Copii basarabeni, deportai n Siberia pe 6 iulie 1949, la vreo lun dup deportare. Fotografie de la Muzeul Naional de Istorie, Chiinu.

Deportrile din Basarabia și Nordul Bucovineiau fost o form a represiunii politice puse n practic de autoritțile sovietice.

Nu se cunoaște o cifr exact a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimrile ridicndu-se la cteva sute de mii de persoane deportate n perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.[1]

Au existat trei valuri de deportri ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strmutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și ntre cele trei valuri.

946711_501055829948646_2088016706_n

Primul val de deportri (12-13 iunie 1941)

Premisele

Generalul NKVDSergo Goglidze, unul din organizatorii deportrilor din 12-13 iunie 1941

De organizarea deportrii s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) alURSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistic a mecanismului deportrii.

n mai 1941,Sergo Goglidzea fost numit mputernicit al partidului și guvernului sovietic n Moldova. Peste o sptmn, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis luiStalinoRugminte(rus.Prosiba), n care relata c n Basarabia au activat multe partide și organizații burgheze. Dup alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-au refugiat n Romnia. Rmșițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile romnești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietic. Același document includea n categoriaelementelor antisovieticeșimoșierii,comercianții,polițiștii și jandarmii,albgardiștii,primarii,refugiații din URSSși alteelemente sociale strine. n legtur cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga s fie strmutate n regiunile ndeprtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii.[2]

Ca baz juridic a strmutrii a servitRegulamentul cu privire la modul de aplicare a deportrii faț de unele categorii de criminali, aprobat n mai 1941.

La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.[3]

Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia.Oamenii noiai bolșevicilor erau avansați n posturi și susținuți n activitatea profesional.

Listele cu deportați au fost fcute deNKVDpe baz de delațiuni, ținndu-se cont de pregtirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul c a colaborat cu administrația romneasc.[4]

Operațiunea de deportare

Deportaii

Operațiunea de deportare a nceput n noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la Romnia n iunie 1940.

Urmau s fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 s fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldoveneasc).

De obicei, o echip format din doi-trei militari narmați și un lucrtor al securitții btea la geamul casei, n plin noapte, lund prin surprindere gospodarii.ntr-un sfert de or s fiți gata!, acesta era ordinul care li se ddea oamenilor cuprinși n spaim de cele ntmplate, nențelegnd unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau s ridice oamenii se gsea șibinevoitorulsaubinefctorulcare a denunțat familia și, astfel,ajutaNKVD-ul s depistezeelementele periculoase.

Deportaților le era permis s ia cte 10kg de fiecare persoan, numai c, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util n bagajele celor deportați le mprțeau ntre ei cei care i-au ridicat n miez de noapte. ndat, erau urcați n camioane sau chiar – n unele sate – n cruțe, fiind duși pn la gara de trenuri.

n stațiile de cale ferat, membrii fiecrei familii erau separați n felul urmtor: capii de familii ntr-o parte, tinerii peste 18 ani n alt parte, iar femeile cu copii mici și btrnii – aparte. A urmat mbarcarea n vagoanele de marf, cte 70-100 persoane, fr ap și hran. Pe vagoane scria:Tren cu muncitori romni care au fugit din Romnia, de sub jugul boierilor, ca s vin n raiul sovietic. Ieșiți-le n cale cu flori!sauEmigranți voluntari.

n Basarabia, 90 vagoane au pornit din stațiaTaraclia, 44 vagoane – din stațiaBasarabeasca, 44 vagoane – din stațiaCușeni, 48 vagoane – din stațiaTighina, 187 vagoane – din stațiaChișinu, 48 vagoane – din stațiaUngheni, 83 vagoane – din stațiaOcnița, 133 vagoane – din stațiaBlți, 73 vagoane – din stațiaFlorești, 40 vagoane – din stațiaRbnița, 38 vagoane – din stațiaBolgrad, 103 vagoane – din stațiaArțiz, 340 vagoane – din stațiaCernuți.[5]

Destinația deportaților

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo dou-trei sptmni. Condițiile erau ngrozitoare. n plin var, ei duceau lips de ap potabil, fiecruia revenindu-i doar cte 200 grame de ap pe zi, iar de mncare li se ddea doar pește srat. La fiecare oprire a trenului, n cmp se aruncau cadavre, care, fie c erau ngropate sumar, fie c erau lsate ca hran animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordat nici o asistenț sau consultație medical. Astfel, n vagoanele murdare și fr asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au rspndit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din aceast cauz. La unele gri feroviare, ctorva persoane li se permitea s ias pentru cteva minute afar, la aer curat. Cineva era trimis dup ap potabil. n cazul tentativelor de evadare, imediat se ddea ordinul de mpușcare, astfel c nu era nicio posibilitate real de a scpa din acel tren al morții.

Contingentul deportat era distribuit n felul urmtor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus n lagrul de munc forțat, nGULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși n Siberia sau Kazahstan.

Cei deportați nSiberiasauKazahstan, de la copil la btrn, erau repartizați la munc n ntreprinderile industriei silvice, n sovhozuri și n cooperative meșteșugrești. Pentru munca depus nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar alGULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflm c, n toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați n RSS Kazah (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunileOmsk(6.085),Novosibirsk(5.787) șiKrasnoiarsk(470). nKazahstan, deportații din RSSM se aflau n regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kzl-Ordnsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar n regiuneaOmskerau dispersați n 41 de raioane.[5]

Estimarea numrului de victime

Numrul celor deportați se ridic la peste 22.000 de persoane[3]. Dup alte surse, numrul deportaților ar fi fost de 24.360[6], sau chiar de 30.000 de persoane.[7]

Al doilea val de deportri (5-6 iulie 1949)

Premisele

Copii basarabeni. Siberia. 1950

Operațiunea din 1949 a fost denumit conspirativIUG(rom.SUD). Pe drept cuvnt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept “cea mai mare deportare a populației basarabene”.[8]

Pregtirea ideologic și decizional a deportrii masive a demarat activ n primvara anului 1949, cnd s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, președintele Biroului pentru RSSM, și N. Covali, ntr-o scrisoare adresat lui Stalin, rugauCC al PC(b) din toat Uniunea s permit deportarea din republic a 39.091 de persoane: chiaburi, activiști ai partidelor profasciste, etc.

La 6 aprilie 1949 este adoptathotrrea strict secret Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC”Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasc a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și romnești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, ct și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”[6]

Hotrrea prevedea deportarea a 11.280 familii care ntruneau 40.850 persoane. Acestea urmau s fie strmutate pentru totdeauna n regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea s aib loc n iunie 1949, sub controlul și rspunderea Ministerului Securitții de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foștilor moșieri, marilor comercianți și a familiilor lor urma s aib loc conform listelor vizate de Sovietul Miniștrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane – conform deciziei Consftuirii Speciale (Osoboie Soveșcianie) a Ministerului Securitții de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era mputernicit s organizeze escortarea și transportarea deportaților din RSSM, controlul administrativ al acestora n teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadrii, angajarea lor n colhozuri, sovhozuri și la ntreprinderi.[9]

Organizarea echipei care urma s se ocupe de deportare s-a fcut n perioada 23-24 iunie. Din conducere fceau parte: general-maiorulIosif Lavrentievici Mordoveț- ministrul Securitții RSSM, general-maiorulIvan Ilici Ermolin- mputernicitul MGB al URSS, colonelulAleksandr Alexeevici Kolotușkin– adjunctul ministrului Securitții RSSM pe cadre. Tot aici era specificat echipa grupelor informativ, operativ, de evidenț, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa mașiniștilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova n RSSM au venit 32 de medici și 64 asistente medicale, care au fost cazați, asigurndu-li-se hrana și toate condițiile necesare n așa fel, nct s se țin n secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operațiunii „IUG” și-a nceput activitatea la 24 iunie 1949.

Dup ce au decurs toate pregtirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chișinu (Selivanovskii,Mordoveț,Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu urmtorul text:Raportați pn la ora 14.30 dac sunteți pregtiți pentru realizarea operației „IUG”.ntre orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republic au primit aceast telefonogram și urmau s rspund. Intruct rspunsul a fost pozitiv, n aceeași sear la stațiile de mbarcare au fost aduse trupele operative și militare necesare, ele fiind dosite și ținute n secret.

Ctre 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru nceputul operațiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregtirilor pentru desfșurarea operațiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republic le-a fost trimis directiva strict secret a MGB al URSS și MGB al RSSM cu privire la nceputul operațiunii „IUG”. Se ordona nceputul deportrii și raportarea peste fiecare dou ore a evoluției operațiunii, a tuturor incidentelor, problemelor și dificultților care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operațiunii, trebuia s se raporteze despre totalizarea deportrii, indicndu-se numrul celor deportați – al femeilor, brbaților și copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportrii spre stațiile de mbarcare sau de la stațiile de mbarcare).

Baza legal a deportrii din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941Cu privire la obținerea cetțeniei sovietice de ctre locuitorii din Bucovina și redobndirea cetțeniei sovietice de ctre locuitorii din Basarabia, conform cruia romnii basarabeni, fiind declarați cetțeni sovietici, colaboraser n anii rzboiului cu administrația romneasc și trdaser, astfel,patria sovietic. Dar romnii din Bucovina n-au solicitat niciodat cetțenia sovietic, iar basarabenii n-au avut-o, ca s oredobndeasc.[10]

Operațiunea de deportare

General-maiorulIosif Mordove, unul dintre organizatorii deportrilor din 5-6 iulie 1949

OperațiuneaIUGa nceput n noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineaț și a durat pn la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.

Așa cum s-a ntmplat cu deportarea n mas din iunie 1941, nu toți cei care au fost incluși inițial n liste au fost deportați. Documentele de arhiv arat n mod concludent c, de aceast dat, vestea despre planificarea unei operațiuni de deportare a fcut nconjurul provinciei cu sptmni nainte, grație informației oferite de anumiți reprezentanți ai puterii care și-au nștiințat rudele vizate n acest sens.

Autoritțile au ncercat, de aceea, s țin n mare secret mcar data desfșurrii operațiunii și din aceast cauz unele primrii au primit listele abia n ziua operațiunii.

Din totalul de 12 860 de familii incluse inițial n liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a ntmplat din cauze diferite: 274 familii intraser ntre timp n colhoz; 240 – au prezentat, chiar n timpul operațiunii destrmutare, dovezi documentare care atestau c unii membri ai familiei fceau armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 – și schimbaser domiciliul, iar 105 familii reușiser s se ascund.[11]

Arestrile s-au fcut noaptea cu forțele soldaților veniți n sate cu mașinile. Unii cetțeni care au ncercat s scape cu fuga au fost mpușcați. Gospodarii arestați mpreun cu familiile lor, cu copiii, cu btrni, fr a li se permite s ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța n vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile – casele, utilajul țranilor deportați – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vndute de ctre organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici n NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit n patrie, au fost mpușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufleteasc, de munc peste puterile lor.[12]

n urma deportrii din iunie 1949 impactul dorit de autoritțile comuniste sovietice a depșit toate așteptrile. Acest lucru este adevrat mai ales n ceea ce privește efectul asupra ritmului de colectivizare n urmtoarele luni dup deportare. Astfel, numai n lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodriilor țrnești care au intrat n colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca s se ridice la 97% n ianuarie 195167. Prin urmare, dup operațiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alctuiau majoritatea populației locale, țranii, și cei care erau cei mai refractari faț de puterea sovietic, sunt nevoiți s-și schimbe atitudinea. Frica de o nou operațiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali s renunțe la gospodriile lor și s accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dduse de nțeles c nu va cruța nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales c cei deportați n iunie 1949 erau incluși n categoria celor care nu aveau dreptul s mai revin niciodat pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autoritților de la Moscova.[13]

Estimarea numrului de victime

Conform datelor oficiale, n ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate n Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirm c aceste cifre nu reflect ntreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numrul victimelor deportrilor a fost calculat reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, ns, c au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.[14]

Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 brbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost consideratechiaburi, iar celelalte acuzate decolaborare cu fasciștii, deapartenenț la partidele burgheze romnești sau la secte religioase ilegale.[6]

Al treilea val de deportri (31 martie – 1 aprilie 1951)

Ultima deportare n mas a populației basarabene a avut loc n noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de aceast dat, elementele religioase considerate un pericol potențial la adresa regimului comunist stalinist. n cadrul operațiunii, numitSEVER(rom.Nord), au fost vizați n primul rnd membrii sectelor religioase, mai cu seam cei care se numeaumartorii lui Iehova[15]

OperațiuneaSEVERa fost pus n aplicare n baza aceleiași Hotrri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotrrii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedeadeportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasc a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, n total 5917 persoane.[6]

Acțiunea a nceput la ora 04,00 și s-a ncheiat la ora 20,00 n aceeași zi. Au fost arestate și deportate n Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 brbați, 967 femei și 842 copii), n special acuzate de apartenenț la secta religioasMartorii lui Iehova.

La aceast operațiune au participat 546 delucrtori operativiai Securitții, 1.127 ofițeri și soldați din Ministerul Securitții, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova.

Deportarea s-a fcut n dou eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951.

Pe drum s-au nscut cțiva copii și au murit cteva persoane bolnave.[16]

Deportrile staliniste n memoria contemporanilor

Abia pe 10 aprilie 1989 a fost adoptat hotrrea Consiliului de Miniștri alRSSM, prin care deportații au fost complet reabilitați.[17]

Ulterior, att Executivul, ct și Legislativul Republicii Moldova au emis, n contextul lurii msurilor reparatorii faț de cei deportați și familiile acestora, peste 20 de modificri și acte normative contradictorii. Din aceast cauz, pn n prezent, o mare parte dintre persoanele reabilitate nc nu-și pot primi compensațiile pentru averea confiscat sau naționalizat n 1940-1941 și dup 1944. Totodat, persoanele care au reușit s obțin o despagubire derizorie sunt, de asemenea, n așteptarea emiterii unor acte ce ar stabili un mecanism viabil și eficace de despagubire.[18]

Pe de alta parte, nu exist pn acum vreun monument dedicat celor ce au suferit de pe urma deportrilor staliniste, cu toate ca att autoritțile publice centrale ale Republicii Moldova, ct și autoritțile municipale dinChișinuau pomenit deseori despre nlțarea unui asemenea monument. Tot tergiversat este și construirea bisericii in memoria deportaților, care urmeaz s fie edificat n regiunea grii feroviare dinChișinu.[19]

Deportații și descendenții lor, locuind n prezent n Siberia și Kazahstan

La recensmntul din 1989, n RSS Kazah nu s-a nregistrat nici un romn; n cel peste un deceniu, n independenta Republic Kazahstan s-au declarat 596 romni și 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori.[20]

Prima asociație romneasc din Kazahstan s-a nființat juridic pe 27 mai 2003, fiind intitulatAsociația romno-moldoveana din Kazahstan. Bazele acesteia au fost puse de nvțtorulMihai Groza. Tot cu ajutorul acestuia a fost nființat și ansamblulRomnaș.[21]

Pe 29 aprilie 2005 a fost creat o a doua asociație romneasc,Societatea Cultural DACIA, laKaragandaunde triește o important comunitate romneasc (peste 3.500 de persoane).[21]

Vasile Soare, ambasadorulRomnieinKazahstanșiKrgzstan, a descoperit, n vara anului 2005, nKrgzstan, existența unei comunitți de circa o mie de persoane de originemoldoveneascși 46 de romni. Au ajuns acolo, venind din Siberia, unde fuseser deportați n 1949 și 1952 (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkutsk ș.a.), pn n 1965, deși fusesereliberațin perioada 1956-1958. Laeliberare, majoritții basarabenilor li s-a interzis s se ntoarc n RSS Moldoveneasc și au fost forțați s semneze declarații ca nu au pretenții și revendicri de la statul sovietic, pentru ceea ce li s-a confiscat n momentul deportrii. Cteva mii de basarabeni au hotrt s se stabileasc nKrgzstan, avnd n vedere climatul blnd și pmntul roditor, condiții asemntoare cu cele din Moldova. Dup destrmarea URSS, mulți romni basarabeni și bucovineni s-au ntors n locurile natale, ns peste o mie de persoane au rmas s triasc nKrgzstan, pentru c n Republica Moldova și nordul Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni și nici mijloace de a se strmuta. Așa se explic faptul c n cteva localitți dinKrgzstan, (Bishkek, Belovodskoe, Kant, Sukuluk, Gheorghievka – fosta Moldovanovka – și altele), triesc compact zeci de familii de etnici romni.[21]

„De n’ar fi-n aceast lume / Floarea noastr romneasc, / N’ar putea n al meu suflet / Floarea Dorului s creasc. ”

—Simion Plmdeal, “De n’ar fi n lume doine”, 5 mai 1986, Karaganda, Kazahstan
, ,
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *