Europa va trebui sa munceasca din greu pentru a-si mentine actualul sistem de ajutoare sociale, cel mai generos din lume, si pentru a ramane competitiva la nivel mondial, a declarat cancelarul german, Angela Merkel.

Cheia supravietuirii Europei, pe fondul globalizarii, este sa majoreze cheltuielile pentru cercetare si educatie si sa isi reformeze sistemul de taxe si impozite, precum si piata muncii, pentru a redresa competitivitatea, a spus Merkel, intr-un interviu pentruFinancial Times.

“In prezent, Europa reprezinta doar putin peste 7 la suta din populatia lumii, produce 25 la suta din PIB-ul mondial, dar trebuie sa finanteze peste 50% din cheltuielile sociale la nivel global, prin urmare este clar ca va trebui sa muncim din greu pentru a mentine prosperitatea si modul de viata”, a declarat Merkel.

“Fiecare dintre noi trebuie sa ne oprim din a cheltui mai mult decat castigam in fiecare an”, a adaugat cancelarul german.

Ea a subliniat faptul ca, din cauza imbatranirii populatiei, cheltuielile sociale au crescut foarte mult, iar, in Germania, exista o adevarata problema demografica. Chiar daca o tara si-ar controla deficitul bugetar si datoriile, dar si-ar aloca o mare parte din buget cheltuielilor sociale si nimic pentru cercetare, s-ar crea conditii proaste pentru afaceri si nu ar fi competitiva.

La summit-ul european din Bruxelles, de saptamana trecuta, Merkel si Francois Hollande, presedintele francez, au avut pareri diviziate fata de masurile pentru sporirea competitivitatii. Hollande sustine un buget generos, care sa revitalizeze cresterea economica din statele lovite de recesiune. In schimb, cancelarul german este de parere ca asemenea programe de finantare trebuie sa fie modeste, cu o limita de timp si pentru anumite proiecte, totalizand nu mai mult de 10-15 miliarde de euro.

“Mi se pare ingrijorator faptul ca multi europeni presupun ca, pe langa SUA, Europa este singura referinta la nivel mondial, ca Europa este, in mod traditional, puternica si ca toata lumea ne are drept model. Alte modele au aparut: China, India, Japonia, Brazilia si li se vor alatura altele, care muncesc din greu si sunt inovatoare”, a conchis Merkel.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *