Ungaria refuză să mai fie pepiniera de creiere pentru țările bogate. UE și SUA turbează și amenință cu represalii.

Studentii din Ungaria care studiaza pe locuri bugetate de stat trebuie sa semneze, dupa admitere, un contract prin care se obliga sa lucreze in tara un numar de ani dublu fata de cel al studiilor. Daca decid sa se angajeze in alta tara, trebuie sa restituie statului banii pentru toti anii de studii. Prevederile fac parte din legea educatiei care a intrat in vigoare in 2011, iar astazi Parlamentul Ungariei a votat introducerea acest articol si in Constitutie. 

Luni, 11 martie, in Parlamentul Ungariei a supus la vot al patrulea pachet de amendamente la noua Constitutie care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2012. Fidesz, partidul conservator aflat la putere, detine o majoritate de doua treimi in Parlament, insa opozitia a boicotat votul de astazi, parasind sala parlamentului. Amendamentele la Constitutie au fost adoptate cu 265 de voturi “pentru”, 11 – “impotriva” si 33 de abtineri, scrie BBC.

Parlamentarii maghiari au aprobat amendamentele catalogate de oficiali europeni ca “un pericol pentru democratie si statul de drept”, informeaza Politics.hu. Janos Martonyi, ministrul ungar de Externe, a declarat astazi la Bruxelles ca guvernul va solicita avizul Comisiei de la Venetia pe cele 15 pagini de amendamente, potrivit sursei citate.

Unul dintre amendamente introduce in Constitutie obligativitatea ca studentii de pe locurile bugetate sa lucreze in Ungaria pentru o perioada dubla fata de cea a studiilor. Potrivit amendamentului, absolventii invatamantului superior de stat subventionat care decid sa lucreze in strainatate vor fi nevoiti sa restituie statului costul scolarizarii. Aceste articole sunt deja in vigoare, ca parte a Legii Educatiei in vigoare din 2011, insa acum guvernul vrea sa le introduca in Constitutie.

Introducerea acestui amendament a starnit proteste in randul populatiei maghiare si critici din partea institutiilor europene.

6 martie: “Comisia Europeana este cu ochii pe amendamentul constitutional referitor la contractele pentru studenti”, titra pe 6 martie Politics.hu. Pia Ahrenkilde Hansen, purtatoarea de cuvant a CE, declara atunci ca executivul european a luat cunostinta de amendamentul propus la Constitutia Ungariei si ca va urmari indeaproape evolutia acestuia.

Laszlo Andor, comisarul european pentru Ocuparea fortei de munca, a declarat pe 5 martie ca executivul european evalueaza raspunsul Ungariei la problemele ridicate pe marginea contractelor cu studentii care le cer absolventilor sa ramana in tara pentru a munci in cazul in care primesc bursa de la stat. In cadrul unei conferinte sustinute la Budapesta, acesta a afirmat ca reprezentantii Comisiei Europene sunt intr-un “schimb intensiv cu reprezentantii Ministerului ungar al Resurselor Umane in ceea ce priveste contractele pentru studenti”.

8 martie: Ministrul de Externe de la Budapesta sustine ca toate criticile internationale sunt nefondate 

Janos Martonyi, ministrul de Externe de la Budapesta, sustine ca majoritatea discutiilor referitoare la aceste amendamente sunt cauzate de neintelegeri sau pe o informare insuficienta. Intr-o scrisoare trimisa oficialilor UE si publicata vineri de catre agentia de presa MTI, ministrul ungar sustine ca introducerea in legea fundamentala a contractelor pe care studentii trebuie sa le respecte nu ar trebui interpretata ca o limitare a accesului la invatamantul superior.

“Studentii raman liberi sa isi plateasca taxele de studiu. Sau studentii pot alege sa-si finanteze studiile printr-un imprumut preferential” garantat de stat, a sustinut ministrul maghiar citat de Politics.hu. Potrivit acestuia, “este clar ca trebuie gasit un echilibru intre beneficii si obligatii si ar fi de asteptat ca participantii care primesc educatie finantata total sa isi foloseasca abiliatile in beneficiul tarii”. 

Ungaria “respecta profund libera circulatie a muncitorilor”, iar guvernul s-a consultat cu Comisia Europeana pentru “a garanta proportionalitatea masurii propuse”,
 a mai declarat Janos Martonyi.

8 martie: UE si SUA avertizeaza Ungaria cu privire la modificarea Constitutiei 

Vineri, 8 martie, Comisia Europeana si-a exprimat ingrijorarea cu privire la votul de luni din Parlamentul ungar pe tema Constitutiei. Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, i-a spus premierului ungar Viktor Orban in cadrul unei convorbiri telefonice ca parlamentul ar trebui sa abordeze teme “in conformitate cu principiile democratice ale Uniunii Europene”, scrie Reuters. Si Statele Unite ale Americii le-au transmis un avertisment liderilor de la Budapesta, spunand ca “aceste amendamente necesita o analiza mai atenta”, scrie The Washington Times citandu-l pe purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat.

Partidul de opozitie LMP sustine ca introducerea prevederilor referitoare la educatie in Constitutie este neconstitutionala

Partidul ecologist de stanga din opozitie LMP sustine ca “este inacceptabil” faptul ca partidele de guvernamant intentioneaza sa forteze studentii sa munceasca in Ungaria dupa absolvire si sa priveze institutiile de invatamant superior de independenta economica – prin intermediul unor dispozitii care urmeaza sa fie introduse in legea fundamentala, noteaza Politics.hu.

Un parlamentar al partidului de opozitie a declarat ca vara trecuta Curtea Constitutionala a decis ca “fortarea absolventilor sa ramana in Ungaria” este neconstitutionala. Introducerea in Constitutie a contractelor cu studentii este “in mod clar neconstitutionala” si va deschide calea pentru inchiderea universitatilor si colegiilor din afara Budapestei, a declarat Agnes Osztolykan, potrivit sursei citate.

In replica la aceste acuzatii, Peter Hoppal – parlamentar Fidesz – a declarat ca educatia oferita tinerilor prin invatamantul superior este o investitie in aceasta tara suportata de catre contribuabili si, in consecinta, este corect ca oamenii sa se astepte ca dupa terminarea studiilor “acesti tineri sa ramana in Ungaria pentru un timp si sa lucreze”.

11 martie: Fostul presedinte al Ungariei, Laszlo Solyom, face apel la actualul presedinte sa nu semneze modificarile constitutionale 

Laszlo Solyom, fostul presedinte al Ungariei, a facut astazi apel la actualul presedinte maghiar sa isi exercite dreptul de veto in ce priveste modificarile la Constitutie. Intr-un articol trimis luni, 11 martie, agentiei de presa oficiale MTI si citat de Politics.hu, fostul presedinte sustine ca presedintele trebuie sa ia o decizie pentru a nu se ajunge la o situatie ireversibila.

Acesta a declarat ca aproape toate amendamentele care ar urma sa modifice Constitutia au fost anterior declarate neconstitutionale si anulate de Curtea Constitutionala.

Context

In februarie 2012, ca parte a masurilor de austeritate, guvernul a anuntat ca scade cu aproape 40% numarul locurilor finantate de stat in universitati, scrieBBCPremierul Viktor Orban a sustinut ca in Ungaria sunt prea multi absolventi care se lupta pe prea putine locuri de munca si ca statul va continua sa finanteze domenii precum ingineria, dar va reduce substantial subventiile pentru domenii ca economia si dreptul.

In acelasi timp, legea educatiei promovata la finalul lui 2011 prevede ca acei candidati declarati admisi pe locurile bugetate din universitati trebuie semneze un contract prin care se angajeaza sa ramana in Ungaria dupa absolvire si sa lucreze pentru o anumita perioada de timp. Sustinatorii acestui proiect au argumentat ca absolventii trebuie sa intoarca investitia facuta de stat in educatia lor.

Potrivit BBC, reprezentantii studentilor, parinti si profesori au transmis cereri oficiale catre Comisia Europeana de a analiza interdictia de a lucra in alte tari impusa absolventilor, sustinand ca aceasta incalca Tratatul de la Lisabona. Curtea Constitutionala a Ungariei a analizat si ea aceasta prevedere, dar judecatorii “au dat inapoi”, potrivit sursei citate.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat in cadrul unei emisiuni televizate ca parintii nu au copii doar ca acestia sa le trimita carti postale din strainatate. Tinerii trebuie sa stea acasa si sa-si sustina familiile, a avertizat oficialul.

Legea prevede ca studentii trebuie sa lucreze in Ungaria un numar de ani dublu fata de cel al studiilor universitare, iar daca incalca aceasta prevedere studentii trebuie sa plateasca cel putin 50% din costurile alocate de stat pentru sustinerea lor in facultate.

Asociatiile studentesti
 sustin ca in conditiile in care sistemul universitar din Ungaria este foarte selectiv, elevii din familiile sarace cel mai probabil nu vor fi acceptati pe locurile bugetate si, in consecinta, vor abandona educatia. O alta ingrijorare o reprezinta faptul ca aceasta masura poate avea consecinte diametral opuse fata de cele dorite: in loc sa opreasca fenomenul de ‘brain drain’, contractele ar putea determina un numar mare de studenti sa plece la studiu in alte state unde pot urma o universitate cu costuri mici sau chiar gratuit, fara nicio restrictie in ce priveste locul ulterior de munca, scrie Eurofound.

Primele proteste ale studentilor pe aceasta tema au fost in octombrie 2011, inainte ca legea educatiei sa intre in vigoare.

Tarile Scandinave si Scotia sunt principalele destinatii ale maghiarilor care urmeaza studiile universitare in alte state decat Ungaria. In prezent, in Ungaria doua treimi dintre studenti sunt pe locuri finantate de stat, iar taxele de scolarizare variaza intre 1.360 de dolari si 9.000 de dolari pe an, scrie Insidehighered.com.

Rezultatul aplicarii acestui contract, pana acum, este in principal scaderea cu 20% a numarului de candidati la universitatile din Ungaria, informeaza Politics.hu. Potrivit sursei citate, anul acesta numarul studentilor care s-au inscris la examene pentru admiterea la facultate a fost de 95.000, fata de 110.000 anul trecut si 141.000 in 2011.

Prim-ministrul Viktor Orban a declarat ca vrea ca tara sa aiba o economie a muncii bazata pe sectorul manufacturier, unde crede ca este nevoie de mai putini absolventi de facultate. Guvernul pe care il conduce a argumentat ca pe piata muncii numarul angajatilor cu studii superioare este mai mult decat suficient. Orban a precizat ca este nedrept pentru platitorii de taxe din Ungaria sa le ofere educatie gratuita studentilor pentru ca acestia sa paraseasca apoi tara si sa munceasca pe salarii mai mari in Europa Occidentala, potrivit Insidehighered.com. Studentii admisi pe locurile de la buget au fost obligati sa semneze acest contract de la inceputul anului universitar.

Protestele studentilor

Studentii au protestat la inceputul lunii februarie fata de masurile luate de guvern in invatamantul superior. O asociatie studeneasca a anuntat ca prin acest protest cer executivului revenirea la numarul de locuri bugetate de stat din 2011, anularea contractelor cu studentii, precum si restabilirea autonomiei universitatilor si colegiilor de stat (Sursa).

Cateva sute de studenti au participat la un protest organizat pe 12 februarie in Universitatea ELTE Budapesta si au avertizat ca vor organiza proteste de strada. O alta asociatie studenteasca s-a declarat “consternata” de faptul ca partidul de guvernamant a introdus amendamente constitutionale care contin chiar prevederi pe care studentii nu le mai vor in sistemul universitar din Ungaria.

Proteste au fost si sambata, 9 martie, cand mii de persoane au iesit in strada si au scandat impotriva modificarilor propuse la Constitutie, sustinand ca le vor fi retrase drepturi democratice esentiale, scrie Euronews. Demonstratia a avut loc in fata Parlamentului, iar printre protestatari s-a aflat si fostul primar al Budapestei Gabor Demszky.

Protestatarii au avut pancarte pe care scria: “O constitutie dreapta!”, “Rasismul si antisemitismul sunt pacate de moarte” si “Constitutia, democratia, statul de drept!”, potrivit Politics.hu.

Demonstratii fata de aceste amendamente au fost si pe 7 martie, cand protestatarii au scandat in fata sediului din Budapesta al partidului de guvernamant Fidesz. Ei au strigat: “Constitutia nu este un joc” si au cerut, printre altele, renuntarea la amendamentul privind studiile universitare (Sursa).

sursa: hotnews.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *