Imperativul “lichidarii” clasei politice actuale

Rar am mai vazut pana acum o asemenea mostra de cinism si ipocrizie tipic ruseasca.
Vocea Rusiei, cu lacrimi de crocodil, caineaza soarta poporului roman, jefuit sistematic, chiar de ei, de catre rusoii care l-au adus pe Ilici in ’89 si au instituit un regim de ocupatie totala a Romaniei, prin utilizarea “soft power” si a agenturii plasate in toate pozitiile de control ale statului.
Iata ce zice recent Vocea Rusiei:
“Proprietatea statului și poporului român asupra resurselor naturale este un concept pur teoretic. În practică, tot ce se înseamnă resurse naturale: gaz, petrol (inclusiv cel din Marea Neagră), o bună parte din pământul fertil etc. aparțin unor entități străine și acest lucru nu se va schimba, decât în condițiile schimbării radicale a clasei politice.”

http://romanian.ruvr.ru/2012_11_13/94410440/

*************
In ce priveste concluzia materialului scris de rusnaci, este un truism de luat in considerare.
Schimbarea radicala – a se citi lichidarea – clasei politice, daca e sa folosim semantica ruseasca, este singura optiune a rasturnarii Agenturii instalate si controlate de Moscova.
Pentru a intelege cat de cat cam ce ne-au facut pana acum rusoii atat de preocupati de “proprietatea statului și poporului român asupra resurselor naturale” reiau aici un material publicat in Curentul, cu ceva timp in urma.
Acest material, din 2009, capata semnificatii inca mai clare, acum, in 2012, pentru toti cei care au cat de cat o intelegere a ceea ce reprezinta Rotativa politica de la noi, al carei ax este lubrifiat cu vaselina ruseasca de peste 20 de ani…

 o mica imagine a infiltrarilor capitalului serviciilor secrete rusesti de la noi, a retelei “de afaceri” rusesti care a luat sub control importante repere economice ale Romaniei.

Boris Golovin apare subliniat inca mai accentuat decat alte nume deoarece este personajul cheie care i-a netezit traseul catre Moscova lui Mircea Geoana, in cele trei intalniri secrete la Kremlin, din 2009, intalniri in cadrul carora i s-a promis intreg sprijinul Rusiei.
A lipsit doar un infim procent pentru a “se rezolva situatia” asa cum se stabilise.

RETEAUA RUSEASCA DIN ROMANIA

preambul 
Romania intra in procesul de emergenta al frontierei central europene fie ca vrea fie ca nu iar acest proces va determina prefaceri profunde ale sistemului de aparare si securitate. Se desfasoara chiar acum un episod din lupta geopolitica de la frontiera NATO cu CSI-ul si Rusia, episod care cuprinde si confruntarea pe „ramura”, in cazul de fata pe „frontul nevazut”. Etapa actuala, „de tranzitie”, este din punct de vedere politic si economic incercarea de conversie a posturilor politice, a puterii represiv-politice ale unor fosti nomenclaturisti avantajati – cei ce raspundeau de comertul exterior, anumite segmente ale Securitatii, unii dintre tehnocratii mai bine plasati, cu o anumita experienta in functionarea mecanismului economic atat socialist cat si occidental – in putere financiar-politica. Se adauga interventia masiva in acest proces – mediata tot de fostul Aparat – a unor forte si grupari straine, cea mai masiva si mai coerenta forta fiind reprezentata de reteaua reprezentantilor unor institutii cu caracter militar din Rusia. De o buna bucata de timp serviciile militare rusesti sunt cele care „lucreaza” prioritar zona noastra. De altfel GRU a avut o insertie mult mai puternica decat KGB in spatiul romanesc.
Un mare numar de cadre de comanda ale Armatei au fost recrutate in perioada anilor 60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice. Aceste cadre au condus mari unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, in anii 80 structura informativa si a agentilor de influenta s-a imbogatit prin preluarea „disidentilor” – lucrare a KGB de aceasta data – „cresterea” acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989. Dupa 1989 Moscova a revenit in forta in Romania. Domenii industriale cheie sunt achizitionate, controlul energetic se inaspreste, Romania plateste cel mai mare pret pe gaze etc. Toate acestea exprima un interes geopolitic realizat exclusiv prin intermediul agenturii adanc infiltrate in structurile de Partid si in aparatul Securitatii.
Toate marile privatizari din Romania au fost executate dupa acelasi sablon. In toate se observa influenta membrilor retelei. Rusia duce o ofensiva politica, economica si militara la nivel mondial pentru recastigarea statutului de putere globala. Energia, inclusiv energia nucleara, este principalul obiectiv. „Atomoenergoprom“ un nou consortiu guvernamental rus va regrupa cele mai importante societati din domeniul nuclear al Federatiei Ruse, peste 20 de centrale nucleare, pana in anul 2030 devenind treptat un al doilea Gazprom, un adevarat stat in stat, cu jumatate de milion de angajati, controland o mare parte a presei si a sectorului bancar din Federatia Rusa si CSI. „Atomoenergoprom“ va avea, ca si Gazprom si Transneft, dreptul sa desfasoare propriile operatiuni armate, pe deasupra institutiilor federale ruse de securitate.
Noile unitati armate ale „Atomoenergoprom“ vor beneficia si de asistenta serviciilor de informatii civile si militare rusesti, urmand ca treptat acest conglomerat sa aiba propria structura de informatii. Ruperea din patrimoniul Romaniei a unor resurse strategice are nu doar implicatii economice, ci si consecinte geopolitice semnificative. Romania este o placa turnanta – se afla pe o falie geopolitica, la frontiera Vestului cu Estul, astfel ca aici se duc lupte in toata regula (si) pentru controlul acestei importante resurse: energia.

RUSO – ISRAELIENII
Reteaua agenturii rusesti din Romania este foarte complexa si include mii de colaboratori, inclusiv si mai ales din randurile cetatenilor din R. Moldova. La vedere pot fi enumerate sute de firme, zeci de fundatii si asociatii, numeroase forme de “parteneriat” comercial si/sau “cultural”, inclusiv pe linie masonica. Mai in profunzime se gasesc centre de comanda, unde activeaza persoane cu vechime, unii de peste doua-trei decenii, cum este cazul lui Mark Rich. O schita sumara evidentiaza intersectia dintre liniile de actiune in spatiul economic, politic si media. Sunt direct implicate in penetrarea si preluarea unor ramuri strategice firme ale unor fosti si actuali ofiteri de informatii din Rusia, Romania si Israel dintre care se remarca mai ales Mark Rich, cel care a stat la baza ascensiunii multora dintre oligarhii rusi. Mark Rich, prezent de mai bine de 30 de ani in spatiul romanesc este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania.


La inceputul anilor ‘80 Mark Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a detinut monopolul exporturilor de neferoase din Romania a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Romaniei pentru a da un tun in SUA. Tunul i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich este si in spatele combinatului Marco International care a cumparat Alum, achizitie care a creat o pozitie de monopol rushilor, care au inhatat cam tot ce misca pe aluminiu, material strategic, feroaliaje, la Tulcea, industria specializata a prelucrarii metalului, la COS Targoviste. Rich a revenit in anii ’90 la Bucuresti incercand sa preia Hotelul Athene Palace. Atat Rich cat si Frank Timis (evreu de origine ca si Rich) sunt adanc implicati si in industria petrolului si gazelor din Romania. Dar si in spatiul rusesc. Frank Timis si-a inceput in 1996 afacerile petroliere din Ucraina, iar Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu si petrol din Rusia. La noi, acum, Timis, prin Regal Petroleum, detine cel mai important rezervor de gaze din Romania, dupa cel detinut de Compania Romgaz. Regal are doua licente de exploatare pe o arie care totalizeaza 10, 388 km patrati. Rich si-a intins tentaculele peste Europa de Est inca din timpul comunismului iar in timpul lui Eltin a fost direct beneficiar al faimoaselor privatizari din Rusia, in cadrul programului „terapiei de soc”, gandit de specialistii magnatului evreu George Soros si ai partenerului sau, Jeffrey Sachs “consilier” economic al lui Eltin. Tripleta evreilor Rich Soros si Sachs a produs „Terapia de soc” din anii ‘90 care a provocat superinflatia si haosul economic in Rusia care au reverberat in tot blocul fostelor state estice. Lovitura a zguduit toate economiile fostelor state socialiste inca aflate in conexiune cu Rusia.
Rich a fost asociat cu figuri inalte din partidul comunist si din KGB. Facea afaceri si cu directorii companiilor de stat care-i vindeau marfa la 5%-10% din pretul pietelor internationale. Cei care-l ajutau pe Rich primeau comisioane in conturi din Elvetia, tara identificata drept un centru important de spalare a fondurilor rusesti. Mark Rich, adevaratul boss din spatele lui Frank Timis si Tender, partenerul lui Timis, au fost parteneri si cu Dick Cheney, vicepresedintele american, proprietar si la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, incercand sa preia Petrom. Petre Roman a fost primul implicat in povestea aurului din Apuseni, a urmat Alecsandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului – toti acestia sunt oameni politici, sau care au de-a face cu politica si/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d. Gabriel Bivolaru, Tender, Talpes, VGB Group, Balkan Petroleum, Rafo Onesti, Regal Petroleum sunt companii si oameni care au in comun interese si participatii la diferite nivele ce provin din acelasi grup politic: “oamenii presedintelui Ion Ilici Iliescu”.
Rich a fost cel care i-a invatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug. Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei. Cea mai importanta companie a lui Rich este casa de comert Marc Rich&áCo AG (Zug) care a bulversat piata aluminiului din Rusia. Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG. Marc Rich a preluat pe nimic toata productia de aluminiu a Rusiei apoi l-a vandut pe pietele occidentale, provocand scaderea cotatiilor internationale cu 30 % si amenintand cu falimentul producatorii vestici. Producatorii cu care lucra Rich erau companiile “Rusal” a lui Oleg Deripaska si “KraZ” condusa de Mihail Cernoi. Mihail Cernoi e omul din spatele controversatei afaceri „Rafo”, iar oamenii lui Anatol Ciubais au luat la ochi bursa energiei. Boris Golovin, un fost ofiter al GRU este omul din Romania al lui Ziuzin si Deripaska. Oleg Deripaska e interesat de aluminiul romanesc si de industria auto, Igor Ziuzin, oligarhul rus care a preluat COS Targoviste si Industria Sarmei SA, si-au stabilit deja o parte din afaceri in Romania. Miza: consolidarea pe teritoriul celui mai nou stat membru al Uniunii Europene, Romania si controlul afacerilor cu aluminiu, petrol, energie.

FILIERA “AMERICANA”
Conform Jospeh D. Douglas, expert in probleme privind securitatea nationala si fost cadru al Agentiei pentru Proiecte Avansate de Aparare a Departamentului de Aparare, Rich a jucat un rol important in operatiunile ce au facilitat nomenclaturii Partidului Comunist mentinerea controlului asupra Rusiei si a restului Uniunii Sovietice, dupa asazisa prabusire a conducerii comuniste. Intr-un interviu acordat „New American Magazine“, dr. Douglas, un expert in problematica crimei organizate si a rolului sau in strategia rusa/sovietica pe termen lung, a dezvaluit: „Nici o revolutie nu a avut loc in Rusia sau alte republici sovietice care ar fi putut provoca desfiintarea statului sovietic. Nimic nu a fortat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice sa abandoneze monopolul sau asupra puterii. De fapt, Partidul Comunist mai degraba si-a diversificat proprietatile, decat sa abandoneze monopolul“. Douglas a mai declarat ca sefii Partidului Comunist ori au creat noi partide sau au preluat conducerea unora deja existente. El a mai spus ca inaintea „sfarsitului“ Uniunii Sovietice, Partidul Comunist si KGB „au organizat toate structurile a ceea ce ei au denumit „economia de partid invizibila“. Aceasta se intampla la inceputul anilor 1980, inainte de venirea lui Gorbaciov si a „reformelor sale“.
Datorita suprastructurilor pe care Rich si colegii sai din KGB leau creat, membri ai nomenclaturii comuniste au acaparat noua economie „privatizata“. Douglas a mai adaugat ca aceasta s-a intamplat in aproape toate tarile din fostul bloc sovietic. „In cuprinsul fostei Uniunii Sovietice putem gasi lideri „reformisti“ al caror CV cuprinde un stadiu in Komsomol – Liga Tinerilor Comunisti) si o oarecare pozitie de conducere in Partidul Comunist. Si putem vedea aceasta in aproape toate tarile fostului bloc sovietic. Mark Rich a fost o componenta importanta in crearea economiei de partid invizibile a URSS“. Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicitatii un material intitulat “Masuri de Urgenta pentru organizarea activitatii economice comerciale si exterioare a partidului” care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru a crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile. Un an mai tarziu, seful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agentiei ca fiind aceea de a apara “reformele economice” impotriva noilor elemente criminale, in fapt apararea economiei de partid invizibile. Pana in 1992 cel putin 80% din companiile mixte din Federatia Rusa erau ori controlate, ori infiltrate de KGB. “Americanul” Armand Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat in companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietica.
Supranumit „printul capitalist“ de catre KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani si a devenit primul si singurul capitalist american caruia a fost acordat Ordinul Lenin. Spectaculoasa si corupta cariera a lui Hammer a fost ajutata in numeroase moduri de catre senatorul de Tennessee, Albert Gore, care era partener al acestuia in numeroase afaceri pentru mai mult de patru decenii. Conform documentelor lui Edward Jay Epstein din „Dosarul“, recenta biografie a lui Hammer, batranul Gore l-a ajutat pe Hammer sa initieze relatii cu presedintii americani si si-a folosit relatiile pentru a ajuta compania lui Hammer, Occidental Petroleum, sa aiba acces direct la lideri politici straini. Dar, cel mai important, relatiile lui Gore au oprit FBI-ul sa initieze o ancheta asupra industriasului sub acuzatia de a fi agent sovietic de influenta. Cand batranul Gore s-a retras din Senat, si tanarul Gore a fost ales in 1980 in Senat a continuat traditia inceputa de tatal sau.

CULOARUL MOLDOVENESC
Imediat dupa demantelarea URSS, serviciile de spionaj ruse si-au reorientat o buna parte din activitati in campul comercial si industrial prin firme care au devenit foarte repede dominante in sistemul economic al noii Rusii. Zona de frontiera – Republica Moldova – a devenit o baza puternica de lansare catre Vest. Un numar de mari afaceristi romani au devenit (mai) bogati datorita contactului cu rusii via “fratii moldoveni”. La loc de frunte – Dinu Patriciu, “facut om” de un fost cadru KBG, moldoveanul Ion Sturza, fost premier al Moldovei. Si Sorin Ovidiu Vintu beneficiaza insa de consilierea unor moldoveni mai putin faimosi, dar foarte operativi. Voiculescu deasemenea s-a bucurat de oficii similare. Din orientarea si concentrarea fortelor ruse in Basarabia, in spatiul de afaceri si nu numai, se poate estima intentia Rusiei de a-si largi aria de cuprindere si asupra restului teritoriului romanesc. Revansa ruseasca, dupa izgonirea, pe moment, in 1999, din Balcani, va avea loc prin incercarea de obtinere a controlului energetic in regiunea sud est europeana in care se afla si Romania.
Oligarhii rusi au intrat puternic in Romania pe numeroase aliniamente, intai in armura industriala si apoi in zona petroliera. Vagit Alexperov si Leonid Fedun controleaza grupul petrolier LUKOIL, ce a cumparat pachetul majoritar de actiuni de la rafinaria Petrotel si detine pozitia a treia pe piata petroliera din Romania; Igor Ziuzin si Vladimir Iorich controleaza holdingul Mechel care detine Mechel Targoviste si Mechel Campia Turzii etc. Casele de comert Conef si Imex Oil, aflate in proprietatea lui Vitali Matsitski, detinatorul ALRO Slatina, controleaza jumatate din gazele naturale pe care Romania le va importa in urmatorii 25 de ani de la Gazprom. Astfel gigantica firma ruseasca, cea pe care se bazeaza noua strategie imperiala a Rusiei vinde gaze in Romania printr-un intermediar rus, sustinand astfel afacerile firmelor rusesti in Romania.
Printre primii investitori puternici din Rusia care au patruns in Romania au fost cei de la LUKOIL, care, in 1998, au preluat rafinaria Petrotel. LUKOIL are in Romania aproximativ 100 de benzinarii. Firma mama este LUKOIL Black Sea Romania Ltd. LUKOIL Downstream Romania SRL se ocupa de reteaua de distribuire a carburantilor, iar proprietara benzinariilor este MV Properties SRL. LUKOIL Black Sea Ltd. este inregistrata in Insula Man, Marea Britanie, cunoscut paradis fiscal. Acestor firme li se adauga “Petrotel LUKOIL” SA Ploiesti, care a fost protagonista unor scandaluri de rasunet legate de traficul ilegal de produse petrolier practicat de aceasta rafinarie.
In Republica Moldova a luat fiinta o banca al carei vicepresedinte este directorul general al LUKOIL Downstream SRL Romania, N. T. Ciornii. Din Consiliul bancii face parte si directorul general al LUKOIL Europe Ltd., V.P. Golovuskin. In aprilie 2001, presedintele LUKOIL din Federatia Rusa, Vagit I. Alekperov, s-a intalnit cu Adrian Nastase. Cu aceasta ocazie, Nastase a apreciat “rolul important” pe care LUKOIL il joaca pe piata petrolului romanesc, iar Alekperov s – a plans ca firma are probleme economice. La cererea companiei ruse Guvernul Nastase, in vara lui 2002, a sters penalitatile pe care LUKOIL le datora catre buget, de aproape 3 milioane dolari, (facilitate de care nu au beneficiat companii straine cu renume occidentale, precum OMV sau Shell).
Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shore-ului este un consortiu format din Marco International, Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti. Marco International este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Companiile lui Viktor Pinciuk si ale lui Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk, controleaza industria din Bazinul Donbas, societatea Krivorijstal, cea mai importanta fabrica de otel din Ucraina, precum si combinatul siderurgic Dzerjinski si fabrica de feroaliaje de la Nikopol. Ahmetov a beneficiat direct de relatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii industriasilor si intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994. Kucima a fost in permanenta un pion al intereselor rusesti facand parte inca din tinerete dintr-o arma strategica, rachete. A activat timp de 22 de ani pe cosmodromul de la Baikonur, din fosta URSS. Rusii au cumparat si societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, achizitionata de Compania Feral UK Ltd, cu capital ucrainean, tot din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte de asemenea din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Olexii Martinov este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria si SUA si al bancii Bank IBU din Ucraina. Pinciuk controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa occidentala.
Importanti demnitari ucraineni proveniti din fostul KGB au demonstrat interese directe in realizarea canalului Bastroe. Deripaska Oleg Vladimirovici. Avere – 4,5 miliarde de dolari. Originar din tinutul Krasnodar, Deripaska a devenit oligarh la 24 de ani, cand a inceput sa se ocupe de afaceri cu aluminiu in componenta echipei lui Soskovet (in anul 1992). Deripaska a desfasurat o activitate furtunoasa, inca din perioada in care studia la facultatea de fizica a MGU. La 22 de ani, in anul 1990, tanarul student a devenit directorul financiar al „Companiei militare pentru investitii si comert”. In luna noiembrie 1994 Deripaska cu sprijinul lui Lisin a devenit directorul general al uzinei de aluminiu din Sainsk. Atunci cand gruparea lui Korjakov a fost distrusa, Deripaska nu s-a pierdut si a trecut in „clanul familial”. In luna iulie 1996 Deripaska a intemeiat compania „Aluminiul Siberiei” si acum se ocupa de afaceri impreuna (compania „Rusal”. In conducerea „Aluminiului Siberiei” intra generalcolonelul V. Pecenkin, fostul adjunct al directorului FSB (anii 1997 – 2000). Acesta se ocupa de afaceri cu uraniu – respectiv vindea catre SUA materiale extrase din rachetele nucleare rusesti, date la topit. Cauza succesului in afaceri a lui Deripaska este simplu de explicat – in spatele sau se afla oameni seriosi de la Lubianka.
Mult timp Deripaska era considerat a fi mirele fiicei lui Berezovsky, insa intr-un final s-a casatorit cu fiica lui Yumasev (anul 2001). Si acum in sensul direct a devenit membru „al familiei lui Eltin”. Anatoli Ciubais este presedintele gigantului EES “Rossia”, care detine monopolul energiei electrice in Rusia. Ciubais este in acelasi timp om de afaceri si politician, unul dintre liderii Aliantei Fortelor de Dreapta (AFD). In perioada mandatului lui Boris Eltin, Anatoli Ciubais a fost de mai multe ori vicepremier, ministru de Finante si sef al Administratiei Prezidentiale. Ciubais este deosebit de implicat in politica Moldovei – prin omul sau de casa fostul sef al SIS moldovenesc Valeriu Pasat si are importante investitii imobiliare si in Romania. Viktor Rasnikov, directorul general al Combinatului Metalurgic Magnitogorsk, partener traditional al Grupului Conares care detine COST si Industria Sarmei Campia Turzii, Kaha Bendukidze, presedintele OMZ, proprietarul UPET Targoviste. Ginerele lui Kucima, unul dintre cei mai bogati oameni din Ucraina, Victor Pinciuk controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa occidentala. Ruta de transport de la Combinatul de concentrate de fier de la Krivoi Rog, aceasta sursa vitala pentru functionarea siderurgiei galatene in care Romania a investit peste o jumatate de miliard de dolari risca sa fie controlata tot de Pinciuk. Canalul trebuia sa scurteze ruta de transport maritim dintre Krivoi Rog si combinatul Ispat Sidex de la Galati.
In timpul administratiei lui Leonid Kucima, un grup de demnitari ucraineni proveniti din fostul KGB au demonstrat interese directe in realizarea canalului Bastroe. Cel mai activ sustinator al acestui proiect a fost ministrul Transporturilor de la Kiev si prietenul personal al presedintelui Kucima, Ghiorghi Kirpa. Intre timp, acesta a fost impuscat in cap dupa cum i s-a intamplat si altui sustinator al proiectului Bastroe, fostul ministru al Internelor, Iuri Kravchenko. Pe langa milioanele de dolari pe care le manevra Kirpa pentru Bastroe si conturile Sistema si ginerele lui Kucima, V. Pinciuk, era deosebit de motivat de faptul ca una din companiile pe care le detine, “Ukrainian farvater”, era cel de-al doilea contractor pentru saparea canalului Bastroe, pe langa firma de stat Delta Lotsman. Delta Lotsman a continuat lucrarile de dragare la canalul Bastroe la inceputul acestui an. Datorita faptului ca antreprenorul german, Moebius Bau AG, nu si-a primit banii, acesta si-a retras navele din zona canalului Bastroe, lucrarile fiind continuate in prezent cu dragorul ucrainean Prorvin.
Directorul Delta Lotsman, V. Bezdolny a furat peste 160.000 de dolari din fondurile companiei, acesta fiind cercetat pentru evaziune fiscala. Pinciuk a facut obiectul unei investigatii americane, in septembrie 2003 in legatura cu fostul premier Pavlo Lazarenko, arestat in SUA pentru spalare de bani si asociere criminala. Lazarenko a fost acuzat de regimul de la Kiev ca ar fi ordonat doua asasinate, acesta a fugit in SUA, iar in 1999 a fost inculpat si pus sub arest la domiciliu, unde asteapta sa fie citat si judecat. Echipa americana i-a vizitat si pe presedintele Kucima, pe vicepremierul Azarov si pe ministrul Apararii, Marciuk. Lazarenko spala bani produsi prin activitati criminale pentru Kucima si apropiati ai presedintelui Kucima, direct interesati de constructia canalului, Renat Ahmetov, Olexii Martinov si Volodimir Pop. Companiile lui Viktor Pinciuk si ale lui Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk, care controleaza industria din Bazinul Donbas, au achizitionat, cu aproape un miliard de dolari, 93 de procente din pachetul de actiuni ale societatii Krivorijstal, cea mai importanta fabrica de otel din Ucraina. Ahmetov a beneficiat direct de ralatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii industriasilor si intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994. Kucima a fost in permanenta un pion al intereselor rusesti facand parte inca din tinerete dintr-o arma strategica, rachete.
A activat timp de 22 de ani pe cosmodromul de la Baikonur, din fosta URSS. Ahmetov a mai cumparat si actiunile combinatului siderurgic Dzerjinski si pe cele ale fabricii de feroaliaje de la Nikopol. Ahmetov figureaza la pozitia 6 din topul miliardarilor est-europeni, cu o avere cifrata la 1,7 miliarde de dolari, cu afaceri in extractia carbunelui, metalurgie, constructii de masini si fotbal. Olexii Martinov este administratorul societatii Feral (UK) Ltd. din Marea Britanie, cu capital ucrainean, care a cumparat societatea Feral SRL din Tulcea, singurul combinat din tara care produce feroaliaje. Este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria si SUA si al bancii Bank IBU din Ucraina. Societatea Feral (UK) Ltd. intentiona sa achizitioneze intreaga infrastructura a societatii Deltanav din Tulcea, pentru a prelua sub controlul ei activitatile portuare si transporturile maritime ce se desfasoara in judetul Tulcea.
Prin schizitionarea societatii Deltanav din Tulcea de catre Martinov valoarea manoperei de incarcare/ descarcare va creste discretionar sau va intarzia operatiunile, blocand productia de la Ispat Sidex Galati si Alum SA Tulcea. Feral UK Ltd intentioneaza sa achizitioneze infrastructura societatii Deltanav, tot din Tulcea, astfel incat sa poata controla si intreaga activitate portuara, dar si transporturile fluviale si catre mare din acest port. Este evident ca cele doua combinate au nevoie de acces si facilitati portuare pentru transportul materiei prime si a celei finite in conditii ecologice. In acest moment, aceste conditii nu sunt indeplinite de portul de la Deltanav. O data cu preluarea companiei Deltanav de catre Martinov toate transporturile de minereuri catre ISPAT Galati si catre Alum se vor efectua in functie de interesele celor care alcatuiesc acest grup. In 2004 la invitatia ginerelui presedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit intr-o vizita de doua zile George Bush senior care s-a intalnit cu seful statului si cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, pana nu demult un mediocru om de afaceri din Dnepropetrovsk, in prezent un prosper miliardar, intentiona sa-si creeze o imagine internationala in ajunul plecarii socrului din fotoliul prezidential. Pinciuk a fost initiatorul si altor vizite americane – miliardarul George Soros si politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat in consiliul de sustinatori al International Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO, George Robertson, si cu ex-seful Fondului Monetar International, Stanley Fischer. Pe raza Judetului se afla doua mari repere industriale: Compania Alum Tulcea, a fost vanduta de Grupul Balli din Londra in urma unei oferte lansate pe Bursa Electronica Rasdaq.
Principalii actionari erau la data achizitionarii companiei de catre acest consortiu international, Balli Metal Bucuresti SA – 67,69% (4.417 milioane de actiuni), SIF Banat-Crisana – 23,87 % (1,557 milioane de actiuni), diferenta, de 8,47% (0,551 milioane de actiuni) apartinand mai multor actionari. Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shor-ului este un consortiu format din Marco International, Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti, care isi anuntasera in mai multe randuri intentia de a achizitiona societatea din Tulcea. Marco International este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Actionarul din umbra al Marco International este Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros. In mediul de afaceri din metalurgie se stie ca tranzactia rusilor face parte dintr-o strategie mai ampla de concentrare a intregii productii de aluminiu din Romania intr-o singura mana, astfel incat sa se poata dicta si preturile in functie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piata romaneasca de profil. Grupul Marco International a mai incercat sa cumpere in urma cu aproape trei ani compania din Tulcea si pentru ca Balli a refuzat, s-a incercat boicotarea activitatii prin refuzul de a mai cumpara materia prima necesara elaborarii aluminiului, ceea ce a condus la inchiderea, la inceputul anului 2003, pentru trei luni a combinatului. In urma cu doi ani, unul dintre cei trei frati Alaghband, care sunt patronii Grupului Balli, a fost arestat de politia elvetiana pentru fraude financiare.
Dezvoltarea retelei de desfacere a aluminei catre alti parteneri bloca interesele rusilor de la consortiul Marco si, o data cu dezvoltarea combinatului, acestia l-au achizitionat. Noul proprietar a achitat pentru SC Alum 7,3 milioane de dolari, in timp ce patrimoniul combinatului este estimat la mai mult de 45 milioane de euro, iar profitul pe anul trecut depaseste trei milioane de euro. Vitali Matsitski este si proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat in productia petroliera, si are o avere estimata la peste zece miliarde de dolari. Societatea din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie prima pentru ALRO Slatina, si a intrat in proprietatea grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995. Balli este un grup international de companii, cu sediul la Londra si reprezentante in peste 20 de tari. In Romania, grupul britanic a detinut pachete majoritare de actiuni la RoBank, participatie vanduta bancii ungare OTP in anul 2003, si la Asigurarea AngloRomana, companie care si-a pierdut licenta de functionare dupa ce Balli a renuntat sa mai sustina financiar societatea si a pierdut contractul de asigurare a flotei Tarom. Consortiul este actionarul principal al producatorului de aluminiu ALRO si Alprom, ambele din Slatina. Alprom fabrica table, benzi, folii, profile si tevi, toate din aluminiu. Al doilea mare reper industrial din Tulcea, este societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, cumparata de Compania Feral UK Ltd din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Este deputat in Rada de la Kiev. Pinciuk are sub influenta o mare parte din mass-media si organizatii nonguvernamentale din Ucraina, prin intermediul aparatului SBU.

MARK RICH – RUSIA – UCRAINA
Privatizarile in beneficiul lui Igor Ziuzin, au fost demarate si executate in principal de Guvernul Adrian Nastase. Vitali Machitski si Oleg Deripaska, au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare realizate tot in timpul regimului Iliescu-Nastase, dintre care cel de la ALRO Slatina a fost investigat oficial, fara a se da curs concluziilor procurorilor. Implicat in ALRO este si Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska. Cernoi se afla in spatele rafinariei Rafo Onesti – care a beneficiat de facilitati fiscale acordate de statul roman, tot in timpul lui Nastase. Marc Rich este elementul de legatura dintre oligarhii rusi pomeniti mai sus. De Rich se mai leaga si numele lui Mikhail Fridman, magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese in Romania. Rich e activ in pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, cea imobiliara. In Romania Petre Roman a fost un om cheie pentru Rich.
La esaloanele inferioare ale puterii, afaceristul a utilizat mai ales securistii din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan. Rich a intermediat exporturi de grane din SUA in Romania, inca de la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania. Rich a intermediat si vanzarile de petrol ale regimului Ceausescu, iar ulterior, cu sprijinul autoritatilor romane, a SRI si cu protectia lui Iliescu a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor ’90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol. Liderul Ligii Anti-Defaimare, Abraham H. Foxman intr-un articol din „New York Times” (24 martie 2001), declara ca s-a folosit de relatia apropiata a lui Rich cu Petre Roman care, a oferit suport unor pretentii legate de asa zise atitudini antisemite din Romania. Pretextul a oferit oportunitatea solicitarii unor mari sume de bani statului roman. Foxman a recunoscut ca organizatia sa a fost finantata de fundatiile lui Marc Rich care sunt conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenentii” magnatului ce a facut parte din conducerea Mossad. Interesele lui Marc Rich sunt prezente in Romania prin mai multe antene, printre care cea mai vizibila este firma Glencore Romania, controlata de australianul Steven Frank Kamlin, vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Kamlin conduce in Elvetia mai multe dintre ramificatiile corporatiei lui Rich. Glencore Romania detine in Romania societatile Rombarge Transport si Barter Port Operator.
Prima, profilata pe transporturi, este implicata in operatiunile de comert ale Glencore desfasurate in zona. A doua, un trader de deseuri metalice neferoase si cereale, este operator portuar, exploatand o dana la Agigea. In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor de la ALRO pentru achizitionarea a 80%-90% din actiunile fabricii de aluminiu. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat fata de faptul ca privatizarea s-a facut prin majorare de capital. Cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu Marc Rich. Companiile Marc Rich Group Ltd si Glencore au fost mentionate, in anul 2005, in raportul „Petrol contra hrana” al Comisiei „Volcker”, printre companiile care au mituit regimul Saddam Hussein pentru a primi titei. Glencore a luat si un milion de barili de la Rompetrol, care, la randul sau, il obtinuse tot de la irakieni. Un raport CIA a confirmat ca Glencore a mituit regimul Saddam Hussein in cadrul programului irakian „Petrol contra hrana”. Cele doua companii au fost anchetate de justitia din Elvetia, fara efect. Timp de multi ani, reprezentantul Glencore in regiunea balcanica a fost bulgarul Stamen Stantchev.
Acuzat de spionaj in Romania, in dosarul privatizarilor din energie, Stantchev a fost ofiter de informatii in Armata bulgara. Glencore este unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica – pentru pacura. In ultimii ani, reprezentantii Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner – „seful Mafiei de Baneasa” si Yoav Stern, sotul vedetei TV Oana Cuzino. In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarare privind „cooperarea cu firma Marc Rich Comp pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”. In lucrari a fost implicat si un om de afaceri roman, Gheorghe Alexandru Hetel, care a primit subcontractari. Fost director in Petromidia inainte de 1989, el i-a fost recomandat lui Rich de angajatii rafinariei, iar pe o parte dintre acestia i-a preluat la firma sa, HGA Servimpex. Hetel a primit contracte la Petromidia de la consortiul format de Marc Rich si grupul petrolier francez Total. Hetel, patron al mai multor companii in constructii, petrol si energie l-a insotit pe presedintele Ion Iliescu intr-o vizita in Orientul Mijlociu. Printre asociatii sai se numara fratele unui fost parlamentar PNL, Adrian Calimente.
Dupa retehnologizare, Rich a devenit furnizor de titei pentru rafinarie, preluand produsele petroliere. Pana in 1997, Rich a luat 40-50 la suta din ce se prelucra la Petromidia, iar restul, compania petroliera de stat. In perioada 1994-1996, el a facut aceste operatiuni prin Glencore (noul nume al companiei Marc Rich&Co). In 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa cumpere. S-a opus, insa, un secretar de stat pe domeniul petrochimic. Petre Roman a afirmat ca Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare. Petromidia a fost facuta sa acumuleze pierderi imense, pentru a fi impinsa la privatizare, astfel ca in iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE ), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie.
In perioada 1998-2000, Rich “a pierdut “ cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV. Deripaska un “soldat” al presedintelui Vladimir Putin a debutat in afacerile cu aluminiu in umbra escrocilor internationali, Marc Rich si Mihail Cernoi. Este sotul nepoatei lui Boris Eltin, fostul presedinte al Rusiei. A devenit unul dintre apropiatii lui Vladimir Putin. Beneficiind de sustinerea Kremlinului, la doar 39 de ani, Deripaska a ajuns cel mai bogat oligarh al Rusiei. Potrivit revistei moscovite „Finans”, de profil economic, el a acumulat o avere de 21,2 miliarde de dolari. Procurorii rusi l-au pus sub acuzare pentru achizitionare ilegala de active, dar dosarul nu s-a finalizat. In 2005, Deripaska a vandut compania Sibneft catre Gazprom (13 miliarde de dolari). In prezent, magnatul controleaza oficial grupul Ruskii Aluminii (Rusal), cel mai mare concern din industria ruseasca a laminatelor, unde are actiuni si Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea. In Rusal, au avut interese atat Marc Rich, cat si Mihail Cernoi, un alt personaj controversat al oligarhiei postsovietice.
In Romania, Deripaska a preluat combinatul Alor din Oradea prin Dilcor International, un off-shore din Insulele Virgine. Casuta postala a fost investigata de politia din Liechtenstein cu privire la conexiunile dintre Deripaska, Mihail Cernoi si Iskander Mahmudov – personaj prezent si in afacerea Rafo Onesti. Alor, singurul producator de alumina tubulara din Europa, a fost inchis. Deripaska mai detine si producatorul de autoturisme GAZ, fabrica de avioane Aviacor, Ingosstrakh – companie de asigurari si grupul RusPromAuto (autobuze), grup implicat in Romania, intr-o afacere de anvergura, derulata prin fosta intreprindere de stat UCM Resita. In business sunt implicati mogulul energiei, Nicolae Bogdan Buzaianu si Boris Golovin – fostul ofiter GRU. In octombrie 2006, ziarul rusesc „Komerssant” anunta cea mai spectaculoasa fuziune din istoria industriei de aluminiu. Companiile Rusal, Sual si Glencore International au format United Company Rusal, cel mai mare conglomerat mondial, detronand firma americana Alcoa. Fuziunea a fost aprobata in prealabil de Vladimir Putin. Rusal detine 66% din noul grup, al carui presedinte a devenit Deripaska. Firma elvetiana Glencore, infiintata in Zug de Marc Rich, participa in giganticul concern cu propriile active de aluminiu. Glencore actioneaza pe piata mondiala, in general, ca trader de petrol. Politica de monopol dezvoltata de Deripaska si Rich se reflecta si in Romania. Tentativa lui Deripaska de a prelua in bloc industria autohtona de aluminiu este continuata de proiectul preluarii uzinei Daewoo de la Craiova, cu concursul direct si interesat al guvernului Tariceanu. Deripaska vaneaza ALRO Slatina, Alprom Slatina si Alum Tulcea, toate privatizate de guvernul Nastase in favoarea grupului Marco, infiintat de Marc Rich si preluat de magnatul Vitali Machitski. Negocierile dintre acesta din urma si Oleg Deripaska sunt mai vechi.
La randul sau, in Zug, Machitski a parafat legaturi cu Marc Rich. La fel, si fostul angajat al lui Machitski, Alexander Krasner. Acesta, tot rusoisraelian, s-a ocupat in 2002 de preluarea efectiva a Alro de catre Machitski. Imediat, Krasner a devenit presedintele combinatului slatinean, din noiembrie 2002 pana in 2004. Inainte sa lucreze pentru Vitali Machitski, Alexander Krasner a fost director executiv al firmei Marc Rich Investments Ltd. Grupul OAO Mechel, cotat la Bursa din New York a adunat toate combinatele metalurgice controlate de Ziuzin. Printre acestea se numara si COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, privatizate cu scandal (Cosmin Gusa a fost direct implicat) in timpul guvernarii PSD, dar si o intreprindere croata, alta bulgara, plus doua rusesti. Combinatele romanesti au fost cumparate prin intermediarul Conares Trading, care a operat pana de curand in numele grupului Mechel. Casa de comert a oligarhului rus, Mechel International Holdings AG, a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares. Pana in 2001, Igor Ziuzin si partenerul sau Vladimir IoRich exploatau cateva mine de carbune in regiunea ruseasca Kuznet (Muntii Urali). Ei aprovizionau Uzina Metalurgica Celiabinsk, un colos din era sovietica, al doilea ca marime din Rusia, uzina detinuta de compania Glencore, a lui Marc Rich. Casa de comert a combinatului din Celiabinsk se numea Conares Trading AG si era inregistrata in cantonul Zug (Elvetia), exact la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Rich, printre care si Marc Rich&Co Investments.
Ziuzin este implicat in continuare in afaceri cu Marc Rich. Potrivit documentelor de la US – Securities and Exchange Commission, grupul Mechel este controlat printr-o suveica de firme off-shore, care se ramifica din Cipru pana in Insulele Virgine Britanice. Reprezentantul din Romania al lui Ziuzin, Boris Golovin, este atat promotorul intereselor lui Deripaska in tara noastra cat si al TVEL Corporation, mare corporatie rusa de stat in domeniul nuclear. Golovin, nascut in Republica Moldova, a fost ofiter al trupelor speciale din cadrul GRU, a luptat in Afganistan, stie bine limba romana si este implicat mai toate afacerile cu energie – si nu numai – din Romania. Conexiunile de afaceri ale lui Boris Golovin includ moguli ai energiei cum ar fi Nicolae Bogdan Buzaianu, dar si o serie de personaje provenite din SRI sau din serviciile de informatii israeliene. Printre legaturile sale se numara Horia Constantin Bejan, fost director de relatii internationale in Ministerul Industriilor. Acesta este partener traditional al lui Boris Golovin si, indirect, al lui Nicolae Bogdan Buzaianu. Cat timp a fost in functie a facut afaceri cu controversatul Constantin Iavorski, fostul angajat al lui Roman Abramovici.
Vladimir Soare ofiter acoperit, a fost, pe rand, viceguvernator BNR, presedinte al Bancorex si presedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vintu. A facut studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergura initiata la UCM Resita, de Boris Golovin si Nicolae Bogdan Buzaianu. In acest „business” are interese si Oleg Deripaska. Mihail Cernoi si Anatoli Ciubais, sunt alti doi oligarhi rusi care actioneaza pe piata resurselor naturale, in domeniul petrolier, respectiv al energiei dar si in imobiliare. Mihail Cernoi locuieste in Tel Aviv, unde a primit cetatenia israeliana. A fost asociat cu Oleg Deripaska si cu Marc Rich in compania Rusal. Acum, Cernoi se judeca cu Deripaska, revendicand 20 la suta din grupul Rusal. Mihail Cernoi a crescut in Uzbekistan, dar s-a stabilit in Rusia, unde a dat marile tunuri ale tranzitiei. A fost arestat in Elvetia, a primit interdictie de intrare in SUA si a fost expulzat din Bulgaria, unde detinea o companie de telefonie mobila si clubul de fotbal Levski Sofia. Omul sau de incredere era Todor Batkov, avocatul bulgar amestecat si in afacerea Rafo Onesti.
Cernoi ca si Rich are o fundatie in Tel Aviv, profilata pe “terorismul” din Israel si pe victimele sale. Seful consiliului director al RAO UES, Alexander Volosin, a condus administratia prezidentiala in primii ani ai mandatului lui Vladimir Putin. Numele lui apare pe lista „clientelei” regimului Saddam Hussein, primind titei in cadrul programului „Petrol contra hrana”, conform raportului ONU. Omul de incredere al lui Anatoli Ciubais din Republica Moldova, Valeriu Pasat (consilier la RAO UES), a fost condamnat la inchisoare pentru comercializarea ilicita a avioanelor de lupta ale Chisinaului. Pasat a fost ministru al apararii si sef al serviciilor secrete. Intre timp dosarul lui Pasat “s-a rezolvat” si acesta revine in viata publica a Moldovei. RAO UES detine centrala de la Cuciurgan (din Transnistria), furnizorul a jumatate din energia necesara Republicii Moldova. Dupa achizitia „Moldovskaia GRES”, RAO UES s-a apropiat de piata Balcanilor. Aici, potrivit rapoartelor de companie, Romania reprezinta o piata importanta vizata de Ciubais pentru vanzarea energiei, inclusiv cea produsa in regiunea separatista transnistreana.
Corneliu Paltanea. Fost sef al unitatii prahovene a SRI. A fost arestat in dosarul furtului de combustibil de la rafinaria ploiesteana Astra Romana. Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR), infiintat de fostii ofiteri GRU (serviciul de spionaj al Armatei Rosii) monitorizati pentru spalare de bani si pentru devalizarea Nova Bank. Paltanea a lucrat si pentru fratii Pileri, doi afaceristi italieni cercetati penal in Palermo pentru apartenenta la Mafia. Unul dintre cei doi frati a fost ofiter de informatii militare. Afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societatate comerciala. Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea.

GRU SI LEGATURILE “ROMANESTI”
Anatoli Patron. Fost ofiter GRU si partener cu Boris Golovin. Presedinte al Nova Bank si considerat initiatorul operatiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat prin suveici off-shore si „firme-mama”, infiintate in Zug (Elvetia), la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Marc Rich. Iuri Ustinov. Fost ofiter GRU. A fost primul presedinte al CARR, implicat in inginerii financiare (cazul „Nova Bank”), spalare de bani si cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui. Ustinov se lauda in mediul de afaceri ca a fost consilierul lui Evgheni Primakov – fost sef al KGB si actualul presedinte al Camerei de Comert a Rusiei. Constantin Samson. L-a urmat pe Iuri Ustinov la sefia CARR. A fost partener de afaceri cu sotia lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului. Este cercetat penal de Parchet pentru fraude fiscale, dar dosarele sunt tergiversate. A devalizat intreprinderea de stat Postavul Azuga, pe terenurile careia inalta un complex turistic de lux. In afacere este asociat cu un magnat rus, stabilit in America. Mircea Popa. In vremea lui Ceausescu, a fost cercetat de Securitate, fiind banuit ca este agent KGB.
Mircea Popa a condus Agentia de Presa Rusia La Zi, controlata de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat la noi de un cetatean moldovean, Vitalie Dobanda, conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vintu. ”Rusia la Zi„ era sponsorizata de Mechel. In perioada PSD, Mircea Popa a fost consilierul politic al lui Cozmin Gusa, care s-a remarcat in peisajul public, prin discursurile sale proruse. Gusa are vila la Cornu pe aceeasi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin. Yacov Goldovsky omul lui Cernoi, ii reprezinta interesele in Rafo, pe care Goldovsky o controleaza, acum, prin compania Petrochemical Holding, cu sediul in Austria. In 2001, a fost arestat pentru delapidarea combinatului rusesc Sibur (petrochimie), unde era partener cu Gazprom. A stat sase luni in inchisoare, timp in care Gazprom a reusit sa-l faca sa-si vanda actiunile pe 90 de milioane de dolari. Marin Anton este omul care apare in toata odiseea Rafo, entitate pe care a conduso, prin firma sa de management, impreuna cu alti directori proveniti de la Tofan Group. Mecanismul stingerii datoriei: Termoelectrica SA (de care apartine CET Mintia) ia in primire utilajele rusesti, apoi vireaza, esalonat, contravaloarea acestora la bugetul de stat. Planul a esuat insa partial. In 2003, rusii au scapat de datorie, dar echipamentele furnizate de ei zac de ani buni in curtea termocentralei din Deva. Nefolosite si cu garantia expirata.
Intelegerea privind compensarea datoriei a fost urmata, in 2000, de acordarea contractului de retehnologizare a centralei, prin ordonanta de urgenta, unui consortiu. Fara licitatie, prin incredintare directa catre “firmele cu epoleti”. Victor Vaida, directorul general al CET Mintia din acea vreme, sucursala a Termoelectrica Bucuresti, pe atunci, a devenit director tehnic al termocentralei. Fost lider al PSD Hunedoara, a fost ajutat pe linie politica sa capuseze CET Mintia, prin firma sotiei lui. Sustinut de Moscova, consortiul era format din companii ale unor fosti ofiteri de informatii corupti din Rusia, Romania si Israel. Firmele membre: Global International 2000 SA ( Romania ), M.T.Il. Projects&Systems Ltd. (offshore din Cipru) si Babcock Borsing Power/Austrian Energy ( Austria ). Prin Global s-au livrat echipamentele energetice pentru CET Mintia, valorand peste 20 de milioane de dolari. Kremlinul are interese directe in firma: sediul social este in Bucuresti, Piata Charles de Gaulle, chiar in cladirea fostei misiuni comerciale sovietice din Romania. Impozantul imobil apartinea, de fapt, presedintiei Rusiei. Din firma gazduita de Kremlin o cincime este detinuta de Engineering Company Ziomar, casa de comert a gigantului industrial de stat, ZiO Podolsk, producator rus de masini nucleare si energetice, implicat in numeroase scandaluri internationale, inclusiv in programul de imbogatire a uraniului din Iran. Ziomar este reprezentata in Romania de Victor Ustinov, fostul atasat comercial al Rusiei la Bucuresti. O parte din profitul casei de comert este manevrat printr – un off-shore (Mardima Company Ltd.) din Insulele Virgine Britanice, actionar in Ziomar. In LMZ (Leningradsky Metallichesky Zavod) are interese si Vladimir Potanin, un oligarh influent, absolvent al Academiei KGB si fost adjunct al premierului. Unul dintre „pionii” lui Golovin&Ziomar e Horia Bejan, fost director in Ministerul Industriilor. Din anii ‘80 pana in 2001, Bejan a fost adjunct al directiei generale de comert exterior. Era in functie in 2000, cand guvernul a emis ordonanta de modernizare a CET. Tot atunci, era actionar minoritar in Global. Legaturile lui Bejan in spatiul fostei URSS dateaza din anii ‘80, cand acesta a gestionat participarea romaneasca la constructia combinatului ucrainean de la Krivoi Rog.
In timp ce activa in minister, Horia Bejan a fost asociat in afaceri si cu Constantin Iavorski – fost angajat al oligarhului rus, Roman Abramovici, si fost ministru al energiei in Republica Moldova. Ofiter KGB, la origine, Iavorski a monopolizat ani la rand furnizarea de combustibili energetici (carbune si pacura) catre termocentralele romanesti, angajand la firmele sale fosti ofiteri SRI. Tot tranzactiile cu carbune i-au adus fatan fata pe Bejan si Golovin. Societatea primului (Putna SA) a intermediat importurile de carbune facute de compania Infinity, a fostului ofiter GRU. Pe langa Global, Horia Bejan mai este asociat cu Golovin si in alte afaceri cu iz rusesc. M.T.Il. Projects&Systems Ltd, a doua firma din consortiul desemnat in 2000 sa retehnologizeze CET Mintia, este un off-shore din Cipru. In jurul casutei postale s-a dezvoltat grupul de afaceri al israeliencei Tonya Halpern, implicata in scandalul privatizarii Hotelului Bucuresti. Tonya Halpern si defunctul ei sot, Moshe, proveneau din structurile AMAN serviciul de spionaj al armatei israeliene. Aliatul in afaceri al Tonyei Halpern a fost Constantin Iavorski, alaturi de care a cartelizat licitatiile de furnizare a carbunelui catre termocentralele romanesti. Al treilea membru al consortiului era Babcock Borsig Power (BBP) – Austrian Energy. Din 1999, VA-Tech detinea 10 la suta din colosul german BBP (care preluase „Austrian Energy”, divizie a VA-Tech). In 2000, aceeasi VA-Tech controla VA Tech Hydro, firma implicata in scandalul retehnologizarii Portilor de Fier I si II. Asadar, entitatile VA Tech primeau contracte avantajoase, fara licitatie, de la statul roman. Firma era reprezentata in Romania de Nicolae Bogdan Buzaianu fondatorul Energy Holdings si prietenul lui Boris Golovin.
Contractul de consultanta juridica pentru modernizarea CET Mintia a revenit atunci tocmai casei de avocatura „Bostina&Asociatii”, partenerul traditional al lui Buzaianu. BBP a dat faliment in 2002, fiind preluata de japonezii de la Hitachi. Uzina ZiO Podolsk si casa ei de comert, Ziomar, functioneaza intr-un holding numit EMAlliance-Atom, preluat in 2006 de Atomenergomash, unul dintre pilonii industriei nucleare din Rusia. Tranzactia a fost finantata de grupul Alfa Bank, al controversatului oligarh Mikhail Fridman. Mikhail Fridman, magnatul care detine Alfa Group, este finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese in Romania. Fridman Mihail Maratovici, cu o avere de 5,2 miliarde de dolari este probabil unul dintre cele mai sinistru personaje din varful oligarhiei ruso-evreiesti. De la simplu bisnitar de bilete la teatru a devenit unul dintre stapanii Rusiei. Cazul sau este ilustrativ. A terminat Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova dar in timpul studiilor Fridman se ocupa cu specula cu bilete pentru Teatrul Balsoi. Devine turnator pentru KGB si in anul 1988 Fridman se lanseaza in cea mai tare afacere de pe atunci – comertul cu calculatoarele afacere aflata sub controlul serviciului de spionaj extern. Fridman a organizat comertul cu covoare orientale efectuate manual din Asia Centrala, si Caucaz, Turcia, Iran, Afganistan. Banca „Alfa-bank” a fost pusa la punct de KGB si PCUS la inceputul anilor’ 90 pentru spalarea banilor mafiei de droguri columbiene deveniti cash investit in economia Rusiei. Conducatorii „Alfa – bank” Fridman si Aven au organizat un canal de transferare a heroinei din Birma prin Extremul Orient in Germania, in mari transporturi de zahar si faina.
Toate aceste operatiuni au fost programate de Kremlin. Obiectivul: realizarea unui sistem integrat de stat al companiilor nucleare rusesti. Monopolul are si un nume: TVEL Corporation – prin care guvernul rus controleaza Atomenergomash, EMAlliance – Atom (ZiO Podolsk si Ziomar), precum si alte uzine atomice mostenite din era sovietica. In 2004, fostul ofiter KGB Serghei Prikhodko a fost numit director general al TVEL Corporation de Vladimir Putin. Pana atunci fusese seful adjunct al administratiei prezidentiale, dar si consilierul lui Putin pe politica externa. Numirea lui face parte din politica „tarului” de a-si pune apropiatii in functiile de decizie ale marilor companii de stat. Asemenea lui Putin, majoritatea provine din KGB. Partenerul lui Fridman, Kuzmiciov Alexei Viktorovici, cu o avere estimata la 1,9 miliarde de dolari, a studiat impreuna cu Fridman la Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova. Acum conduce compania Crown Resources AG. Presedintele „Alfa-bank”, Aven Petr Olegovici. Avere – 2,1 miliarde de dolari, a fost ministrul pentru relatii de economie externa în guvernul Gaidar (anul 1992). In 2001, oligarhul Igor Ziuzin, seful lui Boris Golovin, a aparut brusc pe firmamentul bogatilor lumii. Atunci, el a preluat oficial Uzina Metalurgica Celiabinsk direct de la Glencore International, compania de intermediere fondata de Marc Rich in Elvetia. Ulterior, marele combinat din Celiabinsk – un colos al industriei sovietice, a devenit nucleul grupului Mechel, detinut, oficial, de Ziuzin. In acea perioada, rusul imbogatit peste noapte a inceput ofensiva de achizitii in Europa de Est. In 2002, fostul COS Targoviste (Mechel Targoviste, noul nume) a fost privatizat de guvernul Nastase in favoarea lui Ziuzin. Un an mai tarziu, a venit randul societatii Industria Sarmei Campia Turzii SA (Mechel Campia Turzii).
Uzinele romanesti au fost incluse in grupul OAO Mechel, alaturi de combinatul metalurgic din Beloretk, intreprinderea Viantilski (ambele din Rusia), fabrica de tevi Zeljezara din Croatia si „gigantul” Mechel din Celiabinsk. In acelasi trust au fost integrate si minele lui Ziuzin din Kuzbass (regiunea Urali), care furnizeaza carbune, prin intermediari, catre numeroase termocentrale romanesti. In Insulele Virgine Britanice (BVI) a fost infiintata casuta postala Britta Investments Limited, una dintre firmele-mama care au actiuni in Mechel. Adresa: Pasea Estate din Road Town – capitala coloniei britanice din Caraibe. Concret, Britta a fost inregistrata la firma de administrare Morgan&Morgan, al carei sediu este chiar la adresa mentionata. Morgan&Morgan este o societate de consultanta, specializata in gestionarea firmelor off-shore din BVI. In Road Town, aceeasi Morgan&Morgan mai gestioneaza o alta casuta postala cu interese in Romania. Este vorba despre Dilcor International Ltd., off-shore – ul prin care oligarhul rus Oleg Deripaska a preluat de la controversatul Constantin Iavorski fostul combinat de stat Alor Oradea. Alor a fost singurul producator de alumina tubulara din Europa. Dilcor a fost investigata de politia din Liechtenstein, datorita conexiunile dubioase financiare dintre Deripaska, Mihail Cernoi si Iskander Mahmudov – personaj prezent si in afacerea Rafo Onesti. Afacerile lui Ziuzin cu „traderul” Marc Rich au traditie. Un contract comercial din august 2001, incheiat de Glencore cu firma elvetiana Conares Trading si intrat in posesia noastra, releva o tranzactie uriasa parafata de Ziuzin cu oamenii lui Rich.
Primul se obliga sa livreze catre intermediarul Glencore peste 32.000 de tone de nichel rusesc in perioada 2001-decembrie 2004. Conares Trading este o casa de comert infiintata in cantonul Zug din Elvetia, la aceeasi adresa cu multe dintre firmele lui Marc Rich, cel supranumit „Nasul Kremlinului”. Initial, Conares a functionat ca trader pentru combinatul de la Celiabinsk. Apoi, aceasta fost preluata in 2001 de Ziuzin, cu tot cu Conares. Casa de comert a oligarhului Ziuzin se numeste Mechel Trading si a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares. Ba chiar a facut si un pui in Romania : Mechel Casa de Comert SRL din Bucuresti este detinuta suta la suta de firma-mama din tara cantoanelor. Prin traderii sai, rusul deruleaza exporturi masive din tara noastra, iar printre clientii sai de baza figureaza companiile dezvoltate in umbra lui Marc Rich. Boris Golovin care detine in Bucuresti si Romcar Russian Buses este cel care tranzactioneaza pentru Ziuzin achizitionarea unei termocentrala din Giurgiu, Uzina Termoelectrica SA, care apartine de consiliul judetean. Aceasta ar crea o sursa de energie pentru intreprinderile pe care colosul rus Mechel, al carui proprietar e Ziuzin.
Firma lui Golovin isi are sediul chiar in casa lui Nicolae Bogdan Buzaianu din zona Piata Aviatorilor. Magnatul pentru care lucreaza acesta, Ziuzin controleaza mineritul de carbune, productia de otel si energia vrea sa controloleze si productia de energie electrica pentru intreprinderile sale si sa obtina controlul total al preturilor. Procedurile de privatizare la Giurgiu au fost initiate, cel putin pe hartie, in urma cu exact doi ani. Uzina face parte din grupul celor 34 de intreprinderi de stat ale caror datorii urmeaza sa fie sterse, conform unei ordonante de urgenta a cabinetului Tariceanu. ANAF isi propusese, la finele lui 2006, sa execute silit termocentrala, insa a suspendat procesul pentru ca populatia sa nu ramana fara caldura. Datoriile depaseau zece milioane de euro. Presedintele Consiliului Judetean Giurgiu, Victor Boiangiu, a confirmat atunci ca negocierile s-au referit la preluarea de catre Mechel a productiei de energie pentru populatie. Un „furnizor” de carbuni al centralei de la Giurgiu este Petlon Entreprises, compania Tonyei Halpern, israelianca implicata in afacerile lui Boris Golovin sustinute de statul rus. Infiintat in Cipru, Petlon Entreprises e, de fapt, intermediar pentru carbune din Rusia. Firma lui Halpern, fosta lucratoare a serviciilor de spionaj militar ale Israelului, a primit la Giurgiu, un contract de 5 milioane de dolari, prin care Petlon Entreprises furnizeaza 60 de mii tone de carbune rusesc, produs de grupul Mechel.
Firma Tonyei Halpern a cartelizat licitatiile de furnizare a huilei catre CET-urile romanesti, printre care si SCUT Giurgiu, clientul sau traditional. Ziuzin a vizitat Giurgiu impreuna cu proprii specialisti din Rusia. Ziuzin priveste si spre Ruse, unde e si acolo o termocentrala de vanzare. Centrala de la Ruse este in functiune si se afla la trei kilometri de Dunare. CET-ul bulgaresc seamana cu cel din Romania. Directorul executiv al Toplokicacia Ruse (termocentrala), Tonyo Tomov a afirmat ca se negociaza vanzarea termocentralei catre compania de stat din Slovenia, Holding Slovenske Elektrarne, selectata pentru negocieri finale. Printre cele sapte firme care s-au inscris au fost firma lui Ziuzin – Mechel International AG din Zug (Elvetia), dar si Inter RAO UES, reprezentantul colosului de electricitate RAO UES din Rusia. Si Gazprom a fost interesat, dar Overgas, firma in care aparea actionar, nu s-a calificat. Suma cu care slovenii au intrat in negocierile finale a fost de 85 de milioane de euro. In final, ei devin proprietarii unei termocentrale pe care, in anul 2004, o castigasera la licitatie rusii de la RAO UES. Din motive neclare, au renuntat la plata celor 185 de milioane de euro cu care castigasera.
Carbunele bulgarilor vine tot din Rusia din zona Kuznetk, prin Mechel. In cadrul proceselor de privatizare a combinatelor COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, beneficiarul Conares Trading (actuala Mechel Trading – casa de comert a lui Ziuzin) a beneficiat de serviciile de consultanta, oferite de o firma autohtona: Romair Consulting, patronata de Gheorghe Boeru. Acesta a fost, timp de 15 ani, ofiter in Armata Romana, dupa care s-a reprofilat, in 1995, pe afaceri. Boeru are legaturi directe cu gruparea Bittner. El este administratorul fostei firme de stat Piscicola Arad, cumparata pe nimic sub guvernarea Nastase, de Petre Ion, omul lui Bittner. Pentru Conares Trading, a prestat si societatea de avocatura „Anastasescu”, care a reprezentat juridic in Romania firma lui Igor Ziuzin. Patroana, Marieta Anastasescu, este avocata firmelor infiintate de Alexandru Bittner si este vecina lui Adrian Nastase in blocul de pe Zambaccian. Ea a fost avocata celebrei „matusi Tamara”, pe care Bittner o consilia in afaceri. Conexiunile lui Alexandru Bittner conduc tot spre oligarhii rusi. Primul indiciu se reflecta in Mastertrade Ltd., o firma din Marea Britanie care detine actiuni in societatile infiintate de Bittner la noi. Mastertrade este administrata de avocatul englez Matthew Cunningham, judecat la New York, alaturi de oligarhul Mikhail Fridman, in procesul „Norex”, pentru spalare de bani si mituirea unor oficiali guvernamentali.
In acelasi proces sunt judecate Gillian Norah Caine si Susan Christine Cubbon, directoarele suveicii off-shore din Insula Man (Marea Britanie), care controleaza compania Heavy Industry din Anglia reprezentata de Bittner. Heavy Industry detine 65% din firma Piscicola Tour, careia guvernul Nastase i-a concesionat jumatate din Delta Dunarii.

La un an dupa vizita lui Basescu la Moscova, in august 2006, guvernul Tariceanu emite o ordonanta de guvern prin care modifica actul normativ al cabinetului Isarescu. Retehnologizarea Electrocentrale Deva SA (numele actual al CET Mintia) urma sa intre in linie dreapta. Potrivit unei ordonante a guvernului  Tariceanu, termocentrala urma sa contracteze un credit in valoare de 67,9 milioane euro pentru asigurarea partiala a resurselor financiare necesare reabilitarii Grupului 1, urmand sa aiba loc si incredintarea contractului de modernizare. Valoarea totala a acestuia e estimata la aproximativ 100 de milioane de euro. Practic, rusii sunt favorizati de un cerc vicios. Au lichidat datoria URSS prin echipamente, dat tot ei mizeaza in continuare ca vor castiga bani din punerea lor in functiune. In conditiile in care utilajele au garantia expirata, este uzual ca numai firmele producatoare (LMZ si ZiO Podolsk) sa emita alta noua.

Globalul a castigat licitatia de furnizare de carbune la Iasi, Suceava si Deva. Carbunele e din Rusia, adus de fostul ofiter GRU, Boris Golovin. Contractele de la Iasi si Suceava valoreaza impreuna 10,2 milioane de dolari.

Pana acum, colosul energetic din Deva a suferit cateva transformari de natura juridica. In 2001, CET Mintia s-a transformat din simpla sucursala a Termoelectrica in societatea comerciala Electrocentrale Deva, avand personalitate juridica distincta si functionand ca filiala in cadrul companiei de stat. Transformarea a permis reluarea finantarii, de catre Banca Mondiala, a lucrarilor de modernizare care in 2000 se sistase. Astfel, este posibila contractarea de credite, dar si pastrarea in functiune a complexului energetic in caz ca Termoelectrica intra in faliment.

Spargerea Termoelectrica in parti profitabile ori paguboase a fost solutia gasita de autoritatile romane pentru a multumi Banca Mondiala si FMI care, de la mijlocul anilor ‘90 si pana in timpul guvernarii PSD, aratau cu degetul spre datoriile de miliarde de dolari acumulate de marile companii energetice  -  faimoasele arierate.

MACHITSKI-DERIPASKA-CERNOI

„Oleg Deripaska a primit sarcina de la presedintele Rusiei sa revigoreze industria automobilelor rusesti”, spune Boris Golovin. In Romania, interesele oligarhului se leaga de Uzina Constructoare de Masini Resita, detinuta de oamenii mogulului energiei, Nicolae Bogdan Buzaianu. Acesta are legaturi mai vechi cu afaceristii din spatiul ex-sovietic, cum ar fi asocierea sa cu Constantin Iavorski, fost angajat al lui Roman Abramovici. Compania lui Deripaska, GAZ Ruskii Autobus, e un gigant rus care a cumparat Gaz Volga, fabrica de pe vremea URSS.

Autobuzele sunt produse la Resita, iar piata vizata e cea interna. Caroseria se face in Rusia, licentele sunt cumparate de la grupul lui Deripaska. Producatorul e firma Robus, controlata de UCM Resita. Golovin detine un procent foarte mic in Robus, in schimb, controleaza Romcar Russian Buses SA, casa de comert pentru acest proiect.

Printre actionarii si administratorii Romcar ii regasim pe Horia Bejan (fostul director din Ministerul Industriilor), Vlad Soare (fost presedinte Bancorex si al grupului Gelsor, al lui Sorin Ovidiu Vintu) si Corneliu Rosu, fost candidat al PNG la Primaria Capitalei. Soare, administrator al firmei, i-a facut lui Golovin planul de afaceri.

UCM Resita privatizata la sfarsitul anului 2003 a fost ofertata de Firma INET AG din Elvetia, in consortiu cu asociatia salariatilor. INET AG avea insa ca obiect de activitate „detinerea de actiuni la alte intreprinderi”, conform registrului elvetian al comertului. Firma e administrata de Beat Corpataux, asociat cu Buzaianu in afacerea „Energy Holding”.

Suma achitata pentru UCM a fost 13,1 milioane euro. Dupa cum au spus cei de la Resita, statul s-a angajat sa le stearga datoriile istorice, dar in 2006 firma era mentionata printre marii debitori.

Presedintele UCM Resita, Adrian Chebutiu (si el un apropiat al lui Buzaianu si fost vicepresedinte al Energy Holding), a recunoscut ca Buzaianu a negociat privatizarea de la Resita. UCM era subcontractant in afacerea „Portile de Fier”, revenindu-i 12 milioane de franci elvetieni din afacerea gestionata de acelasi Buzaianu, ca reprezentant al VA-Tech.

Mechel e un gigant din domeniul carbunelui si otelului. In Romania, a preluat Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii.
Companiile metalurgice ale Mechel ar putea fi preluate de Rosoboronexport, o corporatie rusa de stat care intermediaza importurile si exporturile de armament. Rosoboronexport a decis sa-si creeze o divizie speciala, care se numeste Russian Special Steel (RusSpetsStal), destinata producerii de otel pentru armament. Igor Ziuzin, bossul Mechel, a primit sarcina direct de la fostul presedinte rus Vladimir Putin.

Ziuzin Igor. Avere – 1,1 miliarde de dolari. De profesie -  inginer minier. In anul 1990 Ziuzin a devenit adjunctul directorului pentru comert la una dintre minele din regiunea Kemerovo. Apoi s-a apucat de „privatizarea” minelor de carbune si a devenit stapanul companiei „Kuzbassul de Sud”. Incepand cu anul 2001 Ziuzin a inceput sa cumpere intreprinderi metalurgice. In anul 2003 el a intemeiat Grupul de Oteluri Mechel, in care intra nu numai uzinele rusesti, ci si intreprinderi din Romania. Ziuzin a cumparat portul Posiet din Extremul Orient gestionand astfel un important lant de transport din Asia spre Europa.

Fratii Mihail si Lev Cernoi, au incercat preluarea intregii industrii a aluminiului de catre grupul Ruskii Aluminii (Rusal), controlat de Deripaska. Acesta este ruda cu Boris Eltin, fostul presedinte al Federatiei Ruse, si a facut afaceri cu Mihail Cernoi, ambii fiind veterani ai “razboaielor aluminiului” din anii ‘90, soldate cu fraude si asasinate de tip mafiot.

Pe teritoriul Romaniei, reprezentanti ai grupurilor economice ce apartin sau au legaturi cu fratii Cernoi au dezvoltat afaceri in Romania – poate fi mentionat grupul RINKO, proprietarul casei de comert Marco din Statele Unite, care, la randul ei, controleaza “perlele” industriei romanesti de aluminiu: ALRO Slatina, ALPROM Slatina si ALUM Tulcea. Grupul RINKO este patronat de un alt oligarh al “noii generatii”, Vitali Machitski.

Cernoi are interese intr-o ampla operatiune de preluare a intreprinderilor romanesti din industria de profil. Rusal are intentia de a prelua firmele din Slatina si Tulcea. Personaj important al crimei organizate ruso-israeliene, Cernoi a profitat de situatia politico-economica din Rusia anilor ‘90. Atunci, milioane de tone de aluminiu de provenienta ruseasca au inundat piata mondiala, iar Cernoi a preluat de la stat combinate din fosta URSS, prin compania sa, Trans World Ltd. In 2005, Machitski vroia sa-i vanda lui Deripaska intreprinderile de aluminiu din Romania, aceasta fiind strategia grupului RINKO. Practic, Cernoi, fostul partener lui Deripaska, ar deveni astfel unul dintre potentialii beneficiari ai preluarii in bloc a industriei romanesti de laminate.

Declansata la sfarsitul anilor ‘90, privatizarea industriei de aluminiu din Romania urma sa-l aiba ca actor principal pe nepotul lui Eltin. Grupul sau, Rusal, s-a retras insa de la privatizarea ALRO, cumparand doar combinatul ALRO din Oradea.

Acesta era controlat, in 2002, prin Dilcor International, un off-shore din Insulele Virgine, al carui nume aparea intr-o ancheta a politiei din Liechtenstein cu privire la legaturile dintre Deripaska, Cernoi si Iskander Mahmudov (personaj prezent si in afacerea RAFO). In noiembrie 2006, Cernoi a revendicat in justitie 20 la suta din Rusal, afirmand ca detine aceste actiuni (peste 3 miliarde de euro) pe numele lui Deripaska.

Firma din Slatina face profit si din importurile de gaz de la Gazprom. In Romania, o firma controlata de ravnita societate ALRO intermediaza importurile de gaz din Rusia. Astfel, partenerul Gazprom (firma prin care se semneaza contractele de livrare a gazului) este compania Conef SA, controlata de aceiasi oameni de afaceri de la ALRO adica de grupul Marco, al magnatului Vitali Machitski, care detine 99,97 % din Conef prin compania din Slatina. Practic cel care aduce gaze in Romania este grupul Marco, in spatele caruia sta Machitski.

Conef SA intermediaza in Romania aproape jumatate din cantitatea totala de gaze pe care Gazprom o livreaza tarii noastre. In 2005, Conef a adus 1,5 miliarde de metri cubi de gaz rusesc. Acordul semnat de firma inregistrata in Romania cu Gazprom este valabil timp de 25 de ani si confera Conef o pozitie dominanta pe piata distributiei.

In Romania, Conef a dezvoltat o vasta suveica de firma, participand direct in alte societati. Unul dintre pionii grupului rusesc este Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului (MEC) pana in august 2005. Alesandru fusese numit in functie din partea Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu.

Implicat in mai multe scandaluri cu bani publici, Dan Victor Alesandru este acum administratorul firmei Conef Gaz, controlata in proportie de 70 % de compania-mama, Conef SA. Interesele rusilor de la Conef graviteaza si in zona IMGB, fostul colos industrial ceausist.

La randul sau, Romplumb SA Baia Mare, cel mai mare producator autohton de plumb primar, a fost luat in vizor de oamenii lui Machitski. Conef a preluat un pachet minoritar (2,49 %) in Romplumb, fiind asociat direct cu statul roman, prin MEC, care este inca actionar majoritar.

Cernoi era interesat sa investeasca in Romania sume importante de bani, in special prin achizitionarea unor agenti economici reprezentativi din domeniul industriei petrochimice. Printre actionarii care s-au perindat pe la rafinaria din Onesti se afla fosti asociati ai oligarhului Cernoi care a cumparat, in 2005, o parte din datoriile RAFO, si i le-a vandut fostului sau asociat, Yacov Goldovski.
Anatoli Ciubais, oligarhul din umbra lui Boris Eltin si Vladimir Putin, e de profesie economist. Nascut in Belarus este unul dintre artizanii „terapiei de soc” din anii ‘90, cand patrimoniul URSS a fost preluat, pe doi bani, de noii magnati ai Moscovei. Vicepremier in timpul lui Eltin, in perioada in care au fost „inventati” oligarhii.

Ciubais a supravietuit „rotatiei” de la Kremlin, conducand, in mandatul Putin, compania de stat RAO UES. Aceasta controleaza intreaga retea de electricitate precum si instalatiile de generare a electricitatii de pe teritoriul Rusiei. Ciubais a supravietuit unui atentat, in 2005. Mana dreapta a lui Ciubais este Vladimir Potanin.

Potanin Vladimir Nikolaevici. Averea – 5,4 miliarde de dolari. Tatal lui Potanin era reprezentantul comercial in Noua Zelanda. In continuare totul este clar: in anul 1983 Potanin a terminat MGIMO si de asemenea a inceput sa lucreze in asociatia „Soiuzpromexport”. In anul 1990 Potanin cu sprijinul adjunctului ministrului MVES Silin si alti functionari a intemeiat propria firma „Interros” si s-a apucat de exportul materiei prime. In anul 1993 a intemeiat ONEKSIM-bank-ul. In luna decembrie 1995 ONEKSIM-bank a cumparat 51% din actiunile „Nikel din Norilsk” pentru 170 de milioane de dolari (pentru a afla pretul real – trebuie inmultit cu „coeficientul lui Ciubais, adica cu 100). De asemenea a fost cumparat pachetul de control al companiei petroliere SIDANKO la aceleasi preturi.

In luna august 1996 Potanin a fost numit primul prim-ministru. In aceasta functie el s-a ocupat doar de pomparea banilor din vistieria de stat in structurile proprii. „Licitatiile de gaj” au inceput la propunerea lui Potanin – si el a luat de pe urma acestora mai mult decat toti oligarhii. Potanin era favoritul lui Ciubais, de aceea cele mai grase bucati au ajuns la el. Berezovsky s-a simtit profund jignit, atunci cand in vara anului 1997 25% din actiunile „Sviazinvest”-ului au ajuns la Potanin si nu la el.

ENERGIA. ALUMINIUL. LEGATURI

In spatele Inteltra sta o retea de firme strans legate de RAO UES (Sistemul Unificat de Energie), corporatia de stat din Rusia. Suveica de firme care se ocupa de comertul cu energie are ca punct de plecare Londra. Unitrade Services LLP, firma care controleaza, suta la suta, societatea Inteltra din Romania, a fost detinuta de alte doua companii din domeniu, cu sediul in Dublin: Scaent Europower Limited (SEL) si Nordbalt Energy Limited (NEI).

In urma unei tranzactii, actionar unic al Unitrade Services a ramas SEL. Fostul actionar NEI ramane legat de firma-mama, fiind detinut, acum, in parti egale, de Edgars Kvalis, cetatean leton, si de Unitrade Services – parte a Unitrade Group. In acelasi grup ramane insa si SEL, care e, potrivit site-ului companiei, o subsidiara a Unitrade Group, impreuna cu firma-sora Scaent A.B.

Toate aceste companii, reunite sub „palaria” Unitrade Group -  detinut de „investitori privati” -  arata ca ele sunt legatura dintre compania rusa de stat RAO UES si pietele din Suedia, Norvegia, Finlanda, tarile baltice si chiar Bulgaria. Grupul a intermediat numeroase tranzactii legate de statul rus.

In 2007, Scaent Europower Ltd. a castigat licitatia pentru export de energie intre enclava ruseasca Boris Gleb si Norvegia. Aceeasi firma, precum si „sora” Scaent AB controleaza exporturi la granita dintre Rusia si Finlanda.

In 2004, Scaent semneaza un contract de livrare de energie in zona de frontiera a Bulgariei. Compania vinde energie inclusiv tarilor din UE si vizeaza piata Balcanilor. JSC ERC, „bratul” de la Vilnius, are drept exclusiv de import de energie ruseasca in Lituania pana in anul 2010.

Unitrade a vrut sa cumpere, anul trecut, compania de energie a Republicii autonome Adjaria (parte a Georgiei), insa a pierdut licitatia, la care se inscrisese si Inter RAO UES. Cursa a fost castigata de Energo Pro din Cehia. „Romania e una dintre pietele-cheie” pentru RAO UES, arata un raport al Inter RAO UES. „Dezvoltarea pietei din Romania” impreuna cu „cresterea capacitatii de export din Republica Moldova” (din Transnistria) au devenit prioritati.

Inter RAO UES (divizie a RAO UES) si-a dorit sa foloseasca Romania si pentru exportul in Balcani. Planul dateaza din 2002, cand rusii formasera Inter RAO EES-Balkany, din care mai facea parte statul moldovean si o centrala transnistreana. RAO UES gigantul rus al energiei, este si proprietarul centralei de Cuciurgan din Transnistria.

Societatea romaneasca de stat Electrica a angajat, recent, importuri de energie din aceasta „republica” considerata ilegitima de Bucuresti si nerecunoscuta pe plan international. Nu ar fi prima tranzactie catre teritoriul romanesc -  producatorul de aluminiu ALRO Slatina (controlat tot de rusi) importa deja energie de la Cuciurgan.

Asa cum toate sectoarele strategice, primordiale in economia Rusiei, industria petrolifera, Gazprom, industria nucleara, minele de uraniu, industria spatiala, sunt controlate de catre grupul de la Dresda al ofiterului KGB Vladimir Putin, tot astfel si in Romania ofiterii rusi conduc si controleaza ramuri industriale strategice pentru industria de razboi. Istoria preluarii aluminiului romanesc de catre rusi incepe imediat dupa Revolutie.

ALRO Slatina a fost infiintata in ianuarie 1991, ca societate pe actiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Intreprinderii de Aluminiu Slatina. Uzina de Aluminiu Slatina a fost infiintata in martie 1961 si constituia un segment important al industriei de aparare a Romaniei. Societatea ALRO este singurul producator de aluminiu primar din Romania si cel mai mare din Europa de Est si este listata la Bursa de Metale de la Londra (LME). ALRO poate produce anual peste un milion de tone de alumina, 420.000 de tone de aluminiu primar si 120.000 de tone de produse din aluminiu. ALRO are piete de desfacere in intreaga lume.

ALRO si, ulterior, restul industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupari a serviciilor rusesti. Tranzactia face parte dintr-o strategie mai ampla de concentrare a intregii productii de aluminiu din Romania intr-o singura mana, ceea ce a dus la premiza monopolului pe piata romaneasca de profil.

Totul pleaca de la acelasi nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros. Interfata, Marco International este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Vitali Matsitski este si proprietarul Grupului Rinko, specializat in productia petroliera, si are o avere estimata la peste 10 miliarde de dolari. Firmele companiei Marco au inhatat cam tot ce misca in zona strategica din Romania.

In 2005, participatia Marco Industries la capitalul social al combinatului ALRO Slatina a crescut de la 76,08 la 85,26%, in detrimentul actionarilor minoritari. A fost o a doua etapa prin care Marco Industries si-a intarit controlul asupra ALRO tot printr-o majorare de capital, prin care participatia companiei Marco crescuse de la 74,2 la 76,08%.

AVAS a contestat majorarea de capital din iunie 2005, prin care grupul Marco Industries si-a marit participat ia la capitalul ALRO de la 76,08% la 85,26%, ceea ce a intarziat operatiunea de fuzionare a ALRO Slatina cu Alum Tulcea programata initial pentru 2005.

Ulterior, in vara anului 2006, ALRO a fuzionat prin absorbtie cu Alum Tulcea integrand pe verticala productia intregii industrii a aluminiului. Astfel, Combinatul de Aluminiu ALRO controleaza pachetele majoritare de actiuni ale firmelor Alum si Alprom, care impreuna insumeaza o cifra de afaceri de aproape 800 de milioane de euro.

Societatea Alum din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie prima pentru ALRO Slatina si a intrat in proprietatea Grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995. Balli este un grup international de companii, cu sediul la Londra si reprezentante in peste 20 de tari.

In Romania, grupul britanic a detinut pachete majoritare de actiuni la RoBank, participatie vanduta bancii ungare OTP in anul 2003, si la Asigurarea Anglo-Romana. Consortiul este actionarul principal al producatorului de aluminiu ALRO si Alprom, ambele din Slatina. Alprom fabrica table, benzi, folii, profile si tevi, toate din aluminiu.

Compania Alum Tulcea a fost vanduta de Grupul Balli din Londra in urma unei oferte lansate pe Bursa Electronica Rasdaq. Principalii actionari erau la data achizitionarii companiei de catre acest consortiu international, Balli Metal Bucuresti SA -  67,69% (4.417 milioane de actiuni), SIF Banat-Crisana -  23,87 % (1,557 milioane de actiuni), diferenta, de 8,47% (0,551 milioane de actiuni) apartinand mai multor actionari.

Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shorului este un consortiu format din Marco International, Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti, care isi anuntasera in mai multe randuri intentia de a achizitiona societatea din Tulcea. CONEF este o filiala a producatorului roman de aluminiu, ALRO care, la randul sau face parte din Marco Group. CONEF a fost infiintata in 1992 si pana in 2002 s-a dezvoltat in special ca o companie in sectorul roman de aluminiu. Incepand cu anul 2002, CONEF s-a concentrat asupra importurilor de gaz natural si asupra comert ului de gros, precum si asupra furnizarii de energie electrica la instalatiile de aluminiu, ALRO si Alprom.

In 2005, deja CONEF intrase in al cincilea an de contract de furnizari de gaz natural rusesc catre Romania cu compania ruseasca Gazexport, cel mai mare exportator de gaz din lume. Grupul Marco International a mai incercat sa cumpere in urma cu aproape patru ani compania din Tulcea si pentru ca Balli a refuzat, s-a incercat boicotarea activitatii prin refuzul de a mai cumpara materia prima necesara elaborarii aluminiului, ceea ce a condus la inchiderea, la inceputul anului 2003, pentru trei luni a combinatului. Unul dintre cei trei frati Alaghband, care sunt patronii Grupului Balli, a fost arestat de politia elvetiana pentru fraude financiare. Dezvoltarea retelei de desfacere a aluminei catre alti parteneri bloca interesele rusilor de la consortiul Marco si, o data cu dezvoltarea combinatului, acestia l-au achizitionat.

Al doilea mare reper industrial din Tulcea este societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, cumparata de Compania Feral UK Ltd din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte din anturajul ginerelui lui Kucima.

Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Este deputat in Rada de la Kiev. Victor Pinciuk, ginerele lui Kucima, unul dintre cei mai bogati oameni din Ucraina, controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa Occidentala. Una din companiile pe care le detine, „Ukrainian farvater“, era cel de-al doilea contractor pentru saparea canalului Bastroe.

Pinciuk a facut obiectul unei investigatii americane, in septembrie 2003 in legatura cu fostul premier Pavlo Lazarenko, care spala bani produsi prin activitati criminale pentru Kucima si apropiati ai presedintelui Kucima, direct interesati de constructia canalului, Renat Ahmetov (deputat in Rada Suprema a Ucrainei), Olexii Martinov si Volodimir Pop. Ahmetov a beneficiat direct de relatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii Industriasilor si Intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994.

Companiile lui Viktor Pinciuk si ale lui Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk, care controleaza industria din Bazinul Donbas, au achizitionat, cu aproape un miliard de dolari, 93 de procente din pachetul de actiuni ale societatii Krivorijstal, cea mai importanta fabrica de otel din Ucraina. Ahmetov a mai cumparat si actiunile Combinatului Siderurgic Dzerjinski, si pe cele ale fabricii de feroaliaje de la Nikopol.

Ahmetov figureaza la pozitia 6 din topul miliardarilor est-europeni, cu o avere cifrata la 1,7 miliarde de dolari, cu afaceri in extractia carbunelui, metalurgie, construct ii de masini si fotbal. Olexii Martinov este administratorul societatii Feral (UK) Ltd. din Marea Britanie, cu capital ucrainean, care a cumparat societatea Feral SRL din Tulcea, singurul combinat din tara care produce feroaliaje. Este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria si SUA si al Bancii Bank IBU din Ucraina.

************

etc samd…mai urmeaza inca vreo 70 de pagini. Prietenii rusi ai lui Mircea Geoana au deja pus bine piciorul in economia intregii zone a istmului ponto -baltic, iar asezarea unui tovaras de nadeje pe scaunul de la Cotroceni ar mari avantajul Moscovei in plan regional.
In opinia mea, mai mult ca sigur acest punct de vedere “l-a negociat” Mircea Geoana la Moscova, in vizita sa secreta (secreta – pana mai zilele trecute). George Roncea, 13.11.2009

sursa: roncea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *