„Gândește liber!” sau reeducarea soft prin filme și TV

Ioan Bucur | Familia Ortodoxă

Promovarea homosexualității prin divertisment 

În lumea totalitară a lui Orwell, impunerea minciunii și controlul gândirii se manifestau într-o manieră brutală, plină de silnicie. Astfel, departamentul ce se ocupa cu propaganda se numea „Ministerul Adevărului”, iar lozincile sale se caracterizau prin contradicția flagrantă față de realitate: „Războiul înseamnă pace”, suna una dintre cele mai cunoscute. Modelul acesta de control al gândirii nu dă prea multe alternative omului: fie se va lăsa complet spălat pe creier, renunțând la propria gândire și adoptând, mecanic, propaganda oficială – fie va gândi pe cont propriu, ceea ce e totuna cu a gândi subversiv…

O lume totalitară de acest gen, prin însăși natura sa, nu poate dura mult în timp. Ea poate subzista, fără a se prăbuși, doar în condiții extreme: război extern, teroare internă. Când aceste condiții încetează, societatea totalitară va cunoaște regimul „dublu-gândirii”: pe de o parte, frazeologia oficială și propaganda regimului, pe de altă parte gândirea oamenilor și regimul vieții cotidiene, obișnuite. Spre exemplu, cei care au apucat vremurile regimului comunist dinainte de 1989 își pot aduce aminte că nimeni nu lua de bună propaganda oficială. Toată lumea știa că prin intermediul postului public de televiziune și a puținelor ziare se împrăștia sistematic minciuna, deci nimeni nu se obosea să o ia măcar în serios.

După 1989, societatea românească a experimentat din plin un alt model de control al gândirii, mult mai eficient decât cel orwellian. Acesta, spre deosebire de cel anterior, nu se bazează pe coerciție, frică sau teroare, ci pe plăcere. Nu acționează prin silnicie, ci prin atracție. Nu folosește metode dure de manipulare, ci metode soft, care se bazează pe consimțământul celor vizați. De asemenea, acest model nu este direct politic, ca în cazul anterior, ci indirect, căci principalul său obiectiv ține de manipularea psihologiei sociale a grupului „țintă” și de modificarea mentalităților – realizate însă, cel puțin în cazul unor țări periferice ca a noastră, cu scopul satisfacerii intereselor marilor puteri (fenomenul se numește colonizare culturală și am mai discutat despre el în numerele anterioare). Mijloacele sale de realizare sunt, însă, nepolitice: televizorul și divertismentul.

Dacă în modelul orwellian succesul reeducării constă în obținerea unei persoane lipsite de individualitate, depersonalizate, conformiste până la lipsa de gândire proprie, în modelul reeducării soft succesul constă în obținerea unui individ „dezinhibat”, „nonconformist”, „emancipat”, „diferit”, care se îmbracă și se comportă „așa cum simte” și nu așa cum îi dictează normele sociale. Ghilimele sunt intenționate, pentru că, în realitate, individul „dezinhibat” și „nonconformist” al reeducării soft prin televizor și divertisment este transformat într-o plastilină, modelată după bunul plac al „regizorilor” de opinie și al stilului de viață vândut prin reclame. Aici este, de fapt, marea perversitate a modelului: să-i influențezi pe oameni să gândească, să se îmbrace și să se comporte așa cum le dictezi, făcându-i, totodată, să creadă că sunt liberi și că la mijloc este vorba de alegerea lor.

Vârf de lance al reeducării soft în România a fost, în deceniile de post-comunism, canalul privat de televiziune ProTV. Bineînțeles că, în ultimă instanță, majoritatea televiziunilor practică acest model de control al gândirii, însă ca importanță, impact și metodă, ProTV se distinge în mod deosebit. Și-a propus explicit modelarea tinerilor, dacă ar fi să amintim numai vestita sa campanie „Generația PRO”. Sloganul televiziunii este, de asemenea, extrem de sugestiv: „Gândește liber!”.

Dornici să-și păstreze acest rol de avangardă în reeducarea culturală a românilor, cei de la ProTV s-au gândit să atace frontal o temă față de care societatea românească este încă „conformistă”: homosexualitatea. Este vorba despre o emisiune de divertisment intitulată „Patru nunți și-o provocare”, în cadrul căreia, după cum au răsuflat „pe surse” realizatorii, va fi prezentată și „nunta” unui cuplu de homosexuali ce a beneficiat și de „serviciul religios” al unei „preotese” adusă special pentru acest rol de ProTV. Nimic întâmplător în acest atentat cultural, după cum vom detalia în continuare.

Context. Mize

Lansarea acestei emisiuni care intră în flagrantă contradicție cu mentalitatea, totuși, încă conservatoare a societății românești cu privire la relațiile homosexuale, are loc într-un context politic – chiar geopolitic, după cum vom vedea – în care chestiunea homosexualității s-a pus inclusiv la nivel constituțional.

Așa cum am reflectat în paginile revistei, clasa politică a inițiat un vast proces de revizuire a Constituției. Grupările de lobby homosexual au căutat să profite la maximum de această „oportunitate” și au sprijinit amendamente favorabile (cum ar fi cel care interzice discriminarea pe orice tip de criteriu, ceea ce înseamnă inclusiv pe bază de „orientare sexuală”) sau au blocat (cu largul concurs al unor forțe politice interne, de la președinte la premier, precum și al unora externe, precum Ambasada S.U.A.) amendamente pro-familie (care consfințeau definirea normală a familiei, ca însoțirea dintre bărbat și femeie).

A izbucnit un intens scandal mediatico-politic, în care O.N.G.-urile pro-homosexualitate, cu un larg sprijin instituțional occidental, au declanșat „jihadul” împotriva Bisericii și a societății civile creștine, atacând la baionetă „fascismul ortodoxist” al celor care au propus protejarea familiei normale prin Constituție. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în replică, și-a asumat obiectivul oficial al definirii familiei normale în Constituție, iar diferiți episcopi au criticat dur forțele politice potrivnice acestui deziderat. Așa cum am menționat, Ambasada S.U.A. s-a implicat direct în aceste controverse, susținând în mod sistematic agenda homosexualilor, ca parte a politicii sale diplomatice. Mai mult decât atât, O.N.G.-urile au șantajat, practic, România, cu Raportul de Țară al Departamentului de Stat al S.U.A. (echivalentul Ministerului de Externe), raport care face o evaluare a respectării drepturilor omului de către diferite țări din lume și care funcționează, de fapt, ca un puternic instrument de presiune americană pe plan internațional. Pe plan intern, „Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării” a susținut, la rândul său, cu toate forțele, acest lobby.

Este impresionantă această desfășurare de forțe recapitulată aici pe scurt, care are ca obiectiv impunerea căsătoriilor homosexuale sau, „măcar”, a parteneriatelor civile între homosexuali. Această presiune are, însă, un „defect”: se manifestă doar la nivel instituțional-politic și există un oarecare risc de creare a unei rupturi față de societate – care s-ar putea simți, încă odată, total înstrăinată de „reformele” politice și constituționale. O înstrăinare care poate crea sau adăuga tensiunilor deja existente în societate și care poate duce, în anumite condiții, la crearea unui curent de opoziție socială față de transformările programatice la care este supusă România.

Totuși, după cum arată și sondajele, majoritatea românilor văd ca legitimă implicarea Bisericii pe tema homosexualității și consideră îndreptățită menționarea acesteia sau a lui Dumnezeu în Constituția țării. Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în problema revizuirii Constituției și a protejării familiei poate crea, pentru structurile de putere care guvernează țara, un neplăcut precedent în care „reformele” și „modernizarea” de tip euro-atlantic ar fi respinse pe considerente de mentalitate tradițională. Ar fi, de asemenea, un precedent în care societatea autohtonă, poate pentru prima oară, și-ar cere propriile sale drepturi și și-ar afirma propria sa identitate, respingând agendele străine dizolvante.

Lucrurile sunt complicate și din cauza rivalității celor doi poli de putere mondială: S.U.A. și U.E. versus Rusia lui Putin. Rusia a adoptat câteva legi împotriva propagandei homosexuale (fără să incrimineze homosexualitatea ca atare), într-o acțiune de diferențiere ideologică explicită față de lumea euro-atlantică. Noi, aflați la periferia imperiului european și anexă a S.U.A., suntem cu atât mai mult expuși acestui conflict ideologic – afirmarea drepturilor homosexualilor fiind, așadar, un semn de apartenență la complexul de putere euro-atlantic, pe când o legislație pro-familie ar fi un semn ambiguu, dacă nu de apropiere de „lagărul” eurasiatic al Rusiei, atunci măcar de veleități de independență pe anumite domenii.

Este important de precizat totuși că alți membri ai complexului euro-atlantic din aceeași zonă ca noi și-au păstrat identitatea spirituală – vezi exemplele Poloniei, Greciei și Bulgariei, care nu sunt supuse unor presiuni similare. Ține, deci, și de abilitatea și voința elitei politice locale ca identitatea națională să nu devină obiect de negociere…

Acesta fiind contextul, miza unei emisiuni care popularizează homosexualitatea devine evidentă. Presiunea instituțională este dublată de propaganda perfidă și insidioasă prin intermediul divertismentului, prin care o „valoare” respinsă inițial de societate începe să devină acceptată, „tolerată”, pentru ca în final să devină asumată ca normalitate.

Reeducarea prin divertismentul TV, factor de acceptare socială a homosexualității   

În S.U.A. se desfășoară, în prezent, una din cele mai puternice și sistematice ofensive în favoarea adoptării legislațiilor pro-homosexualitate. Lucrul cel mai important este însă faptul că la nivelul opiniei publice s-a constatat o puternică schimbare de mentalitate în doar zece ani, homosexualitatea devenind acceptată social de o majoritate a americanilor.

Care a fost factorul determinant al acestei schimbări? Într-un studiu recent al Pew Research Center, ce căuta motivele pentru care o proporție a americanilor anterior defavorabili căsătoriei homosexuale s-a „răzgândit” între timp, printre răspunsurile relevante la această întrebare, s-au reținut următoarele: „Am devenit mai deschis / M-am gândit mai mult” (25%), „E ceva inevitabil” (18%) și „Oricine e liber să aleagă” (18%).

Aparent, schimbarea de mentalitate ar fi spontană și ar fi rezultatul unei „emancipări” a indivizilor, a eliberării de normele sociale conservatoare. Doc Sweitzer, un consultant politic al Democraților (partidul care susține agenda gay) „citește” diferit sondajul: „Iată răspunsul: televiziunea! E cel mai mare instrument de socializare din toate timpurile. (…) Homosexualii sunt prezentați în tot felul de emisiuni într-o lumină pozitivă, de la «Lege și ordine» la «Crime și investigații» (seriale populare americane – n.n.). Sunt arătați ca fiind niște oameni care vor doar să-și trăiască viața liniștiți” (cf. WashingtonPost.com). Având această constatare în minte, devine limpede ce e cu răspunsurile date de americanii care s-au răzgândit în privința susținerii căsătoriilor homosexuale: practic, sunt lozincile cu care au fost hrăniți de industria TV, de serialele preferate, de show-urile favorite – sunt acele lozinci care le-au modelat insidios gândirea, făcându-i să creadă că e vorba de propriile lor gânduri, credințe, convingeri…

Să ne amintim, de pildă, de filmul „Philadelphia” (1993), premiat cu Oscar și beneficiind de o distribuție cu actori mari și carismatici ca Tom Hanks și Denzel Washington. A fost primul blockbuster (film de mare succes) în care homosexualitatea a fost promovată ca un lucru normal, ba chiar eroic, având în vedere „homofobia” societății și viața ascunsă pe care aceștia o duceau. Rețeta unor astfel de filme este, de fapt, aceeași: o practică (sexuală în acest caz) anterior respinsă social este prezentată într-o lumină favorabilă, chiar cool (ca și ceva demn, de care poți fi mândru, cu care dacă te afișezi devii mai popular), folosindu-se actori îndrăgiți de public, care prin interpretarea lor provoacă empatie față de personajele homosexuale din „poveste”.

Avem în față o reeducare-tip care, ca și la românescul ProTV, constă în principiul „gândește liber – adică gândește cum îți spunem noi”. O strategie subtilă, prin care gusturile și opiniile sunt induse tocmai sub aparența emancipării și a libertății de opțiune. Conformismul într-o societate guvernată de controlul social spontan este înlocuit cu un conformism indus programatic prin socializarea via televizor (și, în anii din urmă, via internet). În primul caz avem de-a face cu reguli de comportament care au fost probate secole de-a rândul și care sunt asumate de individ în urma unui proces lent de formare a personalității și caracterului. În al doilea caz, avem de-a face cu o programare a gusturilor, opiniilor și noilor reguli de comportament prin sugestii hipnotice, transmise televizual, care fac apel la patimi.

O spune chiar celebrul Aldous Huxley, care a analizat mai îndeaproape propaganda prin divertisment în cartea „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, ulterioară celebrei sale distopii. Huxley remarcă „pofta aproape nelimitată a oamenilor de a avea parte de divertisment” – lucru speculat prin TV într-o manieră fără precedent în istoria umanității. Huxley considera că acest lucru se făcea în mod intenționat de către „Marea Finanță” pentru „a-i împiedica pe oameni să dea prea mare atenție realităților situației sociale și politice”.

În acest sens, reeducarea prin televizor, din păcate, a făcut deja ravagii în țara noastră. Ajunge să ne uităm la tinerii noștri – dar nu numai! –, la cât de comune au devenit stereotipiile de genul „să fim deschiși la minte”, „e treaba lor / e alegerea lor” (evident că e alegerea fiecăruia ce face cu viața lui, dar valorile sociale sunt o „treabă” și o „alegere” comună!), „așa merg lucrurile acum” (adică e inevitabilă noua „moralitate” a desfrânărilor nefirești) etc. În plus, conform unui sondaj recent, românii sunt pe primul loc la consumul de TV pe plan european!

Ce se poate face împotriva unei astfel de reeducări? Punctual, prin proteste publice și demersuri instituțional-juridice față de intenția ProTVde realizare a unei emisiuni de largă audiență prin care se popularizează „căsătoria homosexuală”. Există deja câteva inițiative în acest sens, demarate de câteva organizații creștine.

La un nivel mai general, însă, trebuie să ne răspundem singuri la câteva întrebări: Ce schimbare în bine ne-a adus televizorul în ultimii douăzeci și trei de ani de viață? Este astăzi familia noastră mai unită, mai puternică? Sunt copiii noștri mai bine realizați, cu o capacitate de muncă, cu o motivație și o mai mare putere de a răzbate în viață? Ne-a adus televizorul mai multă liniște și pace în viață? Ne-a dezvoltat cumva atenția și concentrarea, memoria și inițiativa sau celelalte abilități mentale? Ne simțim oare mai împliniți în viață, mai mulțumiți de cele pe care le avem sau le-am trăit în ultimii ani? Și întrebările pot continua…

Iar dacă vom răspunde sincer la aceste întrebări am făcut primul pas în demitizarea propagandei lui „gândește liber”, nu altfel decât reînvățând noi înșine să gândim pe cont propriu. Poate că noul demers al ProTV-ului este o provocare pe care Dumnezeu a îngăduit-o tocmai pentru a conștientiza că cei care adesea ne-au distrat, șocat sau excitat nu fac altceva decât să ne modeleze gândirea, să ne condiționeze pavlovian răspunsurile pe care le doresc de la noi. Sau, chiar mai mult, pentru a ne trezi sau a se despărți apele, prin poziționarea noastră:pro TV sau pro Dumnezeu…

Nu există cale de mijloc decât pentru cei care nu L-au cunoscut cu adevărat pe Hristos, deși încă își mai zic creștini, dar care în ultimele două decenii s-au părăsit pe sine pentru a fi împreună cu lumea. Să ne luptăm „lupta cea bună”, așadar, pentru copiii noștri, pentru familia noastră, lepădându-ne de cel care ne-a subjugat în ultimii ani, dar care acum își arată mai cu neobrăzare și nerușinare adevărata față – televizorul.

Ioan Bucur

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă, nr. 56 (Septembrie 2013) via bucovina profunda

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *