UE vrea să interzică sădirea de semințe din gospodăriile fermierilor

Gustul legumelor românești este pe cale să devină istorie și asta pentru că semințele pe care agricultorii le sădesc și sunt din producția proprie ar putea fi interzise în blocul comunitar. De vină este un proiect legislativ care impune folosirea semințelor cu productivitate crescută și rezistență mare, adică cele de tip hibrid. Măsura a stârnit deja revolta mai multor ONG-uri care apără drepturile micilor producători.

Comisarii europeni au aprobat, în primă fază, un proiect de lege prin care tot materialul folosit în agricultură trebuie să fie cumpărat de la producători autorizați. Iar asta înseamnă fie o companie producătoare de semințe, fie înregistrarea soiului într-un catalog oficial european. Intenția Executivului european este criticată dur de asociațiile care produc legume ecologice.

Pe lângă lipsa banilor pentru acreditarea soiului, producătorii își mai pun o problemă: gustul produselor se va pierde, iar asta înseamnă clienți mai puțini.

În schimb, decizia de a se folosi doar material săditor modificat genetic îi avantajează pe fermierii care mizează pe culturi rezistente și productivitate mare. Aceștia au renunțat de multă vreme să folosească semințele tradiționale sădite de țărani și preferă să lucreze mii de hectare de teren cu semințe de ultimă generație.

Acest proiect de lege europeană a declanșat deja o mișcare a organizațiilor nonprofit din agricultură la nivelul întregului continent. Există și o petiție pe care cei care apără drepturile micilor producători au demarat-o pentru a trage un semnal de alarmă.

sursa: digi24

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *