Marijuana poate fi consumata legal in Cehia, in scopuri medicale


Parlamentarii cehi au aprobat, miercuri, o lege prin care marijuana poate fi utilizata in scopuri medicale, de catre pacientii care sufera de dureri puternice.

Legea, care urmeaza sa fie promulgata de presedinte, permite ca drogul sa fie utilizat, in urma unei prescriptii, de catre bolnavii de cancer, de Parkinson sau cu scleroza multipla.

Potrivit Medical Xpress, care citeaza AFP, legea a fost aprobata de catre 67 de senatori, numai sapte fiind impotriva.

Canabisul va fi importat din Israel sau Olanda, pana cand Institutul national pentru controlul medicamentelor va incepe sa acorde licente cultivatorilor locali, valabile timp de maxim cinci ani.

Legea nu permite ca tratamentele cu marijuana sa fie acoperite de asigurarea de sanatate. Seful Camerei de Agricultura, Jan Veleba, s-a declarat bucuros de aceasta lege, deoarece fermierii vor putea sa faca noi afaceri.

Cehia este una dintre cele mai liberale tari in privinta consumului de droguri usoare. Potrivit legii, cei care detin pana in 15 grame de marijuana sau cresc pana la cinci plante nu risca decat o amenda mica.

Conform unui raport al Observatorului National pentru Droguri, 16,1% dintre tinerii cu varste intre 15 si 34 de ani au marturisit ca au consumat marijuana in 2011, un numar mai mic fata de 2010, cand procentul consumatorilor a fost de 20,3%.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *