De Sărbătoarea Crizei, baronii UNBR vor să majoreze cotele de contribuție la Casa de Asigurări a Avocaților

Profesia de avocat te obligă la individualitate în toate domeniile vieții profesionale. Avocatul este asemănat de unii cu acel rege carnasier al pădurii, leul, care trăiește de pe urma victimelor sale. Aflat în vârful lanțului trofic al societății moderne, avocatul este deopotrivă stimat și temut, respectat și blamat. Respectat pentru abilitatea lui de a jongla cu Legea, dar și blamat pentru pragmatismul și voracitatea sa. Puțini văd însă dincolo de statutul poziției sale sociale, problemele inerente cu care acesta se confruntă.

Deși domină de la înălțimea poziției sale sociale pe cei aflați în dependență de el, avocatul depinde de “victimele” (a se citi – clienții) sale,  de puterea financiară a acestora, respectiv de gradul de bunăstare – ce se reflectă în mod direct în puterea de recompensare a serviciilor avocațiale. Dacă într-o pădure bogată, cu animale puternice și bine hrănite, leul este la rândul lui bine hrănit, pădurea pârjolită de secetă, lovită de calamitate nu va oferi leului decât animale pricăjite, iar acesta va slăbi și el, la rândul lui.

 Această concluzie este evidentă pentru oricine a observat efectele crizei economice. Principiul dominoului a făcut ca prăbușirea financiară a anumitor categorii de afaceri (îndeosebi cele speculative) să afecteze și celelalte categorii de activități lucrative – fapt ce a dus la înrăutățirea generală a stării economice a societății. Nici avocații nu au fost feriți de acest efect generalizant al sărăcirii. Se muncește mai mult, pe bani mai puțini decât în urmă cu 5-6 ani. Se pare însă că aceste mecanisme le scapă – sau sunt ignorate cu bună știință de “faraonii” din clasa conducătoare a castei avocaților – reuniți sub denumirea de membrii ai Congresului Uniunii Naționale a Barourilor din România – ce a avut loc în zilele de 29-30 martie 2013.

 În spiritul  recesiunii economice globale și al strângerii de curea generalizate, domnii UNBR-iști au hotărât ținerea Congresului într-o locație bine poziționată (și cu tarife pe măsură ! că tot avem buget de criză), respectiv într-una din sălile de conferință ale Hotelului Intercontinental din București. Nici nu se putea altfel, căci invitatul-cheie din deschiderea Congresului a fost nimeni altul decât Președintele României, Traian Băsescu.

 Prin discursul ținut, președintele tuturor românilor (deci și al avocaților !) a dat o notă… personală întregii manifestări, mulțumindu-le (probabil celor prezenți !) pentru implicarea exemplară a… avocaților (!?) în lupta pentru prevenirea și combaterea corupției…

 Această parte a discursului prezidențial mărturisesc că m-a pus în încurcătură, cu atât mai mult cu cât știam că de combaterea corupției se ocupă organele specializate ale Statului (DNA-ul, DIICOT-ul, Parchetele, Poliția, etc.), nicidecum breasla avocaților, care reprezintă singura categorie de persoane exceptată (în anumite condiții, evident) de răspunderea penală în cazul ajutorului (dat sub forma asistenței juridice) acordat celor ce încalcă legea, fiind (culmea !!!) și recompensați financiar pentru această activitate !!!

 Probabil că dl. Președinte era mai bine informat decât mine și știa exact cui anume se adresează, făcând probabil aluzie la acei avocați “sub acoperire” care au colaborat și colaborează încă activ cu anumite Instituții și  Servicii ale Statului Român…

 Congresul a continuat în aceeași atmosferă veselă, de ignorare a realităților triste ale profesiei de avocat. Cu o deplină indiferență față de problemele reale ale avocaților, s-a încercat încă o dată un atac la pușculița de pensii a avocaților – din al cărei buget – destinat pensiilor – aceștia “împrumută” ( pe termen nedeterminat) periodic sume de bani colosale pentru închirierea sediilor barourilor, construirea de case de “vacanță”, hoteluri și stabilimente de sănătate.

 Evident că tot acest avânt imobiliar de dezvoltare nu se face pe gratis. Așa că au început văicărelile cu privire la pensiile avocaților și necesitatea creșterii acestora. Dar din ce să fie crescute, căci nu sunt bani (vă amintiți !? – aceștia tocmai se alocaseră în urmă cu 10 minute “re-re-re finalizării” eternei nefinalizate Case de Sănătate din Techirighiol !)

Și atunci s-a venit cu soluția salvatoare: majorarea cotelor minime și maxime de contribuție obligatorie la bugetul Casei de Asigurări a Avocaților !

 Ei bine, furtuna din sală ce a urmat acestei propuneri “indecente” i-a convins pe respectivii șacali să facă pasul înapoi și să lase să mai răsufle – măcar până la următorul Congres, trupul muribund al Casiei de Asigurări a Avocaților.

 În condițiile în care toată lumea reduce cheltuielile și strânge cureaua, clasa conducătoare UNBR-istă se lăbărțează în cheltuieli nesocotite, de dezvoltare imobiliară – pe niște proiecte matusalemice, care nu aduc nici un profit avocaților.

 Mai mult decât atât, bugetul CAA a devenit peste noapte mijloc de recompensă și sprijin la bătrânețe al unor magistrați pensionari, care după retragerea din magistratură, au profesat 6 luni – 1 an avocatura, iar apoi s-au pensionat cu drepturi depline și la avocați, DEȘI NU AU ÎNDEPLINIT AICI STAGIUL MINIM DE COTIZARE DE 15 ANI !

 Din sală s-au strigat nume de foști judecători și procurori care încasează de la noi pensii de zeci de milioane lunar, fără să fi cotizat ca avocați, însă toate aceste voci au fost ignorate de către ne-onorabilul prezidiu care își uitase urechile acasă și venise să voteze doar ce trebuie !

 Ca într-un scenariu bine pus la punct, au urcat la tribună tot soiul de susținători înflăcărați ai majorării contribuției la CAA, cu argumente care mai de care mai penibilie și mai rupte de realitate. Spre exemplu, un respectabil “tovarăș” s-a sumețit de la pupitru împotriva avocaților tineri care nu au posibilitățile materiale de a-și achita contribuțiile la CAA, afirmând că dacă aceștia nu știu cum să scoată banii de la clienți e treaba lor și, în concluzie, looserii, visătorii cu inima bună și tolomacii cu scrupule nu au ce căuta în avocatură ! Să se apuce mai bine de albinărit (completăm noi). La care, în susținere a sărit și prea-bunul și blândul nostru decan Iordăchescu, care a făcut observația că “tinerii avocați își postează pe facebook pozele cu mașini scumpe, vile, vacanțe în străinătate, dar se dau săraci” !!!

 Văzând că nu e chip să o scoți la capăt cu “prostimea” din avocatură, care refuză să se mai lase prostită, mai ales că reacțiile au fost instantanee, căci întregul bâlci a fost difuzat prin internet, pe site-ul partener al manifestării – juridice.ro, decizia privind majorările de taxe a fost amânată “până la noi ordine” – pentru o următoarea ședință a Congresului UNBR.

 Cu această ocazie, am învățat noi, tinerii avocați, o lecție valoroasă de la bătrânii lupi ai acestei ignobile profesii (de lup!): ne vom face vacanțele numai la Chitila, ne vom îmbrăca numai cu haine ponosite, vom circula doar cu rable și în general, ne vom posta pe facebook doar poze în ipostaze demne de milă: Dați un leu pentru avocați !

Sărbătoarea Crizei a început !

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *