Cum l-a promovat Ceaușescu pe cel care avea să-i devină călău

Ion Iliescu e „un tovarăș bun“, a zis Ceaușescu, în 1965, despre cel care avea să-l trimită în fața plutonului de execuție după un simulacru de proces.  „Iliescu  e un băiat foarte bun“,  a garantat și Maurer pentru cel care avea să-l dea afară din casă, scrie Lavinia Betea pentru Adevarul.

La ședința Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 1 aprilie 1965, prima „îmbunătățire” făcută de Nicolae Ceaușescu „în legătură cu numiri în funcții” a fost Ion Iliescu. Acesta urca din funcția de șef al secției învățământ și sănătate din Direcția de Propagandă și Cultură în cea de șef al Secției Propagandă și Agitație a CC al PCR.

Ceaușescu și-a susținut propunerea, conform stenogramei ședinței, amintindu-le celorlalți că Iliescu a fost secretar la Uniunea Ascociațiilor Studenților din România. Presimțindu-i protejatului un strălucit viitor, Leonte Răutu plusează, prezentându-l ca fost decan la Politehnică. „Este un tovarăș bun”, întărește Ceaușescu, fără a-l contrazice pe Răutu. „Iliescu e un băiat foarte bun”, a adăugat și Maurer. După acești susținători, ceilalți nu mai aveau ce să comenteze. Acordul a fost unanim.

La Congresul al IX-lea al partidului, porțile puterii i s-au deschis și mai larg fostului companion al Lenuței Petrescu în drumurile spre lagărul din Tg.-Jiu, unde Ceaușescu fusese închis între anii 1941 și 1944. Ion Iliescu a devenit membru supleant al CC și membru plin la congresul următor. Între cele două congrese, la 9 decembrie 1967, a fost desemnat prim-secretar al CC al UTC și ministru pentru Problemele Tineretului.

ILIESCU ȘI „HULIGANII” DIN ’68

Oricâr ar părea de paradoxal pentru mitul disidenței lui Ion Iliescu și evidenta sa charismă supravalorizată post-Ceaușescu, demnitarul născut la Oltenița se manifestase în anii ’60 nebănuit de „stângist”. Probabil că tocmai această poziționare i-a adus, în martie 1971, promovarea în postul de secretar al CC al PCR cu propaganda. Prezentăm două exemple revelatoare pentru prestația lui Ion Iliescu din această perioadă, consemnată de stenogramele din arhive.

A doua zi de Crăciun, în 1968, liderul tineretului comunist a convocat Biroul CC al UTC. Motivul? În noaptea precedentă avusese loc, după expresia lui Iliescu, „o manifestare huliganică la care au luat parte câteva sute de studenți”. Din narațiunea lui reiese că, după închiderea clubului Politehnicii, studenții au plecat spre căminele din Grozăvești. „Acțiunea a luat caracter huliganic” în fața căminului de fete. Ar fi rămas o „golănie studențească”, zice Iliescu, folosind același cuvânt-cheie din stilul comunicării sale, dacă n-ar fi preluat comanda „o serie de elemente păcătoase”. Au făcut „scandal cu trompeta, cu hârtii aprinse și apoi au parcurs tot centrul orașului, de la orele 2 la 5 dimineața, prin Piața Romană, Gara de Nord”. Așa a „degenerat” colindul. În plus, „cetățeanca” Anca Șincai a strigat „libertate, libertate pentru studenți”. Iar tinerii au oprit tramvaie și troleibuze, au aruncat cu hârtii aprinse, au scos coșurile stradale de gunoi și au strigat „Veniți cu noi!”

Aceasta a fost descrierea făcută de Ion Iliescu imediat după eveniment.

„RIPOSTĂ MAI ENERGICĂ!”

„Cultivăm tradiții ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului?”, a concluzionat, retoric, șeful tineretului comunist în anul de grație 1968. Și a propus, pe loc, destituirea conducerii ziarelor „Amfiteatru” și „Scînteia tineretului”. Deși aceste publicații ale tineretului studios n-au fost în vreun fel direct implicate, decizia a fost un dur avertisment „factorilor educativi” ce includeau, pe-atunci, și presa. „Ripostă mai energică pentru a crește combativitatea!”, a clamat Iliescu, și „măsuri mai ferme pentru ținuta generală a tinerilor, împotriva cazurilor de beții, de tineri care își pierd vremea prin cârciumi într-o atmosferă morbidă, nesănătoasă”. O ripostă dură, determinată exclusiv de presiuni superioare, ai putea crede judecând exclusiv după stenograme acelei ședințe.

Au fost atunci și condamnări. Iar manifestația din noaptea de Crăciun a anului 1968 a fost prezentată uneori, în postcomunism, ca o revoluție avant la lettre.

MAI ATEU DECÂT CEAUȘESCU

Două luni mai târziu, în atitudinea față de religie, Iliescu se manifestă însă, de față cu Ceaușescu, mai „încuiat”, mai dur și mai incoerent decât acesta.

Iată o mostră din discursul viitorului lider postcomunist al României: „Am avut o discuție, chiar în cadrul familiei mele, cu oameni mai simpli, membri de partid cinstiți și devotați dar organizează botezuri, nunți cu popi și îi întreb de ce fac așa ceva la care ei îmi spun că acum nu se mai pun problemele chiar așa, dacă tovarășul Ceaușescu se întâlnește cu prelați externi. Deci oamenii intrepretează în mod greșit aceste lucruri. Trebuie să vedem și ce scriu revistele literare, în care găsești creații cu nuanțe mistice. Trebuie să manifestăm mai multă exigență față de asemenea fenomene și care pot avea o anumită influență asupra oamenilor”.

Și iată ce spune Ceaușescu, în concluziile dezbaterii: „Eu prefer pe membrul de partid care se duce la biserică dar care este disciplinat în muncă, ordonat și își îndeplinește obligațiile decât pe cel care nu se duce la biserică dar introduce dezordinea, indisciplina, haosul în societate. Așa trebuie privite lucrurile”. ;
3.000 de studenți „huligani”

În aceeași ședință din 1 aprilie 1965, deodată cu Iliescu, a fost promovat și Cornel Onescu (foto). Din funcția de fost șef al Secției Cadre al CC al PMR, a trecut la cea de ministru de Interne, în locul lui Alexandru Drăghici.

Cariera fostului tipograf Onescu a înregistrat anumite simetrii cu cea a lui Iliescu. Și acesta făcuse studii la Moscova (Școala Superioară de partid de pe lângă CC al PCUS) și a rămas, ca și Iliescu, membru al CC până în 1984. Amândoi au fost trimiși, la începutul anilor ’70, la conducerea unor județene de partid. Ca „să învețe ceva”, așa cum vrusese Dej să procedeze, înainte de moarte, cu Nicolae Ceaușescu.

Maurer a susținut și candidatura lui Onescu. Pentru a fi ministru de Interne, spune Maurer, trebuie „judecată bună pentru a aplica ceea ce i s-a spus să facă rațional, logic, în spiritul în care a primit instrucțiunea respectivă”.

S-a arătat și acesta însă mai catolic decât Papa, după cum rezultă din discuțiile Plenarei CC al PCR din vara lui 1967. La aprecierea lui Onescu, bunăoară, că „fenomenul huliganismului a luat amploare” în centrele urbane, Ceaușescu îi retează expozeul. „În orice caz, studenții aceia care i-ați tuns în București nu erau huligani”, spune liderul partidului. Și i-a lămurit pe cei prezenți că 3.000 de studenți fuseseră tunși și bărbieriți forțat de Securitate. Și „nu făceau parte din lupta împotriva huliganismului”, l-a acoperit atunci de ridicol pe ministrul de Interne tocmai Ceaușescu.

Se pare că, de 1 aprilie 1965, promovându-i pe protejații săi Ion Iliescu și Cornel Onescu, Nicolae Ceaușescu s-a păcălit singur.
„Răsplata” lui Ion Iliescu pentru susținătorii săi

Ajuns la putere în „focul” evenimentelor din decembrie 1989, Ion Iliescu și-a pedepsit foștii tovarăși care-l susținuseră să ajungă în elita partidului comunist. Nicolae Ceaușescu a fost executat în ziua de Crăciun a anului 1989, alături de soția sa, Elena. Iar Ion-Gheorghe Maurer a fost evacuat din reședința de pe Bulevardul Aviatorilor din București. Mai mult, regimul fostului său protejat i-a „ajustat” și pensia.

 

Sursa: www.adevarul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *