Comori romanesti la Viena

Catedrala Sfantul Stefan

Multe comori romanesti sunt risipite in lume, despre care nu stim aproape nimic. In vreme ce egiptenii isi revendica cu vehementa valorile imprastiate in marile muzee ale strainatatii, afirmand ca ele sunt proprietatea pamantului din care provin, noi nici macar nu stim pe unde ni s-au risipit tezaurele, nu avem nici macar reproduceri dupa aceste valori, informatiile lipsesc, iar fotografiile sunt greu de obtinut. Cu atatea obstacole in fata, am pornit, totusi, in cautarea acestor vestigii, iar primul popas l-am facut la Viena, unde se afla cateva tezaure fabuloase, descoperite in Transilvania, in timpul Imperiului Habsburgic si apoi Austro-Ungar

Martie la Viena

In martie, la Viena miroase a frezii. E inceput de primavara, iar in fata palatului primariei rasuna un vals de Strauss, sub sclipirile feerice ale unui patinoar ce serpuieste pe aleile parcului. In mintea oricarui turist, Viena inseamna cladiri impunatoare, catedrale ce strapung cerul, palate somptuoase. Inseamna muzica, echilibru si arta la tot pasul. Pe scurt, maretia si eleganta somptuoasa a unei capitale imperiale. In mintea mea, insa, dincolo de acestea, Viena inseamna istorie: drumurile grele, pline de ploi si praf ale ardelenilor plecati pe jos, cu “jalba”, la “Imparatul”, sperantele iobagilor intr-o justitie augusta care sa le usureze jugul pus de nobilimea maghiara, Horea, Badea Cartan, Avram Iancu si durerile pamantului lor. Viena si figura aproape mitica a Imparatului si a curtii sale au dainuit in imaginatia ardelenilor timp de doua secole, in timpul Imperiului Habsburgic, si apoi al celui Austro-Ungar. Dar, ca orice capitala imperiala, si Viena si-a cladit splendorile pe sudoarea si bogatiile celor asupriti. Iar pamantul romanesc a fost intotdeauna printre cele mai bogate, nu doar in roade, ci si in comori. Asa se face ca in colectiile imperiale ale Vienei au ajuns tezaure de o inestimabila valoare, descoperite in acea perioada in Transilvania. Si acolo au ramas! Despre aceste incredibile tezaure romanesti, pe care le-ar ravni orice muzeu din lume, ce au apartinut unor capetenii dace si unor printi barbari de mai tarziu, au auzit foarte putini romani. Acesta este motivul pentru care ma aflu la Viena la acest inceput de martie.

Tezaurul de la Sannicolau Mare

Si, desi sunt pentru prima oara aici, aman traditionalul “pelerinaj” turistic de la biserica Sfantul Stefan la Prater si de la Hoffburg la Schonbrunn si alerg, din prima zi, in cautarea muzeului de istorie. Numai ca Viena nu are asa ceva. Pentru austrieci, epocile vechi, de la paleolitic pana la celti, sunt puse laolalta cu dinozaurii, la Muzeul de Istorie Naturala, iar productiile de lux ale Antichitatii si Evului Mediu sunt incluse in colectiile de la Muzeul de Istoria Artei. Cele doua muzee se afla fata in fata, in doua cladiri gemene. Deci, intr-acolo ma indrept.
Cu toate ca e sambata dimineata si un soare incantator pe cer, la ora deschiderii, in fata la Kunsthistorisches Museum nu sunt nici zece oameni. Mai multi par sa fie vizavi, la stiintele naturii. Dupa ce intram, aproape toti turistii se reped la etaj, unde se afla o valoroasa pinacoteca, cu lucrari de Rafael, Rubens, Breugel, si multi altii. La parter se afla colectia greco-romana si etrusca, destul de modesta, cea egipteana, ceva mai spectaculoasa, si sala tezaurelor. Aici ma opresc, singura, in stralucirea aurului vechi de secole. Si aici am sa raman vreme lunga, sub privirile din ce in ce mai ingrijorate ale custozilor salii, care probabil nu au mai avut de mult un vizitator atat de fascinat.

Comorile printilor barbari

Multa istorie si multe destine de neamuri intregi s-au ridicat ori s-au prabusit sub lucirile aurului. Dar in vremurile de demult, aurul nu era doar o ispita materiala.

Metalul galben era un metal al zeilor, care ii dadea putere celui care il detinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la fabuloasele comori ale lui Mithridate si Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor scufundat in Rin, puterea unei capetenii si a neamului sau a pierit odata cu tezaurul. Biograful lui Carol cel Mare spunea, chiar, ca avarii au pierit pentru ca si-au pierdut tezaurul. Gloria si puterea erau garantate de aceste comori de aur care, ingropate la vreme de restriste, puteau asigura renasterea unei comunitati dupa ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de “banca nationala”, un soi de depozit obligatoriu. Insa istoria are caile ei nestiute si, de multe ori, poate de cele mai multe ori – aceste tezaure au ramas ingropate, impreuna cu sperantele celor ce le-au ingropat in pamant. Au trecut ani, secole, uneori milenii, iar sapa ori plugul vreunui taran a ajuns sa dezgroape din uitare cate o comoara. Sperantele ingropate impreuna cu ea, odata iesite la lumina, s-au transformat adesea in blesteme, iar tezaurele nu si-au gasit linistea decat in vitrinele cate unui muzeu.

In vremea migratiilor, la noi, in Carpati, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai multe decat in orice parte a Europei. Insa comorile printilor barbari sunt mai putin cunoscute decat cele ale egiptenilor sau ale scitilor: ele au ramas in umbra, la fel ca epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit in Muntenia si ajuns la Bucuresti, dupa nenumarate peripetii, este cel mai faimos tezaur ce provine din acele vremuri. Este atribuit vizigotilor din secolul al IV-lea, si nu are egal in Europa. De o frumusete si un rafinament fara seaman sunt si tezaurele gepidice, descoperite la noi in tara, mai cunoscut fiind cel de la Apahida. Cat de barbari erau, de fapt, acesti barbari, capabili sa creeze si sa pretuiasca frumosul la cote din cele mai inalte? Tot din vremea migratiilor dateaza alte doua tezaure, descoperite in pamant romanesc, care au luat calea Vienei.

Tezaurul de la Sannicolau Mare

Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.

Tezaurul cantareste 10 kg si este din aur pur

 Ingramadita, cu vitrine pe langa pereti si cu panouri in mijloc, iti da o senzatie de sufocare, sustinuta si de lumina palida din vitrine. In capatul salii se afla piesele cele mai valoroase. Prima reactie pe care o am cand le vad este aceea de naucire. De fapt, nu e o reactie, ci o inmarmurire, stupefactie, mirare, emotie, apoi exaltare, apoi iar uimire… Cel mai fabulos tezaur, cel mai valoros, cel mai frumos, cel mai… este romanesc! “Goldschatz von Nagyszentmikls” scrie mare, pe un perete. Explicatiile din muzeele austriece sunt scrise doar in germana, nici urma de text in engleza sau vreo alta limba de circulatie. Tezaurul cantareste aproape 10 kg si este din aur pur. De 20-22 karate, transformat in incredibile opere de arta: 23 de cupe, potire, cani, ulcioare, cu o lucratura dusa la perfectiune, cu decoruri milimetrice, filigrane fantastice, figuri de oameni si animale, decoruri ametitoare si ciudate inscriptii cu litere grecesti sau runiforme, unele nedescifrate pana astazi. In fata mea se afla tezaurul de la Sannicolau Mare, perla colectiei de la Kunsthistoriches Museum. Un tezaur fara egal, descoperit in pamant romanesc, dar despre care noi, romanii, nu prea am auzit pana acum.

Era in vara anului 1799, intr-o zi de iulie, cand taranul Nera Vuin, sarb de origine, sapa pe langa un zid ca sa planteze vie, in curtea casei lui din satul Sannicolau Mare, astazi cea mai vestica localitate a Romaniei. La un moment dat, sapa i s-a lovit de ceva metalic. Ceea ce a scos apoi din pamant avea sa fie cel mai mare tezaur apartinand Evului Mediu timpuriu. Nu se stie nici acum, si probabil nu se va sti niciodata, cate piese faceau parte din tezaur. Multe dintre ele sunt perechi si e posibil ca toate sa fi avut o pereche, dar nu au mai ajuns pana la noi. Povestea spune ca descoperitorul le-a vandut pe nimica toata mai multor negustori, separat, sau numai unui negustor grec ori armean, dupa alta varianta, care a incercat sa le vanda la pret mult mai mare, la Pesta.

Aici piesele au atras imediat atentia si au fost confiscate si inventariate de catre magistratul municipal Ioan de Boraros. O alta varianta spune ca, atunci cand taranul a incercat sa le vanda, proprietarul terenului, un anume Nacu, a aflat si a alertat autoritatile. Era in interesul lui, caci legea oferea o compensatie atat descoperitorului (daca declara imediat comoara), cat si proprietarului pamantului, iar daca descoperitorul nu declara, dar era denuntat, partea acestuia ii revenea denuntatorului. Deci, Nacu ar fi primit ambele parti ale rasplatii. Indiferent cum s-a intamplat, cert este ca cea mai mare parte a tezaurului a ajuns intr-un final de la Pesta la Viena, unde se afla si astazi. Unele dintre piese fusesera deteriorate, li s-au rupt tortile sau unele parti ornamentale. Sotia lui Nera Vuin a declarat ulterior ca a pastrat si ea cateva piese mici, pe care le-a topit. Despre soarta taranului care a facut colosala descoperire nu mai stim mare lucru: doar ca nevasta sa a batut de doua ori pe jos drumul pana la Viena, ca sa-i ceara imparatului partea sa de recompensa. Nu a primit nimic. Locul in care s-a descoperit tezaurul se afla astazi pe strada Comorii. Descoperirea a avut in epoca un mare rasunet, valoarea sa fiind estimata la trei milioane de florini. Tezaurul de la Sannicolau Mare a fost expus si la Budapesta, de doua ori, prima data in 1884, apoi in 2002, la aniversarea a doua sute de ani de la fondarea Muzeului National al Ungariei. In Romania nu a fost expus niciodata. Au existat cereri din partea Muzeului Banatului, pentru realizarea unor copii, insa muzeul din Viena a refuzat, pe motiv ca se pot deteriora originalele. Au existat doua serii de copii efectuate prin galvano-plastie, una la Muzeul Banatului si una la Szeged. Cea de la noi a fost rechizitionata de o comisie militara sarba, in anul 1919, si nu se mai stie nimic de ea. Cea de la Szeged exista si azi. Despre o restituire a tezaurului nici nu poate fi vorba.
Ce s-o fi intamplat cu perechile lipsa? Foarte probabil, au fost gasite impreuna cu celelalte piese, dar li s-a pierdut urma. Sperand ca poate, totusi, au fost ingropate undeva aproape de locul descoperirii tezaurului, in 2006, o echipa mixta de arheologi romano-maghiara, condusa de Florin Drasovean, a investigat zona, cu aparatura performanta. Nu s-a gasit nimic. Cautatorii de comori au rascolit si ei in zadar si continua sa rascoleasca si astazi in preajma locului unde acum 211 ani a iesit la iveala comoara.
Tezaurul este alcatuit din sapte ulcioare, ornamentate cu figuri florale, mitologice si geometrice, sapte vase joase – doua farfurii mai mari, doua mici, doua patere si un platou oval -, un bol cu o lucratura extrem de sofisticata, trei pocale, dintre care doua cu un cap de taur rasucit, privind inapoi si sprijinite pe trei picioare, iar un al treilea, in forma de scoica (nautilus), doua potire, doua cani si un corn in forma de palnie. Majoritatea au inscriptii: in greaca, in limbi locale, dar cu alfabet grecesc, inca nedescifrate satisfacator, in semne cu aspect de rune, de asemenea nedescifrate satisfacator. In inscriptia de pe vasul nr. 21 apar “jupanii” (scris zoapan) Boila (Boila sau Buila) si Butaul, considerate de unii cercetatori nume romanesti.

Descoperirea este unica, iar specialistii au reusit sa faca prea putine paralele cu piese gasite in alte parti. Nu s-a ajuns nici astazi la un acord asupra provenientei tezaurului. Datarea s-a facut intre secolele al VI-lea si al IX-lea dupa Hristos. Bulgarii spun ca a apartinut unui print bulgar, ungurii ca e hunic, apartinand poate lui Attila, sau chiar timpuriu maghiar, impingand datarea pana in secolul X, cercetatorii nostri spun ca a fost al ducelui Ahtum, un descendent al voievodului Glad. Unii considera ca piesele au fost executate de mesteri aurari din Crimea, altii ca au fost lucrate la Bizant, si nu au fost uitati nici pecenegii. Cele mai multe fire trimit insa spre o origine avara a tezaurului. Desi la prima vedere ansamblul pare unitar, piesele sunt de proveniente diferite si chiar din epoci diferite. Ele au fost la un moment dat stranse laolalta si ascunse. E posibil sa fi fost vorba de un tribut platit de Bizant vreunui print barbar de la Dunare, prin care se cumparau linistea si securitatea in zona. Unele vase au inscriptii grecesti cu mesaj crestin, altele au reprezentari de inspiratie persa-sasanida, altele trimit spre zona central-asiatica, iar altele sunt greco-romane. Un amestec ametitor, care insa nu stirbeste cu nimic din frumusetea intregului. Ceea ce confera o mare valoare tezaurului este insa lucratura mesterilor aurari care le-au faurit, o lucratura aproape de perfectiune. Studiile facute de catre cercetatorii austrieci, care au efectuat o scanare microscopica asupra pieselor, marind detaliile de 4000 de ori, au aratat ca exista ornamente de doar un milimetru, pentru care s-a lucrat cu trei instrumente diferite.

Kunsthistorisches Museum din Viena

Reprezentarile figurative sunt destul de stranii. Pe unul din vase vedem un luptator calare, cu trasaturi mongoloide, tarand un prizonier si avand atarnat la saua calului capul decapitat al vreunui dusman invins. Intr-o alta scena este infatisata o pasare uriasa, purtand in gheare o femeie, care tine intr-o mana un vas cu apa indreptat spre ciocul pasarii, iar in alta o ramura, ori, intr-o alta reprezentare, doua ramuri. Acest motiv a fost pus in legatura cu pasari mitice din traditia central-asiatica, din India, Siberia sau chiar China. Insa mult mai aproape de noi este fantastica pasare a basmelor romanesti, zgripturoaica, cea care ii aduce pe muritori de pe Taramul de Dincolo, inapoi, pe pamant. Zgripturoaica trebuie sa bea apa si sa fie hranita in timpul zborului de catre cel pe care il transporta, la fel ca pasarea ce apare pe doua dintre vasele de la Sannicolau Mare. Fabuloasa pasare din mitologia romaneasca este paznica lumii de dincolo si a aurului aflat acolo. Ea este strans inrudita (nu doar etimologic) cu grifonii din tinuturile hiperboree, care si ei pazeau aurul din taramul lor. O alta scena infatiseaza un arcas la vanatoare, calare pe un straniu mamifer inaripat si cu cap de om, doborand o pantera. Iar o alta ne prezinta un grifon ucigand un cerb.
Desi tezaurul este cercetat cu asiduitate de aproape doua sute de ani, inca mai este cale lunga de strabatut pana la dezlegarea misterului care il inconjoara. Dimensiunile sale, caracterul de unicat, ciudatenia imaginilor si a inscrisurilor, maiestria lucraturii, puritatea aurului, frumusetea formelor, toate acestea au facut ca tezaurul de la Sannicolau Mare sa fie plasat intre primele 10 cele mai spectaculoase tezaure de aur descoperite vreodata, alaturi de cel de la Pietroasele si in compania aleasa a tezaurului lui Tutankamon sau a celui tracic de la Panaghiuriste (Bulgaria).

Tezaurul de la Simleul Silvaniei

Mergand inapoi in timp, undeva in secolele IV-V, un alt print, probabil gepid, ascundea un alt tezaur impresionant, intr-un loc aflat astazi in Simleul Silvaniei. Cel ce a recurs la aceasta masura disperata a impartit tezaurul in doua parti, ingropandu-le la o distanta de cativa pasi una de cealalta.


Tezaurul de la Simleul Silvaniei – Medalii

In anul 1797, doi copii ciobani, ce culegeau prune, s-au impiedicat de piesele din primul tezaur, ce au ajuns si au ramas de atunci la Viena. Dupa aproape o suta de ani, in 1889, niste zilieri care lucrau la scos cartofi au descoperit cea de-a doua jumatate, ajunsa apoi la Budapesta. In total, 73 de piese de aur si argint, cantarind cam opt kilograme. In anul 1999, cele doua muzee au organizat o expozitie comuna, in care a fost expus intregul tezaur.
Din primul tezaur fac parte 24 de inele de aur, cu un diametru prea mare pentru a putea fi purtate pe deget. Inca nu se stie ce intrebuintare aveau. Apoi, 17 medalioane de aur, cu figuri de imparati romani din secolul al IV-lea (Maximinianus I Hercules, Constantin I, Constantin II, Valentinian, Valens, Gratian), dintre care trei sunt pierdute, un fragment de bratara, un inel (de data aceasta de purtat pe deget), un pandantiv in forma umana si un altul rotund, incrustat cu pietre semipretioase. Dar obiectul cel mai fantastic il reprezinta o salba cu 52 de pandantive-amulete, ce se purta peste tot trunchiul, peste piept si peste spate, prinsa pe mijloc, de o parte si de alta, cu doua inele. Podoaba principala, care cadea pe mijlocul pieptului, consta dintr-o margea mare, de cristal fumuriu, strajuita de doi lei de aur, asezati fata in fata.

Cel mai important pandantiv e reprezentat de un barbat intr-o barca, aflat chiar langa margeaua de cristal. Celelalte 50 de pandantive infatiseaza unelte si arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur. Se crede ca acest minunat lant petrecut peste corp avea rol de amuleta, protejandu-l pe purtator. In ultima vreme, s-a emis ipoteza ca era purtat de o femeie.
In cel de-al doilea tezaur, aflat acum la Budapesta, se aflau 10 perechi de fibule din aur si pietre semipretioase, trei vase deosebit de frumoase, incrustate cu pietre scumpe, o fibula din onix si un inel de logodna. Piesele sunt de factura germanica si romana: cele din primul tezaur – mai mult de inspiratie romana, iar cele dintr-al doilea – mai mult germanice. Fibulele au o lucratura magnifica, iar brosa cu onix este unicat pentru vremea respectiva. In primul tezaur se gaseste cel mai mare medalion din cate s-au pastrat din Antichitate. Lucratura pieselor este de cea mai inalta clasa, iar tezaurul, in intregul lui, reprezinta unul dintre cele mai valoroase din epoca. Specialistii spun ca piesele din tezaurul de la Simleul Silvaniei trebuie sa fi fost stranse de-a lungul a 150 de ani si ingropate sub amenintarea unei primejdii teribile.

Podoaba

In fata acestui delir al comorilor romanesti, pe care le puteai intalni doar imaginate in basme, din cel mai pur aur, batute cu pietre scumpe si lucrate cu cea mai mestesugita arta, restul exponatelor palesc. Vitrinele de la Kunsthistorisches Museum care adapostesc piesele din tezaurul de la Simleu sunt chiar langa cele sub care se afla comoara de la Sannicolau Mare. Pentru turistul atent, trebuie sa fie izbitor faptul ca cele mai impresionante exponate provin din pamantul romanesc. Celelalte sunt din Ucraina, Serbia, Croatia, Cehia, Slovacia. Singurele piese remarcabile ce provin din Austria sunt cele din tezaurul de la Untersibenbrunn, dar nici pe departe de valoarea celor descoperite in Romania. Dupa un tur al incaperii, e usor de constatat ca jumatate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupata de piese de la noi. In vitrinele de langa cele doua mari tezaure se mai pot vedea superbe fibule digitate din argint aurit, ornamentate cu spirale, descoperite la Seica Mica si in alte locuri neidentificate din Ardeal, precum si catarame maiestrit lucrate, de aceeasi provenienta, datate in a doua jumatate a secolului al V-lea. Dar calatoria printre tezaurele romanesti nu e nici pe departe incheiata.

Tezaurul dacic

Coborand si mai mult in timp, ajungem si la epoca dacilor, foarte bogat reprezentata in mica sala a tezaurelor, caci o vitrina lunga, ce nu poate fi cuprinsa dintr-o singura privire, straluceste de odoare ce au apartinut stramosilor nostri.

Placuta de la Cioara

E asezata chiar la intrarea in incapere si eticheta din capatul ei spune: “Dakischer Silberschmuck”. Adica podoabe dacice de argint (si argint aurit), toate situate intre secolul al II-lea inainte de Hristos si secolul I dupa.
Obiectele insirate de la stanga la dreapta, numerotate si insotite de explicatii cuminti in germana, par a fi desprinse din inventarul vreunei familii de neam ales, gata de plecare. Ele provin insa din mai multe localitati: un colan frumos rasucit, de la Moroda (Arad), alte doua, mai mari, descoperite la Marca (Salaj), un lant din inele duble, cu un pandativ rotund, de care atarna noua piese ascutite de argint, descoperit la Somesu Cald (Cluj)… In mijlocul vitrinei celei lungi troneaza o bratara dacica din argint aurit, cu sapte spire, descoperita la Orastie, aidoma celor de aur recuperate recent. Bratara de la Viena poarta patina celor doua milenii petrecute in pamant, luciul sau este inegal, umbrit din loc in loc de pete si zgarieturi.


Fibule descoperite in Transilvania

Acesta este primul obiect care iti atrage privirile, in momentul in care intri in sala tezaurelor. Ciudatele capete de lupi-serpi ce au fost infatisate de mana mesterului vegheaza in tacere vitrina cu podoabe dacice. In cea de-a doua jumatate a vitrinei, dincolo de acest gardian somptuos, este tezaurul de la Saliste (judetul Alba), cunoscut si sub numele de “Tezaurul de la Cioara”, caci asa se numea localitatea la vremea descoperirii si pana tarziu, in anul 1965, cand i-a fost schimbat numele. Era prin 1820, cand taranul Matei al lui Stefan Molodet a descoperit intamplator un tezaur format din 64 de piese de argint. Descoperirea a fost raportata autoritatilor, iar tezaurul a ajuns la Viena. Astazi, in vitrina cea lunga, se afla 31 de piese din acest tezaur. Dar ce bogat in istorie este pamantul Salistei! Caci satul Tartaria, care a dat la iveala cea mai veche scriere din lume, apartine tot de Saliste, iar cuviosul Sofronie de la Cioara s-a aflat in fruntea luptei ardelenilor pentru pastrarea legii stramosesti, in vremea unitarianismului si a generalului Bukow.
In alcatuirea tezaurului de la Cioara intra o ciudata piesa-unicat in forma de corn, prevazuta cu patru nituri, fara nici o alta paralela in alta parte, a carei utilizare ne este cu totul necunoscuta. S-a presupus ca ar putea fi toarta unui vas, element dintr-un coif sau chiar un tub de scurgere. Urmeaza apoi trei inele spiralate, patru bratari simple, din bara de argint, o pereche de fibule cu scut romboidal, doua colane subtiri, din fire rasucite de argint si cu inchizatoare, un fragment dintr-un colan mestesugit impletit din patru sarme de argint, mai multe pandantive de la un colier pierdut si, elementul cel mai valoros, o placuta de argint aurit cu niste figuri executate prin batere, in relief (au repuse).

Cele doua personaje infatisate au fost considerate de unii ca fiind preoti, de altii drept razboinici. Vasile Parvan considera ca reprezentarea aceasta apartine unui tip strain de cel dacic, in vreme ce arheologii de astazi sustin, din contra, ca este cea mai tipica manifestare a artei dacice. Personajele nu au caracteristici dacice, fata lor este imberba si ovala, alungita, imbracamintea nu are mai nimic in comun cu cea a dacilor de pe Columna lui Traian sau Monumentul de la Adamclisi, nici incaltamintea. Cu toate aceste controverse, placuta de la Cioara, care probabil impodobea o centura de piele, apartine unui tezaur cu siguranta dacic din secolul I inainte sau dupa Hristos.
Vitrina se opreste brusc in fata usii, curmandu-mi intrebarile: ce printesa daca si-o fi strans laolalta brosele, inelele, bratarile si colierele, si le-a ascuns la vreme de restriste? Si cine o fi purtat bratara cea de sapte ori rasucita? Unde or fi disparut celelalte piese din tezaur, mai mult de jumatate?

Basmul de aur


Catarama

Nici mirosul de frezii, nici valsul de la Rathaus nu ma mai pot seduce dupa ce ies de la muzeu. As vrea sa pot spune ca experimentul trait in mica sala a tezaurelor a fost unul al rigorii stiintifice, al documentarii severe si minutioase. Nu a fost asa decat in mica parte. Strania lume a comorilor noastre de acum multe secole imi devenise, in timp ce o priveam, brusc familiara. La un moment dat, mi-am dat seama ca tineam inutil in mana carnetelul de notite cu foile albe, iar aparatul de fotografiat imi atarna neputincios la gat: ma trezisem transportata in afara timpului, in lumea basmelor copilariei.


Colane dacice

Toate acele tezaure erau aidoma comorilor imparatesti din povesti, stralucitoare si batute cu nestemate, cu atat de mult aur si atata filigran, cu imparati si printi, cu vrajitoare si jivine fermecate. Din cand in cand, pe langa mine trecea in graba cate o profesoara cu glas ragusit, explicand elevilor ei in aspra limba germana cate ceva despre tezaurele de acolo. Copiii priveau uimiti pocalele de aur, apoi dispareau in salile urmatoare. Ori vreun turist japonez se mai apropia de vitrine curios, sa vada la ce ma uit de minute in sir, cu atata insistenta. Apoi reveneam in basmul meu. La o masa statea Imparatul Verde, band vin din pocale de aur si mancand bucate alese din farfurii de aur incrustate cu pietre rare. Mongolul nu poate fi decat Spanul cel crud si viclean din poveste, cu mustata lui rasucita.

Animale nemaivazute populau lumea de basm din acea incapere, iar personajele principale erau negresit de fata: un Fat-Frumos calare pe un cal inaripat cu cap de om, care cu siguranta vorbea pe limba oamenilor si zbura ca vantul si ca gandul, si o Ileana Cosanzeana purtata in zbor de o zgripturoaica, ce o aducea de pe Taramul de Dincolo, scapata de zmeu. Undeva, poate pe un ulcior pierdut, cei doi s-au intalnit si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
A doua zi, am revenit la traseul turistului obisnuit, dar am ramas cu gandul in lumea de poveste de la muzeu. In aeroport, la intoarcere, turistii au sacose pline de cumparaturi cu pret redus de la Pandorf, ciocolata cu chipul lui Mozart, cani si brelocuri cu imaginea printesei Sissi. Bagajele mele de la Viena sunt insa pline de amintirile unui basm romanesc de aur, prizonier la Kunsthistoriches Museum.

Sursa: Formula AS

 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *