Omul care vorbește despre telefoane

Salut

Sunt omul care se întâlnește cu prietenii lui și vorbește 3 ore despre telefoane. Știu toate modelele apărute mai nou și am păreri lungi despre diferențele dintre un sistem android si unul iOS și mai exact care dintre ele încarcă mai repede poze hazlii de pe 9gag.

Sigur, nici eu nici prietenii mei nu ne cunoaștem atât de bine încât să avem dubii asupra relevanței existenței noastre și nici nu vrem să înțelegem cum funcționează ceilalți oameni, prin ce suntem diferiți de ei și cum ne ajută asta să ne înțelegem mai bine. Așa că vorbim ore în șir despre diferențele dintre un telefon cu o cameră de 7,5 megapixeli dar cu un bliz foarte bun și unul de 10 megapixeli cu bliz-ul limitat. Suntem fascinați de ultimul iPhone, de hardul lui imens și capacitatea incredibilă de a încărca nivelul următor din „Angry Birds” cu 0,1 secunde mai repede decât modelul anterior pe care îl avem cu toții și de care ne-am plictisit.

Tableta ni se pare o invenție fascinantă. Îți permite să faci tot ce faci la un calculator normal: să agăți maimuțe pe Facebook, să citești știri care nu-ți plac și să comentezi la ele, să joci Farmville și să-ți verifici mail-ul de la muncă obsesiv deși nu are cum să vină nimic interesant pe el de absolut oriunde. Singurul inconvenient este că trebuie să te înghesui pe un ecran mic și pe o tastatură virtuală greoaie.

Dar nu contează. Îți permite să faci toate lucrurile ălea de care nu ai realmente nevoie oriunde ai fi. Acum nu mai trebuie să ajungi la un birou ca să pierzi timpul inutil, ca un autist rupt de societate. Poți face asta și pe câmp, și în metrou. Oriunde.

Și ne ajută foarte mult și când vorbim despre telefoane. Spre exemplu, dacă prietenul Mircea și prietenul Alex se ceartă pentru că unul spune că noul iPod touch are 32 și celălalt că are 64 de GB, putem să căutăm pe iPadurile noastre direct pe Google și să aflăm, ca să trecem de partea asta a conversației și să trecem la următorul subiect important de discuție: cât de mult ne ajută ăia 2 cm de ecran în plus pe care îi are noul iPhone ca să ne verificăm mailul pe care nu vine nimic niciodată.

Ne place să discutăm despre aplicații. Niciuna nu te ajută mai mult decât un coi în frunte, dar dacă nu le-am avea ar trebui să discutăm despre propriile nevoi, nesiguranțe și dubii, ceea ce ne-ar face aproape oameni.

Sunt înconjurat de oameni dar mă simt singur. Pentru că nu înțeleg natura umană atât de bine încât să pot avea o conversație cu o persoană din care să simt că m-am apropiat de acea persoană. Așa că văd lumea doar prin ecranul meu și prin aparatul foto de 7,5 megapixeli.

Fotografiez toate banalitățile irelevante care mă înconjoară și le pun pe Facebook, împreună cu observații simple și citate din alți oameni. Oameni care simt. Aștept cu nerăbdare like-urile pavloviene ale amicilor mei virtuali pe care nu i-am văzut niciodată și pe care dacă i-aș vedea, nu aș ști cum să interacționez cu ei. Apasă pe like din reflex, sperând că și eu la rândul meu o să apăs când o să pună ei nimicuri personale pe Facebook. Așa, pentru un minut ne simțim cu toții oameni.

Doar un minut. Până la urmă asta e utilitatea internetului la purtător și a aplicațiilor stupide. Nimeni nu are nevoie realmente de nimic de acolo, dar toate rahaturile ăstea mici ma ajută să-mi umplu spațiile goale din zi. Spațiile pe care altfel le-aș fi folosit la introspecție și la dat seama cine sunt, de ce sunt și ce vreau să fac cu viața mea. Nu am cum să am dubii și să simt nevoia să evoluez într-o direcție atât timp cât am lucruri mici și lucioase care îmi distrag tot timpul atenția de la golul imens pe care îl am înăuntru. Când fac poze cu instagram la copaci nici măcar nu simt golul ăla.

Sunt omul care vorbește îndelung despre telefoane și pe scara valorii ca ființă gânditoare sunt sub o capră împăiată.

sursa: piticigratis

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *