Canabinoizii ca si tratament împotriva îmbătrânirii creierului

Medical Marijuana

Un medicament similar cu ingredientul activ din marijuana ar putea preveni, sau chiar vindeca, îmbătrânirea creierului, ajutând la combaterea bolii Alzheimer și a altor boli degenerative.

Noi cercetări relevă că activarea sistemului canabinoid, din creier, ar putea declanșa un fel de antioxidant care înlătură celulele deteriorate și îmbunătățește eficiența mitocondriilor, a surselor de energie ce alimentează celulele. Cu alte cuvinte, activarea acestui sistem ajută la o mai bună funcționare a creierului. Studii anterioare au observat o legătură între canabinoizi și creșterea nivelului de factor neurotrofic derivat din creier (BDNF), o substanță care protejează celulele creierului și promovează creșterea celulelor noi, lucru care ar putea încetini declinul funcțiilor cognitive. De asemenea, activarea acestor receptori poate reduce inflamarea creierului, în moduri diferite, fenomen ce poate suprima unele dintre procesele responsabile cu declanșarea bolilor degenerative precum Alzheimerul.

Activitatea sistemului canabinoid este neuroprotectivă iar intensificarea ei ar putea reprezenta o strategie pentru încetinirea procesului de îmbătrânire cerebrală”, a declarat omul de știință Andras Bilkei-Gorzo.

Alte studii au arătat că șoarecii modificați genetic pentru a nu avea receptorii canabinoizi au o memorie mai bună în tinerețe, dar suferă de  un declin cognitiv rapid odată cu înaintarea în vârstă, confruntându-se cu inflamarea hipocampului. Profesorul Daniele Piomelli, de la Universitatea din California, susține că studiul demonstrează clar că, la un moment dat, de-a lungul perioadei de îmbătrânire, activitatea canabinoidă ajută la menținerea unei funcții cognitive normale.

De 25 de ani încerc să găsesc un medicament care ră reducă inflamațiile cerebrale și care să redea funcțiile cognitive șobolanilor. Canabinoizii sunt singurele medicamente care au dat rezultate în acest caz. Cred că percepția asupra acestui medicament se schimbă și spre ca, în viitor, oamenii să nu se mai teamă teamă atât de mult de el”, a declarat Gary Wenk, profesor de la Universitatea din Ohio.

Având în vedere că boala Alzheimer afectează deja unul din opt oameni cu vârste peste 65 de ani, și aproape jumătate dintre cei peste 85 de ani, activarea sistemului canabinoid ar fi o schimbare bine venită.

Sursa: Time -via comunitateaprocannabis.com