Buletinul cu cip – calea spre dictatura electronică

Reprezentanții autorităților anunță că de la 1 iulie vor fi eliberate noi tipuri de acte de identitate, după model european. De asemenea, cei care doresc, își vor putea face carte de identitate electronică, care va conține date personale, inclusiv amprenta. Reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor, din cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date au declarat pentru Yahoo! News că acest buletin electronic va fi opțional și nu va fi impus nimănui. Mai exact, cei care nu doresc un buletin electronic, își vor face unul fără cip.

Potrivit legii, actele de identitate eliberate persoanelor născute după 1 ianuarie 1981 ar urma să se preschimbe între 1 iulie 2013 și 30 iunie 2014,  iar cei născuți între 1 ianuarie 1966 și 31 decembrie 1980 își vor schimba actul între 1 iulie 2014 și 30 iunie 2015. De asemenea,  cei născuți între 1 iulie 1946 și 31 decembrie 1965 își vor schimba între 1 iulie 2015 și 30 iunie 2016, iar actele persoanelor născute până la data de 31 decembrie 1945 vor fi schimbate între 1 iulie 2016 și 31 decembrie 2016.

Cartea de identitate fără cip electronic va avea date privind numele și prenumele, CNP-ul, fotografie, adresa, sexul, cetățenia, data și locul nașterii și semnătura. Prin urmare, cam aceleași date care sunt și pe actualele cărți de identitate.

Pe cartea electronică de tip smart card se vor găsi date ca și pe cartea de identitate fără cip plus date biometrice ale titularului, care constau în imagine facială și amprentele a două degete. Printre avantaje este faptul că titularul va putea să acceseze sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și își va folosi semnătura electronică în semnarea de documente online.

Contestatarii

Un grup de 46 de Organizații non-guvernamentale au semnat o petiție prin care contestă introducerea buletinului electronic. Reprezentanții acestora spun că există mai multe îngrijorări  în ceea ce privește noul act de identitate biometric.

„Una este de ordin tehnic. Respectivul act biometric are în el un cip care conține niște date foarte personale. Acele date fiind pe o cartelă, care este plimbată oriunde merge posesorul, se pot pierde și dacă ajung pe mâna cuiva rău intenționat, dacă dorește să-i preia identitatea, o poate face.

Degeaba spun autoritățile că sunt super sigure. Hai să fim serioși, așa au spus și când au montat ATM-uri și întotdeauna hoții și răufăcătorii reușesc să spargă și cele mai sofisticate softuri”, a declarat, pentru Yahoo! News, directorul executiv al Alianței Familiilor din România, Bogdan Mateciuc.

Legătura dintre buletinul electronic și Biblie

O altă îngrijorare, potrivit petiției ONG-urilor, este de ordin religios. „Pentru creștini, actul biometric este un precursor al unor lucruri care sunt avansate în Biblie. Concret, pe înțelesul tuturor, în Biblie scrie că la un moment dat autoritățile vor impune cetățenilor să aibă un cod, vorbind într-un limbaj profan. Fără acest cod nu vor putea să cumpere, să vândă, nu vor avea asigurări medicale, nu vor putea face nimic în societate, nu vor face parte din sistem.

Sigur există și voci extremiste care spun că e cu 666 – semnul diavolui. Nu asta este, însă se tinde către acel sistem de identificare integrată a persoanei, cu date personale, aspecte medicale, financiare, iar dacă nu le ai nu vei avea nu vei funcționa în societate pentru că pur și simplu nu exiști în sistem”, a mai adăugat directorul executiv al Alianței Familiilor din România, Bogdan Mateciuc.

„Încalcă articolele Constituției”

Alți reprezentanți ai ONG-urilor adaugă că acest buletin electronic ar încălca legile fundamentale ale statului și ale Uniunii Europene. „Considerăm că noua carte electronică de identitate încalcă niște drepturi fundamentale ale cetățeanului, așa cum sunt ele prevăzute în primul rând în Constituția României.

Este vorba despre libertatea individuală, despre viața intimă și familială și implicit sunt atinse și alte puncte, libertatea conștiinței sau libertatea convingerilor religioase. În al doilea rând, încalcă și Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care vorbește la capitolul I despre demnitatea umană și la capitolul 2 despre libertăți.

Mai exact, prevede faptul că demnitatea umană este inviolabilă, că orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, iar datele cu caracter personal trebuie să se fie sub protecție”, a declarat reprezentantul Asociației pentru Libertatea Românilor,  ing. Constantin Lupei.

MAI: „Sunt foarte bine securizate”

De cealaltă parte, specialiști din MAI au declarat pentru Yahoo! News că respectivele cărți electronice au mai multe elemente de securizare și sunt foarte greu de copiat. De asemenea, țin să să precizeze foarte clar „că datele biometrice sunt colectate numai cu acordul persoanei respective”.

Specialiștii MAI mai adaugă că după personalizarea cărții electronice de identitate și trimiterea către autoritatea care trebuie să o elibereze, „toate datele stocate în bazele de date de producție vor fi șterse prin procedură automată”. Până acum, acest sistem a fost adoptat în 12 state ale Uniunii Europene.

sursa: stiri.yahoo.com

comentariu rapcea.ro: personal, am participat la dezbaterile publice de acum doi ani, organizate de către Ministerul Administrației și Internelor, pe tema oportunității introducerii cărților de identitate electronice. Încă de atunci au fost ridicate semne de întrebare cu privire la încălcarea legislației în vigoare referitor la păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal, întrebări la care oficialii nu aveau (încă) nici un fel de răspunsuri. Ei deja organizau licitația pentru “închirierea” serviciilor de stocare a datelor de stare civilă ale românilor în sistem computer cloud, adică pe servere ce nu aparțin Statului Român. Licitația a fost câștigată de către Microsoft, care va păstra datele electronice ale românilor pe niște servere din America și Israel. Deci “specialiștii MAI” MINT CU NERUȘINARE cânt afirmă că „toate datele stocate în bazele de date de producție vor fi șterse prin procedură automată”. Deja România plătește bani grei pentru ca aceste date să fie stocate pe serverele din Israel.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *