O lume fara de eroi si caini !?

“O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoții?/ E lumea plină de-alde Sancho Panza/ Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lancea, / Ci scutieri cuminți se vor cu toții”  (Demostene Andronescu – “Unde-s nebunii?”).

Din clepsidra acestui  nou secol par că se elimină eroicul, grandiosul, divinul, splendoarea sălbăticiei; ]n schimb, planeta tinde să fie cultivată cu ciumpalaci docili, superstițioși și relaxați care se reproduc statistic și suficient pentru acoperirea producției la hectar. Probabil din cauza aceasta avem senzația că timpul a încremenit sub semnul “cumințeniei”. “Ce ai de câștigat?”, “Nu ți-e teamă, ești nebun?”, “De ce tu, de ce nu alții?”, “Nu ești prea tânăr(bătrân)?”, “De ce nu îți vezi și tu de treaba cum fac toți, cine te crezi?”, “O să mori ca un câine…”. Am citat doar câteva din tirul interminabil al întrebărilor spiritului plebeian în contraofensiva eroului de serviciu. Pentru că fiecare timp își are legendele sale.Anul 2013 ne găsește într-o fază în care eroii și câinii trebuie să dispară tacit și categoric. Deloc întâmplător, în Constanța, homosexualii și naționaliștii de duminică ajung să facă hora unirii pe cadavrele sutelor de câini de la ecarisaj pentru puțină atenție din partea unor jurnaliști care molfăie plictisiți știind că oricum nu vor avea permisiunea difuzeze subiectul. O Românie, o lume fără eroi și câini ne oferă zilnic jurnalele de știri realizate de creaturi diforme și cu sexualitate incertă. Deschid robinetul pe care curge sânge doar dacă spectacolul durerii este gratuit, moartea fără sens iar protejații fără nicio implicare evidentă.Contrar aparențelor, acest timp abundă însă de eroi mai ceva decât fascinantul Ev Mediu. Pentru că, în această beznă orchestrată, sufletele însetate de lumină se caută, se ating, se înlanțuiesc. Tornada înstrăinării poate fi copleșitoare dar un suflet atins de lumina unui erou se aruncă în vârtejul acestei vieți ca într-un dans amețitor. Lupta nu mai pare înspăimântătoare prin inutilitate, singuratate sau secetă sufletească ci capătă sens, devine reper, demnitate și rost. Devine mai încrâncenată pentru că loviturile vin mai lașe… din întuneric, canaliile nu au nume sau formă. Este stadiul în care doar Dumnezeu și priceperea ta te mențin în front însă satisfacția victoriilor este pe măsura încercărilor.Sunt printre cei ce au intrat, imediat după liceu, în catastiful nemernicelor stafii menite să tuteleze dezastrul național. Au vrut să mă dea până și afară din armată iar acest episod nu îl voi trata niciodată cu resemnare pentru că atunci m-am convins că acel monstru pe care îl speram definitiv răpus în ‘89 respiră calm sub o altă uniformă. Aceleași esențe pestilențiale care, în urmă cu câteva decenii, ferecau în lagărele de exterminare comuniste eroii cu care am dat mâna și mi-au aprins sufletul: Gavrilă-Ogoranu, Petre Neagu, Mircea Nicolau și zeci de alți luptători pentru libertate care au supraviețuit luptelor sau lagărelor de exterminare comuniste. Recent, s-a mai urcat la cer un personaj legendar: Ali Osman Bekmambet! A trăit 101 ani, timp în care acest luptător tătar a legat pe vecie Dobrogea cu Crimeea prin  suferința sa. Nu am avut onoarea să îi strâng mâna dar, pentru că am auzit de faptele sale și ale altor musulmani care și-au amestecat sângele cu martirii și sfinții români din închisorile comuniste, m-am dus să aud cântecul libertății, în ziua istorică de 18 mai, în Crimeea.Eroii nu mor, m-am convins de asta, setea unora de libertate nu va putea fi niciodată stinsă. Este imposibil, diavolul nu poate creea ci doar răstoarnă sau distruge. Iadul înseamnă absența luminii, a libertății. Canalii lașe de ieri și de azi, va mirați că lacrimile înmormântării eroilor sunt sclipiri de fericire și seninatate? V-au avertizat râzând, moartea lor este poarta spre veșnicie pe care le-ați deschis-o chiar voi…

:“Ne vom întoarce ca un fum,Ușori, tinându-ne de mâini,Toți cei de ieri în cei de-acum,Cum trec fântânile-n fântâni.Cei vechi ne-om strecura, tiptil,În toate dragostele noiȘi-n cântecul pe care și-lVor spune alții, după noi.În zâmbetul ce va mijiȘi-n orice geamăt viitor,Tot noi vom sta, tot noi vom fi,Ca o sămânță-n taina lor.Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,Cu vechiul nostru duh fecund,Ne-napoiem și-n disperări,Și-n răni ce-n piepturi se ascund.Și-n lacrimi ori în mângâieri,Tot noi vom curge, zi de zi,În tot ce mâine, ca și ieri,Va sângera sau va iubi.( Radu Gyr – Ne vom întoarce într-o zi)Codruț Burdujan

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *