De ce facem copii ?

 

 de Mihai Rapcea

(dedic acest articol amicului meu care se pregătește să devină tată)

Motto: “Îndrăzniți, căci eu am biruit Lumea” – Mântuitorul Iisus Hristos

Într-o lume profund deviantă, cu valori inversate, în care aberația a ajuns normalitate iar normalitatea este percepută ca “perimată”, “depășită” sau “plictisitoare”, cred că merită să mă aplec puțin asupra unui subiect important, cum este acela al nașterii de urmași.

Și încep prin a observa că, în goana după ziua de mâine, omul modern, omul ocupat, prea ocupat să își mai pună întrebări cu privire la scopurile vieții sau întrebările fundamentale ale acesteia, pierde pe nesimțite valorile tradiționale moștenite din neam, valori ce îi sunt înlocuite cu alte așa zise valori, de către “opinia publică”, “mass-media” și societate în general.

 Cam așa stau lucrurile și cu etapele esențiale (mai demult) care erau căsătoria și nașterea de copii. Azi o să abordez tema copiilor.

 Deci, de ce facem copii ? Trec peste părerile imbecile și superficiale ale unor teribiliști care nu văd în nașterea copiilor decât instinctul atavic al femelei de a-și manifesta sentimentele materne. Asemenea opinii – chiar dacă au la bază niscai adevăruri, nu lămuresc suficient și nici complet chestiunea în discuție. Îmi dau seama că trebuie să abordez chestiunea diferit, pentru bărbați și femei, separat.

 Dacă ești femeie, de mică ai avut păpuși, păpuși care erau copii tăi, de care aveai grijă așa cum mama ta avea grijă de tine. Deci, psihologic, ești pregătită pentru un copil. Fetițele nutresc de mici viitorul, anticipează rochia de mireasă, capturarea masculului cu micile farmece feminine, exersează asiduu toate rolurile feminine – de la arma (supremă) a lacrimilor (ce bărbat nu a cedat măcar o dată în fața lacrimilor unei femei !?) și până la gospodina răstită care îți pune coșul de gunoi în brațe – pentru a-l duce la ghenă.

 Băiețeii în schimb, sunt total desprinși de aceste realități. Ei nu știu decât de mașini, avioane, puști și săbii. Joaca lor nu are nimic casnic sau feminin – asta dacă nu sunt cumva din acea categorie a fătălăilor crescuți în rochițe de mamele care au ratat nașterea unei fetițe.

 De aceea, bărbații sunt mai puțin pregătiți psihologic pentru a deveni tați. Chestia asta l-a făcut pe Schopenhauer să afirme plin de năduf (probabil, după ce a “pățit-o” și el) că femeia este la granița dintre om și animal, atribuindu-i rolul de “capcană a naturii” pentru bărbat, atras în acest mod către copulație și căsătorie (ordinea lor era inversă pe vremea marelui filosof :)).

 Putem afirma deci, fără greșeală, că dincolo de amuzamentul filmelor ce prezintă în mod comic expresia stupid-năucă a oricărui bărbat anunțat (de femeie) că va deveni tată (de parcă chestia asta n-ar avea nimic de-a face cu el și “activitățile” lor anterioare !), această surpriză comică exprimă o realitate psihologică profundă: BĂRBAȚII NU SUNT PREGĂTIȚI SĂ DEVINĂ TAȚI ! Însă învață pe parcurs. Unii mai greu, alții mai ușor, iar unii (din păcate prea mulți) deloc.

 De aceea, putem spune că sentimentul patern apare la bărbat după ce își vede progenitura, și nu înainte, cum este la femeie. Faptul este de altfel firesc, pentru că bărbatul nu are un contact atât de strâns cu copilul, spre deosebire de femeie, care îl poartă practic cu ea vreme de 9 luni, trecând printr-o transformare incredibilă. Cine are măcar un copil și a fost alături de femeie de la concepție până la naștere, știe ce spun. Natura a găsit un mod infailibil de a pregăti pentru maternitate chiar și pe cea mai “băiețoasă” femeie. Să simți cum în tine crește o nouă viață, cum corpul ți se adaptează în mod magic, pentru a-i pregăti venirea pe lume – chestia asta asigură la femeie o pregătire suplimentară, dacă mai era cazul.

 La bărbat însă, treaba este un pic (mai mult) diferită. Dacă ai “comis-o” cu femeia nepotrivită, vei realiza instantaneu că ai făcut o greșeală imensă, ireparabilă și vei avea imboldul subit de a o lua la fugă fără să te mai uiți în urmă. Este cazul bărbaților care fac sex ocazional fără să își protejeze femeia – și viitorul lor – și care astfel își f…t existența – LA PROPRIU.

 Nimic nu e mai nasol decât să simți brusc că ai fost înhățat de chestia aia care te-a urmărit mereu și de care – până acum, ai reușit să scapi: RESPONSABILITATEA. E ca și cum tocmai ai fost anunțat că vei avea de plătit o rată pe 25 de ani, zi de zi, însă din care nu ai văzut nici un leu. Ți se pare nedrept, nu ? Cam așa simți, dacă “te-ai jucat de-a mama și de-a tata” cu femeia nepotrivită. Și când spun nepotrivită, mă refer la femeia pe care nu o iubești, ci de care doar ai fost atras sexual, sau pe care, în năuceala ta, ai crezut că o iubești, confundând atracția cu iubirea.

 M-a atins aici (la acea vreme) o replică celebră a actorului Johnny Deep, în interpretarea magistrală din Don Juan de Marco, atunci când vorbea despre cum să recunoști dragostea pentru o femeie, atunci când apare: “to see your unborn children in her eyes”. Superbă frază ! Este o modalitate minunată de a realiza dacă ești sau nu capabil să iubești o femeie cu adevărat, să mergi alături de ea până la capătul drumului acestei vieți.

 Revenind la femeie, exclud din toată teoria anterioară cazurile extreme (viol, minoritate… extremă, nebunie sau… spălare pe creier cu teorii a la MISA despre “pierderea calităților feminine prin naștere”), cazuri în care femeia percepe sarcina ca pe-o năpastă. Am cunoscut și astfel de cazuri, însă despre subiect, cu altă ocazie.

 Deci putem spune că bărbații – comparativ cu femeile, sunt mult mai puțin pregătiți pentru copii. Evident, dacă ești un bărbat educat, care ți-ai pus măcar o dată serios problema că chestia asta “se poate întâmpla”, vei trece mai ușor peste șocul inițial, însă nu poți nega că el nu există. Din această cauză, pot afirma că avortul instituționalizat a fost inventat de către bărbați. Acei bărbați care nu vor să își complice viața cu copii, și acele femei prea proaste sau prea slabe să își impună punctul de vedere. Căci, contrar aparențelor, foarte multe (prea multe !) avorturi au loc în familii închegate, la femei căsătorite, împinse la avort de soții prea egoiști, prea comozi, prea temători față de schimbare. Am cunoscut bărbați care și-au trimis soțiile să facă avort pentru că “încă nu e momentul” pentru un copil în viața lor, că situația financiară nu le va permite să îl crească cum trebuie, sau, mai rău, din temerea ascunsă a bărbatului, că nou-născutul va acapara toată atenția femeii, iar el nu va mai fi iubit de ea. Cât meschinărie și micime sufletească zace în acești ticăloși !!! A-i refuza unei femei maternitatea, împlinirea pe care aducerea pe lume a unui copil i-o procură, este dovada supremă de egoism masculin. În primul rând, există dovezi medicale care arată că foarte multe probleme de sănătate apar la femeie datorită dezechilibrelor hormonale – fiind predispuse la acest gen de afecțiuni (hormonale) mai mult decât bărbații. Foliculina în exces, care se depune în nodulii de la sâni sau chisturile ovariene, pot fi evitate – sau chiar vindecate printr-o sarcină naturală, prin care de altfel femeia își împlinește menirea principală hărăzită de Creator. Nu mai vorbesc de femeile inconștiente, care cad din lac în puț, scăpând de stresul sarcinii (și bucurându-se de sex fără consecințe) cu ajutorul anticoncepționalelor. Eu unul, miros de la 10 metri o femeie care ia anticoncepționale. Mai ales pe alea care iau Diane35. Porcăria asta (recomandată de medici și în cazurile unor tinere fără viață sexuală activă – doar pentru eliminarea foliculinei în exces), dă un miros urât al transpirației femeii, și provoacă, în timp, infertilitate, ca de altfel mai toate medicamentele moderne (începând cu antibioticele și terminând cu “banalele” E-uri din alimentele procesate).

 Acu, mă adresez femeilor:

 Bun, și atunci, să nu mai facem sex dacă nu vrem copii, vor întreba unele !? Pentru că suntem oameni moderni, nu putem ignora nici necesitățile omului modern, dar nici lipsa crasă de cultură a majorității românilor în acest domeniu. În societatea tradițională, ecuația vieții era simplă: căsătorie – sex – naștere de copii. Paradigma clasică a fost răsturnată de “revoluția sexuală” (epoca prezervativ/anticoncepționale/avort instituționalizat) și “emanciparea femeii” (dreptul ei de a munci cot la cot cu bărbatul în societate, fără ca bărbatul să se “emancipeze” și să muncească și el alături de ea, cot la cot, în gospodărie !!!), ecuația arătând astăzi astfel: sex – sex – sex… eventual naștere de copii și POATE, căsătorie.

 Plicticoasă paradigma clasică !? Poate. Însă drumul cunoscut este cel mai sigur, spune un proverb. Milioane de tineri și-au distrus viețile alegând “ecuația” modernă. Milioane de femei distruse, de mame singure, numite pompos de psihologi, “familii mono-parentale”, adică mame care își cresc singure copii.

 Dacă totuși ai căzut în capcana ghicitorii: “Care este diferența dintre o virgină și o babă” (Răspuns: Virgina “moare” să încerce, iar baba încearcă să moară) și ai libertatea de a căuta liber floarea dragostei, nu te opri la primul mărăcine apărut în drum. Pentru că s-ar putea să te “înțepi” rău de tot. Și dacă ții morțiș să “experimentezi”, folosește metodele contraceptive naturale. Metoda calendarului: între două cicluri menstruale, femeia are 28 de zile în general (mai mult sau mai puțin regulat). Metoda aceasta permite (cu acuratețe de 95%) cam 18-20 de zile de viață sexuală activă, fără pericolul sarcinii. Sau, dimpotrivă, îți permite să alegi momentul propice pentru a rămâne însărcinată dacă dorești. Continența sexuală: asta presupune ca el să fie un bărbat educat și antrenat în acest sens. Adică să te satisfacă fără să ejaculeze. Deloc. Metoda “agrară” (coitus interruptus): descrisă plastic în sfatul “ară adânc și seamănă la suprafață”. Adică bărbatul să nu își dea drumul înăuntru.

Deci, metode naturale există, pentru cei (sau cele) care vor să le aplice.

 Revin însă la copii: de ce avem nevoie de ei ? Noi bărbații, doar ca să scăpăm de cicăleala femeilor !? Ele, doar ca să aibă o ocupație și să ne lase în pace ?

 Aș vrea să răspund poetic, cu o strofă din Khalil Gibran, despre copii:

 Copiii voștri nu sunt copiii voștri.

Ei sunt fiii și fiicele năzuinței Vieții spre ea însăși.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Și deși ei sunt cu voi, ei nu vă aparțin.

Voi le puteți da dragostea voastră, dar nu gândurile voastre,
Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Puteți oferi o casă pentru corpurile lor, dar nu pentru suflete,
Căci sufletele lor locuiesc în casa lui mâine, pe care voi n-o puteți vizita, nici măcar în visele voastre.
Voi puteți să vă străduiți să fiți ca ei, dar nu să îi faceți pe ei aidoma vouă.
Pentru că viața nu merge înapoi, nici nu întârzie asupra lui ieri.

Voi sunteți arcurile din care copiii voștri, ca săgeți vii, sunt trimiși înainte.
Arcașul vede ținta pe calea infinitului și El vă îndoaie cu puterea Lui, ca săgețile Lui să meargă iute și departe.

Fie ca îndoirea voastră în mâna Arcașului să fie către bucurie;
Căci așa cum El iubește săgeata care zboară, la fel iubește El și arcul stabil.

 

Copii sunt binecuvântarea casei, spune un proverb. Sprijin la bătrânețe sau nu, copilul este cel care îți va duce numele, amintirea (pomenirea) și moștenirea genetică mai departe. Fără copii, neamul se stinge, iar strămoșii cad în infern, cred hindușii, care pun mare preț pe pomenirea morților și pomenile făcute de copii pentru părinți (ca și la noi, de altfel). Prima poruncă pe care Creatorul a adresat-o oamenilor a fost aceea de a se înmulți.

 Un sfat pentru șovăielnici și fricoșii de greutățile vieții: nu ezitați să aduceți copii pe lume (în limite rezonabile, desigur !), dacă aveți alături persoana potrivită. Fiecare copil vine pe lume cu “norocul” lui. Sunt atâtea mărturii din partea unor cupluri care aveau o situație materială grea, și care – după nașterea copiilor, au cunoscut o îmbunătățire a stării materiale miraculoasă – căci așezarea în ordinea naturală a Creației îți asigură ajutorul Divin. De multe ori, oamenii se complac și nu au de niciunele pentru că trăiesc la voia întâmplării, de pe azi pe mâine, fără nici un scop în viață. Apariția unui copil, a unei responsabilități, poate da mamei forța și determinarea unei tigroaice de a reuși în viață – pentru copilul ei, iar pe tată îl poate responsabiliza și motiva pentru a reuși acolo unde alteori nu ar fi făcut-o. Un copil schimbă relația dintre părinți, echilibrul în cuplu. Accentul nu se mai pune pe “eu sau tu”, ci pe “noi trei”. Un copil sudează familia cu legături afective ce sunt mult mai greu de distrus decât în cazul unui cuplu fără copii.

  E drept, este greu, dar și frumos. Împlinirea părintelui care își vede în progenitura sa tot ce are mai bun el și consoarta lui – este o mare sursă de satisfacție. Omul este singura creatură care nu trece direct de la copilărie la maturitate, cunoscând și acea lungă perioadă numită adolescență. A crește un copil înseamnă a relua toate etapele vieții tale (de la bebeluș, creșă, grădiniță, școală) și a conștientiza drumul pe care l-ai străbătut, prilej de reflecție, auto-evaluare și maturizare, pe care un ne-părinte nu o va cunoaște niciodată.

 Ar mai fi multe de spus despre aceste realități simple ale vieții, despre care nu vorbește nimeni și despre care nu scrie în nici o carte. Simplu spus, viață. Care așteaptă să fie trăită. Nu îți rata existența din egoism sau comoditate. Nu lăsa pe alții să îți “gândească” viitorul, să aleagă pentru tine. O viață fără copii este o poveste fără sens. Povestea ta, pe care nu o vei spune nimănui, și pe care nimeni nu o va spune mai departe. 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *