Fonduri europene – pentru coeziunea… clientelei politice

de Adrian Panaite

Să mai avem vreo nădejde că politicienii lucrează pentru noi? Cu alte cuvinte, să mai credem că democrația este efectivă? Suntem împinși la un scepticism de succesiunea alegerilor în care românii au trântit Puterea pentru ca ajunși pe funcții și demnități noii aleși să perpetueze aceleași practici ale politicienilor izgoniți în dizgrație. Peste toate, de atâtea ori i-am văzut înfrățiți după scrutin pe cei care se spurcau în campania electorală. Ultimul episod de acest gen l-am văzut la depunerea jurământului noului ministru de Justiție în care laolaltă șeful Camerei, reprezentanți ai Guvernului și consilieri ai Președinției realmente plesneau de bine, într-o voioșie contrastantă cu tensiunea politică din anul 2012.

După ce unii au spus că la Cotroceni este un drac ce distruge România, iar ceilalți demascau atentatori la adresa democrației, conjurați întru lovituri de stat, vedem că din 2013 lucrurile par a se mai fi schimbat. Nu ne-ar mira ca laolaltă Somnorilă, Mickey Mouse, pisici și alte personaje de basm, înfrățite cu dracul chior, să treacă în care alegorice peste o nouă punte a sordidului politicii românești.

Nu e numai că se înfrățesc periodic, dar vedem că de multe ori discursul seamănă. Nu ne miră că partidul portocaliu a virat într-o singură zi de la stânga la dreapta, iar partidul roșu s-a aliat cu cel galben pentru că ideologia oricum nu valorează prea mult în eclectismul confuz post-ceaușist. Dar viziunea asupra unor coordonate importante este similară. Lăsăm deoparte discursul plictisitor euro-atlantic, la fel de liniar și în aceleași șabloane rigide în pofida unei lumi în schimbare…

Energia verde, investițiile în infrastructură, regionalizarea, programele garanțiilor de stat sunt teme în care o abordare unilaterală, îngustă și mediocră a acaparat întreg spectrul politic, atunci când marotele transpartinice ar fi trebuit măcar clătinate de judecăți mai consistente ale celor care nu au abdicat cu totul de la ideea unui efort intelectual.

Nu șade nimic mai mult sub această perspectivă unilaterală transpartinică decât discursul despre fondurile europene.

Politicienii, care mai de care, se întrec să sublinieze importanța fondurilor structurale de coeziune, singura diferență între un partid și altul fiind acuzele reciproce pentru slaba absorbție a acestora.

Mirajul unei ploi de miliarde de euro peste România este cultivat de clasa politică ce ne asigură că fondurile europene pot deopotrivă nu numai să ne așeze pe un ciclu de creștere, ci și să dezvolte pe termen lung țara.

Consensul politic este pe undeva de înțeles. Spre deosebire de alte tipuri de investiții, fondurile europene sunt direcționate de structuri birocratice, ceea ce potențează influența politicului și facilitează accesul unei clientele restrânse la resurse pe care altminteri, în piața liberă, nu ar fi capabilă să le acapareze.

Așa cum au fost gândite de liderii europeni, fondurile de la bugetul Uniunii sunt structurale și de coeziune și ar trebui să acopere decalaje între diversele zone de dezvoltare. Ca în orice proiect socialist, diferența între obiectivul declarat și ceea ce se întâmplă în realitate este uriașă.

62606_337375943054914_307047804_n

Fondurile europene, având randamente mici, ajută marginal la dezvoltarea societății, lasă loc unei birocrații inutile și hrănesc monstrul clientelei politice. Dacă o firmă în piața liberă nu poate prospera decât răspunzând preferințelor consumatorului, în paralel cu un efort permanent pentru eficientizare, abonații la fonduri europene pot rămâne la nesfârșit beneficiari ai capitalului atât timp cât au trecere în mediul politic. Eficiența nu e măsurabilă în condițiile în care randamentele sunt programate a fi mici, fondurile sunt nerambursabile, iar beneficiarii nu au cuvântul final.

Fenomenul investițiilor greșite are toate stimulentele pentru a prolifera pe segmentul fondurilor europene, ceea ce distruge economia și nu conduce la dezvoltarea societății cum se așteaptă. Este ceva care are sens pe deplin judecând teoretic, însă o vedem în practică pe scară largă în țările mari aspiratoare de fonduri europene Portugalia, Spania, Grecia. Și să nu credem că în Germania sau în Olanda fondurile europene ar fi un model de eficiență…

Miliardele de euro de la Bruxelles nu cad ca o ploaie peste țări, ci vin pe albii determinate, desenate de politicieni și birocrați. La vărsare stau cu desagele pregătite prieteni politici, clientele privilegiate, sinecuriști notorii, servitori ai establishmentului de toate tipurile… Din acest punct de vedere, nu ar fi greșit să spunem că fondurile europene sunt fonduri de coeziune ale clientelei politice.

Sursa: Curierul National

Foto: Gandeste

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *