Polonia asteapta de la Rusia restituirea a numeroase tablouri furate in 1945

Polonia asteapta in continuare restituirea de catre Rusia a numeroase tablouri furate de Armata Rosie in 1945, intre care un Holbein, unBrueghel si un Cranach, a declarat miercuri, la Varsovia, ministrul polonez al Culturii, Bogdan Zdrojewski, transmite AFP.

Este vorba in principal de picturi, unele datand din secolul al XIV-lea, dar si de o mare colectie de monede ale Cavalerilor Teutoni din Malbork (nordul tarii) sau de manuscrise ale poetului romantic polonez Juliusz Slowacki, a precizat ministrul in fata presei.

“Din cele 31 de cereri oficiale de restituire formulate de Polonia, 18 vizeaza opere care se afla in Rusia”, a declarat ministrul.

Este vorba doar de lucrari pe care Polonia le-a identificat, dintre miiile de opere ce sunt cautate inca de Varsovia.

“Cererile vizeaza opere pentru care detinem o documentatie completa”, a subliniat el.

“Astfel, stim ca o ‘Madona cu pruncul’ a pictorului Lucas Cranach cel Batran, un peisaj al lui Jan Brueghel cel Batran si miniatura unui comerciant din Gdansk realizata de Hans Holbein se gasesc la Muzeul de Arta Pushkin din Moscova”, a precizat Zdrojewski.

In cele mai multe cazuri, aceste opere au fost initial capturate de germani, care au ocupat Polonia in 1939. Ele au fost apoi transferate in interiorul celui de-al Treilea Reich, de unde Armata Rosie le-a confiscat la randul sau, drept prada de razboi.

sursa: hotnews.ro

comentariu rapcea.ro: pot să aștepte mult și bine polonezii, cum așteptăm și noi restituirea tezaurului de către Moscova. “Frații ortodocși” ruși o să restituie ce au furat probabil doar undeva între cea de-a 4 trâmbiță a Apocalipsei și cea de-a doua venire a Mântuitorului. Pe ce pune rusul mâna, poți să-ți iei adio ! Davai ceas, davai palton.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *