Un călugăr iezuit austriac a scos din canale în ultimii 20 de ani sute de copii

Acum e pensionar și-și trăiește bătrânețile undeva în Austria. Pare a fi un bătrânel blajin și normal, dar numai asta nu e. Sub masca de simplu “călugăr”, austriacul a ascuns timp de 19 ani un personaj care a dat încontinuu târcoale în jurul Gării de Nord, supunând aurolacii unui experiment ale cărui consecințe fac să ți se facă pielea găină. Copii scofâlciți ca stafidele…

Copii scofâlciți ca stafidele, condamnați de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei “strălucesc” în profesiile lor. Câțiva sunt angajați la birourile din Austria la OMV și în Paris, la Mariott, la Radisson și la fabrica Titan, iar ceilalți la mici firme de tâmplărie, panificație și construcții.

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ. Trimis de congregația sa în România pentru o misiune de 6 luni, în care să aline suferințele copiilor străzii și aurolacilor din canalele Bucureștiului, părintele Sporschill a coborât din trenul de Viena în 1991, având cu sine doar cu sacul de dormit, o geacă groasă pentru iarnă și ceva bani de buzunar. Avea experiență din munca cu oamenii străzii din Viena, însă ce-a găsit aici l-a copleșit. A fost întâmpinat cu îmbrânceli, a fost lovit de aurolaci, dar cât de nesemnificativ e acest mic inconvenient când scopul este “salvarea de vieți”. Dragostea lui a fost mai mare decât îndârjirea lor, așa că părintele Georg i-a învins. Nu înseamnă că nu au fost mici încercări și ulterior: “Au fost conflicte pe stradă, dar de drag. Odată, când a venit să le-aducă mâncare și lucruri, părintele Georg a fost înconjurat de aurolacii din canale și luat pe sus. Copiii străzii i-au zis: «Vrem și noi la tine și nu te lăsăm să pleci până nu ne promiți că ne găsești și nouă un loc». I-au dat drumul până la urmă, după ce le-a promis că o să găsească o soluție pentru fiecare”, își amintește Fabian Robu, asistent manager la Concordia.

Văzând cât de mari sunt nevoile copiilor străzii din București, călugărul le-a comunicat liderilor săi că mai vrea să rămână. Asociația Caritas din Austria a acceptat, însă cu o condiție: “Îți mai dăm bani o perioadă, după care trebuie să găsești singur”. Călugărul a acceptat, își amintește Fabian Robu: “Nouă, angajaților, ne zicea doar: «Voi să oferiți o educație bună copiilor. De fonduri mă ocup eu în afară». Și a cerșit zeci de milioane de euro în Austria, Elveția, Germania, Liechtenstein”.

În 1991, când autoritățile statului erau buimace și incapabile să gestioneze problema copiilor din orfelinatele țării, acest călugăr iezuit a pus bazele unei căsuțe sociale, în București. Atunci când casa a devenit neîncăpătoare pentru copiii culeși din canalele de la Gara de Nord, călugărul a construit alta, apoi încă una…până când așezământul social s-a transformat într-un adevărat sat, lângă Aricești (Prahova) populat cu zeci de case și ateliere de tot felul, de tâmplărie la brutărie, cofetărie, ospătărie, agricultură. În 19 ani, munca de caritate începută solitar de călugărul Georg Sporschill s-a transformat în organizația internațională Concordia, care doar în România are 180 de angajați și voluntari, din care 150 sunt educatori și traineri și care găzduiește 400 de copii părăsiți. În plus, în Moldova și Bulgaria organizația se îngrijește de alți 400 de copii. Cel mai important e că atunci când copiii culeși de pe stradă și din canale împlinesc vârsta de 18 ani nu sunt aruncați în vâltoarea vieții, ci sunt ținuți în continuare, oricât timp e nevoie ca ei să-și facă un rost în viață. Deși nu există o limită de vârstă, rar se întâmplă ca aceștia să ajungă la vârsta de 30 de ani fără să-și fi luat zborul.

Marcus, călugăr iezuit aflat în conducerea Concordia, descrie una din tradițiile organizației, care îi ajută pe tinerii care au devenit independenți să simtă că au o familie: “Păstrăm legătura cu majoritatea tinerilor care pleacă de la noi, dar avem și Clubul Concordia, format din acești tineri care au fost la noi și care acum au devenit independenți. Aceștia se întâlnesc regulat, cam de 5-6 ori pe an. Cele mai importante ocazii sunt Crăciunul și Paștele, dar există și o zi a Concordiei, numită “Vis de vară”, când se întâlnesc toți copiii și tinerii care au trecut vreodată pragul organizației”.

“Copiii canalelor nu pot evada”-o prejudecată

Fabian Robu asistent manager la Concordia, și-a început cariera în “munca socială” în anii ‘90 alături de călugărul Georg Sporchill. Nu a rezistat decât câteva luni în munca cu copiii străzii: “Când îi vedeam la masă cum se scuipă unul pe altul, cum se înjură și se bat, m-am dus la Pater Georg și i-am spus: «Eu nu o să mai stau multă vreme alături de dumneavoastră»”. Călugărul austriac l-a îmbunat și Fabian Robu încă slujește în Concordia. El a văzut toate generațiile de copii ai străzii crescând, metamorfozându-se în tineri și apoi luându-și zborul, fiecare pe drumul vieții lui. Unele dintre aceste destine sunt de-a drepul de neimaginat, dacă ne gândim că au fost scoși din canale: “Avem tineri cu care ne mândrim. Robert Stoica e un tânăr care a terminat ASE-ul în limba germană și acum lucrează la OMV în Austria. Pe Robert l-am găsit în Ploiești pe stradă, că avem și acolo un centru social. Cristi, un alt tânăr care a terminat limbi străine aici, în București, acum este la o companie din Paris. El și fratele lui au fugit din Focșani de acasă și au ajuns în Gara de Nord. După câteva săptămâni i-am găsit în gară și i-am adus la noi și i-am dat la grădiniță. Aveau șase ani atunci. Apoi Cristi a făcut școala, facultatea și acum e la Paris. Avem și alți tineri, foști copii culeși de pe stradă și din canale, care au terminat facultatea aici în București și lucrează în Austria. În cazul acestor tineri avantajul major e că fiind găsiți de mici, nu au ajuns la aurolac și că părintele Georg i-a găsit destul de devreme pe stradă”.

Ulla Konrad, directorul sociopedagogic al Concordia International, explică că în același timp, asistenții sociali au întânit și cazuri în care magnetismul bolnăvicios al catacombelor din canale a fost mai puternic decât lumina vieții la suprafață: “Noi avem un principiu în organizație. Nu renunțăm la nimeni, indiferent de comportamentul lui. Uneori însă unii dintre ei care renunță și pleacă din organizație, ajunând înapoi pe stradă. Cam 5% dintre ei fac asta. Unii pleacă, apoi se întorc, iar pleacă, iar se întorc. Dar chiar și acești copiii sunt bineveniți mereu”.

Fabian Robu dă exemplul unuia dintre aceste “suflete rebele”, care deși nu se poate despărți prea multă vreme de viața de canal, are un rol esențial în Concordia: “Moise e unul dintre ei. Are 32 de ani, este de la începutul organizației, din 1991 și a fost cam prin toate casele și atelierele de formare ale organizației. Nu a rezistat nicăieri. Chemarea străzii a fost mai puternică decât voința lui de a rămâne într-o casă și acum e la noi, în centrul social Sfântul Lazăr și vine, stă o lună, două, jumătate de an, după care merge iar pe stradă să doarmă în canale, apoi iar revine la noi. Ne bucurăm că n-a ajuns să ia etnobotanice, ci e încă pe aurolac. Însă în ciuda destinului său, Moise este cel mai bun street-worker sau asistent social pe stradă. El dacă merge pe stradă și întâlnește copii, vine, ni-i aduce, ni-i lasă și pleacă înapoi pe stradă. Știe că pe stradă că acești copii pot fi abuzați sau să ajungă la droguri și că la Concordia ei vor primi o educație, un pat și o masă”.

Pentru asistenții sociali, terapeuții și educatorii de la Concordia, noua provocare în ton cu vremurile sunt drogurile: “Până acum vreo 2-3 ani copiii din canale erau consumatori de aurolac foarte mult. Acum problema cea mai mare e cu etnobotanicele, pe care le consumă tot mai des. Pe consumatorii de etnobotanice e mai greu să-i integrăm. Drogurile acestea îi afectează mult mai mult decât aurolacul și cu etnobotanicele nu prea am avut experiență până acum. Le slăbesc foarte mult mintea și sistemul imunitar. Dacă ei sunt pe stradă și nu au parte de o alimentație corepsunzătoare și nu se odihnesc suficient, la care dacă se adaugă diverse infecții contactate pe stradă, cum e hepatita sau HIV, se sting. Am avut și cazuri de copii care au decedat pe stradă din cauza etnobotanicelor, deși noi încercăm să-i salvăm pe toți. Chiar acum vreo două luni ne-a murit Crenguța, o fată de 28 de ani, de la etnobotanice, care s-a îmbolnăvit de sida. În urmă cu doi ani Crenguța s-a injectat, a folosit mai mult timp acea seringă și deși boala i-a fost descoperită la timp, Crenguța nu a rezistat în organizație, a revenit pe stradă și a folosit din nou droguri. Ea a fost mai mereu pe stradă și a stat perioade foarte scurte de timp la noi. Ultima oară când am văzut-o nu am recunoscut-o. Era foarte umflată la față, îi apăruseră pistrui și era palidă. Nu mai era Crenguța pe care o știam eu de ani de zile, acea fată energică care știa să se impună, deprindere învățată de pe stradă. La trei luni după ce-am întâlnit-o ultima oară, a murit printre ceilalți, pe stradă”.

Însă această vară Concordia a adus 4 specialiști în domeniul drogurilor din Austria, care îi consiliază pe terapeuții locali cum să lucreze cu copiii și tinerii consumatori de etnobotanice. Rezultatele încep să se vadă: “Nicu e un băiat care a fost alungat de-acasă de la 8 ani și a trecut prin mai multe centre de plasament. De doi ani se află la noi, care a consumat și aurolac și etnobotanice și chiar a ajuns și la heroină și a renunțat de când e la noi. Are 20 de ani, are specializarea de zugrav și e în clasa a III-a la «a doua șansă». Încă nu și-a găsit de lucru, dar suntem în căutări”.

CITAT:

“Un principiu al iezuiților e să-l găsești pe Dumnezeu în toate lucrurile și în toate posibilitățile” Pater Marcus 

sursa: romanialibera.ro

  • Iezuitii sunt bazati pe incredere in Oameni si Respect fatza de Dumnezeu. Din cauza asta NU FURA. La fel ca si cu pocaitii. Le poti da bani pe mana fara frica ca isi vor “trage” vile si masini de lux. Din aceasta cauza au putut ceea ce statul Roman nu a putut.