Noua Ordine Mondială

Motto :

-” Cine nu-si invata greselile din propria ISTORIE estecondamnat sa le repete ” Nicolae Iorga

Daca luam o broscuta testoasa si o vom arunca intr-o oala cu apa clocotita, aceasta va incerca din toate puterile sa iasa din oala si daca conditiile ii sunt propice (nivelul apei este destul de aproape de buza vasului), testoasa chiar va reusi sa se salveze. Daca insa vom pune broscuta in oala cu apa rece iar apoi vom incalzi incetisor apa, pana la punctul de fierbere, experienta a aratat ca in 99% din cazuri broasca ramane in oala si nu face nici o tentativa de a se salva, murind fiarta. In 1% din cazuri insa, unele broscute par sa sesizeze incalzirea apei si cu ultimele puteri, molesite de caldura ies din apa clocotita. Acest experiment (pe care, din compasiune fata de bietele animale, nu va indemn sa il reproduceti), are o semnificatie profunda pentru fiecare dintre noi. Asa cum organismul testoasei nu detecteaza incalzirea apei – si implicit pericolul de moarte in care ea se afla, daca incalzirea apei se petrece suficient de lent, la fel si in cazul oamenilor, acestia isi pierd capacitatea si puterea de a spune NU cu fermitate, respectiv de a face un efort volitiv de a se sustrage unor circumstante sau conditii de viata daunatoare lor. Este un subiect la care merita sa meditam, respectiv sa ne analizam prezentul, actiunile, crezurile si convingerile noastre actuale prin comparatie cu cele din trecut. S-ar putea sa constatam, intr-un moment de luciditate, ca in momentul de fata ”innotam in apa clocotita” si ca e probabil ultima sansa, ultimul moment pentru a actiona, pentru a schimba ceva in viata noastra.

Adevărații stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele țărilor, ci conducătorii grupurilor multinaționale financiare sau industriale și ai unor instituțiilor internaționale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleși în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieții populației. Puterea acestor organizații se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune națională. De altfel ponderea societăților multinaționale în fluxurile financiare a depășit-o de mult pe cea a statelor. La dimensiune transnațională, mai bogate decât statele și reprezintând principalele surse de finanțare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea țărilor, aceste organizații se situează de fapt mai presus de legi și de puterea politică, mai presus de democrație.

Pentru a înțelege cum funcționează lumea cu adevărat, trebuie să înțelegem întâi diferențele care există între puterea formală (guvernele și președinții statelor naționale) și puterea reală (structurile globaliste suprastatale). Informațiile făcute publice și propagate de mass media în fiecare zi pe posturile tv și pe rețelele de radio și în ziare se referă în mare parte la acțiunile realizate de structurile puterii formale, mai ales acelea ale guvernelor naționale și ale infrastructurilor tehnologice, financiare și corporative/colective. În schimb, puterea reală, care de fapt controlează tot ce se petrece, acționează asupra evenimentelor mult prea puțin vizibil. În realitate, structurile globaliste și elita au planificat ce se va întâmpla în lume, când, unde se va petrece și cine va duce planul la împlinire, chiar dacă nouă ni se prezintă efectele în contextul lor local limitat. Puterea formală operează pe termene scurte și în mare măsură transparent față de public. Puterea reală lucrează în interior pe scheme de lucru pe termen lung și nu este aproape deloc accesibilă publicului. În zilele noastre, puterea formală este în general „publică”, iar puterea reală este fundamental „privată”. Aceasta reflectă faptul că instituțiile Națiunilor Unite (prima dintre entitățile puterii formale) a devenit subordonată intereselor private (adică puterea reală este condusă de interese materiale).

Democrația a încetat deja să mai fie o realitate. Responsabilii organizațiilor care exercită puterea reală nu sunt aleși în mod democratic și publicul nu e informat în ceea ce privește deciziile lor. Raza de acțiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenței unor acorduri economice internaționale în privința cărora care cetățenii n-au fost nici consultați, nici informați. Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizații non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”. Suspendarea proclamată și explicită a democrației n-ar fi exclus să provoace o revoluție. Acesta e motivul pentru care s-a decis menținerea unei democrații de fațadă și o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetățenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conținut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai dețin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” și de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate țările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forțați s-o consumăm se numește “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrișor – de stânga.

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleași cercuri, din aceleași medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtășesc aceleași idei și aceleași interese. Deci în mod natural ei toți împărtășesc aceeași viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei). În consecință este firesc ca ei să cadă de acord în privința unei strategii și să-și sincronizeze respectivele acțiuni către obiective comune, inducând situații economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor. Slăbirea statelor și a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice. Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educației, cercetării, și la un moment dat al poliției și al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private. Îndatorarea statelor cu ajutorul corupției, a lucrărilor publice inutile, a subvențiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare și la desființarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria țării sale. Sărăcirea angajaților și menținerea unui nivel de șomaj ridicat, întreținut prin dislocarea și mondializarea pieței muncii. Aceasta mărește presiunea economică asupra salariaților, care sunt atunci gata să accepte orice salariu și orice condiții de muncă. Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a crește motivația șomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică șomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieții muncii.

Împiedicarea creșterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menținând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiți, acest lucru ar contraveni principiului însuși al dislocării și al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieței muncii și al societății în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esențială care trebuie păstrată cu orice preț. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanșată cu scopul de a păstra această cheie.

În mod ironic, elita puterii Noii Ordini Mondiale știe că nu există vreo amenințare politică mai mare în continuitatea și consistența proiectării și execuției unor astfel de strategii globale pe termen lung, decât implicarea lor (a membrilor elitei) în structurile puterii formale „democratice”. Democrația impune o anumită transparență către public a liderilor, care trebuie (sau ar trebui) să asculte de „vocea poporului” la fiecare pas pe care îl fac. La aceasta se adaugă discontinuitățile periodice de putere pe care orice proces electoral democratic îl impune, prin realegerea periodică a liderilor. Pentru elită este mult mai avantajos să opereze discret, din organisme care pot fi descrise cel mai bine ca fiind niște cluburi private (cum este de exemplu CRE), în care persoane puternice și influente pot fi funcționari, directori și președinți pentru decenii fără ca să trebuiască să dea vreo socoteală în fața nimănui, cu excepția egalilor lor. În această manieră, 4.500 de indivizi puternici pot exercita un control uriaș asupra mediului politic, economic, financiar și asupra mass-mediei, iar prin intermediul acestora, pot controla și conduce nenumărate milioane de persoane de pe întreaga planetă.

Tehnicile folosite sunt de a ne ține pe toți prea ocupați și fascinați ca spectatori pasivi ai acestei vâltori a evenimentelor care au loc în fiecare zi în lume. Aceasta îi asigură că aproape nimeni nu se gândește să privească altundeva pentru explicații potrivite pentru gravele crize din zilele noastre. Asta ne va face pe noi incapabili să identificăm, nu atât de mult efectele și rezultatele șocante, cât mai degrabă originile, organizarea și obiectivele lor reale și concrete. Pentru ca acest război psihologic de masă – pentru că despre asta este vorba în realitate – să reușească, mass-media joacă un rol vital care nu poate fi subestimat. Mass-media este un instrument al cărui scop este să submineze și să neutralizeze capacitatea de a gândi independent a populației lumii. De la începutul anilor ’90 informația a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public. Ca și alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conținut. Un jurnal televizat conține maxim 2-3 minute de informație reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe și reality-show-uri. Analizele jurnaliștilor specializați ca și emisiunile de dezbatere a informațiilor au fost aproape în totalitate eliminate. Informația se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane. Dispariția informației este semnul clar că regimul nostru politic și-a schimbat deja natura.

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”. Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”. Banii înseamnă timp. Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator. În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat. Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp. De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala. Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu. Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.

Pe măsură ce devenim conștienți de aceste realități, drumul pe care e nevoie să pășim devine din ce în ce mai clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de complexe sau inexorabile cum am crezut la început. Este de fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu mințile adversarilor; de a începe să evaluezi și să aperi interesele naționale, care implică a avea propria noastră viziune asupra evenimentelor, intereselor și forțelor lumii și apoi să luăm măsuri inteligente care să răspundă nevoilor noastre, posibilităților reale și idiosincrasiei (comportamentului specific al nostru ca grup).În acest sens avem un avantaj pentru că nu trebuie să „reinventăm roata”, dat fiind că elitele ne oferă proiecte briliante și de succes pentru planificarea politică, economică, financiară și socială și pentru administrarea puterii naționale. De ce să nu învățăm de la ei? De ce să nu creăm propria noastră rețea, aducând împreună o gamă largă de interese locale și regionale de același gen, jucători și gânditori din diferite domenii? De ce să nu-i punem pe toți să lucreze pentru a promova interesele naționale ale țării noastre și ale vecinilor noștri, astfel încât să recâștigăm suveranitatea și autodeterminarea pentru poporul nostru într-o manieră consistentă și coerentă, independent de ceea ce jucătorii puterilor mondiale vor să ne impună?

Dar ca să facem aceasta trebuie în primul rând să înțelegem că în realitate globalizarea este: o serie largă de amenințări pe care avem nevoie să le evităm și oportunități de care ar trebui să ne bucurăm. Privitor la orice subiect cu potențial de impact asupra noastră, avem nevoie să înțelegem care sunt, din punctul nostru de vedere, punctele tari și slabe, pentru a fi capabili să ne confruntăm cu ele cu succes; dacă nu azi atunci cu siguranță în viitor. Aceasta presupune planificare propice pe termen mediu și pe termen lung. Aceasta solicită să încercăm să fim mereu cu un pas înaintea adversarului, să realizăm și să păstrăm un vârf și un avantaj mai presus de evenimente.

sursa: conspirațiisimistere.wordpress.com

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *