Mihai Eminescu: “Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate”

 „Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate […]. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.” Mihai Eminescu, Opere, XIII, Editura Academiei RSR, București, 1985, p.124

„Voi arătați prin zilnică pildă că corupția e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la muncă, totul de la tertip și de la apucătură “
Eminescu
Opere, XIII, Editura Academiei RSR,București, 1985, pp.111-120

*************
O parte din cazuistica marii corupții politice și economice, denunțate în Timpul, de catre ziaristul Eminescu:

– Atribuirea concesiunii construcției căii ferate Roman-Galați-Brăila-Buzău-București-Pitești-Craiova-Vârciorova consorțiului german Stroussberg, în condiții dezastruoase pentru statul român, prin coruperea unor politicieni și implicarea principelui Carol I, la presiunile unor cercuri politice și financiare din Germania, grupate în jurul cancelarului Bismarck (contractul, nefinalizat, s-a soldat cu o adevărată tutelă impusă de acționarii străini asupra finanțelor țării, cu estorcarea de fonduri și imixtiunea gravă în treburile interne);

– Concesionarea construcției tronsoanelor feroviare Ploiești-Predeal și Adjud-Tg. Ocna de către compania londoneză Crawley, în urma respingerii nemotivate de către decizionalii români a unei oferte autohtone mai bune, opțiune care s-a dovedit, de asemenea, falimentară;

– Afacerea Warszawsky-Mihălescu, soldată cu favorizarea întreprinzătorului străin, cu ocazia efectuării de rechiziții și transporturi pentru armata rusă, în detrimentul a zeci de mii de țărani (Semnatarul român, director în Ministerul de Interne, deși acuzat de intendența rusă pentru pretindere, primire de mită și falsificare de ordine, nu numai că nu a fost demis, dar și-a condus singur cercetarea faptelor care îl incriminau!);

– Neînregistrarea în documentele oficiale a sumei de opt milioane ruble, primite de la guvernul rus în timpul războiului din 1877-1878, bani despre care s-a aflat ulterior ca urmare a unor demersuri ale cancelariei de la Petersburg;

– Favorizarea de către ministrul Justiției, D. Geani, a antreprenorilor Schönfeld și Fieldermann în obținerea, din partea statului român, a unei despăgubiri de un milion de lei pentru pretinse daune;

– Coruperea unor magistrați români de către concesionarul Ward, concomitent cu exercitarea de influențe externe, prin care străinul a obținut restituirea unei garanții de 300.000 franci, confiscate legal de autorități;

– Restituirea, în urma coruperii unor persoane din Ministerul de Război, a amenzii de 201.555 lei percepute fabricii din Witten, Germania, pentru nepredarea la termen a lotului de arme contractat de partea română;

– Răscumpărarea, prin intermediul fostului diplomat englez E. Grant, cumnat al lui C.A. Rosetti, a căii ferate Cernavodă-Constanța, în regim de supraevaluare (șaisprezece milioane față de prețul inițial de nouă milioane lei), în condițiile în care politicianul îndeplinea funcția de ministru de Interne;

– încheierea unei convenții dezavantajoase între E. Costinescu, senator și director în B.N.R., și bancherul J. Landau privind răscumpărarea unui tronson feroviar, în urma căruia statul român a fost obligat la plata a peste trei milioane de franci de către Curtea Supremă Comercială din Lipsca;

– Deturnarea a 83.000 franci de către un funcționar al Ministerului de Finanțe (George Bilcescu, fratele directorului Băncii Naționale), care a fost achitat sub motiv că era numit provizoriu în funcție și că în această situație nu era necesară depunerea de garanții financiare;

– Câștigarea, prin manopere frauduloase de către deputatul Gr. Eliad a concesiunii construcției cheiului Brăila și cedarea ulterioară a afacerii către Societatea Financiară care, nerespectând proiectul și calitatea materialelor de construcție prevăzute, a compromis lucrarea, păgubind statul român cu circa 1.780.000 lei (nu a fost încasată nici garanția de 930.000 lei, convenită cu antreprenorul, din cauza unor aranjamente politice);

– Specularea averii statului la bursă, prin cumpărarea de acțiuni, în regim de supraevaluare (de treo ori fata de valoarea pe piața de capital);

– încheierea de către senatorul g-ral Gh. Slăniceanu a unor contracte oneroase cu întreprinzătorul E. Rosenthal, privind aprovizionarea armatei cu furnituri și furaje pentru unități din Dobrogea (trimis în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, politicianul a fost achitat la intervenția prim-ministrului);

– Perfectarea de către ministeriatul Ghica-Mavrogheni a unui împrumut dezavantajos de la firma Oppenheim, pentru plata datoriei externe a României, din 31.610.510 franci primindu-se efectiv 18.500.000 franci.

*************
Activitatea sa jurnalistica i-a adus moartea, intr-un final.

http://roncea.net/index.php/component/k2/item/126-adevarul-despre-eminescu-la-120-de-ani-de-la-ucidere

…el insusi, nu cu multa vreme inainte de a fi lichidat, isi facea un sumar amar al muncii sale de jurnalist, ce seamana pana la identitate cu sumarul vietilor noastre de jurnalisti, de astazi.

*************
„Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea. Sunt un om urât și temut”.
„Din viața mea nu adun decât necaz. Se pare, de la un timp încoace, că toată organizarea partidului de la Timpul e în plină descompunere și că nici o cârpeală nu-i mai ajută. De aici zilnice nemulțumiri, lipsă de idei și de concepțiuni hotărâte […] folosul meu, după atâta muncă, e că sunt stricat cu toată lumea și că toată energia, dacă am avut-o vreodată, și toată elasticitatea intelectuală s-a dus pe apa Sâmbetei. […] Se prea poate ca, de azi pe mâni, toată întreprinderea (publicația – n.n.) să înceteze și fiecare să-și vază de treabă. Eu rămân cel amăgit în afacere, căci am lucrat din convingere și cu speranța în consolidarea ideilor mele și un mai bun viitor”

27. (Corespondența inedită Eminescu-Veronica Micle. Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit, Ed. Polirom, 2000, p. 169);
28. Op.cit., p.122.

sursa: roncea.net

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *