Feed on
Posts
Comments

Scris de George Roncea

De la hidosul număr al Dilemei nr 265 din data de 5 martie 1998, dedicat în întregime demolării lui Eminescu, arta flegmei s-a diversificat. Periodic Eminescu este atacat și terfelit în fel și chip, mai ales de către personaje de alt neam. Cum ar fi de exemplu, zilele trecute, CTP, care s-a întrebuințat în stilul său cvasi comunist pentru a-i contura lui Eminescu o imagine de ateu, anticreștin adică, rupt și diferit de romani până într-acolo încât CTP-ul l-a definit drept neromân – ca și când romanii ar fi ceva scârbos și grețos, definiție ce nu poate veni decât de la un personaj de alta etnie.

Tâmpeniile lui CTP vin din neantul minții sale înguste de evreu credincios în farfurii zburătoare, de inginer autor de insalilari și nuvelete de science fiction, cu omuleți verzi, adus de Iulian Vlad, unchiul său în presă (cel puțin așa se lauda pe vremuri CTP).
Nu înțeleg de ce foarte puțini dintre evreii din presa și din viața politică își asuma public etnicitatea. Ciutacu, Andrei Gheorghe sunt doar doi dintre aceia care și-au clarificat public evreitatea. Sunt însă mult mai mult decât doi evrei în media și în politică. Corect ar fi cånd se manifestă public să-și decline identitatea pentru ca publicul să-și poată calibra percepțiile în cunoștință de cauză. Faptul că evreii au în mod special o problemă cu Eminescu e de înțeles. Din motive întemeiate Eminescu le-a dedicat „israeliților” la vremea să, numeroase materiale de presă. Până în ziua de azi, Eminescu, deși mort de mult, este încă o țintă predilectă a comentatorilor evrei, dar și al autorităților „religioase” ale evreilor (am pus ghilimele deoarece ei nu au chiar o religie) rabinul comunist Moses Rosen. În perioada comunistă Eminescu a fost pus la index – pe partea de jurnalism politic, iar după 1989, încă mai abitir a devenit ținta politrucilor kominternisti, a urmașilor bolșevicilor evrei, concentrați in reduta lui Brucan de la GDS.
Gogomăniile proferate cu un senin imbecilism de CTP fac parte din seria de nesfârșite flegme aruncate înspre efigia lui Eminescu. CTP-ul este un supraviețuitor zelos al acelor vremuri în care comentariul despre Eminescu era tributar indicațiilor de partid, care-l transformau pe Eminescu într-un fel de profet al luptei proletare, un marxist angajat în lupta de clasă.
A-l face ateu și comunist pe Eminescu este în cel mai bun caz o probă de cretinism și analfabetism. A proclama apoi, cum o face CTP-ul, fără nicio replică publică, ca Eminescu nici n-ar fi român, (atât de diferit era el de romani, vrea să o întoarcă șmecherește CTP), arata nivelul delirului la care au ajuns detractorii lui Eminescu.

Întreaga familie a lui Eminescu era dedicată Ortodoxiei
Pentru a clarifica așa zisul „ateism” pe care i-l atribuie lui Eminescu CTP-ul, analfabetul trustului evreiesc al lui Ronald Lauder, trasam câteva coordonate și date ale vieții lui Eminescu plus fragmente dintr-o analiză a cunoscutului profesor și eminescolog Nae Georgescu, unul dintre cei mai calificați cunoscători ai „temei” Eminescu.
Familia Eminescu a avut dintotdeauna o profundă credință ortodoxă și o strânsă legătură cu Biserica neamului, biserica din Ipotești construită în 1803 fiind cumpărată de Raluca Eminovici, mama lui Eminescu, în 1847 cu 250 de galbeni de la boierul Theodor Murguleț. Biserica a fost locaș de cult pentru sătenii din Ipotești și după cumpărare salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești.
Printre frații mamei lui Eminescu se numărau nu mai puțin de cinci călugări și călugărite – doi frați și trei surori ale mamei poetului, Raluca Eminovici, au intrat în călugărie: Calinic, Jachift, Fevronia, Olimpiada și Sofia. Jachift a ajuns chiar stareț iar Olimpiada a ajuns maica stareță la Agafton. Olimpiada Jurcasu a fost cea mai apropiată de poet, tot ea îndemnându-l spre studiul credinței străbune. O altă soră a mamei lui Mihai Eminescu, Safta, avea o fiică, Xenia, care s-a călugărit și ea tot la Agafton. De altfel, Mihai Eminescu, în copilărie, cum arată profesorul Nae Georgescu, mergea foarte des la Mănăstirea Agafton, unde rămânea cu săptămânile, participa la viața de obște, asculta povești, cântece și întâmplări povestite de călugărițe, iar mătușa Fevronia l-a ajutat chiar să descifreze alfabetul chirilic și i-a înlesnit accesul la cărțile și manuscrisele din mănăstire. La rându-i, maica Olimpiada Jurașcu, stareța de mai târziu a mănăstirii, l-a urmărit aproape toată viața pe poet, interesându-se la un moment dat de cumpărarea unei case în Botoșani pentru Mihai și sora să Harietta, care îi îngrijea sănătatea.
Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj și s-a stabilit în Bucovina, la Călinești, prin anul 1802, unde a ridicat o căsuță și, alături, o biserică din lemn la care a slujit.
Cercetătorul Nae Georgescu descrie într-unul din studiile sale un episod mai puțin cunoscut din viața lui Eminescu, care la rândul lui atestă trăirea în comuniune creștină a poetului și primirea Sfintelor Taine. Este vorba de anul 1886, când Eminescu se afla la Mănăstirea Neamț de Sfinții Mihail și Gavriil, unde a cerut să fie spovedit și împărtășit de preot. Consemnarea duhovnicului referitoare la acest moment a fost făcută cunoscută de către profesorul Paul Miron și citată de Nae Georgescu. Iată ce scria la vremea respectivă părintele duhovnic: „Pe ziua de Sfinții Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul M. Eminescu. și au fost acolo Ion Gheorghiță, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar Mihai Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist. și mi-au sărutat mâna și mi-au spus: Părinte, Să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mânăstire de maici, și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Cântărea de la vecernie” Lumina lina”, se regăsește și în versurile poeziei „Răsai asupra mea” în care este invocată imaginea Fecioarei Maria dar și în alte dintre poeziile sale se găsesc motive creștine cum ar fi în „Rugăciune”, „Melancolie”,” Învierea”.

Gândul călugăririi
Cercetătorul Theodor Codreanu arata în volumul „Eminescu și mistica nebuniei” ca poetul a avut în vedere chiar alternativă și gândul călugăririi – mărturisit și lui Zamfir C. Arbore, un confrate de la „Românul”, în anul 1882, când Titu Maiorescu nu-i descoperise încă semne de „alienat”. „știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la „Românul”, eu de la „Timpul”, și hai să ne călu­gărim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul, cât a trăit pe acest pământ”, îi spunea poetul. În anul 1884, repetă gândul salvării prin călugărire, ecoul lui răzbătând într-o scrisoare a lui Petre Missir către Titu Maiorescu, pus însă pe seama nebuniei și luat drept glumă. Că nu putea fi vorba doar de o simplă glumă sau de un semn al alienării, o dovedesc eroii săi din „Sărmanul Dionis”, „Cezara”, „Povestea magului călător în stele”, aflați în ipostaza cea mai grăitoare, aceea a călugărului
Eminescu a trăit relația cu Ortodoxia, sincer, cu respect și evlavie întocmai unui bun creștin. Acest lucru îl mărturisește însuși Mihai Eminescu, atunci când spune: „Istoria omenirii este desfă­șurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu”.

sursa: curentul.ro via roncea.net

loading...

13 Responses to “Eminescu și arta flegmei la adresa sa”

  1. Roxana says:

    Sincer, numărul ăla din Dilema a fost chiar reușit și nu pot să fiu decât de acord cu el.

    Și în fond ce legătură are faptul că Eminescu a vrut să se călugărească cu faptul că i se construiește altar cu orice preț în cultura românească, ceea ce nu e foarte ok?

  2. EteFleosch says:

    Mi se pare de tot rahatul sa ataci pe unu ( fie el si o impunitate de evreu ) fara sa dai link la articolu cu pricina.

    Nu inteleg de ce se pune accentul pe faptul ca CTP e evreu. As intelege daca ar fi facuta trimitere catre o arhiva in care sa-l vedem pe CTP-eu cu kipa pe cap sau la barmisva lu fisu sau in zi de Sabat cum sta la geam si nu iasa din casa, sau cum fuge el vineri dupamasa acasa sa nu-l prinda sabat-ul in trafic, la aroport venind din Israel sau si mai dragut o poza cu el la Zidul Plangerii din Ierusalim.
    Nu inteleg cat e de important faptul ca are ADN evreiesc cata vreme nu sare el in fata cu realizarile sale ( care or fi ) preamarind cu tremur in voce sorgintea evreiasca.

  3. Roxana says:

    @EteFleoshc

    Eu presupusesem că n-a dat link că o fi fost invitat la o emisiune, ceva. Sau poate-l văzuse Roncea în privat.

    Oricum Roncea are un stil nasol de a scrie, cu ad personam și alte alea – dincolo de antisemitism și de valențe ortodoxo-patriotice, bineînțeles. Chiar dacă voia să-l apere pe Eminescu (de fapt, mai ales dacă voia să-l apere pe Eminescu!) trebuia să procedeze altfel.

    Ceea ce m-a făcut să mă întreb (cu dedicație pentru Mihai Rapcea) ce vor de fapt naționaliștii: http://roxanamchirila.com/2013/08/20/ce-vor-nationalistii-in-fond/

  4. Cătălin says:

    Respectele mele pentru articol, d-le Roncea. Fiecare înțelege ce vrea și cum vrea articolul dvs., dar tare mi-e teamă că unii „înțeleg” prin prisma puținelor informații de care dispun după evidentele carențe de care dau dovadă atunci când își expun părerile.

    Cred că, din acest punct de vedere, nici un alt răspuns n-ar fi mai potrivit decât cuvintele marelui nostru poet Eminescu:

    „Nu spera când vezi mișeii
    La izbândă facând punte,
    Te-or întrece nătărăii,
    De ai fi cu stea în frunte;
    Teamă n-ai, căta-vor iarăși
    Între dânșii să se plece,
    Nu te prinde lor tovarăș:
    Ce e val, ca valul trece.

    ………………………….

    „De te-ating, să feri în laturi,
    De hulesc, să taci din gură;
    Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
    Dacă știi a lor măsură;
    Zică toți ce vor să zică,
    Treacă-n lume cine-o trece;
    Ca să nu-ndrăgești nimica,
    Tu rămâi la toate rece.”

    Am citat din Glossa acestui mare român pe care poporul l-a meritat, dar pe care autoritățile l-au urât pentru că reprezenta tot ceea ce era mai bun și mai frumos plămădit din mica (mare?) noastră națiune.

    Iar în ceea ce-l privește pe CTP, am ajuns să cred de ceva vreme că domniei sale i s-a urcat la cap nu atât democrația, cât mai ales băgarea în seamă de care se bucură pe la diverse emisiuni sau ziare de calitate îndoielnică. Acest „mesia” al mass-mediei românești s-a dovedit, nu de puține ori, un mincinos și un ins introvertit, veșnic sumbru și gata de atac la adresa oricui nu-i pică bine la rânză. Sincer, uneori mă gândesc că n-aș vrea să fiu în pielea lui, adică să trăiesc cu mine însumi în calitate de CTP.

  5. Nidhogg says:

    @Roxana
    Eu presupusesem că n-a dat link că o fi fost invitat la o emisiune, ceva. Sau poate-l văzuse Roncea în privat.

    Daca nu ma inseala memoria, articolul asta e o reactie la un articol al lui CTP din Gandul. In acesta din urma tin minte ca CTP chiar parea sa comita atunci o eroare destul de stupida, dupa parerea mea, apropo de pozitia lui Eminescu fata de religie. Si anume CTP ii atribuia, cel putin aparent, lui Eminescu insusi ideile de sorginte atee pe care Eminescu le pusese “in gura” unui personaj din “Imparat si proletar”.

    Dar, pentru comparatie, daca tu ca scriitoare ai introduce intr-un roman de al tau un personaj cu, sa zicem, convingeri fundamentalist crestine si homofobe, ar rezulta cumva de aici ca tu ca autoare impartasesti in mod necesar convingerile personajului in cauza? 🙂

    Iar CTP nu e nici sarac cu duhul(ba din contra, chiar e foarte inteligent dupa parerea mea) si nici nefamiliarizat cu lumea cuvantului scris(e si scriitor, nu doar jurnalist). Asa ca m-a intrigat si pe mine eroarea respectiva cand am vazut-o(sau macar mi s-a parut mie ca o vad – asta daca cumva l-am inteles gresit pe CTP atunci, desi nu prea cred asta) la vremea respectiva. Mai ales ca ii citisem si proza fantastica a lui Eminescu(aia care vad ca nu iti place, desi prin pasiunea ta pentru genul fantasy si “demonii romantici” ai probabil mult mai multe in comun cu el, ca scriitoare, decat iti dai seama 😛 ) si acolo sunt evidente si niste influente mai “excentrice”, cam straine de dogmatismul crestin ortodox dar deloc atee(influente din ocultismul secolului XIX, din filozofia indiana etc.).

  6. Nidhogg says:

    Si uite si cum a continuat CTP dupa ce au inceput sa apara reactiile:
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/fara-dumnezeu-10498657

  7. Nidhogg says:

    Acum ca sa imi clarific un pic pozitia personala in ce priveste subiectul discutat atunci, dupa ce am citit ceva mai mult din proza lui Eminescu am ramas cu impresia ca el nu era ateu, dar nu era nici un crestin conventional, dogmatic.

    Pare in schimb sa fi fost destul de interesat de nondualism 😉 – in privinta asta ar fi interesant daca ar face Sonolove(sau poate chiar MR, daca tot a inceput sa vorbeasca la TV cu texte de genul “voi sunteti proiectii ale mintii mele” 😛 ) un mic comentariu la “Archaeus”. 🙂

  8. Roxana says:

    @Nidhogg

    Ei bine, dat fiind faptul că Roncea n-a zis la ce se referă n-am putut decât să comentez pe marginea a ce a spus. Singura chestie concretă la care s-a referit e faimosul număr din Dilema, care e mai mult discutat decât cunoscut – or, acolo e vorba mult de altarul construit lui Eminescu ca poet național, de moartea lui Eminescu pe altarul naționalismului.

    N. Manolescu: “În fond, problema actualității lui Eminescu mi se pare compromisă moral de faptul că noi am crezut că-l putem considera mereu la fel, ca și cum anii n-au trecut, nici peste el, nici peste noi, mai exact, de faptul că nu ne-am despărțit niciodată de el. Aici e falsul: despărțirea de Eminescu era obligatorie pentru a avea speranța să facem din el contemporanul nostru. Dar cine a îndrăznit să propună acest gest? Toți naționaliștii l-ar fi pus la zid pe lipsitul de respect. Asumându-mi acest risc, afirm răspicat: trebuie să avem, mai întâi, curajul de a ne despărți de Eminescu, dacă dorim să-l regăsim, să-l apropiem, să-l facem contemporan.”

    Z. Ornea: „În general, idolatria eminescianismului, transformată în mit intangibil, e o efectivă nenorocire. Pentru că anularea spiritului critic în spațiul unei opere duce, treptat, la mortificarea ei.”

    Or, având acces la Dilema, concretă, fără să știu ce l-a trăsnit pe Roncea, cum pot să citesc afirmația: „CTP, care s-a întrebuințat în stilul său cvasi comunist pentru a-i contura lui Eminescu o imagine de ateu, anticreștin adică, rupt și diferit de romani până într-acolo încât CTP-ul l-a definit drept neromân”?

    Nu pot s-o citesc decât ca pe un atac adresat oricărei critici împotriva lui Eminescu ca poet/prozator/persoană, eventual dintr-un avânt naționalist. Chiar dacă CTP a zis chestii aiurea, e într-un fel dreptul lui să le zică. Dacă greșește, trebuie punctată clar eroarea, nu terfelit omul în ad personam.

    Scriitorul Eminescu e oricum diferit de omul Eminescu – iar Roncea se aprinde tare pentru că cineva a îndrăznit să spună că Eminescu e ateu și neromân. Ar fi vreo problemă pentru scriitorul Eminescu dacă omul Eminescu n-ar fi un „bun creștin și român”?… Nu cred. La fel cum nu e o problemă pentru sufletul omului Eminescu că scriitorul Eminescu vorbește de demoni romantici șamd.

    Desigur, se bagă niște antisemitism pe aici, cu CTP evreu. M-a distrat M. Rapcea în videoul în care-mi răspundea: nu e ok ca CTP să-l critice pe Eminescu pentru că CTP nu e român că e evreu. Chestia asta e o aberație din două puncte de vedere: unu, că presupune că doar românii au dreptul la Eminescu. De ce? Pentru că așa vrea mușchiul nostru. Pentru că-l străjuim cu gelozie și posesivitate în loc să-l împărtășim lumii. Doi, pentru că presupune că un evreu n-ar putea fi român. Dom’le, dacă e necesar să fii creștin ortodox ca să fii român, mi se refuză dreptul la a-mi afirma identitatea românească. Și nu doar mie.

    În ce privește proza lui Eminescu: ideile lui nu-mi sunt străine, dar stilul în care scrie e stângaci. Eminescu e o lebădă: e grațios când plutește pe apele poeziei, dar pe uscat n-are același traseu lin și elegant.

  9. Roxana says:

    @Nidhogg

    Am citit primul articol. CTP are dreptate. I s-ar fi anulat și botezul lui Eminescu, dar cu o singură condiție: ca Eminescu să nu fie EMINESCU, ci un anonim care ar încerca să-și scrie versurile azi. Ar fi făcut cap de afiș, ar fi fost citat doar pe bucățele și ar fi fost mulți care ar fi strigat că necunoscutul Mihail Eminovici nu-i de-al nostru, că e slav după nume și ar trebui respins de ortodocși. În timpul ăsta Eminovici ar fi zis că stai, că nu-i chiar așa, că familia lui e de aici, dar tot degeaba.

  10. Nidhogg says:

    @Roxana
    Dom’le, dacă e necesar să fii creștin ortodox ca să fii român, mi se refuză dreptul la a-mi afirma identitatea românească. Și nu doar mie.

    Da, aici ai atins intr-adevar o problema reala a nationalistilor romani actuali. De exemplu, m-am confruntat si eu cu niste reactii destul de ciudate din partea unor nationalisti de-ai nostri atunci cand le-am amintit faptul ca in Ardeal sentimentul national a fost mentinut viu multa vreme si de niste greco-catolici, nu doar de ortodocsi.
    Petru Maior, Samuil Micu Klein si Gheorghe Sincai erau greco-catolici, dar nu prea am vazut multi nationalisti romani care sa pomeneasca in mod foarte deschis lucrul asta. 🙂

  11. Marina says:

    Cand vad ce atitudine intoleranta si ce limbaj au “nationalistii crestini” mai ca imi doresc sa nu fiu nici crestina, nici romanca.
    Dar mi-e clar ca cei ce scriu astfel de articole si cei ce le promoveaza nu sunt nici romani, nici crestini: sunt, in primul rand, niste frustrati. Profilul unui roman este cu totul altul. Spiritul critic la adresa ta si a natiei tale, dorinta de progres si de impartasire a idealirilor democratice fac parte din atitudinile unui om sanatos la minte ce isi iubeste si respecta tara, fara fanfaronada, mai mult decat un idolatru limitat ce o impinge spre izolare si scandaluri.
    N-am intoleranti si agresivi in jurul meu si nici nu doresc. Pas!

  12. Marina says:

    Am citit si eu articolele: “… Iar pentru cei care chiar vor să știe ce credea despre Dumnezeu omul Eminescu, iată nu versuri, nu proză, nu articole, ci rânduri dintr-o scrisoare închisă adresată iubitei, Veronica Micle, și tipărite pentru public un secol și ceva mai târziu: „Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atâta amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înșine putem crede și pe noi înșine ne putem întemeia” (ediția Polirom, p. 351).” din articolul lui CTP.

    Si daca se dovedeste, si mai clar decat in randurile de mai sus, ca Eminescu n-a fost fanatic credincios, iar in privinta jurnalisticii sale ca exista idei neconforme cu spiritul vremurilor noastre, i-ar fi mai putin apreciate poeziile, ma intreb? Sara pe deal n-ar mai fi ce este sau Luceafarul sau Floare albastra sau … Desigur ca nu!
    Doar ca ar fi om si nu zeu, ar fi poet si nu guru politic, iar nationalistii ar avea un pretex in minus de care sa se foloseasca pentru a-si imprastia frustrarile.
    Hai sa fim seriosi!

Leave a Reply