CLASA GUVERNANTĂ TRANSNAȚIONALĂ EXPUSĂ

Elita mondială, 1% global
Studiul de față își propune să răspundă la următoarele întrebări: cine este acel 1% al elitelor mondiale și în ce măsură acestea operează organizat pentru a obține câștiguri în defavoarea restului de 99%? Vom analiza pentru început doar un segment din acest procent de 1% și anume sectorul extracției zăcămintelor naturale, ale cărui companii, pentru a se îmbogății, exploatează din sol materiale de bun comun folosind forță de muncă ieftină.

Acesta include companii extractoare de petrol, gaz și diverse minereuri iar valoarea materialului îndepărtat depășește cu mult costul actual al procesului de extracție. Analizăm deasemenea sectorul investițiilor: companii a căror principală activitate este comasarea și reinvestirea capitalului. Acest sector include la nivel global bănci centrale, firme de management și investiții majore de capital și alte companii precum cele de asigurări, al căror scop principal este comasarea și apoi reinvestirea banilor. În cele din urmă vom analiza modul în care rețelele globale ale puterii centralizate – elita mondială, companiile și diversele guverne aflate în slujba lor – planifică, manipulează și implementează politici guvernamentale ce favorizează în permanență concentrarea puterii și a bogăției. Demonstrăm cum imperiul mediatic-militaro-industrial SUA–NATO acționează în serviciul clasei corporatiste transnaționale pentru protejarea capitalului internațional.

Bogați și săraci
Mișcarea de tip „Occupy“ a dezvoltat o mantră ce se adresează marii inegalități de putere și bogăție dintre cel mai bogat un procent al lumii și noi restul, 99 de procente. În timp ce mantra celor 99% servește în mod categoric ca și mijloc motivațional pentru o implicare deschisă, există puține informații despre componența celor 1% și despre modul în care aceștia mențin puterea mondială. Cu toate că un număr însemnat de studii academice au avut ca subiect elita din SUA, doar în ultima decadă și jumătate au început să apară cercetări asupra clasei corporatiste transnaționale. [i]
Cartea autorului Leslie Sklair, The Transnational Capitalist Class publicată în 2001, este una din primele lucrări ce a abordat ideea existenței unei interconexiuni în cadrul acelui un procent al capitalismului global. [ii] Sklair a demonstrat cum globalizarea a conferit corporațiilor transnaționale roluri internaționale lărgite, originea acestora devenind mai puțin importantă în comparație cu acordurile internaționale dezvoltate de Organizația Mondială a Comerțului și de alte instituții internaționale. În anul 2000, Sklair publica într-o lucrare academică: „Clasa capitalistă transnațională poate fi analitic împărțită în patru mari segmente: (i) proprietarii și administratorii corporațiilor transnaționale precum și asociații locali ai acestora; (ii) birocrații și politicienii; (iii) specialiștii internaționali; (iv) elitele de consum (comercianții și media)… Este deasemenea important de semnalat… clasa capitalistă transnațională și fiecare dintre componentele sale nu sunt întotdeauna la unison în fiecare privință… “ [iii]
Din estimări, averea totală mondială este de până la 200 trilioane de dolari SUA, Europa și Statele Unite deținând aproximativ 63 de procente.
Pentru a face parte din jumătatea cea mai bogată a lumii, după ce au fost scăzute datoriile, un adult are nevoie doar de 4.000 $ în bunuri. Un adult are nevoie de mai mult de 72.000 $ pentru a fi inclus în top 10% al deținătorilor de avere la nivel mondial, și mai mult de 588.000 $ pentru a fi membru în top 1%. În 2010, cei aflați în top 1% cei mai bogați oameni la nivel mondial, au ascuns în diverse locații pe glob, în conturi bancare secrete scutite de taxe, între 21 și 32 trilioane de dolari. [iv] În acest timp, cealaltă jumătate mai săracă a globului deținea însumat mai puțin de două procente din averea globală [v].
Banca Mondială raporta în anul 2008, faptul că 1,29 miliarde de oameni trăiau în sărăcie extremă, cu mai puțin de 1,25 $ pe zi, iar încă 1,2 miliarde trăiau cu mai puțin de 2$ zilnic. [vi] Starvation.net semnala că cel puțin 35.000 de persoane, în majoritatea lor copii, mor zilnic de foame.[vii] Global, fermierii produc mai multe alimente decât este necesar pentru a hrăni adecvat întreaga populație, cu toate acestea însă, speculanții de mărfuri și comercianții de cereale gigant precum Cargill controlează distribuția și prețul mondial la alimente. [viii] A adresa puterea pe care acei 1% o dețin – a identifica cine sunt și care le sunt obiectivele – este în mod clar o problemă de viață și de moarte.
De-a lungul istoriei, diverse entități puternice au capturat și concentrat averi prin campanii de cucerire. Odată obținute, acestea pot fi folosite pentru a înființa mijloace de producție, precum morile britanice de bumbac din vechime, ce exploatau puterea de muncă a muncitorilor pentru a produce bunuri a căror valoare de schimb era mai mare decât costul muncii – un proces analizat de Karl Marx în „Capital“.[ix] O ființă umană este capabilă să producă un articol de o anumită valoare. Firme organizate angajează muncitori ce sunt plătiți sub valoarea puterii lor de muncă. Rezultatul este obținerea a ceea ce Marx numea „plusvaloarea“, ca surplus la costul muncii. Crearea de plusvaloare permite proprietarilor mijloacelor de producție să concentreze și mai mult capital. În plus, acumularea de capital accelerează exploatarea resurselor naturale de către antreprenorii privați – chiar dacă aceste resurse naturale sunt de fapt moștenirea noastră comună, a tuturor.[x]

Sectorul extracției de zăcăminte: Freeport – McMoRan
Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc. (FCX) este cea mai mare companie extractoare de aur și cupru la nivel mondial. Aceasta controlează zăcăminte imense în Papua [de Vest], Indonezia și activează deasemenea în America de Nord și de Sud, precum și în Africa. În anul 2010, Freeport a înregistrat câștiguri de 18,9 miliarde $ și un venit net de 4,2 miliarde $.[xi]
La mina Grasberg din Papua sunt angajați 23.000 de muncitori, plătiți cu mai puțin de trei dolari pe oră. În septembrie 2011, muncitorii au intrat în grevă solicitând salarii mai mari și condiții mai bune de muncă. Freeport le-a oferit o creștere salarială de 22 de procente dar greviștii au spus că nu este suficient și au solicitat o creștere salarială comparabilă cu standardele internaționale de 17-43 $ pe oră. La această dispută s-a adăugat și nemulțumirea triburilor locale din cauza poluării și a drepturilor de folosire a terenului, astfel că membrii acestora, înarmați cu sulițe și săgeți,   s-au alăturat angajaților Freeport, blocând drumurile de acces către mină.[xii] În timpul tentativei greviștilor de a bloca autobuzele cu muncitori aduși să îi înlocuiască, forțele de ordine finanțate de Freeport au omorât și rănit mai mulți protestatari.
Freeport a ajuns în atenția internațională pentru plățile ce le-a efectuat autorităților locale ca să le garanteze securitatea. Din 1991 și până în prezent Freeport a plătit aproape 13 miliarde $ guvernului din Indonezia – reprezentând una din cele mai mari surse de venit ale acestuia – la o rată de redevență de 1,5 % pentru aurul și cuprul extras. Ca urmare, poliția regională și armata indoneziană se află la bunul lor plac. Cunoscuta organizație nonguvernamentală Imparsial ridică această cifră la 14 milioane de dolari anual.[xiii] Aceste plăți au atras atenția asupra altor plăți mai mari, făcute de-a lungul anilor de Freeport către forțele militare indoneziene, care, o dată făcute publice, au declanșat o anchetă a Comisiei pentru Valori Mobiliare și Operațiuni Bursiere SUA pentru a stabili responsabilitatea companiei Freeport în conformitate cu Legea SUA privind Practicile de Corupție din Străinătate.
În plus, poliția și armata au fost deseori criticate pentru încălcarea drepturilor omului în special în regiunile izolate de munte, acolo unde o mișcare separatistă activa de decenii. Amnesty International a documentat numeroase cazuri de folosire nejustificată a forței împotriva greviștilor și susținătorilor acestora. Spre exemplu, în Jayapura, capitala Papua, forțele de securitate indoneziene au atacat o adunare populară precum și muncitorii greviști de la mina Freeport din sudul muntos al țării. Cel puțin cinci oameni au fost uciși și mulți alții au fost răniți în atacuri, ceea ce demonstrează o folosire excesivă și continuă a forței brute împotriva manifestanților pașnici. Pe 19 octombrie 2011, a avut loc un alt atac brutal și nejustificat împotriva a mii de protestatari pașnici din Papua ce își manifestau legal dreptul la adunare și libertate a expresiei. În urma intervenției, șase protestatari au fost arestați pentru trădare, sute au fost reținuți, mult mai mulți răniți și cel puțin trei au fost uciși.[xiv]
Pe 7 noiembrie 2011, Jakarta Globe semnala: „Greviștii de la Freeport-McMoran Copper & Gold, filiala din Papua, și-au micșorat pretențiile de mărire a salariului minim garantat de la 7,5$ la 4$ pe oră, după cum a afirmat Sindicatul Muncitorilor din Indonezia (SPSI)…“[xv]
Muncitorii Freeport de la mina de cupru Cerro Verde din Peru au intrat deasemenea în grevă cu aproximație la aceeași dată, evidențiind dimensiunile globale ale problemei. Angajații Cerro Verde au solicitat o mărire de salariu de 11 procente, compania oferindu-le doar trei. Greva peruviană a luat sfârșit pe 28 noiembrie 2011.[xvi,xx]
În data de 14 decembrie 2011, Freeport a anunțat un acord cu mina din Indonezia, contractual colectiv de muncă fiind extins cu doi ani. Muncitorii urmau să primească pentru început un salariu de bază de 2$ pe oră, ca apoi să fie mărit cu 24% după primul an și 13% după cel de-al doilea. Acordul includea deasemenea îmbunătățiri la diverse beneficii și un bonus unic la semnătură echivalent cu salariul pe trei luni. [xvii]
În ambele greve de la Freeport, guvernul a exercitat presiuni asupra manifestațiilor, pentru ca acestea să înceteze. Nu numai că intervenția forțelor locale de poliție și militare a fost evidentă, dar au existat și interese internaționale la nivel înalt. În tot acest timp, administrația Obama a ignorat încălcările brutale ale drepturilor omului din Indonezia și în schimb a întărit legăturile militare bilaterale. Secretarul American al Apărării, Leon Panetta, ce a sosit în Indonezia imediat după atacul din Jayapura, nu a condamnat în nici un fel agresiunea și a „reconfirmat sprijinul SUA pentru apărarea integrității teritoriale a Indoneziei“. În plus, Panetta se pare că ar fi apreciat modul în care greva a fost gestionată.[xviii] Simpla mențiune a grevei de către acesta atestă faptul că în joc se află profitul și interesul marilor corporații internaționale la cel mai înalt nivel al puterii mondiale.
Pentru a consolida relațiile bilaterale, președintele SUA Barack Obama a vizitat Indonezia în noiembrie 2011 ca parte a eforturilor crescute ale Washingtonului de a combate influența Chinei în Asia și Pacific. Președintele Obama a anunțat recent faptul că Statele Unite în cooperare cu Australia vor începe prin rotație desfășurarea a 2.500 de pușcași marini la o bază militară din Darwin, o măsură destinată să consolideze prezența SUA în regiune și să permită celor două state realizarea unor exerciții militare comune. Există însă unele voci care susțin că SUA are de fapt o agendă ascunsă. Publicația thailandeză The Nation a sugerat că pușcașii marini americani ar putea fi staționați în Darwin pentru a garanta de la distanță securitatea minei de aur și cupru din Papua de Vest aparținând companiei americane Freeport, aflată la mai puțin de două ore de zbor.[xix]
În Indonezia, opinia publică este puternic împotriva companiei Freeport.[xxi] Greviștii Freeport au câștigat susținerea mișcării Occupy din SUA atunci când, pe 28 octombrie 2011, activiști din Occupy Phoenix, Timorul de Est și Indonesia Action Network au protestat în fața sediului general Freeport din Phoenix, Arizona, împotriva crimelor comise de poliția indoneziană la mina Grasberg.[xxii]

Consiliul director al Freeport-McMoRan
Președintele Freeport-McMoRan (FCX) James R. Moffet deține mai mult de patru milioane de acțiuni cu o valoare individuală de aproximativ 42$. Conform raportului anual FCX din iunie 2011, salariul acestuia pe 2010 a fost de 30,57 milioane de dolari. Președintele consiliului de administrație, Richard C. Adkerson, deține mai mult de 5,3 milioane $ în acțiuni. Salariul său pe 2010 a fost deasemenea de 30,57 milioane de dolari. Veniturile obținute îi plasează în jumătatea superioară a topului 1% mondial. Interconectivitatea cu forurile de putere de la cel mai înalt nivel de la Casa Albă și Pentagon, după cum indică atenția deosebită acordată de Secretarul Apărării și de faptul că președintele SUA cunoaște situația, nu lasă nici o urmă de îndoială asupra faptului că directorii Freeport-McMoRan sunt poziționați ferm la cel mai înalt nivel al clasei corporatiste transnaționale. Mai jos este o listă cu directorii Freeport-McMoRan și asociații acestora (din trecut sau actuali) din administrație și/sau corporații:

· James R. Moffett – co-președinte, președinte și director la McMoRan Exploration Company; PT Freeport Indonezia; Madison Minerals Inc.; Horatio Alger Association of Distinguished Americans; Agrico, Inc.; Petro-Lewis Funds, Inc.; Bright Real Estate Services, LLC; PLC–ALPC, Inc.; FM Services Company.
· Richard C. Adkerson – Arthur Andersen & Company; președinte al consiliului de administrație, International Council on Mining and Metals; membru al comitetului de administrație, International Copper Association, The Business Council, the Business Roundtable; membru al comitetului consultativ la Kissinger Institute și Madison Minerals Inc.
· Robert J. Allison, Jr – Anadarko Petroleum Corporation (în 2010 venituri de $11 miliarde); Amoco Production Company.
· Robert A. Day – Director General la Fundația W. M. Keck (în 2010 bunuri în valoare de mai mult de 1 miliard $); avocat în Costa Mesa, CA.
· Gerald J. Ford – Hilltop Holdings Inc.; FirstAcceptance Corporation; Pacific Capital Bancorp (cifră anuală de vânzări de 13 miliarde $); Golden State Bancorp, Inc. (fuziune cu Citigroup în 2002); Rio Hondo Land & Cattle Company (cifră anuală de vânzări de 1,6 milioane $); Diamond Ford, Dallas (cifră de vânzări, 200 milioane $); Scientific Games Corporation; SWS Group, Inc. (cifră de vânzări 422 milioane $); American Residential Communities LLC.
· H. Devon Graham, Jr – R. E. Smith Interests Inc. (companie de management al bunurilor; profit 670.000 $).
· Charles C. Krulak – președinte la Birmingham – Southern College; comandant Marine Corps, 1995–1999; MBNA Corporation; Union Pacific Corporation (cifră anuală de vânzări de 17 miliarde $); Phelps Dodge Corporation (achiziționată de FCX în 2007).
· Bobby Lee Lackey – Director General la McManus–Wyatt Hidalgo Produce Marketing Co.
· Jon C. Madonna – Director General la KPMG, (servicii de audit profesionale; cifră anuală de vânzări 22,7 miliarde $); AT&T Inc. (2011 venituri de 122 miliarde $); Tidewater Inc. (2011 venituri de 1,4 miliarde $).
· Dustan E. McCoy – Director General la Brunswick Corp. (profit 4,6 miliarde $); Louisiana – Pacific Corp. (2011 profit 1,7 miliarde $).
· B. M. Rankin, Jr – vicepreședinte la FCX; co-fondator în 1969 al McMoRan Oil & Gas LLC.
· Stephen Siegele – fondator/ Director General la Advanced Delivery & Chemical Systems, Inc.; Advanced Technology Solutions; Fluorine On Call, Ltd.

Consiliul de administrație al Freeport-McMoRan, parte componentă a topului 1% mondial, nu numai că deține controlul celei mai mari companii miniere din lume extractoare de cupru și aur, dar menține și strânse legături cu membrii din consiliile de administrație a altor două mari multinaționale, bănci, fundații, armată și grupuri guvernamentale. Acest consiliu de administrație, format din 12 membrii, constituie o rețea strânsă de persoane cu conexiuni și influență în actul decizional al altor mari companii și controlează aproximativ 200 miliarde de dolari, venitul anual al acestora.
Freeport-McMoRan demonstrează cum industria extractoare de minereuri se îmbogățește pe seama fondului comun de resurse naturale, însușindu-și surplusul rezultat în urma eforturilor angajaților, prin furtul bunurilor ce aparțin de drept tuturor. Acest proces este protejat de guvernele din țările unde Freeport desfășoară activități miniere, protectorul suprem fiind chiar imperiul militar al SUA și al Organizației Atlanticului de Nord (NATO). În plus, Freeport-McMoRan are conexiuni cu unul din cele mai mari grupuri transnaționale capitaliste de elită din lume. Peste 7% din acțiunile Freeport sunt deținute de BlackRock, Inc., o mare firmă de management al investițiilor cu sediul în Manhattan, NY.

Sectorul de investiții: BlackRock
Internațional, multe firme operează primar ca și grupuri de investiții, administrând capital și investind în alte companii. Adesea, aceste firme nu fac nimic altceva decât bani, și sunt preocupate să evite orice intervenție și să-și recupereze capitalul oriunde în lume cu ajutorul diverselor taxe, regulamente și intervenții guvernamentale.
BlackRock, Inc. este cea mai mare firmă de management al investițiilor din lume, cu peste 10.000 de angajați și echipe de investiții în 27 de țări. Baza sa de clienți, pe lângă programe de pensii pentru public, corporații, sindicate și sectoare din industrie, include și guverne, companii de asigurări, fonduri de întrajutorare, așezăminte, fundații, opere de caritate, corporații, instituții oficiale, fonduri suverane de sănătate, bănci, personal din finanțe-bănci și indivizi de peste tot din lume. În decembrie 2009, BlackRock a achiziționat Barclays Global Investors. Din martie 2012, BlackRock administrează bunuri în valoare de 3,68 trilioane de dolari provenite din dividende, venituri fixe, operațiuni cu bani lichizi, investiții alternative, imobiliare și consultanță.[xxiii]
Pe lângă Freeport-McMoRan, BlackRock deține pachete majoritare la
– Chevron (49 milioane acțiuni, 2,5%),
– Goldman Sachs (13 milioane acțiuni, 2,7%),
– Exxon Mobil (121 milioane acțiuni, 2,5%),
– Bank of America (251 milioane acțiuni, 2,4 %),
– Monsanto (12 milioane acțiuni, 2,4 %),
– Microsoft (185 milioane acțiuni, 2,2 %),
– și multe altele.[xxiv]
BlackRock administrează fonduri de investiții atât publice cât și private precum Fondul de Pensii al Funcționarilor Publici din California, Fondul de Pensii al Cadrelor Didactice din California, Freddie Mac, Cercetașii SUA, Boeing, Sears, Verizon, Raytheon, PG&E, Fondul de Pensii al Angajaților din NYC, Asociația Regională a Pensionarilor din Los Angeles, GE, Cisco și altele.
Conform raportului anual al BlackRock, publicat în aprilie 2011, consiliul director este compus din 18 membrii. Consiliul conține trei mari categorii de clase – clasa I, clasa II și clasa III – mandatul membrilor unei clase expirând în fiecare an prin rotație. Membrii unei clase sunt în general aleși la fiecare ședință anuală pentru un mandat de trei ani sau până când sunt înlocuiți de alți succesori calificați. Fiecare clasă conține aproximativ o treime din numărul total de directori ce alcătuiesc consiliul director.
BlackRock are acorduri speciale cu Merrill Lynch & Co., Inc., o subsidiară deținută în întregime de Bank of America Corporation, cu Barclays Bank PLC și filialele. Doi până la patru membrii ai consiliului sunt din conducerea BlackRock; un director este desemnat de Merrill Lynch; doi directori, fiecare într-o clasă diferită sunt desemnați de PNC Bank; doi directori, fiecare într-o clasă diferită sunt desemnați de Barclays; iar restul directorilor sunt independenți.

Consiliul director al BlackRock

Mai jos este o listă cu directorii BlackRock și afilierile acestora (din trecut sau din prezent) în mediul corporatist, cu diverse instituții, etc:
Directorii din Clasa I (mandatul expiră în 2012):

· William S. Demchak – vicepreședinte senior la PNC (bunuri 271 miliarde $); JPMorgan Chase & Co. (2011 bunuri 2,2 trilioane $).
· Kenneth B. Dunn, PhD – profesor de economie și finanțe la David A. Tepper School of Business din cadrul Universității Carnegie Mellon; ex MD la Morgan Stanley Investment Management (bunuri 807 miliarde $).
· Laurence D. Fink – președinte/Director General la BlackRock; administrator, Universitatea New York; administrator, Boys’ Club din NY.
· Robert S. Kapito – președinte la BlackRock; administrator la The Wharton School, Universitatea Pennsylvania.
· Thomas H. O’Brien – fost Director General la PNC; Verizon (2011 venituri 110 miliarde $).
· Ivan G. Seidenberg – fost președinte la Verizon; fost Director General la Bell Atlantic; Honeywell International Inc.(2010 venituri 33,3 miliarde $); Pfizer Inc. (2011 venituri 64 miliarde $); fost președinte al Business Roundtable; National Security Telecommunications Advisory Committee; Președintele Consiliului Academiei de Științe din New York.[xxv]

Directorii din Clasa II (mandatul expiră în 2013):
· Abdlatif Yousef Al-Hamad – președinte consiliu de administrație la Fondul Arab pentru Dezvoltare Economică și Socială (bunuri 2,7 trilioane $); fost Ministru de Finanțe și Ministru al Planificării, Kuwait; Kuwait Investment Authority; Task Force la Multilateral Development Banks; International Advisory Boards of Morgan Stanley, Marsh & McLennan Companies, Inc., American International Group, Inc. și National Bank of Kuwait.
· Mathis Cabiallavetta – Swiss Reinsurance Company Ltd (2010 venit 28 miliarde $); Director General la Marsh & McLennan Companies, Inc. (2011 venit 11,5 miliarde $); Union Bank din Elveția (2012 bunuri 620 miliarde $); Philip Morris International (2010 venit 27 miliarde $).
· Dennis D. Dammerman – General Electric Company (2012 venit 147 miliarde $); Capmark Financial Group (fost GMAC); American International Group (2010 venit 77 miliarde $); Genworth Financial (2010 bunuri 100 miliarde $); Swiss Re (2012 bunuri 620 miliarde $); Discover Financial Services (2011 venit 3,4 miliarde $).
· Robert E. Diamond, Jr – Director General la Barclays PLC (2011 venit 32 miliarde $); International Advisory Board la British–American Business Council.
· David H. Komansky – Director General la Merrill Lynch (divizie a Bank of America, 2009) (2011 bunuri 2,3 trilioane $); Burt’s Bees, Inc. (deținută de Clorox); WPP Group (2011 venit 15 miliarde $).
· James E. Rohr – Director General la PNC (2011 venit 14 miliarde $).
· James J. Grosfeld – Director General la Pulte Homes, Inc. (2010 venit 4,5 miliarde $); Lexington Realty Trust (2011 bunuri 1,2 miliarde $).
· Sir Deryck C. Maughan – Kohlberg Kravis Roberts & Co. (2011 bunuri 8,6 miliarde $); Diretor General la Salomon Brothers din 1992 până în 1997; unul din președinții US–Japan Business Council; GlaxoSmithKline plc (2011 venit 41 miliarde $); Thomson Reuters (2011 venit 13,8 miliarde $).
· Thomas K. Montag – președinte responsabil de marketing și banking pentru Bank of America Corporation (2011 venit 94 miliarde $); Merrill Lynch (divizie a Bank of America, 2009; 2011 management de bunuri în valoare de 2,3 trilioane $); Goldman Sachs (2011 venit 28,8 miliarde $).

Directorii din Clasa III (mandatul expiră în 2014):
· Murry S. Gerber – președinte executiv la EQT Corp. (2010 venit 1,3 miliarde $); Halliburton Company.
· Linda Gosden Robinson – fost Director General la Robinson Lerer & Montgomery, LLC; Young & Rubicam, Inc.; WPP Group plc (2011 venit 15 miliarde $); Revlon, Inc. (2011 venit 1,3 miliarde $).
· John S. Varley – Director General la Barclays PLC (2011 venit 32 miliarde $); AstraZeneca PLC (2011 venit 33,5 miliarde $).

BlacRock reprezintă una dintre cele mai mari rețele de putere condensată din top 1%. Cei 18 membrii ai consiliului director sunt conectați la o parte semnificativă a nucleului mondial de valori financiare. Deciziile lor pot schimba imperii, distruge monede naționale și pot aduce în pragul sărăciei milioane de oameni. Unii dintre giganții de top mondial ai lumii capitaliste sunt conectați prin intermediul consiliilor de administrație BlackRock, inclusiv Bank of America, Merrill Lynch, Goldman Sachs, PNC Bank, Barclays, Swiss Reinsurance Company Ltd, American International Group (AIG), UBS AG, Arab Fund for Economic and Social Development, JPMorgan Chase & Co. și Morgan Stanley.

Companiile de top la nivel mondial și legăturile dintre acestea
Un studiu ETH Zürich publicat în 2011 de Stefania Vitali, James B., Glattfelder și Stefano Battiston a arătat că un grup restrâns de companii – în principal bănci – exercită o putere imensă asupra economiei globale.[xxvi] Folosind informații din Orbis 2007, o bază de date ce cuprinde 37 de milioane de companii și investitori, cercetătorii elvețieni au analizat economia mondială folosind modele matematice. Studiul este primul ce a urmărit 43.060 de corporații transnaționale și rețeaua de legături dintre acestea. A fost creată astfel o „hartă“ cu 1.318 de companii aflate în centrul economiei globale. Rezultatul cercetării a pus astfel pe hartă o „super entitate“ formată din 147 de companii ce controlează în jur de 40% din venituri.
Cele mai puternice 25 de companii din cele 147 identificate, sunt următoarele: (1) Barclays PLC*; (2) Capital Group Companies, Inc.; (3) FMR Corporation; (6) JPMorgan Chase & Co.*; (7) Legal & General Group PLC; (8) Vanguard Group, Inc.; (9) UBS AG; (10) Merrill Lynch & Co., Inc.*; (11) Wellington Management Co., LLP; (12) Deutsche Bank; (13) Franklin Resources, Inc.; (14) Credit Suisse Group*; (15) Walton Enterprises, LLC; (16) Bank of New York Mellon Corporation; (17) Natixis SA; (18) Goldman Sachs Group, Inc.*; (19) T. Rowe Price Group, Inc.; (20) Legg Mason, Inc.; (21) Morgan Stanley*; (22) Mitsubishi UFJ Financial Group, Inc.; (23) Northern Trust Corporation; (24) Société Générale; (25) Bank of America Corporation*. (* reprezintă directorii BlackRock)
De remarcat, pentru studiul nostru, faptul că membrii consiliului de administrație al BlackRock au legături directe cu cel puțin șapte din cele 25 de corporații de top, pe care cercetătorul Vitali și ceilalți le-au identificat ca formând o „super-entitate“ internațională. Cei 18 membrii ai consiliului controlează și influențează zeci de trilioane de dolari și reprezintă nucleul sectorului financiar corporatist. Mai jos este un exemplu în secțiune de entități cheie și bunuri ce aparțin corporațiilor ce alcătuiesc „super-entitatea“ economică mondială așa cum a fost ea descrisă de Vitali și ceilalți.
La cel mai înalt nivel al acestei „super-entități“ economice au fost identificate următoarele legături și figuri cheie:

· Companiile Capital Group – control privat; cu sediul în Los Angeles; administrează 1 trilion $ în bunuri.
· FMR – una dintre cele mai mari firme de administrare de fonduri reciproce, administrează 1,5 trilioane $ în bunuri și servește peste 20 de milioane de clienți și instituții; Edward C. (Ned) Johnson III, președinte și Director General.
· AXA – administrează 1,5 trilioane $ în bunuri, servind 101 milioane de clienți; Henri de Castries, Administrator General și Director, Nestlé SA.
· State Street Corporation – gestionează bunuri în valoare de 1,9 trilioane $; directori: Joseph L. Hooley și Kennett F. Burnes, fost președinte și Director General la Cabot Corporation (2011 venit 3,1 miliarde $).
· JPMorgan Chase & Co. (2011 bunuri 2,3 trilioane $) –  directori: James A. Bell, fost vicepreședinte executiv la compania Boeing; Stephen B. Burke, Director General la NBCUniversal și vicepreședinte executiv la Comcast Corporation; David M. Cote, Director General la Honeywell International, Inc.; Timothy P. Flynn, fost președinte la KPMG International; și Lee R. Raymond, fost Director General la Exxon Mobil Corp.
· Vanguard (2011 bunuri în administrare în valoare de 1,6 trilioane $) – directori: Emerson U. Fullwood, Fost vicepreședinte la Xerox Corporation; JoAnn Heffernan Heisen, fost vicepreședinte la Johnson & Johnson, Robert Wood Johnson Foundation; Mark Loughridge, Director la IBM Global Financing; Alfred M. Rankin, Jr, Director General la NACCO Industries, Inc., National Association of Manufacturers, Goodrich Corporation, și președinte la Federal Reserve Bank din Cleveland.
· UBS (2012 bunuri 620 miliarde $) – directori: Michel Demaré, membru al consiliului de administrație la Syngenta și la IMD Foundation (Lausanne); David Sidwell, fost Director la Morgan Stanley.
· Merrill Lynch (Bank of America) (2011 bunuri în administrare în valoare de 2,3 trilioane $) – directori: Brian T. Moynihan, Director General la Bank of America; Rosemary T. Berkery, consilier juridic general pentru Bank of America/Merrill Lynch (fostă Merrill Lynch & Co., Inc.), membru al New York Stock Exchange‘s Legal Advisory Committee, director la Securities Industry and Financial Markets Association; Mark A. Ellman, director administrator la Credit Suisse First Boston; Dick J. Barrett, co-fondator al Ellman Stoddard Capital Partners și director la MetLife, Citigroup Inc., UBS, The Carlyle Group, ImpreMedia, Verizon, Fluor Corporation, Wells Fargo & Co. și Goldman Sachs Group.

Directorii acestor companii super interconectate reprezintă doar un mic fragment din top 1%. Majoritatea persoanelor cu bunuri ce depășesc în valoare 588.000 $ nu reprezintă jucători majori pe piața internațională a finanțelor. În cel mai bun caz, pentru a genera profit, aceștia angajează firme specializate în managementul bunurilor. Valoarea netă a acestora este deseori blocată în bunuri fără valoare financiară precum imobiliare și afaceri.

Clasa corporatistă transnațională și puterea globală
Cum reușește clasa corporatistă transnațională să mențină concentrată averea și puterea la nivel mondial? Cei mai bogați 1% din totalul populației planetei reprezintă aproximativ 40 de milioane de adulți. Acești 40 de milioane de oameni constituie cel mai bogat segment al populațiilor țărilor și regiunilor dezvoltate. Majoritatea acestora sunt profesioniști și ocupă locuri de muncă sigure în cadrul unor instituții recunoscute. Aproximativ 10 milioane de astfel de indivizi dețin bunuri în valoare de peste 1 milion de $, și aproximativ 100.000 dețin bunuri financiare în valoare de 30 de milioane de $. Următorul nivel, imediat sub cei din top 1%, la categoria întâi, este deținut de oameni cu locuri de muncă obișnuite în cadrul marilor corporații, guvernelor, companiilor proprietate personală sau în diverse instituții din lume. Această primă categorie deține în jur de 30-40 % din totalul angajaților în țările dezvoltate, 30% în țările cu economii în curs de dezvoltare și 20% în economiile periferice.
A doua categorie de oameni ai muncii este formată din angajați ocazionali, muncitori din fabrici, muncitori ce lucrează în stradă sau zilieri, categorie ce beneficiază din ce în ce mai puțin de suport din partea autorităților și a organizațiilor de asistență socială. În marea lor parte concentrați în metropole, aceștia constituie aproape 30-40 % din totalul muncitorilor în economiile puternic industrializate și 20% în economiile în curs de dezvoltare și cele periferice. Rămâne astfel a o treia categorie, cea a oamenilor săraci, ce variază de la 30 % din numărul de adulți în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare până la 50% din numărul populației în țările nedezvoltate, unde oportunitățile de trai sunt extrem de limitate și lumea se luptă să supraviețuiască. Aceștia sunt cei 2,5 miliarde de oameni ce trăiesc cu mai puțin de 2 $ pe zi, ce mor în fiecare zi cu zecile de mii de malnutriție și alte boli ușor de tratat, și care probabil nu au auzit niciodată un ton de apel telefonic.[xxvii]
După cum am văzut în exemplele cu sectorul financiar și minier, elitele corporatiste sunt interconectate prin intermediul consiliilor de administrație a peste 70 de mari multinaționale, grupuri administrative, organizații media și alte instituții academice și non-profit. În exemplul cu sectorul de investiții se observă legături financiare mult mai puternice comparativ cu sectorul minier; cu toate acestea, ambele sectoare reprezintă rețele vaste de resurse ce sunt concentrate în cadrul fiecărei companii la nivel de consiliu de administrație. Exemplul succint cu resursele și directorii altor opt companii interconectate reprezintă o replică la scară redusă a unui model general de legături între consiliile de administrație al corporațiilor, grupurilor administrative, media și guvernele ce controlează vaste resurse globale. Aceste relații strânse sunt întâlnite la nivelul companiilor de top al clasei corporatiste transnaționale și formează astfel o rețea puternică și compactă de indivizi ce au interese comune în a-și consolida poziția dominantă mondială.
Studii de sociologie au demonstrat faptul că directoratele au potențialul de a facilita coeziunea politică.[xxviii] Consiliile corporațiilor transnaționale se întrunesc în mod regulat pentru a stimula maximizarea profitului și viabilitatea pe termen lung a planurilor de afaceri. Într-o oarecare măsură se poate spune că se formează alianțe conspiraționiste în cadrul acestor consilii de directori atunci când aceștia facilitează plăți către oficiali guvernamentali, conduc activități ce subminează organizațiile de muncă, caută să manipuleze prețul unor produse (aur spre exemplu) sau se implică în comerțul ilicit. Cei 30 de directori din exemplul nostru, din cadrul a două mari companii puternic interconectate, influențează unele dintre cele mai puternice grupuri administrative din lume, precum British-American Business Council, US-Japan Business Council, Business Roundtable, Business Council și Kissinger Institute. Aceștia influențează aproximativ 10 trilioane $ în resurse monetare și controlează viețile și locurile de muncă a multe sute de mii de oameni. Ei formează o elită în sine, ce activează într-o lume a elitelor de top mondial și se constituie în clasa guvernantă de drept a lumii capitaliste.
În plus, elitele mondiale ce compun topul 1% influențează media corporatistă și dețin controlul firmelor de relații cu publicul. Presa corporatistă internațională protejează interesele celor din top 1% servind drept mijloc de propagandă pentru clasa guvernantă. Aceasta oferă divertisment maselor și distorsionează realitatea și inegalitățile. Știrile sunt controlate de cei 1% pentru a menține iluzia speranței și pentru a deturna atenția de la cei puternici și a nu fi blamați pentru condițiile de viață grele. [xxix] Doi din cei 30 de directori prezentați anterior ca exemplu au legături directe cu media și cu relațiile publice. Thomas H. O’Brien și Ivan G. Seidenberg sunt amândoi membrii în consiliul Verizon Communications, unde Seidenberg este președinte. Verizon a raportat peste 110 miliarde $ ca venit din operațiuni în 2011. [xxx] David H. Komansky și Linda Gosden Robinson sunt în consiliul de administrație al WPP Group, ce se prezintă pe sine ca lider mondial în marketing și comunicații, cu venituri de peste 65 de miliarde de $ în 2011.

Superclasa transnațională
„Superclasa“, așa cum a fost ea denumită de David Rothkopf se află localizată și mai adânc în interiorul 1% al elitei mondiale. David Rothkopf, fost director la Kissinger Associates și adjunct al Secretarului pentru Comerț pentru Internațional Trade Policy and Development, a publicat în 2008 lucrarea Superclass: The Global Power Elite and the World They Are Making.[xxxii] Conform lui Rothkopf, superclasa reprezintă aproximativ 0.0001 % din populația lumii și este alcătuită din 6.000-7.000 de persoane (unii spun 6.660). Ei sunt aceia din vârful absolut al piramidei puterii globale, ce frecventează stațiunea Davos din Elveția, zboară cu avioane private, au foarte mulți bani, au legături strânse în mediul corporatist, elite ce construiesc politicile globale. Ei sunt 94% bărbați, predominant albi, în cea mai mare parte din America de Nord și Europa. Ei stabilesc agendele Comisiei Trilaterale, Grupului Bilderberg, G8, G20, NATO, Băncii Mondiale și Organizației Mondiale a Comerțului.
Aceștia fac parte din elita financiară, corporații transnaționale, guverne, armată, academii, organizații nonguvernamentale, grupuri spirituale sau alte elite din umbră. Aceste elite din umbră includ, spre exemplu, organizații ce deservesc securitatea națională și au conexiuni strânse cu lumea politică și cu cartelurile internaționale de droguri, ce extrag anual 8.000 de tone de opium din zonele de război în care SUA este implicată, ca apoi să spele 500 miliarde de $ prin intermediul băncilor transnaționale, dintre care jumătate își au sediul în SUA. [xxxiii]
„Superclasa“ se bazează pe influență și putere, așa cum a descris-o Rothkopf. Deși în lume sunt peste 1.000 de miliardari, nu toți sunt parte a superclasei în termeni de influență a politicilor globale. Cu toate astea, acești 1.000 de miliardari au de două ori mai multă avere decât alte 2,5 miliarde de oameni mai puțin bogați. Sunt foarte conștienți de marile inegalități ce există în lume, și muncesc din greu să mențină acest sistem neschimbat.

NATO și securitatea „superclasei“

Protecția capitalului este principalul motiv pentru care țările NATO sunt responsabile pentru 85 % din cheltuielile mondiale cu înarmarea, Statele Unite cheltuind mai mult decât toate țările din lume la un loc.[xxxiv] Teama de rebeliuni și alte forme de manifestare a neliniștii stă la baza agendei globale NATO în războiul împotriva terorismului.[xxxv, xxxvi] NATO se erijează cu ușurință într-o forță polițienească pentru clasa transnațională corporatistă. Odată cu definitivarea acestei clase transnaționale în anii 80, ce a coincis cu colapsul URSS, NATO a început să desfășoare operațiuni pe o suprafață mai extinsă. S-a aventurat la început în Balcani, unde a și rămas, pentru a se muta apoi în Afghanistan. NATO a început o misiune de antrenament în Irak în 2005 și a condus operațiuni în Libia.
A devenit clar faptul că „superclasa“ folosește NATO pentru a menține securitatea globală. Aceasta face parte dintr-o strategie de expansiune a dominației militare SUA în toată lumea. În același timp imperiul mediatic, industrial și militar SUA-NATO acționează în slujba clasei corporatiste transnaționale pentru a proteja oriunde în lume capitalul internațional. [xxxvii]
Sociologii William Robinson și Jerry Harris au anticipat această situație în 2000 atunci când au descris „trecerea de la statul social la statul polițienesc suprasaturat de expansiunea bruscă a forțelor de securitate publice și private, de încarcerarea în masă a populațiilor excluse (în mod disproporționat minoritățile), de noile forme de apartheid social… și de legislația antiemigrare“. [xxxviii]
Agenda globală a superclasei de astăzi a fost prezisă cu acuratețe de această teorie, inclusiv consolidarea continuă a capitalului mondial fără intervenții din partea guvernelor sau a mișcărilor militante pentru egalitarism social. [xxxix]
În plus, această agendă duce la sărăcirea și mai acută a jumătății sărace a populației lumii, și la scăderea vertiginoasă în spirală a salariilor pentru toți cei din categoria a doua și chiar pentru câțiva din categoria întâi. [xl] Este o lume ce se confruntă cu o criză economică, în care soluția neoliberală propusă este să se investească mai puțin în nevoile populației și mai mult în securitate.[xli] Este o lume în care instituțiile financiare răspund la faliment prin tipărirea și mai multor bancnote, producând o ameliorare cantitativă cu trilioane de dolari noi ce vor genera o și mai mare inflație. Este o lume a conflictului permanent, în care se investește pentru a distruge și se cheltuiește și mai mult pentru reconstrucție – un ciclu de care profită clasa transnațională corporatistă și rețeaua mondială a puterii economice. Este o lume în care sunt doborâte drone, se produc asasinate extrajuridice, o lume a crimelor și distrugerii atât acasă cât și peste hotare.
Control social total
Mișcarea de tip Occupy folosește mantra 1% versus 99% ca și concept major în demonstrațiile, subminările și provocările împotriva practicilor clasei transnaționale corporatiste, în cadrul căreia superclasa globală este un element cheie în implementarea unei agende a super-elitei pentru perpetuarea războiului și a controlului social total. Occupy este exact fenomenul de care superclasa se teme cel mai mult: o mișcare democratică globală ce demască agenda clasei transnaționale corporatiste și înscenarea continuă a alegerilor guvernamentale, în care actorii se pot schimba dar rezultatul rămâne același. Cu cât mișcarea Ocuppy refuză să coopereze cu agenda clasei transnaționale corporatiste și continuă să mobilizeze activiști, cu atât mai mult este posibil ca întreg sistemul de dominație să se prăbușească sub presiunea mișcărilor democratice populare. ∞

Despre autori:
· Dr. Peter Phillips este profesor de sociologie la Universitatea de Stat Sonoma din California și președinte al Media Freedom Foundation /Project Censored.
· Kimberly Soeiro este student la Sociologie la Universitatea de Stat Sonoma, pasionat de cercetare și activist.
· Autorii aduc mulțumiri speciale către Mickey Huff, director Project Censored și Andy Roth, director asociat Project Censored, pentru editare și pentru sugestiile importante aduse acestui articol.

Nota editorului:

Aceasta este o versiune editată a articolului The Global 1% – Exposing the Transnational Ruling Class de dr. Peter Phillips și Kimberly Soeiro.
Pentru a consulta articolul complet cu notele de final, vizitați: http://tinyurl.com/97dsxvh.

sursa: Revista Nexus România

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *