Europarlamentarul britanic Nigel Farage, lider alPartidului Independenei Regatului Unit (UKIP)i al grupului “Europa pentru Libertate i Democraie” din Parlamentul European, a atacat dur msurile propuse Ciprului de Comisia European. Membrii comisiei nu au fost scutii de epitate precum “criminali de drept comun” sau “comuniti”.

“Cu 25 de ani in urma, doamna Thatcher a vazut adevarul din spatele proiectului european, a inteles ca este vorba despre luarea democratiei de la statele independente si a o acorda unor oameni care nu stiu ce fac. Doamna Thatcher a vazut foarte clar ca proiectul nu va functiona si ca este unul periculos. Am incercat, la randul meu, sa prezic urmatoarele evolutii pe masura ce dezastrul euro avansa. Discursul meu pesimist a fost confirmat, sunteti niste criminali de drept comun. Furati bani din conturile oamenilor. Si aceasta este dovada esecului Europei. Ati incercat sa luati bani de la micii investitori, incalcand propriile primisiuni facute in 2008. Cu acest precedent, ne uitam catre Spania, unde exista o rata a falimentelor de 45% si ne intrebam care e planul de salvare a celorlalte tari. Mesajul dumneavoastra transmis catre investitori e limpede. Scoateti-va banii din zona euro inainte de a va fi luati. Ce-ati facut in Cipru echivaleaza cu clopotele de inmormantare pentru increderea oamenilor. Cat de ironic sa-l vezi pe primul ministru rus Dimitri Medvedev, care compara actiunile Comisiei cu unele decizii luate de autoritatile sovietice. Si acum vine o propunere germana care spune ca ce ar trebui sa facem este sa confiscam proprietati ale cetatenilor. Aceasta inseamna comunism pur, putere fara limite, un val de mizerie pentru cetateni si cu cat scapam mai repede de voi, cu atat mai bine. Si ce facem noi, aici in Parlament? Avem capacitatea de a cere socoteala Comisiei. Am sa demarez o motiune de cenzura si ma intreb cati dintre dumneavoastra au curajul sa o sustina. Ma indoiesc sincer ca o veti face. Domnilor, Parlamentul European intretine o fictiune federala care nu mai este sustenabila astazi”, a spus politicianul britanic miercuri la Strasbourg.

Nigel Faragedevenit celebru prin discursurile sale eurosceptice i prin criticile tioase la adresa unor nali oficiali ai Uniunii Europene. Acestora, Farage le reproeaz c stau n luxosul lor turn de filde i c au pierdut orice legtur cu voina democratic i cu aspiraiile reale ale cetenilor europeni care i pltesc din banii lor.

, , , ,
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *