SUA intra din aceasta noapte in austeritate forțată. Au hotărât stăpânii din umbră ai Finanței Mondiale să dea lovitura finală ?!

La miezul noptii, America va incepe o cura de austeritate fortata, care va insemna taieri de cel putin 5% din bugetul tuturor institutiilor fara discriminare.

Este punctul final al unui razboi intre republicani si democrati, care a inceput in 2011 si nu s-a mai incheiat. Oalele sparte le vor plati americanii de rand, dar nu numai ei. FMI a avertizat ca intreaga economie mondiala va fi afectata de situatia din America, incepand cu Uniunea Europeana.

Totul a inceput in 2011, cand republicanii si democratii se razboiau pe tema datoriei publice. Democratii voiau sa creasca plafonul inscris in Constitutie, iar republicanii au fost de acord numai daca statul urma sa-si reduca si cheltuielile.

Casa Alba a venit cu solutia taierilor automate, care urmau sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2012 daca cele doua tabere n-ar fi ajuns la un acord.

Taierile automate erau solutia cea mai absurda, asa ca ar fi trebuit sa motiveze cele doua tabere sa ajunga la un compromis. Insa n-a functionat asa, iar la sfarsitul anului trecut termenul a fost amanat cu trei luni, adica pana azi. Asa ca, incepand de la miezul noptii, fiecare agentie guvernamentala trebuie sa-si scada cheltuielile cu 5% fata de bugetul aprobat, cu exceptia apararii, care va suferi o taiere de 8 procente. Problema este ca reducerile se fac automat, fara discriminare, de la fiecare serviciu, indiferent de importanta lui.

750.000 de bugetari vor intra in somaj total sau partial in urmatoarele luni. De la scoli pentru copii cu dizabilitati pana la personalul de securitate din aeroporturi, nimic nu scapa.

Apararea este cel mai dur lovita. 800.000 de angajati civili ai armatei vor sta acasa cate o zi pe saptamana. Marina a anulat deja plecarea unui port-avion spre Golf, iar contractele de mentenanta au fost amanate.

Pe scurt, in Statele Unite totul va incepe sa functioneze cu incetinitorul. FMI estimeaza ca taierile automate vor costa America 0,5% din cresterea economica sperata.

 

Sursa: Pro TV
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *