A venit momentul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc! Nu-i asa ca nimeni nu stie ca in 2013 expira contractul de concesiune cu OMV?

Am descoperit, de mult, că cel mai periculos lucru în viață este să iei decizii. Dacă nu faci nimic, nu riști nimic. Petrom este o lecție dură în sensul ăsta.

Sunt conștient că mulți și-ar fi dorit ca Petromul să rămână, în continuare, ca Oltchimul, o „vacă de muls” pentru cei care, cu o generație înaintea lui Cristian Boureanu făceau bani din cumpărarea ieftină și vânzarea scumpă către Petrom a stațiilor de benzină sau din contrabanda cu petrol, inclusiv prin vânzări dintre vecinii noștri.

Așa se face că, la momentul privatizării, Petrom – companie de stat – avea datorii către stat de peste 10.000 de miliarde de lui. Este adevărat, obligația de privatizare a Petrom a fost asumată de Traian Băsescu, prin celebrul Memorandum cu Banca Mondială din anul 2000. Nu vreau să-mi asum acest merit.

Condițiile de privatizare, procedurile, evaluarea internațională – prin mai multe modalități – etc, stabilite în perioada în care am condus guvernul, au fost examinate însă de o comisie senatorială, în 2008 (textul îl găsiți la mine pe blog). Concluziile au fost foarte clare – condițiile legale au fost respectate,evaluarea companiei pentru privatizare a fost corectă. În plus, contractul a fost aprobat printr-o lege în Parlament.

De ce OMV?

Petrolul, în România, este exploatat de peste 100 de ani. Americanii, la început, nemții – în perioada războiului, sovieticii – după război, au exploatat rezervele cele mai accesibile. După destrămarea Uniunii Sovietice, marile companii transnaționale s-au orientat spre noile rezerve din Rusia, Karakstan, Turkmenistan etc., unde petrolul era ușor de exploatat, terenurile fiind „virgine”. În perioada privatizării Petrom, tocmai se încheiaseră operațiunile militare în Irak iar companiile petroliere americane – în special cele apropiate de republicani – se „conectau” la marile „puțuri” petroliere de acolo.

Eram conștient de importanța privatizării Petrom și a stabilirii viitorului partener al acestuia. Spuneam, la momentul acela, „cine controlează Petrom, controlează economia; cine controlează economia, controlează politica din România”. În acea perioadă, Lukoil preluase, deja, una sau două rafinării. Îmi era clar că nu este bine ca tot sectorul de rafinare să fie preluat de firme dintr-o singură țară. La fel, am gândit și pentru sectorul siderurgic. Și, se pare, am avut dreptate. De aceea, am mers în Marea Britanie și am discutat cu Tony Blair o eventuală privatizare cu British Petroleum. Dan Ioan Popescu a făcut o călătorie în SUA pentru a investiga, împreună cu oficialii americani, companii posibil interesate. Pentru rațiunile prezentate mai sus, companiile respective nu au fost interesate decât în cumpărarea stațiilor de distribuție, cu alte cuvinte în piața de desfacere pentru benzina și motorina pe care aduceau ei.

Așa s-a ajuns la OMV, pe ideea unei companii integrate regional în Europa Centrală (România – Austria – Ungaria) care să poată să reziste concurenței marilor firme transnaționale din Occident și din fosta URSS.

Parțial, acest obietiv a fost atins. Sigur, însă, nu aveam cum să știu că, în perioada regimului Băsescu:

1) Cele 49% din acțiunile statului român vor fi împărțite la diferite Fonduri (spre exemplu, Fondul Proprietatea – administrat de o firmă străină), ajungând, în final. La 18% !;

2) Că nu a existat o coordonare a reprezentanților statului român în Consiliul de administrație (de ce nu s-a cerut ca acești reprezentanți ai statului să explice, public, cum au reprezentat interesele statului, după 2004, în companie?);

3) Că nu a fost folosită niciodată „acțiunea de aur” (dreptul de veto) al statului în primii 5 ani de funcționare a noii societăți;

4) Că nu au fost urmărite, cu atenție, clauzele post-privatizare.

Cu toate acestea, Petrom a realizat, din câte știu, investiții de peste 1 miliard de euro și a plătit, în acești ani, 45 miliarde lei la buget, fiind cel mai mare contribuabil.

Să ne luăm înapoi petrolul și gazele…

Timp de 8 ani, tot felul de idioți au afirmat că „am vândut” petrolul românesc. Mai nou, și gazele românești. S-au creat și tot felul de legende. Pe una dintre ele, am auzit-o zilele trecute la televizor, la emisiunea simpaticului Florian Bichir. Se făcea că Michael Guest venise la guvern să aucă un investitor pentru Petrom. Speriat, tot guvernul s-a ascuns prin birouri, iar eu, de teamă, aș fi plecat la Râmnicu Vâlcea. În timpul ăsta, Guest – în calitatea pe care i-o arată și numele – se plimba pe culoare (așa era, pe atunci, transparența – ambasadorii se plimbau pe unde vroiau în clădirea guvernului) și s-a întâlnit cu un consilier, ascuns, dar care nu mai rezistase – ieșise să facă pipi.

În realitate, prin contractul de privatizare, s-a concesionat exploatarea unor perimetre, nu s-a „vândut” petrolul. Concesionarea a fost acordată pentru o perioadă de 10 ani (FMI ceruse, inițial, ca durata să fie de 30 de ani dar noi nu am fost de acord). Această perioadă se încheie la sfârșitul anului 2013.Asta înseamnă că putem să „ne luăm înapoi” petrolul și gazele și, poate, să reînfintăm o companie națională – care ar putea să fie eventual condusă de Ilie Șerbănescu – cel care comentează frecvent aceste aspecte, având și experiența de fost ministru al Reformei într-un guvern al CDR.

Sper că Traian Băsescu va susține acest proiect și sper că, poate, l-a discutat zilele trecute, cu ocazia primirii la Cotroceni, cu directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss. Cu atât mai mult cu cât, pe baza procesului intentat la Haga, la inițiativa mea, pentru delimitarea față de Ucraina a zonelor maritime din Marea Neagră, avem posibilitatea să investim sume importante pentru a exploata zăcămintele de petrol și gaze de acolo.

Tot Traian Băsescu, la aceeași întâlnire, se felicita că „România nu a vândut, anul trecut, 10% din Petrom” fără să explice de ce, în mandatele sale, România nu mai are 49% acțiuni la Petrom ci doar 18%.

Concluzie:

Ca să fie clar, concesionarea (nu vânzarea) de petrol și gaze către OMV s-a făcut pe o perioadă de 10 ani. Această perioadă se încheie la sfârșitul anului 2013.

Există două variante de soluție:

a) fie, pur și simplu, statul român nu mai concesionează petrolul și gazele către OMV;

b) fie redevența, pe care ar putea să o stabilească Ilie Șerbănescu, ar fi fixată la un nivel foarte înalt, astfel încât să descurajeze orice companie eventual interesată.

A venit, deci, timpul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc! Anul 2013 va fi, sub acest aspect, un test pentru Traian Băsescu. Să nu facem de două ori aceeași greșeală! Să dovedim că ceea ce spunem la televizor, putem să punem în practică.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *