Statul Polițienesc ne bagă în dormitor camere video și aparatură de ascultare prin noul Cod de Procedură Penală

Nu, nu e un titlu fantezist, e o pură realitate, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Se poate ajunge, totuși, in extremis, la o atare soluție, marcată de scopul urmăririi penale, ce vizează identificarea faptei și a făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală. Dar cu ce preț? Cu prețul desființării dreptului la inviolabilitatea domiciliului, a dreptului la viață intimă familială și privată a învinuitului sau inculpatului. E de acceptat? Spun categoric nu!

Potrivit noului Cod de procedură penală au fost introduse ca procedee probatorii tehnicile de supraveghere și cercetare, așa cum sunt reglementate în articolul 138 alin. 1 C.proc.pen. în tabloul larg al acestor tehnici fiind identificată și tehnica de supraveghere video și prin fotografiere (art. 138 alin.1 lit c), ce poate fi realizată după emiterea mandatului de supraveghere tehnică (art. 140 alin. 5 C.proc. pen.) în urma unei cereri formulate de procuror (art. 140 alin. 2 teza finală).

Analizând cuprinsul acestor articole (art. 140 alin. 2 și art. 140 alin. 5 C.proc. pen.) vizând pe de o parte conținutul cererii formulate de procuror iar pe de altă parte conținutul mandatului de supraveghere tehnică, se constată posibilitatea solicitării și desigur, apoi a încuviințării „ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate pentru a activa și a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice”.

Interesant de subliniat că pătrunderea în spații private indicate, inclusiv în locuința persoanei fizice învinuite sau inculpate, se poate realiza numai în cazul acestei tehnici de supraveghere video și nu în cazul altei tehnici atât de uzitate astăzi și anume a interceptărilor convorbirilor realizată prin instalarea unui microfon în acest spațiu privat.

Se poate ajunge astfel la concluzia că nu se mai impune pătrunderea în locuința unei persoane pentru a instala un microfon, pentru că datorită tehnicii actuale atât de performante, e suficient a instala un astfel de dispozitiv de ascultare a discuțiilor dintr-un imobil, chiar din apropierea imobilului persoanei cercetate și cum, parcă nu ar fi suficientă ascultarea persoanelor cercetate – majoritatea dosarelor penale de corupție cuprind în primul rând numai interceptări de convorbiri telefonice – se legiferează pe viitor și filmarea persoanei, ceea ce înseamnă și ascultarea convorbirii ce însoțește imaginea – membrii familiei vorbesc între ei – totul în numele interesului public al descoperirii și sancționării faptelor penale…

Ca urmare a instalării camerei video, aceasta înseamnă că „mișcările” persoanei ori „alte activități” așa cum pretinde textul art. 138 alin. (6) din noul cod de procedură penală vizând viața intimă, familială și privată a persoanei, desfășurată în locuința sa în componentele sale clasice, sufragerie, bucătărie, dormitor – în textul art. 140 alin. (2) și alin. (5) lit. h) vorbindu-se de „spații private indicate” pentru „a activa sau dezactiva mijloacele tehnice” – poate să constituie zi și noapte, chiar în spațiul cel mai intim al vieții de familie, cum ar fi dormitorul, obiectul monitorizării organului de cercetare sau urmărire penală.

În condițiile de astăzi, în care însă în țara noastră orice interceptări sau înregistrări audio sau video în cauzele de rezonanță pentru comunitate sau societate apar în mass-media , mai ales la televiziune, fără ca organele abilitate să ia măsuri ferme de stopare a unor asemenea practici, ce denotă larga vulnerabilitate a sistemului judiciar sub acest aspect, ignorându-se sau chiar sfidându-se caracterul nepublic al anchetei penale, este de la sine înțeles ce consecințe devastatoare pot avea publicarea înregistrării video cu imaginile suspectului, a locuinței sale, a membrilor familiei sale asupra dreptului său fundamental la viață intimă, familială și privată.

Este adevărat că în noul Cod (art. 142 alin. 3), ca de altfel și-n actualul Cod de procedură penală, se prevede că persoanele care realizează tehnic această măsură a supravegherii video sau audio sau prin fotografiere au obligația să păstreze secretul operațiunilor efectuate, întrucât încălcarea acestor obligații este pedepsită de lege, dar asemenea prevederi nu au constituit și nu constituie încă o piedică a publicării unor asemenea înregistrări audio sau video în spațiul public prin mass-media, așa cum se procedează frecvent astăzi.

Și totuși întrebarea: Cum se pătrunde în spațiul privat vizat fie locuința unei persoane pentru a activa și dezactiva mijloacele tehnice folosite, pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, desigur fără ca proprietarul sau chiriașul imobilului să știe, mai exact fără să fie acasă?

Aceasta îmi aduce aminte de vremurile pe care le consideram „apuse” ale vechii securități, care apela la anumite reguli tactice de a pătrunde pe ascuns în domiciliul persoanei vizate, ceea ce înseamnă că din această perspectivă o atare reglementare viitoare prin care este desființat un drept fundamental, sacru și anume inviolabilitatea domiciliului este un evident regres.

De altfel această reglementare pare și ea ascunsă nefiind vizibilă ca și titlu sau subtitlu. Ea apare într-un plan secundar, în conținutul mai larg al articolelor menționate, deși impactul acesteia asupra persoanei este extrem de mare.

Desigur, se poate accepta ca pentru infracțiuni extrem de grave pentru siguranța statului și pentru cetățean, cum sunt spionajul și terorismul, de pildă, să se recurgă la astfel de procedee cum ar fi acela al pătrunderii în domiciliul unei persoane și a instalării unei camere video, dar în opinia mea, nu poate fi acceptată încălcarea dreptului fundamental al omului la inviolabilitatea domiciliului în vederea instrumentării unei cauze penale ce are ca obiect infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani, așa cum se prevede în textul art. 139 alin. 2 C.proc.pen, infracțiuni atât de numeroase în noul Cod penal.

Iată de ce susțin că trebuie înlăturată o atare prevedere de a pătrunde în domiciliul unei persoane și de a instala o cameră video pentru că se încalcă grav, până la suprimare, dreptul la imagine a persoanei cercetate, la viața intimă familială și privată, dreptul la inviolabilitatea domiciliului protejate nu numai de Constituție, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Avem destule condamnări la CEDO, ne trebuie mai multe?

Dumitru-Virgil DIACONU
judecător, Curtea de Apel Pitești

sursa: juridice.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *