Poezia de mai jos apartine lui Tudor Arghezi si a fost tinuta la sertar, departe de ochii cenzurii comuniste. Versurile ii sunt dedicate celui care a fost Corneliu Zelea Codreanu, intemeietorul Miscarii Legionare.

FAT FRUMOS

A fost tinuta secret ! de Tudor Arghezi

 

Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,

De nu se mai zãreste nicãierea,

Orict si-ar pune soarele puterea,

Orict s-ar pogor luna de jos?

 

Muntii pustii, cu piscurile catã

Mhniti, din cer, n valea de granit,

Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,

Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.

 

Cntecul lui, de care tara toatã

Era nvãluitã ca-ntr-un vis,

De sta si ochiul soimilor nchis

n ascultare, s-a oprit deodatã.

 

S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses

Si, goalã ca de suflet, tristã, tara

Nu mai gãseste parecã-nteles.

De ce e ziuã si se lasã seara.

 

Fluierul lui cnta si-n cingãtoare,

Si zeci de sate albe, fermecate,

Cu sute de feciori si de fecioare,

l ascultau doinind pe nnoptate.

 

Se desteptau cu doina lui n zori,

Se-ndrãgosteau la cntecele sale

Si se simteau logodnicii usori

Si mai frumosi, cãlcnd n iarba moale.

 

mprietenit cu cerbii si mistretii

Si nins cu fluturi jucãtori n cete,

Jivinele-l priveau ca niste fete

Si cu sfiala dulce-a tineretii.

 

Unde-a plecat cã n-are nimeni stire

Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,

Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,

Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?

 

A cobort din munti, pe stnci, cãlare,

Si patru nopti a scãpãrat pãmntul,

De subt copitele nerãbdãtoare

Ce s-au luptat cu cremenea si vntul.

 

Si lundu-si fluier, nsã si secure,

Si arme grele, -n mna lui usoare,

Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,

Si ca un fulger purtãtor de soare.

 

El strãbãtu ntreaga tarã,

Iar Dunãrea nevrnd sã-i facã loc

O spintecã, sburdnd, pe la mijloc

Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã

 

Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,

Cu nãrile suflnd la fata apei,

Pe Dumnezeu l duce, sau mãcar,

Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.

 

Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,

Neam trist, urt, si hd si sngeros,

Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,

Mndria lui si voia lui cea bunã.

 

Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cnt

Simtii, din snge, flãcãri cã se-adunã,

Si-n glas, n vorbe, -n pine si pãmnt,

Dogoarea cerului strãbunã.

 

Si o luminã nouã-n viata lui,

Si o chemare din Tãrii si noapte –

Si-n toate glasul nu stia al cui,

Si un ndemn de semne si de soapte

 

Nemaistiute, nemaincercate

Ce se iscau si se topeau n salbe,

Cã lua vãzduhul chipuri aripate

Si se-ngrosau ntr-nsul forte albe.

 

Se ridicau talaze mari de mare,

Frunza suna ca zalele, si-o zare

Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.

Murmur de fier si suier de urale,

ntr-o urzire crncenã de vieti,

De lãnci mpiedecate n zãbale.

 

Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:

Ori sã-l nece-n snge si-n vltoare,

Ori bezna lui ziditã sã descuie –

n stare si de milã, dar si de necrutare –

 

Cum va voi, cãci vrednicul urmas

Al lui Stefan si Tepes mpreunã,

Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,

Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.

 

Tu, Tarã, -asteaptã cntecele iar

Sã se strecoare-n ramuri linistit,

Din rãsãritul mare-n asfintit,

De la hotar pãnã-n hotar.

 

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *