Dan Voinea și Mărieș Teodor – două lepre

Doru Mărieș (stânga), alături de Dan Voinea în operațiunea care a umplut România de revoluționari cu certificat

 

Doru Mărieș (stânga), alături de Dan Voinea în operațiunea care a umplut România de revoluționari cu certificat

Megaafacerea cu certificate duce, în mod surprinzător, către două personaje care au pozat permanent în apărători ai Revoluției: Dan Voinea și Doru Mărieș. „Adevărul“ vă arată cum Dan Voinea a contribuit din plin la umplerea României de revoluționari cu patalama.

Caracatița din spatele megaafacerii construite în jurul certificatelor de revoluționar a operat în ultimii 21 de ani prin cele mai diverse metode. Cel mai ingenios și totodată diabolic artificiu folosit în acest scop este și cel mai puțin cunoscut, camuflat perfect în spatele unei acțiuni de imagine făcute la sfârșitul anului 2004. La „butoane” s-au aflat două personaje care pozează de ani buni în apărători neobosiți ai dreptății și ai idealurilor Revoluției: Doru Mărieș, președintele Asociației „21 Decembrie 1989″, și fostul procuror militar Dan
Voinea.

Povestea începe la 12 iulie 2004, ziua în care a fost adoptată o nouă „lege a recunoștinței” față de eroii Revoluției, Legea 341. Aceasta deschidea perspectivele unei frumoase afaceri, prin introducerea indemnizațiilor lunare și pentru grosul revoluționarilor, este vorba de așa-zișii „luptători remarcați pentru fapte deosebite”. Noua lege prevedea o preschimbare a certificatelor și își propunea să elimine impostorii, solicitând, pe lângă declarațiile altor trei participanți la evenimente, și alte documente care să ateste participarea activă în Revoluție.

O lună mai târziu, în august 2004, fără a avea în aparență nicio legătură cu adoptarea Legii 341, Asociația „21 Decembrie 1989″ depune la Parchetul Militar o plângere pentru redeschiderea Dosarului Revoluției. La 7 decembrie 2004, procurorul Dan Voinea a dispus reluarea cercetărilor cu privire la evenimentele din decembrie 1989 printr-o rezoluție de începere a urmăririi penale față de 102 persoane, printre care și nume grele precum Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. Pe edificiul acestei inițiative, Doru Mărieș și Dan Voinea și-au construit un important capital de imagine, răspândind în toate părțile ideea că nimeni nu se luptă mai tare ca ei pentru a face dreptate în numele morților de la Revoluție.

13.858 de adeverințe semnate de Dan Voinea

Finalitatea a fost cu totul alta: prin erorile halucinante pe care le conținea, rezoluția din 7 decembrie 2004 era practic lovită de nulitate. Pe o coală A4, procurorul a scris cu pixul o înșiruire de persoane pe care le-a acuzat la grămadă de infracțiuni extrem de grave, fără a preciza de ce se face vinovat fiecare și în ce împrejurări a săvărșit faptele. La niciunul dintre cei 102 nu se regăsesc datele de identitate după care ar putea fi indentificat. La unii învinuiți lipsește chiar și prenumele, cum este cazul unui oarecare colonel Ionescu, iar unii nici măcar nu mai erau în viață la momentul emiterii rezoluției. Așa cum s-a și întâmplat ulterior, oricare dintre cei 102 învinuiți era scos de sub urmărire penală imediat ce făcea o plângere către Parchet, din cauza viciilor grave de procedură făcute de Voinea.

30 de inși au cărat un singur rănit

Adevărata „realizare” a redeschiderii dosarului este perfect reliefată într-o sinteză făcută de Parchetul General pe marginea traseului avut de Dosarul Revoluției de-a lungul anilor. „După 2004, cercetarea s-a rezumat, în principal, doar la audierea părților vătămate și a martorilor. (…) Persoanelor audiate, inclusiv martorilor, li s-au eliberat 13.858 de adeverințe spre a le servi la preschimbarea certificatelor de revoluționar. Eliberarea acestor adeverințe, în majoritatea cazurilor, nu avea temei legal”, se afirmă în comunicatul Parchetului General. Cu alte cuvinte, Dan Voinea n-a făcut decât să audieze mii de persoane, mai mult sau mai puțin implicate în evenimentele din decembrie 1989, cărora le elibera adeverințe conform cărora nu au întreprins acțiuni împotriva Revoluției, facilitându-le astfel preschimbarea certificatelor.

„Dan Voinea a fabricat revoluționari. Acest maraton de audieri pe care l-a făcut a fost o afacere. Mulți se angajau ca în schimbul adeverinței să dea banii pe care aveau să-i primească din urmă. Sunt vreo treizeci și ceva de inși care declară că au luat același rănit și l-au dus la Spitalul Militar. Au copiat unii de la alții ca proștii, pentru că în realitate nici n-au fost audiați. Niște ofițeri de Poliție, detașați să ajute Procuratura, îi puneau să scrie, iar la final trecea Dan Voinea și semna”, afirmă colonelul în rezervă Viorel Tocan, revoluționar brașovean.

Teren la Snagov

Prima apariție a procurorului Dan Voinea în evenimentele din 1989 s-a produs în după-amiaza de 22 decembrie, când a sunat din Comitetul Central la Sibiu și i-a cerut colonelului Aurel Dragomir să oprească focul. La Sibiu a avut loc un carnajiu, între militari și securiști, soldat cu 99 de morți. Pe 25 decembrie, a jucat rolul de procuror în procesul soților Ceaușescu. A susținut un rechizitoriu halucinant, presărat cu peste 60.000 de morți. După 1990 a instrumentat Dosarul Revoluției și a pozat în acuzator al lui Ion Iliescu, deși în decembrie ’89 i-a făcut jocurile. Dan Voinea are certificat de „luptător remarcat” și, pe baza acestuia, a primit gratis un teren de 2.000 de metri pătrați la Snagov.

Un „luptător”care s-a remarcat auzind

Dosarul Revoluției este plin cu mii de declarații ale unor oameni care nu ajută cu nimic la lămurirea evenimentelor din 1989. Oameni care au ieșit și ei pe stradă să caște gura sau să lupte cu teroriști invizibili, dar pe care Dan Voinea i-a audiat și le-a eliberat adeverințe, ajutându-i să obțină certificate.

Pentru o mai bună înțelegere vom da și un exemplu. Declarația lui Dănuț Giurea, membru al Asociației „Metrou” (asociația lui George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluționari), este una din zecile de relatări aproape identice ale „luptătorilor” din revoluția buzoiană: „În luna decembrie 1989 eram lăcătuș-mecanic la Întreprinderea de Mase Plastice Buzău. Aveam cunoștință despre evenimentele petrecute în perioada 16-21.12.1989 la Timișoara întrucât ascultam postul de radio «Europa Liberă». În data de 22, în timp ce mă aflam la locul de muncă – am auzit de fuga soților Ceaușescu. Împreună cu mai mulți colegi am plecat spre sediul Comitetului Județean pentru a vedea ce se întâmplă. Am ajuns aici în jurul orei 13.30 și am văzut foarte multă lume adunată. (…) Am scandat lozinci, iar în jurul orei 16 am plecat spre domiciliu”.

Declarația continuă cu „aventurile” din ziua de 23 decembrie: „A doua zi am revenit la locul de muncă, unde m-am oferit voluntar pentru paza unor obiective din oraș. (…) Grupa noastră a fost repartizată la supravegherea bazei sportive întrucât aflasem de la Ionașcu Dumitru că pe teren vor fi parașutate trupe de desant care ne vor ataca. Aici am rămas până în jurul orei 14.30, când a venit o altă grupă să ne schimbe. (…) În cursul zilei de 24 am auzit focuri de armă trase din zona Tribunalului și ulterior am auzit că sediul a fost incendiat. Pe parcursul zilei am mai auzit focuri de armă trase răzleț”.

Cam așa s-a remarcat Dănuț Giurea la Revoluție, aflând de fuga Ceaușeștilor, păzind un teren de sport și auzind focuri de armă. Acest cetățean are titlu de “luptător remarcat pentru fapte deosebite” și beneficiază de o indemnizație lunară de peste 2.000 de lei. În mod normal, un astfel de om nu trebuia să dețină certificat de revoluționar, pentru că nu avea niciun argument care să-l încadreze în lege. Pentru el și pentru alte mii de impostori a fost creată stratagema care l-a avut în prim-plan pe Dan Voinea.

Axa Dan Voinea – Doru Mărieș – George Costin

Această stratagemă a fost piatra de temelie pe care s-au construit, după 2004, noi afaceri pe seama beneficiilor încasate de revoluționari. Teoretic, noua lege  promulgată în 2004 trebuia să înăsprească condițiile de acordare a noilor certificate de revoluționar, ceea ce presupunea că impostorii aveau o problemă. Soluția a fost ingenioasă: adeverințele eliberate de Dan Voinea au reprezentat principalele dovezi pe care aceștia s-au bazat la preschimbare, supralicitând faptul că erau eliberate de o instituție a statului, respectiv Parchetul General, Secția Parchetelor Militare. Mai mult decât atât, deținerea unei adeverințe semnate de Dan Voinea a devenit o condiție esențială, fără de care certificatul de revoluționar nu putea fi preschimbat. Chiar și văduvele eroilor martiri, care își puteau atesta cu ușurință calitatea, erau nevoite să treacă pe la Dan Voinea pentru a li se elibera o astfel de hârtie.

George Costin și șefa serviciului Contencios din SSPR

Așa s-a ajuns ca revoluționarii să devină practic dependenți de aceste adeverințe, iar aici intervine o altă mutare decisivă. Sub pretextul că îi este mai ușor să găsească oamenii, Dan Voinea a acceptat să facă audierile prin intermediul asociațiilor de revoluționari (în București, multe dintre audieri s-au ținut chiar în sediul Asociației “21 Decembrie”). Concret, nu puteai ajunge să fii audiat și să primești mult râvnita adeverință fără o programare făcută de o asociație de revoluționari. În acest fel, revoluționarii care voiau să-și preschimbe certificatul au devenit dependenți de o asociație, ceea ce a deschis perspectivele unei uriașe afaceri bazată pe perceperea de comisioane. „E posibil să se fi luat bani. Ei, între ei, pe la asociații, mai fac afaceri, dar eu n-am avut nicio legătură”, ne-a declarat, nonșalant, Dan Voinea.

„Avem echipă, avem valoare”

Unul dintre marii beneficiari ai acestor stratageme a fost George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluționari. În 2004, acesta era președintele Asociației „Metrou”, care la acea vreme număra peste 5.000 de membri cu certificat de revoluționar, dintre care majoritatea aveau probleme mari în a se încadra în rigorile noii legi, întrucât nu făcuseră aproape nimic la Revoluție. Din acest punct de vedere, adeverințele lui Dan Voinea au fost o mană cerească. La fel, și din perspectiva subjugării revoluționarilor față de asociații. Costin și-a pus miile de membri din Asociația „Metrou” să semneze convenții prin care aceștia se angajau să-i cedeze un procent din banii încasați retroactiv de la bugetul de stat, ajungând la încasări de ordinul milioanelor de euro!

Întâmplător sau nu, între George Costin și Doru Mărieș s-a legat, în jurul anului 2004, o prietenie strânsă, care mai durează și în zilele noastre. Imediat după apariția Legii 341, Mărieș a cerut redeschiderea Dosarelor Revoluției, Dan Voinea a dat curs cererii câteva luni mai târziu, deschizând mare sesiune a adeverințelor, iar Costin a profitat cu vârf și îndesat. Mărieș l-a susținut cu vehemență pe Dan Voinea atunci când acesta a încercat să revină la șefia Parchetelor Militare, așa cum l-a susținut și pe George Costin când acesta a preluat funcția de secretar de stat al revoluționarilor, în octombrie 2010.

După numirea lui Costin la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), Doru Mărieș a făcut o conferință de presă la sediul Asociației „21 Decembrie”, în care l-a ridicat în slăvi pe noul secretar de stat, deși știa foarte bine că acesta are o biografie mai mult decât pătată. „Pe probleme de documentație, de arhivă, de lege chiar, eu nu am întâlnit pe nimeni mai bine pregătit decât George Costin. Concluzia este că avem echipă, avem valoare”, declara Mărieș imediat după numirea lui Costin.

Repere din biografia unui șef de asociație

Doru Mărieș, în „Europa“, revista securiștilor

Doru Mărieș este președintele Asociației „21 Decembrie”, poate cea mai cunoscută organizație de revoluționari din țară. Asta și pentru că Mărieș s-a priceput să-și facă imagine prin cele mai diverse metode: a scos pe piață diverse documente prezentate drept dezvăluiri senzaționale, dintre care unele miroseau de la o poștă a falsuri grosolane; a făcut greva foamei pentru a obține Dosarele Revoluției și a le pune la dispoziția opiniei publice, dar după un an a oprit accesul presei, spunând că „voi vreți să vă faceți articolele pe foamea mea”; și-a adjudecat meritul redeschiderii dosarului în 2004, mutare care s-a dovedit, de fapt, o stratagemă pusă în slujba „fabricii” de certificate.

Dincolo de imaginea pe care Doru Mărieș și-a creat-o pe seama acestor fumigene, rămâne o biografie cel puțin interesantă. Cu toate că în 1989 era portar la o echipă de fotbal din ligile inferioare, Mărieș a participat la Revoluția din București, iar  apoi a rămas în Capitală, s-a înscris în Alianța Civică și a participat la toate mișcările anti-FSN din prima parte a anului 1990. După alegerile din 20 mai, când Liga Studenților a închis celebrul balcon din Piața Universității și s-a retras, Mărieș a refuzat să plece din piață, alături de câteva zeci de persoane, până în 13 iunie, când au fost „măturați” de autorități, oferindu-i și un pretext lui Ion Iliescu să cheme „în ajutor” minerii.

Mărieș, mediatizat de revista Securității

Sunt voci care îl acuză pe Mărieș că a manipulat câțiva naivi să rămână în greva foamei, cu corturi puse în fața Teatrului Național, tocmai pentru a compromite fenomenul Piața Universității și, implicit, Opoziția. „De ce să plecăm din Piață? Se terminase lupta? Războiul era pierdut doar pentru lași”, spune Doru Mărieș, care admite că i-a alimentat pe cei care au rămas în piață cu cafea, țigări și mâncare.

„Le-am cumpărat cu banii mei, am cheltuit în jur de 80.000 de lei pe care îi aveam pe un carnet de CEC”. Constantin Calancea, fost președinte al Asociației „21 Decembrie”, susține că în spatele acțiunilor lui Doru Mărieș s-au aflat anumite structuri: „Eu am un amic la SRI și mă vedeam des cu el. Pentru că și pe linia SRI a existat mereu un birou special de monitorizare a revoluționarilor și a asociațiilor de revoluționari.

Și băiatul ăsta de la SRI mi-a spus că Mărieș e din structurile lor”. Mărieș a avut o strânsă colaborare cu revista „Europa”, care la începutul anilor ’90 era portavocea fostei Securități. Revista „Europa” a publicat în 1991 un interviu-serial, în șapte părți, cu Doru Mărieș. Acesta este prezentat drept primul „deținut politic” din democrația lui Iliescu. Mărieș susținea punerea în libertate a lui Iulian Vlad, fostul șef al Securității, în al cărui birou spune că a stat în data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu.

Acolo, în acel birou, Mărieș i-a cerut lui Vlad să nu-l trădeze, moment în care acesta l-a mângâiat și l-a liniștit. Iată cum era prezentat Mărieș în iunie 1991 de revista „Europa”: „Doru Mărieș nu strigă numai «Jos comunismul!», el strigă «Jos tot!», dar susține că generalul IULIAN VLAD, fostul șef al Departamentului Securității Statului, să fie pus în libertate și lăsat să spună adevărul NAȚIUNII, nu înlăturat fizic”. „Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alții nu mă publicau și voiam să mă descarc. Iar ăștia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei”, se apără acum Mărieș.

“Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alții nu mă publicau și voiam să mă descarc. Iar ăștia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei.”
Doru Mărieș președintele Asociației „21 Decembrie”

sursa: Ancheta serial – Adevarul