Acasă de sărbători

Ca în fiecare an (din ultimii), petrec sărbătorile acasă, “între sânii familiei”, cum ar spune un prieten mucalit. Fără pretenții, fără ștaif și aere de om de bani gata. Cuuum, nu pleci de sărbători, măcar până la munte, vor exclama unii ?! Păi, dai dovadă de sărăcie, inseamnă că n-ai bani nici să ieși din casă dacă nu te tăguiești pe facebook pe vreo pârtie de ski din Austria sau în nu`ș ce club de fițe de pe aiurea.

Că așa-i românu, cât e el de sărăcan, chit că se împrumută dar tot face pe dracu-n patru și pleacă din București, chiar și virtual, măcar cu tagu` prin Centrul Vechi, ca să nu zică lumea că e luzer.

Dar de fapt nu despre asta voiam să scriu. Voiam doar să preaslăvesc bucuriile simple ale vieții: căldura căminului, a prezenței familiei, tihna omului care se știe liber pentru câteva zile de orice constrângeri sociale, de program, etc. Să te trezești când vrei, să mănânci când vrei, să citești, (am un vraf de cărți care mă așteaptă de luni de zile), să vezi filmele bune recomandate de prieteni (și pe care nu ai avut timp să le vezi – apropos, recomand cu tărie seria Harold & Kumar, la capitolul comediii, iar ca film de nota 10 nou, recomand Red Lights, făcut în 2012, cu Robert de Niro în rol de mentalist).

Și evident, să faci amor în tihnă, pe săturate, odihnit. Cei care aleargă în cursul anului cum alerg eu, știu ce înseamnă asta 🙂 și prețuiesc în consecință astfel de momente privilegiate. Sau, cum mi-a urat mai în glumă, mai în serios, un amic hâtru: “De Crăciun, fii mai bun, mai adevărat. Fă minuni în jurul tău, mai ales în pat” 🙂

Și mai ales, să ai timp să îți exprimi gândurile în liniște, fără grabă, cum fac eu acum. Să hrănești partea creatoare a spiritului tău, cum s-ar zice.

Îmi dau seama că pentru unii poate părea plictisitor să rămâi un pic măcar, cu tine însuți, să te aduni de pe drumuri, să te obiectivezi, să te regăsești lângă ai tăi. Probabil că respectivii nu și-au dat seama că dacă aleargă încă prin lume după lumini și agitație, o fac doar pentru a fugii de ei înșiși, de golul pe care nu vor să îl recunoască. Golul din viața lor (dacă nu au pe cineva drag alături de care să petreacă sărbătorile), golul din personalitatea și cultura lor (de care fug înspăimântați) – ce se manifestă prin S.P.A. (sindromul plictiselii acute). Deci, acu nu mă adresez acestora. Ei sunt creaturi pierdute, care nu vor realiza probabil decât prea târziu că au pierdut cea mai importantă lectie de viață: aceea de a te cunoaște (și) pe tine însuți.

Deci, profit de ocazie pentru a ura tuturor ca de Crăciun să se regăsească, alături de cei dragi. Iar dacă vor regăsi și semnificația reânnoirii spirituale ocazionate de Nașterea Domnului, cu atât mai bine.

Rapcea Mihai