor, până acum. Nici o vorbă despre pupilul Tudor Ionescu (acest nou “Marian Munteanu”) și relația lui cu “protectorul” său, Ion Coja ?!

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *