Există o viziune particulară asupra existenței, care vede viața și intrarea în viață a individului ca pe un șir de cataclisme și mici nenorociri ce șochează pas cu pas indivdul. De la naștere și până la moarte suntem supuși agresiunii factorilor externi. Căldură-frig, întuneric-lumină, plăcere-durere, liniște-gălăgie, toate aceste extreme ale mijloacelor noastre de percepție ne relativizează și subiectivizează experiențele.

Citeam undeva că nevestele actorilor John Travolta și Tom Cruise au născut în tăcere, fără a avea voie să țipe la naștere, potrivit dogmei scientologice, pentru a diminua cât mai mult șocul venirii pe lume asupra nou născutului și a nu îi provoca acestuia traume psihice.

Efectul invaziv al Exteriorului asupra individualității se traduce la nivel fizic printr-o stare de contracție, care la nivel emoțional ia forma fricii. Frica apare din limitarea noastră ca indivizi în raport cu necunoscutul dinafara noastră, perceput ca un potențial agresor. Nu s-a inventat încă un vaccin pentru frică, însă ea poate fi diminuată prin adaptare la factorii externi și prin educație.

Pentru omul modern, “corect politic”, care refuză adevărurile elementare printr-o simplă schimbare a denumirii acestora(exemple sunt destule: țiganii sunt rromi, ciorile/negrii sunt oameni de culoare, furăciunile statului se numesc impozite, hoțiile bancherilor se numesc credite, etc.) FRICA dobândește numele de “stress”. Auzim mereu în mass media că stress-ul face victime, îmbolnăvește și chiar omoară uneori, iar oamenii sunt învățați să își reducă stressul (caracterizat prin încordare). Oamenii se consumă, sunt STRESAȚI și acceptă această stare ca pe un titlu de glorie, căci asta înseamnă că au responsabilități și obligații, duc greul lumii pe umeri, deci trebuie respectați pentru asta.

Cu alte cuvinte, am cosmetizat FRICA, mascând-o sub cuvântul STRESS și făcând din ea un titlu de glorie, ratând în acest fel șansa de a identifica adevăratele cauze ale fricii și antidotul lor.

Adevărul este că ne-am născut și ne trăim viețile noastre de vite cuvântătoare într-un țarc aurit, cu gratii din FRICĂ, pe care nici nu le mai conștientizăm, așa de tare ne-am obișnuit cu ele. Iar această frică ne roade tăcut, precum un cancer, ne suge vlaga, viața din noi, ne obosește, ne îmbolnăvește, ne macină și ne termină prematur.

Arhitecții din umbră ai societății cultivă frica prin toate mijloacele (filme de groază, atentate, insecuritate economică și socială) și o exhibă la maxim, ca pe un mijloc eficace de control al populației.

Să dau și câteva exemple, câțiva indicatori comuni ai fricii din societatea noastră de papițoi de consum:

-          PARCAGII. Cum a apărut această specie de țigani vânturători din mâini, care nu muncesc nimic, doar păzesc doi metri pătrați de trotuar – de parcă i-a pus cineva stăpâni pe bucata aia de SPAȚIU PUBLIC ?! Este cel mai bun exemplu de produs al unei societăți bolnave de frică. Acești parcagii se hrănesc din frica noastră, a tuturor celor care le dăm bani “să aibă grijă de mașină”. Căci asta face parcagiul ; flutură frenetic din mâini când vede o mașină, o îndrumă chipurile pe locul de parcare păzit de el, de parcă e proprietatea lui, și pe care l-ai fi remarcat oricum și tu, și se milogește de tine să îi dai și lui “de o cafea”. În locurile “bune”, cum ar fi cele din zonele unor cluburi sau baruri de noapte, acești parcagii devin chiar obraznici, vociferând dacă le dai prea puțin. Iar tu, de frică să nu îți găsești mașina zgâriată sau cu ștergătoarele îndoite, le dai bani PENTRU NIMIC. Eu am dezvoltat o reacție instinctivă de respingere față de orice tehnică de manipulare prin frică, și reacționez violent, mai ales în cazul parcagiilor.

-          Controlul fizic la intrarea în instituții, aeroporturi, etc. Am fost
șocat să văd cât de ușor se conformează oamenii unor ordine de control umilitoare, în care sunt percheziționați mai rău decât infractorii, cu orice ocazie. În categoria asta intră și comportamentul umil în fața oricărui gen de autoritate, fie că e vorba de polițist, fie că vorbim de funcționarul de la ghișeu, care își primește șpaga doar pentru a-și face treaba pe care este oricum plătit să o facă.

-          Vorbitul la telefon. Sunt unii care se cacă pe ei de frică (literalmente) să mai vorbească la telefon, de teama interceptărilor și a dosarelor penale ce se pot instrumenta pe baza unor convorbiri telefonice interpretate aiurea. Sunt chiar mari avocați care nu vorbesc la telefonul mobil din această cauză. Interpelându-l pe unul dintre aceștia, cu privire la această teamă paranoică de autorități, a făcut remarca paradoxală că “pe vremea lui Ceaușescu era mai multă libertate de exprimare decât acum” ! Măi să fie, chiar așa ?! De-aia or fi zăcut prin pușcării un Paul Goma sau un Petre Țuțea !? De prea multă libertate ?

Aș mai putea enumera cu exemple: frica de pericolul zilei de mâine, frica de șefii de la serviciu, frica de bănci, frica de singurătate, frica de lipsă de rețea (nomofobia) frica de… libertate, însă închei aici, revoltat de inversarea valorilor din societatea noastră “modernă”, care inoculează oamenilor, de mici, FRICA, o frică insidioasă, mascată în STRESS, ce constituie fundamentul mecanismului de control al populației.

Mihai Rapcea

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares