Continum publicarea unor informații inedite despre așa-zisa „educație sexual”, n contextul n care și n Romnia se discut tot mai mult de obligativitatea unor astfel de cursuri. A se vedea materialul de ieri,„Revoluția sexual și terorismul cultural”mpreun cu referințele de acolo, și mai ales despreconferința care trebuia s aib loc la București n organizarea asociației LGBT „Accept”, n cele din urm anulat, a unui alt susțintor al pedofiliei, olandezul Gert Hekma. Veți putea identifica similitudini, dincolo de posibilitatea coincidenței, cu cele de mai jos. Aceste campanii de sexualizare și pervertire a copiilor au loc concertat și sunt finanțate din aceleași surse!

Mine vom publica un raport-memoriu adresat Ministerului Educației cu privireinsistențele pentru ore obligatorii de acest fel n școlile romnești, plecnd de la un model pe care l apreciem ca nefast: celmai recent program de „educație sexual”, „Sexul vs. barza”.

dope_130315_pedophilia-292x300(contre-info.com)n ianuarie 2013, guvernul de centru-stnga din Croaia, aflat n exerciiu din 23 decembrie 2011, a introdus n programa colar un modul obligatoriu despre sexualitate, ascunznd populaiei faptul c acest manual a fost redactat de pedofili.

Judith Reisman, acum n vrst de 78 de ani, om de tiin, fost consilier la FBI, la Capitoliu i n mai multe departamente ale administraiei americane, a confereniat n Croaia pe 29 ianuarie, la invitaia mai multor parlamentari de dreapta. Ea a dezvluit legturile dintre iniiativa introducerii manualului i foarte bogata Fundație Sorosi a afirmat c „educaia sexual i drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei i de aprare a pedofiliei”.

Judith Reisman a lucrat ani de zile la o anchet despre Institutul Kinsey, fondat n 1947, i a demonstrat efectele nefaste ale teoriilor lui Alfred Kinsey (1894-1956), autorul a dou studii importante despre sexualitatea brbatului i a femeii. Kinsey a fost i redactor la prestigioasa publicaie medical britanicThe Lancet. La conferin dr. Reisman a vorbit de un „caz” din lucrarea lui Kinsey, al unei fetie de 10 ani, care a fost abuzat sexual de un violator recidivist n vrst de 30 de ani, cititor pasionat al revisteiPlayboy. Alfred Kinsey s-a justificat spunnd c fetia i-a dat n mod clar consimmntul pentru actele sexuale ntruct copiii sunt fiine sexuale i c, din acest punct de vedere, ei tnjesc s aib relaii sexuale nc de cnd se nasc. Reisman a afirmat c, dup cel de-al doilea rzboi mondial, aceste teorii scrboase au favorizat rspndirea exponenial a pornografiei i a pedofiliei.

Dup conferin, Judith Reisman a devenit inta unui val de insulte. Ea a fost linat de mass media croate de stnga, care apr interesele masonice ale guvernului. A fost acuzat de negaionism, dei este de origine evreiasc și o parte din familia ei a pierit n lagrele de concentrare.

n cel mai modern cinematograf din Zagreb, din cauza unei „probleme tehnice”, documentarul jurnalistului britanic Timothy Tate, colaborator al lui Reisman, care-l demistifica pe Kinsey, nu a putut fi difuzat. Timothy Tate a fost mpiedicat s-i difuzeze punctul de vedere critic la adresa programului de educaie sexual iniiat de pedofili, n faa a 800 de spectatori. Acelai scenariu s-a repetat cnd a vrut s in un expozeu improvizat n sala de cinema. […]

La sfritul unei conferine inute la Facultatea de tiine Politice din capitala croat, dr. Reisman a fost atacat verbal de decan, Nenad Zakoek. Organizaiile politice de stnga, favorabile guvernului, au ncercat s mpiedice conferina pe care dr. Reisman a reuit s o in pn la urm n Parlamentul de la Zagreb. Ea a uimit asistena cnd a spus c Alfred Kinsey a fost „un pedofil care a schimbat lumea” i „un psihopat sexual care a reuit s ne contamineze familia, cultura i legile”. Dr. Reisman a demonstrat influena pe care acest criminal a exercitat-o asupra programelor de educaie sexual impuse acum i n Croaia, ar n care anual circa 2000 de adolescente rmn nsrcinate, iar 400 dintre ele aleg s fac un avort (AFP).

n plus, dezbaterea anunat la Facultatea de Filosofie, dintre dr. Reisman i prof. Aleksandar tulhofer, un discipol al lui Kinsey i iniiatorul programului de educaie sexual pentru copiii croai, a fost anulat sub pretextul dezordinii publice: un grup de homosexuali a ptruns n sal. Prof. tulhofer nu a dorit ca dr. Reisman s se exprime. i avea motive. La Parlamentul din Zagreb, dr. Reisman dezvluise faptul c profesorul colaborase lascrierea unei lucrri mpreun cu olandezul, pedofil declarat, Theo Sandford, profesor la Columbia University i la Departamentul de studii gay i lesbiene de la Universitatea din Utrecht.

Sandford a fost fondator i redactor la revista lunar olandez de limb englez a pedofililorPaidika(Journal of Paedophilia), aprut ntre 1987 i 1995. El este autorul studiuluiBoys on their contacts with men: a study of sexually expressed friendships(Contactul dintre biei i brbai: studiu despre prietenia care se exprim sexual).Acest pervers nu se limiteaz, n compunerea sa pseudo-tiinific, la o anchet asupra pedofiliei, ci face aprecieri pozitive despre aceast decaden sexual i criminal.Un alt colaborator al lui tulhofer, sexologul „german” Gunther Schmidt, a prefaat cartea lui Sandford,Male Intergenerational Intimacy(Intimitatea intergeneraional dintre brbai), n care a spus: „Faptul ca toate actele de pedofilie s fie mai dificil de pedepsit prin lege ar fi o aciune demn de societatea civil”.

ntr-o conferin de pres, Timothy Tate a citat o fraz din revistaPaidika,avnd are acelai grad de sadism: „Punctul de plecare al revisteiPaidikaeste contiina fiinei noastre pedofile. Pentru noi, pedofilia este un act sexual consimit ntre dou persoane care aparin unor generaii diferite”. ntr-un interviu acordat n anul 1978 revistei pornografice americaneHustler,sexologul „german”Erwin J. Haeberle, sponsor al revisteiPaidika, a subliniat c „este perfect normal s ai raporturi sexuale cu copii, care ar trebui s aib acces liber la revistele [pornografice] pentru aduli i s fie liberi s-i aleag proprii parteneri sexuali, inclusiv dintre aduli”. Acest pedofil a fost membru, ntre 1977 i 1988, alInstitute for Advanced Studies of Human Sexualitydin San Francisco, care a redactat majoritatea manualelor de educaie sexual pentru copii din lumea ntreag. Timothy Tate a artat o serie de fotografii din revistaPaidika, reprezentnd copii oferii pedofililor.

n 2001, tulhofer i mai muli prieteni pedofili de la revistaPaidikaau participat la un congres internaional de sexologie care s-a inut la Dubrovnik (Croaia) i a fost sponsorizat de miliardarul evreu Soros, prin Fundaia sa.

Judith Reisman a subliniat de mai multe ori c programul de educaie sexual impus Croaiei este o tentativ de pervertire a copiilor, pentru a livra „carne proaspt” unor obsedai sexual i a dezincrimina homosexualitatea. Ea a adugat cscopul programului este de a face ca tnra generaie s devin dependent de sex i de pornografie.Comentnd n acest sens iniiativa Ministerului Educaiei din Croaia, Anna Maria Grnfelder, „teolog feminist”, a afirmat: „sexualitatea reprezint o putere enorm; cine o controleaz, controleaz societatea.”

Vizita dr. Reisman n Croaia a produs un seism care a obligat guvernul, aflat n solda marei finane apatride, s caute o ieire diplomatic din aceast situaie. Conform surselor Curiei Romane (guvernul de la Vatican, n. tr.) [citate de site-ul italian de informareDietro il sipario], ambasadorul croat pe lng Sfntul Scaun, Filip Vuak, s-ar fi ntlnit cu Monseniorul Dominique Mamberti, secretar pentru relaia cu Statele, n scopul de a mblnzi poziia Bisericii n problema educaiei sexuale. Episcopul, hirotonit preot n dieceza din Ajaccio n 1981, nu a dat rspuns favorabil cererii.

ntr-o ar democratic, prezentarea de probe irefutabile ale legturilor strnse dintre iniiatorii unui program aa de ruinos i cercurile de pedofili susinute de marele capital, n afara consecinelor de ordin penal, ar fi dus la demisia imediat a nemernicului de tulhofer i a tuturor funcionarilor criminali din Ministerul de Instrucie care au colaborat la acest program, printre care i minstrul educaiei n persoan, eliko Iovanovi. […]

Dup plecarea dr. Reisman, media regimului social-democrat croat i-au reluat aciunea de dezinformare. tulhofer […] a venit personal la televiziune pentru a vorbi de problemele de sexualitate, mai ales infantil, n timp ce n colile primare copiilor de zece ani le sunt date teme cu coninut sexual explicit.

Cazul Croaiei, care nu a fost deloc mediatizat, ridic cortina asupra a ceea ce se preconizeaz n ara noastr [Franța, n.trad.], de la „cstoria pentru toi” pn la protejarea copilului, ultima victim neputincioas a culturii morii, sacrificat pe altarul lui Baal.

(articol de Laurent Glauzy, n exclusivitate pentruContre-info, tradus de Alina Ioana Dida)

sursa: culturavietii.ro

, , , ,
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *