Nu implanturilor biopolitice !

de “Angela Anghel”

Giorgio Agamben este profesor de filozofie la Universitatea din Veneția și la Colegiul Internațional de Filozofie din Paris. În 2006, a primit premiul european Charles Veillon pentru eseistică. Lucrările și conferințele sale ating teme de actualitate cum ar fi conflictele sociale, politica mondială și evenimentele din 11 septembrie 2001.

Ideile sale fac frecvente trimiteri la conceptul de biopolitică, lansat de Michel Foucault în 1974. Aceasta reprezintă o formă de exercitare a puterii nu doar asupra  teritoriilor sau ideilor, ci și asupra vieții oamenilor, și mai ales asupra trupurilor lor. El arată că acest mod de exercitare a puterii (numit bio-putere) s-a impus treptat de-a lungul istoriei, mai ales cu ocazia unor perioade de criză, cum ar fi epidemiile.

Urmărind aceeași ordine de idei și pornind de la evenimentele din septembrie 2001, Giorgio Agamben investighează în lucrarea „Starea de urgență” (State of Exception), publicată în 2005, rădăcinile istorice și filozofice, ca și periculoasele consecințe ale creșterii puterii guvernamentale sau prezidențiale în caz de criză majoră. El atrage atenția îndeosebi asupra  pericolului prelungirii pe termen nelimitat a unor astfel de situații de criză, tendință pe care președintele american George Bush o manifestă în mod evident.

„Al treilea Reich în întregime  a fost o stare de urgență care a durat 12 ani,” scrie el în cartea Starea de urgență. „În acest sens, totalitarismul modern poate fi definit ca instaurarea, sub pretextul stării de urgență, a unui război civil legal, care are ca scop eliminarea fizică nu doar a adversarilor politici, ci a unor categorii întregi de cetățeni incomozi, care din diverse motive nu mai pot fi integrați în sistem. Puterea dobândită cu ajutorul declarării stării de urgență plasează guvernul sau doar o anumită fracțiune a lui, într-o poziție de putere absolută, ce poate opera mai presus de lege.”

Giorgio Agamben a luat o poziție tranșantă și în ceea ce privește colectarea și centralizarea de date biometrice sau implantarea de cipuri. În 2004, el a refuzat să țină un curs la o universitate din SUA, din cauza introducerii obligativității de a fi amprentați și a li se scana retina, tuturor celor care doresc să intre pe teritoriul american. Într-o scrisoare deschisă, el și-a motivat refuzul, invitându-i și pe alți intelectuali europeni să îi urmeze exemplul, în semn de protest față de acest abuz de autoritate. Iată ce scria el :

„Nu mai există nicio umbră de îndoială, celor care vor vrea de acum încolo să intre în SUA cu acte în regulă li se va face dosar, li se vor lua amprentele digitale și li se va scana retina. Personal, nu am nici cea mai mică intenție să mă supun unor asemenea proceduri și de aceea am anulat cursul pe care trebuia să îl țin în luna martie la Universitatea din New York.

Aș vrea să explic motivele care m-au făcut să iau această decizie, în ciuda simpatiei pe care o nutresc de mulți ani față de colegii și studenții mei americani. Consider că această decizie este în același timp necesară și fără drept de apel și îmi doresc foarte mult ca exemplul meu să fie urmat de cât mai mulți profesori și intelectuali europeni.

Nu este vorba doar de o reacție organică de respingere a unei proceduri care a fost multă vreme impusă doar infractorilor. Dacă nu ar fi fost vorba decât despre aceasta, aș fi putut accepta să mă supun acestui tratament umilitor, la fel ca mulți alții. Dar nu acesta este esențialul. Problema depășește limitele unei sensibilități personale, este legată de statutul juridico-politic, sau și mai bine spus bio-politic, al cetățenilor țărilor pretins democratice în care trăim.

De mai mulți ani, se fac mari eforturi de a ne convinge să acceptăm, ca fiind dimensiuni normale și umane ale vieții noastre, practici de control care au fost din totdeauna considerate ca fiind inumane și extreme.

Controlul exercitat de către Stat asupra indivizilor cu ajutorul unor dispozitive tehnologice precum cărțile de credit, camerele de supraveghere sau telefoanele mobile a atins limite care înainte nici nu puteau fi imaginate. Acest lucru nu mai poate fi ignorat.

Anumite praguri în ceea ce privește controlul și manipularea nu vor putea fi depășite fără riscul de a pătrunde într-o nouă eră biopolitică, fără a face un pas crucial către ceea ce Michel Foucault numea „animalizarea progresivă a omului”, instrumentată prin tehnologii din ce în ce mai sofisticate.

Bazele de date cu amprente digitale și amprente ale retinei, implanturile subcutanate ca și alte practici de același gen  sunt elemente care contribuie la definirea acestui prag. Motivele de securitate care sunt invocate pentru a le justifica nu trebuie să ne impresioneze, nu au nicio legătură cu subiectul. Istoria ne învață că practicile aplicate mai întâi străinilor, au fost mai apoi aplicate și cetățenilor țărilor respective.

Este în joc aici chiar relația biopolitică normală între cetățean și stat. Această relație nu mai are nimic de-a face cu participarea liberă și activă la sfera publică, ci privește înscrierea și îndosarierea numerică a datelor celor mai intime și mai puțin comunicabile, mă refer aici în principal la cele ce țin de viața biologică a trupului uman.

Astfel că dispozitivelor mediatice care controlează și manipulează cuvântul, li se adaugă dispozitive tehnologice, care înscriu și supraveghează însăși viața. Între aceste două extreme, cea a cuvântului fără trup și cea a trupului fără cuvânt, spațiul a ceea ce altădată se numea politică este astăzi tot mai redus.

Astfel că, aplicând cetățeanului, sau mai corect spus ființei umane ca atare, tehnologii și dispozitive inventate pentru a ne proteja de clasele (sociale) periculoase, Statele care ar trebui să constituie trupul în care se manifestă viața politică, fac din acesta suspectul prin excelență, până la punctul că omenirea însăși devine în întregime o clasă periculoasă.

Acum câțiva ani, scriam că paradigma politică a Occidentului nu mai este orașul, ci câmpul de concentrare și că am trecut de la Atena la Auschwitz. Credeam la acea vreme că este doar o metaforă filozofică și nu o afirmație istorică. Marcarea oamenilor era la Auschwitz modalitatea normală și cea mai economică de a reglementa înregistrarea și evidența celor deportați în lagărele de concentrare. Implantul sau marcarea biopolitică prin înregistrare datelor biometrice care ne sunt impuse acum pentru a pătrunde pe teritoriul american ar putea fi foarte bine semnul, care anticipează că în curând ni se va cere să acceptăm aceasta ca o modalitate curentă de evidență a cetățenilor. De aceea trebuie să ne opunem unei asemenea practici.”

Sursa: yogaesoteric
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *